Arta de a prepara o cafea

cafea

Ceasca de cafea este cea mai buna carte de vizita a gazdei. In cafea, se simte daca stii sa te faci pretuita, sa-ti prezinti rafinamntul sau daca o faci din obligatie, pentru ca asa se cade. Trebuie talent, ca sa faci o cafeluta buna, dar, daca nu cunosti cateva reguli de baza, totul este degeaba. Cu spiritul lor intrat in proverb, francezii spun ca, atunci cand cafeaua este ispititoare, si gazda devine incantatoare.

Cateva reguli generale

Apa de la robinet strica, din start, cafeluta. Nu poti ascunde senzatia de clor, gustul de metal coclit, si acel iz specific apei statute. Apa fiarta in prealabil nu rezolva decat partial toate acestea. Ideala este apa plata. La apa minerala, nici sa nu te gandesti.

Cafeaua trebuie sa fie in termen de valabilitate si proaspat macinata. Sigilata in vid, este perfecta cand o desigilezi. A doua zi, e buna numai daca a fost tinuta la congelator, in pungi speciale, ermetice. In caz contrar, poti s-o arunci, sau s-o bei in cadru restrans.

Amestecul de cafele te califica pe linie de rafinament, dar trebuie sa te pricepi. Gazdele care se respecta isi incearca totusi propriul amestec, cautandu-si personalizarea in cafea.

Multi prefera cafeaua neindulcita. De aceea, o gazda care isi respecta musafirii le ofera zaharul separat, in pliculete, cubulete sau in zaharnita – cu o lingurita de arigint.

Cafeaua clasica, arhicunoscuta

Fierbi in ibric apa, portionata in prealabil. Cand clocoteste, dai focul
foarte mic si rastorni, dintr-o miscare, tot praful de cafea. Daca il
introduci “cate putin”, ca sa nu dea pe dinafara, obtii mai mult posirca,
decat cafea.

Lasi pana e aproape gata sa dea in foc, stingi, aduni cu o lingurita
caimacul, pe care il pui in cesti si acoperi ibricul pentru 3-5 minute,
dupa care umpli cestile, fara sa amesteci.

Inainte de a pune in cesti, poti adauga o lingurita de rom sau de coniac,
daca socotesti ca a cazul. Se exclude whisky, bautura scotiana, care nu
cadreaza cu cafeaua, bautura meridionala.

Daca vrei sa faci un plus de regie, pui alaturi, pe o farfurioara de
dulceata, putina frisca, batuta cu mixerul. Atentie: frisca din smantana
nefermentata. Frisca gata batuta este un surogat si strica gustul
rafinat.

Regula: cestile nu se servesc pline ochi. Nivelul potrivit este la 5 mm
sub bordura cestii.

Cafeaua turceasca

Nu este usor sa o prepari la bloc, dar, daca stai la vila, merita sa te
dai mare. Iti trebuie doar o plita cu focar, jar si cenusa incinsa.

In ibricul cu apa rece, se introduce cafeaua si zaharul. Se asaza ibricul
pe plita incinsa si se asteapta veghind; pe de o parte, ajunge incet la
fierbere, pe de alta parte, odata ajuns, da rapid in foc.

Inainte de a incepe sa dea in clocot, il scoti de pe plita si il ingropi
in cenusa incinsa, cam 30% din inaltimea ibricului.

Supraveghezi atenta: in cenusa incinsa, cafeaua trebuie sa fiarba mocnit,
fara sa dea in foc. Ideal ar fi sa dureze 10-15 minute, dar daca “se
umfla” trebuie retrasa din cenusa. Reusita se va cunoaste dupa stratul
gros de caimac format.

Cafeaua turceasca se toarna imediat in cesti, impreuna cu caimacul si se
serveste fierbinte. Turcii adora cafeaua oparita. In plus, desi tutunul
dauneaza grav sanatatii, o cafea turceasca fara o tigara buna, parca n-ar
mai fi chiar atat de turceasca.

Cafelele moderne

Cafea vieneza. Se face un amestec de cafea solubila, smantana dulce
(nefermentata), sirop, inghetata de vanilie, ciocolata amara rasa si se
lasa la frigider. Inainte de servire, se mixeaza bine, se introduce un
cub de gheata, se orneaza cu ciocolata rasa si se serveste.

Cafea granita. Se prepara o cafea tare din praf solubil, se lasa la
frigider si se serveste dupa ce i s-a adaugat o lingurita de smantana
nefermentata si a fost batuta cu mixerul. Se serveste rece, cu un cub de
gheata.

Cafea irish. Cate doua bucati de zahar cubic (mic) in fiecare pahar, cate
50 ml whisky, cafea tare si foarte calda. Separat, se mixeaza cate o
lingurita de smantana nefermentata, care se toarna in pahare incet, ca sa
ramana la suprafata. Se poate servi fara lingurita.

Cafea braziliana. Se fierbe in apa un amestec egal de cafea, cacao si
zahar, omogenizate in prealabil. Se toarna in cesti si se serveste calda.

Cafea vieneza melange. Se bat 4 galbenusuri, cu 125 g de zahar pudra. Se
adauga cafea calda si lapte fiert, batand in continuare, pana apare o
spuma slaba. Se toarna in pahare mari, incalzite, si se acopera cu
smantana.

Cafeaua filtru, cafeaua expresso, presata si altele sunt foarte la moda,
recomandate de producatorii aparatelor respective. Retetele se gasesc in
prospect, gustul e perfect, aroma de exceptie, dar farmecul romantic al
unei cafele ca pe vremuri este doar o amintire.

Beneficiile lamaiului

Lamaiul cunoscut sub denumirea latina de Citrus Lemon, este un arbust spinos, originar din India (fiind descris cu mii de ani in urma in Charaka Samhita- tratat fundamental in medicina ayurveda- sub denumirea de Jambhira sau Jaamphal). De aici s- a raspandit in toata regiunea araba si mediteraneeana, iar Cristofor Columb il aduce in Spania in 1493. Lamaiul are flori galbene, cu nuante purpurii, iar fructul sau este o baca galbena, cu coaja bogata in uleiuri aromatice, binecunoscuta lamaie. In scop terapeutic se folosesc in special fructele, mai putin florile si frunzele.

Ce contin lamaile ?
Fructele contin multa apa, proteine, lipide, carbohidrati, celuloza, acizi organici (6-8% acid citric in suc, acid malic), saruri organice (citrat de calciu, citrat de potasiu), aldehide, elemente minerale: sodiu, potasiu, calciu (continutul in calciu este de 40 mg la 100 mg suc), fosfor, fier, clor, sulf, siliciu, mangan, cupru si vitamine (mari cantitati de vitamina C:50-70 mg/100 g in suc si 163 mg/100 g in coaja, vitaminele A, B1, B2, B3, D, E, PP in cantitati mici).

Coaja de lamaie contine 2,5 % ulei volatil, flavone, principii amare, carotenoide, cumarine si furanocumarine, lipide simple (steride), saruri ale acidului limonic. Din coaja de lamaie se extrage uleiul de lamaie, care are virtuti terapeutice deosebite.

Actiuni

• Se utilizeaza cu efecte foarte bune in tuse, raceli, gripa, scorbut, fragilitate capilara (datorita continutului crescut de vitamina C), iar continutul crescut de bioflavonoide are ca efect intarirea peretilor vasculari, fiind folosit eficient in varice, flebite, arterioscleroza, probleme circulatorii.
• Efectul antiinfectios al flavonoidelor si cumarinelor face sa fie utilizat cu succes in caz de hepatita acuta, hepatita cronica, ciroza hepatica, insuficienta hepatica agresiva.
• Desi fructul si sucul sau au un gust acru foarte intens, in mod paradoxal sucul de lamaie reduce hiperaciditatea gastrica.
• Continutul crescut in vitamina C, ajuta la intarirea sistemului imun , avand si un puternic efect antioxidant in organism.
• Frunzele de lamai sunt folosite pentru reducerea febrei, precum si in caz de insomnie.
• Sucul proaspat de lamaie este un bun antiseptic, putand fi folosit pe rani sau in jurul ariilor infectate, ajutand la vindecarea lor.
• Sucul de lamaie este un bun hipocolesterolemiant si un ajutor eficace in preventia si tratamentul diabetului, aterosclerozei si artrozei.
• Sucul de lamaie este folosit si in caz de obezitate, afectiuni febrile sau anemie.
• Uleiul de lamaie este folosit cu rezultate bune in cefalee si migrena, precum si in viroze respiratorii, astm, bronsita.

Mod de utilizare

• Sucul de lamaie
  
  • Ca sursa de calciu se recomanda sucul de la o lamaie si coaja spalata a unui ou ecologic. Se lasa la macerat 1 saptamana. Se adauga miere naturala dupa gust; se iau 3 lingurite pe zi.
  • Citronada (sucul de lamaie combinat cu apa si miere de albine)
    se recomanda in afectiuni febrile, varsaturi, anemie, obezitate, hiperaciditate gastrica.
  • Contra oxiurilor se recomanda samburi de lamaie pisati, amestecati cu miere naturala, in fiecare dimineata, timp de 5-6 zile.
  • Consumand in caz de epidemii cate 200-300 g suc de lamaie zilnic, se confera organismului, prin vitamina C, rezistenta la imbolnaviri.

• Uleiul de lamaie
  
  • In doza de 2- 3 picaturi de 3 ori pe zi combinat cu miere ori sub forma de inhalatii, da rezultate bune in gripe, raceli, rinite, sinuzite, migrene.

Dr. Violeta Parvu

http://www.steaua-divina.ro/articol/beneficiile-lamaiului

Leacuri cu gălbenele

Despre crema de gălbenele, numai de bine, când vine vorba de îngrijirea pielii. Însă efectele acestor flori nu se opresc aici. Iată la ce mai pot fi folosite.

Tratează gingivita

Gingivită, stomatită, parodontoză sau alte afecţiuni ale cavităţii bucale, toate îşi găsesc leacul în ceaiul de gălbenele.

Gargara cu infuzia din aceste plante, făcută în fiecare dimineaţă şi seară, va diminua din simptome, iar în timp, alături de o igienă orală impecabilă, afecţiunile pot dispărea în totalitate.

Calmează senzaţia de mâncărime

Crema de gălbenele este potrivită pentru a grăbi vindecarea înţepăturilor de insecte, inclusiv a celor de albină.

Masează timp de trei minute zona înţepată cu unguent, iar problema va deveni insesizabilă şi mâncărimile vor dispărea.

Întăreşte imunitatea

Gălbenelele cresc capacitatea de luptă împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice.

Se folosesc ca adjuvant în toate infecţiile sau tratamentele care scad imunitatea, cum ar fi citostaticele sau la administrarea antibioticelor.

GALBENELE PENTRU PIELEA USCATA

Sanatatea si frumusetea pielii depinde in primul rand de gena, insa stilul de viata, alimentatia si felul in care ii acordam atentia si ingrijirea cuvenita reprezinta factori esentiali, care determina mentinerea ei pentru un timp indelungat.

Pielea noastra este sensibila, iar sanatatea ei se oglindeste in felul in care arata. Iarna este ea expusa gerului si umiditatii, de aceea trebuie sa avem si mai multa grija sa o hidratam pentru ca ea sa nu se usuce, sa-si mentina fermitatea si elasticitatea. In vederea acestui lucru este indicat sa recurgem la retete naturiste pe care le putem pune chiar noi in practica:

Ingrediente:

- 10 g ceara de albine
- 15 g unt de cacao
- 40 ml ulei de ricin
- 60 ml ulei din samburi de caise
- 40 ml infuzie de galbenele

Infuzia de galbenele se obtine astfel: turnati peste 2 lingurite de flori de galbenele 50 ml apa fiarta, iar dupa aproximativ 10 minute strecurati plantele.

Ceara de albine, uleiul de ricin, cel din samburi de caise si untul de cacao se lasa sa se topeasca in baie de apa la 60 grade. Amestecati bine toate ingredientele, iar apoi turnati peste infuzia de galbenele. Amestecati in continuare pana ce apa se absoarbe si ramane o crema. Lasati crema sa se raceasca (15 minute) si turnati-o apoi intr-un recipient din sticla cu capac.

Pelinul vindecă rănile şi stomacul

Pelinul este un tonic puternic. Specialistii inmedicina naturista il recomanda pentru tratarea afectiunilor stomacale si parazitilor. Pentru ca are o actiune puternica, el poate fi administrat numai dupa sfatul medicului specialist.

Deşi are un gust extrem de amar, insuportabil pentru anumite persoane, ceaiul de pelin are proprietatea de a trata multe afecţiuni, atât interne cât şi externe. Este una dintre cele mai puternice plante folosite în fitoterapie, iar efectele sale sunt foarte intense şi complexe. În cantităţi potrivite, pelinul poate trata afecţiuni care în mod normal se tratează foarte greu, cu multe medicamente. În cantităţi mici pelinul stimulează pofta de mâncare şi are efect tonic asupra stomacului. De asemenea, are efecte de liniştire şi depurant al sângelui. Tinctura de pelin se recomandă intern în cazuri de balonare, tulburări dese ale vezicii biliare, insuficienţă gastrică, atonie intestinală, gastrită, dureri de stomac, tulburări hepatice, balonare, menstruaţie neregulată, febră, pierderea apetitului.
Extern, se aplică pe rănile care se vindecă greu, ulcere, pete pe piele şi muşcături de insecte. Pelinul combate febra şi infecţiile.

Pentru calităţile sale antiseptice, poate fi folosit cu rezultate foarte bune în tratarea rănilor purulente. Se fierbe pelinul şi se spală de trei ori pe zi rana purulentă.
Preparat sub formă de ceai, ajută în majoritatea bolilor specifice femeilor, cu excepţia celor gravide şi a celor care alăptează.
Se foloseşte infuzia din două linguri de pelin într-un litru de apă, la care se adaugă o linguriţă de bicarbonat şi spală zona intimă cu această soluţie, seară de seară, timp de 14 zile consecutiv. Tratamentul poate fi făcut în paralel cu cel recomandat de medicul ginecolog. De asemenea, se pot face spălături vaginale cu ceai de pelin pentru a reface flora şi pentru a reduce secreţiile anormale, mâncărimile şi usturimile.


Călugării din Evul Mediu puneau pelin în cerneala cu care scriau pentru ca şoarecii să nu roadă înscrisurile. În Germania şi Austria se prepara lichiorul de pelin, care ulterior a fost interzis din cauza efectului de obişnuinţă, iar vinurile amărui din Italia, ce conţin substanţe amare în cantităţi mici, au efect benefic asupra poftei de mâncare.

Mod de folosire
Ceai (infuzie)
O linguriţă cu vârf de pelin la o cană (250 ml) de apă clocotităse lasă o jumătăte de minut, se strecoară, se beau zilnic cel mult trei căni de ceai. Se recomandă gargara cu infuzie din frunze de pelin pentru înlăturarea mirosului neplăcut al gurii.

Tinctură
Într-un pahar (100ml)cu alcool rafinat concentrat (70 de grade) se pun patru linguri de pelin. Se lasă 7 zile, apoi se folosesc la nevoie de trei ori câte 8-10 picături zilnic.

Pulbere
Un vârf de cuţit cu pulbere de pelin se foloseşte pentru tratamentul bolilor de ficat.

Băi
Un pumn de pelin la 2 litri de apă clocotită. Se lasă 10 minute apoi se face baie în zonele cu răni purulente.

Uleiul volatil
Uleiul volatil din pelin îmbunătăţeşte activitatea cardiacă şi stimulează sistemul nervos central.

Contraindicaţii

Pelinul nu se adminstrează gravidelor sub nicio formă, deoarece poate provoca avort spontan. Nici mamele care alăptează nu trebuie să consume pelin, deoarece poate dăuna grav bebeluşului.
Pelinul este contraindicat persoanelor care suferă de afecţiuni ale sistemului nervos, bolnavilor foarte slăbiţi şi celor care suferă de infecţii intestinale acute.

Atenţie!

n cantitatile potrivite, pelinul poate trata afectiuni care in mod normal se trateaza foarte greu, cu multe medicamente.

Hemoroizi

Daca ai incercat medicamente si supozitoare fara niciun succes impotriva hemoroizilor, incearca spalaturile cu ceai de pelin. Fa o infuzie de trei linguri de frunze de pelin si o lingura de flori de galbenele la un litru de apa si apoi fa spalaturi locale. Repeta aceste proceduri zilnic, cel putin 7 zile la rand, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Candidoza si scurgeri vaginale

Desi sunt probleme jenante, candidoza si scurgerile vaginale afecteaza un numar mare de femei, de aceea trebuie tratate fara precadere. Infuzeaza doua linguri de pelin intr-un litru de apa, adauga o lingurita de bicarbonat si spala zona intima cu aceasta solutie, seara de seara, 14 zile consecutive. Tratamentul poate fi facut in paralel cu cel recomandat de medicul ginecolog.

De asemenea, se pot face spalaturi vaginale cu ceai de pelin pentru a reface flora si pentru a reduce secretiile anormale, mancarimile si usturimile.

Viermi intestinali si giardia

Scapa de viermii interstinali cu ajutorul ceaiului de pelin. Pelinul este cea mai eficienta si puternica planta impotriva viermilor si a parazitilor intestinali, secretand substante toxice pentru acestia. O cana de ceai de pelin sau doua linguri de tinctura, administrate zilnic timp de 14 zile te vor scapa de aceasta problema. Tratamentul poate fi urmat in paralel cu cel medicamentos.

Lipsa poftei de mancare

Persoanele care nu au pofta de mancare isi pot stimula apetitul cu o cura de pelin. Fie ca este vorba de o ceasca cu ceai, inainte de masa, sau o lingura cu sirop de pelin administrate cu 10 minute inainte de masa pe o perioada de doua saptamani, efectele pozitive nu vor intarzia sa apara.

Abuzul de pelin determină tulburări psihice, pierderea memoriei, greaţă şi tremurături. Tratamentele pe bază de pelin nu se ţin mai mult de două săptămâni.

"Ceaiuri..... pentru trup si suflet"

"Traim ca sa mancam, sau mancam ca sa traim?"

O intrebare veche la care fiecare dintre noi putem raspunde in functie de dorintele, optiunile si ...timpul pe care il avem. Nu voi incerca sa fac ceva pretentios, ci simplu si la obiect, pentru oameni obisnuiti.
Cana de ceai cald care ne astepta aburind pe masa dimineata sau cand veneam de la scoala nu era doar un element in plus, ci obicei din batrani de purificare a trupului si sufletului. Bineinteles ca se poate aplica si varianta moderna a ceaiului servit cu mici cuburi de gheata.

Ceaiul de chimen (aproape de culoarea originala)

Cunoscut inca din antichitate, este o planta utilizata la diverse preparate culinare, dar mai ales pentru a prepara un ceai cu efect calmant, dezinfectant si usor antidiareic. De fapt, majoritatea ceaiurilor pentru colicile bebelusilor sunt pe baza de chimen. Procurarea chimenului este la indemana oricui, putand fi gasit in orice supermarket sau plafar, ata in varianta seminte cat si macinat.
Preparare: Se pune la fiert 1 l de apa, la foc mic, in care adaugam 1 lingura mare de chimen si una de miere (pentru efectul antidiareic puneti 1 lingurita zahar/zaharina sau il lasati neindulcit). Dupa ce a dat in clocot se mai tine pe foc 1 min. In momentul servirii ii puteti adauga scortisoara sau lapte dulce dupa gust.

Ceaiul de fructe
Deosebit de ceaiurile-pliculet, necesita foarte putin efort din partea noastra. Fructele sunt parte din dieta oricarei persoane, indiferent ca vrea sa aiba o silueta armonioasa sau sa manance sanatos. Merele, perele, gutuile, portocalele, lamaile, sunt tot atatea surse de vitamine si un excelent desert pentru "siluete". de fiecare data cand consumati aceste fructe, pastrati-le coaja. Da, cojile fructelor, pe care le putem pune la uscat intr-un loc fara umiditate (pentru cei ce nu au un asemenea loc....merge si pe "sifonier").
Preparare: La un litru de apa pus la fiert se adauga combinatia preferata de coji de fructe, spre exemplu portocale si mere, 2 linguri mari. Dupa ce a dat in clocot, se mai tine pe foc 2 min. Se serveste cu scortisoara, dupa gust. Are o culoare superba si aroma fructelor pe care le preferi.

Ceaiul de nuca

Cunoscut remediu din batrani, ceaiul de coji de nuca este ideal in cazul racelilor la copii si la adulti, mai ales cand este insotita de tuse seaca persistenta.
Preparare: intr-un ibric punem la fiert 200-300 ml apa, iar cand apa a dat in clocot adaugam 4-5 nuci bine spalate si putin crapate. Se lasa la fiert aprox. 9-10 min, dupa care se serveste indulcit cu miere sau sirop de muguri de brad. Are un gust bun, iar tusea dispare destul de repede.

Ceaiul de ceapa

Nu este un ceai deosebit de popular, dar efectele sunt aproape imediate, astfel incat il recomand cu caldura.
Preparare: punem intr-un ibric o ceapa mica, spalata bine dar necuratata, taiata in patru. Dupa ce apa a dat in clocot se stinge focul imediat si se lasa acoperit 4-5 minute. In momentul servirii, pentru a mai anula gustul de ceapa, puteti adauga putin sirop de muguri de brad cu scortisoara sau un pliculet de zahar vanilat.

Ceaiul de menta

Cunoscut antidiareic, calmant si cicatrizant, ceaiul de menta (sau izma) poate fi consumat in orice anotimp, fie din frunze proaspete, fie uscate toamna si iarna. Asigurati-va ca aveti in casa un manunchi de izma cules vara, nu strica niciodata, si il puteti consuma doar pentru placerea aromei intr-o seara rece de iarna.
Preparare: se pun pe foc 500 ml apa; cand apa incepe sa fiarba, se adauga 2-3 fire de menta (2 linguri de frunze), si se lasa la foc mic 2 min. Daca il doriti mai concentrat, mariti cantitatea de frunze. In momentul servirii, se poate indulci cu putina miere sau sirop de muguri de brad/pin.

CINCI ALIMENTE MIRACULOASE

Germenii de grau, drojdia de bere, polenul, iaurtul si patrunjelul

Aceste alimente sunt miraculoase pentru ca ele contribuie la asigurarea sanatatii, la

conservarea tineretii si la mentinerea in forta a anilor batranetii.

1. Germenii de grau

Germenii de grau sunt foarte bogati in substante pretioase si vitalizante: produsi

fosfatati usor asimilabili, saruri minerale de fier si de magneziu in doze foarte ridicate,

proteine complete continand toti acizii aminati indispensabili vietii, oligoelemente

precum cupru, zinc, magneziu, numeroase vitamine printre care A, B1, C, E, PP si

cantitati insemnate de vitamina C.

Reprezinta un aliment echilibrant, care ar trebui consumat zilnic. Are efecte terapeutice

crescute in reumatism, guta, cancer, artrita avansata, stari depresive, probleme

digestive cu regularizarea digestiei, este tonic nervos, stimuleaza nutritia.

Modul de preparare este urmatorul: se pun grauntele de grau intr-o farfurie, dupa ce au

fost spalate, acoperite cu apa timp de 24 de ore. Apoi, se scurg complet de apa si se

stropesc la 6-8 ore, avand grija sa nu ramana apa deasupra grauntelor pentru a nu

mucegai sau putrezi. Cand graul a incoltit si are germenele de 1-2 mm, poate fi

consumat.

Modul de administrare este urmatorul:

- Adulti: cate 3 linguri/zi, cate una inainte de fiecare masa.

- Copii si batrani: cate 3 lingurite/zi, cate una inainte de fiecare masa.

- Sugari (de la 6 luni la 1 an): o lingurita in 2-3 reprize pe zi.

Graul germinat se mesteca indelung, pana la aparitia gustului dulceag produs de

zaharificarea partiala a amidonului.

Pentru persoanele cu dantura deficitara, graul germinat se piseaza in piulita de lemn si

apoi se mesteca indelung.

Pentru bolnavi, sugari si copii mici, se face un piure in care se adauga putina miere.

2. Drojdia de bere

Drojdia de bere este un aliment miraculos datorita combinatiei echilibrate de substante

minerale rare, usor asimilabile.

Ea contine: 50% proteine care sunt usor digerabile, toti acizii aminati indispensabili vietii

(lisyna, histidina, leucina, fenylamina, cistina, etc.), gluten si peptide in cantitate foarte

ridicata ce au actiune in reactiile de oxido-reducere, in procesele de dezintoxicare si

de rezistenta la infectii, lecitine, 14 saruri minerale esentiale, oligoelemente, 17

vitamine, ergosterol, etc.

100 gr. de drojdie de bere furnizeaza:

- proteine - cat 250 gr. de carne si glicogen cat 65 gr. de paine;

- de 10 ori mai multa vitamina B1 decat painea;

- de 2 ori mai multa vitamina B2 decat ficatul;

- de 15-20 de ori mai multa vitamina PP decat carnea;

- de 10 ori mai multa vitamina B6 decat carnea;

- de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decat cerealele;

- de 20 de ori mai mult acid folic decat taratele de grau.

Modul de administrare este urmatorul:

- adulti si batrani: 1-2 linguri de drojdie amestecata in supa sau legume, de 3 ori/zi.

- copii: o lingurita de drojdie amestecata in supa sau legume, de 3 ori/zi.

Este foarte recomandata in anemii. Este excelenta pentru sportivi, carora le mareste

rezistenta la oboseala, usurand eliminarea de toxine si deseuri metabolice.

Prin continutul sau ridicat de proteine si prin natura acizilor aminati pe care-i contine,

joaca un rol protector pentru ficat.

Este indicata in avitaminoze B sau complexe, afectiuni neurologice sau

neuromusculare, alcoolism, steatoze hepatice, hepatite, ciroze, afectiuni renale,

afectiuni intestinale.

Are actiune inhibitoare asupra unor germeni patogeni ca: stafilococ, streptococ,

colibacil.

Remediaza rapid dezechilibrul florei intestinale, mai ales in urma administrarii de

antibiotice.

3. Patrunjelul

Modestul patrunjel este deosebit de bogat in elemente pretioase. Contine la suta de

grame:

- vitamina C- 150 -200 mg.(lamaia contine 100 mg.)

- provitamina A 60 mg. (mararul contine 7-14 mg.)

- calciu 240 mg.

- fier 19-20 mg.

Este un excelent antiseptic al sangelui si al intestinelor si previne cancerul (are actiune

citostatica naturala). Fluidifica sangele si curata vasele de sange.

Este recomandat in toate bolile de inima si circulatie, rahitism, tuberculoza, afectiuni

hepatice si urinare, afectiuni oculare. Intarzie imbatranirea.

Se poate consuma sub forma de suc sau amestecat in alte alimente. Nu are

contraindicatii cantitative.

4. Iaurtul

Iaurtul este usor asimilabil si constituie un adjuvant digestiv datorita fermentilor multi

continuti.

Acidul lactic din iaurt asigura existenta unei flore intestinale sanatoase, impiedicand

putrefactiile intestinale. Contine multe saruri de calciu si vitaminele B in cantitati ridicate.

Un pahar de iaurt constituie doza zinica suficienta si nu trebuie prelungita mai mult de

15 zile pe luna.

5. Polenul

Este un aliment mineral care contine: proteine, zaharuri, grasimi, materii minerale,

oligoelemente, toate vitaminele, hormoni, pigmenti, etc.

Este revitalizant, inlaturand oboseala si surmenajul in cateva zile.

Este recomandat in toate bolile, cu exceptia dibetului.

Dezintoxica organismul si impiedica imbatranirea prematura.

Este un bun adjuvant in terapia cancerului.

Doza zilnica normala este de 1/2 - 1 lingurita. Se consuma diluat in apa, ceai caldute.

In afectiunile mai grave, se mareste doza pana la 3 lingurite /zi.

Luat in mod regulat, sanatatea se imbunatateste foarte mult.

Detoxificare intensa cu anghinare

Anghinarea este o planta cu frunze carnoase, usor albicioase si floare rosu-violacee fiind recunoascuta pentru beneficiile sale asupra sanatatii in stiinta medicala. Ea a fost descoperita prima data ca avand efecte medicale de catre doctorul Furlenmeier care a observat scaderea colesterolului la persoanele ce consumau aceasta planta si sufereau de hipercolesterolemie (colesterol marit). Aceasta planta a fost studiata ulterior si de alti cercetatori, precum doctorul Jean Valnet care a observat efectele anghinarei asupra secretiei biliare, considerand aceasta planta a fi un puternic colagog (faciliteaza evacuarea sucului biliar in timpul digestiei). Bulbul florii acestei plante este comestibil, insa frunzele, cele care au cea mai mare putere curativa, se prefera a se folosisub forma de infuzii, ceai sau tincturi.

Proprietatile detoxifiante ale anghinarei

Organismul elimina toxinele prin mai multe procese: cel de transpiratie prin care nu elimina doar toxine, ci si ioni si apa, cel de excretie renala prin care elimina “deseurile” finale rezultate in urma metabolismului, cu ajutorul metabolizarii unor substante nocive in ficat unde devin neutre, sunt inactivate etc. Anghinarea intervine in toate aceste procese de detoxifiere, mai putin in cel al transpiratiei.

Proprietatile curative ale anghinarei

Anghinarea prezinta numeroase efecete curative, intre care:

• Scade colesterolul, fiind utila persoanelor cu colesterolemie crescut


• Faciliteaza digestia prin reglarea secretiei biliare si favorizarea eliminarii sucurilor biliare in duoden. Aceste sucuri sunt esentiale pentru digestia lipidelor.


• Este un bun diuretic mentinand fluxul renal si asigurand eliminarea toxinelor din organism


• Stimuleaza ficatul sa secrete suc bila si totodata favorizeaza eliminarea lichidului biliar acumulat in vezica biliara in timpul digestiei, fiind utila in dispepsii. De asemenea anghinarea stimuleaza regenerarea celulelor hepatice.


• Previne aparitia canceruli de colon pentru ca radacina de anghinare contine o polizaharida asemanatoare cu amidonul, numita inulina, care ajuta la mentinerea unei flore intestinale sanatoase


• Este utila in afectiuni digestive, enterocolite, reflux acid, constipatie


• Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant in unele afectiuni ale aparatului cardio-vascular cum ar fi hipertensiune, ateroscleroza si angina pectorala


• Este indicata in astenia psihica, fiind si un tonic nervos.

Anghinarea se utilizeaza in medicina naturista sub forma de infuzie cel mai des, dar si sub forma de tincturi sau ceaiuri.

La anghinare, in Bulgaria i se mai spune si darul Sfintei Maria. Se considera ca cel care are anghinare in casa nu are nevoie de nici un fel de medicament. Este una dintre cele mai bune plante medicinale in tratarea bolilor de ficat: hepatita, icter, ciroza, afectiuni cauzate de diverse medicamente, de radiatii, de alcool.

Denumirea plantei: Anghinarie (Cynara Scolynmis.L.) / Cynara Scolynmis.L.
Denumiri populare: anghina, angina
Raspandirea: creste in toate zonele Romaniei, mai des intalnita in sudul tarii, la poalele padurilor.
Perioada de vegetatie: infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie.
Perioada si organul de recoltare:
Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm.
Perioada de recoltare e din luna iunie pana in septembrie.

Anghinarea scade colesterolul

Principiile active cuprinse în frunzele de anghinare sunt: substanţe flavonoide, insulină, polifenoli, cinarină (substanţa care conferă gustul amar al frunzelor), săruri de potasiu şi magneziu, substanţe oxidante şi produşi sterolici. Datorită acestora, preparatele din anghinare au acţiune diuretică şi coleretică (stimulează producţia bilei de către ficat), colagogă (stimulează eliminarea bilei din ficat), antitoxică hepatică şi scad nivelul colesterolului din sânge.

Mod de administrare

Produsele din anghinare sunt utilizate în tratamentul unor afecţiuni precum: insuficienţa renală, insuficienţa hepatică, hepatita cronică, ciroza hepatică, balonarea, calculii biliari, anorexia, hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială, diabetul şi numeroase boli digestive.

Pentru prepararea ceaiului, se pune într-un vas o linguriţă de frunze de anghinare, mărunţite şi uscate, care se opăresc cu 500 ml de apă clocotită. După răcire, lichidul se strecoară şi se îndulceşte cu zahăr. Se recomandă consumul ceaiului dimineaţa şi în cursul zilei, cu 30 de minute înaintea meselor principale. Pacientul trebuie să stea întins pe partea dreaptă, timp de 30 de minute, după ce consumă ceaiul de anghinare. Tratamentul se face progresiv, cu doze mici în primele zile, cantitatea crescând treptat. În general, tratamentul durează între 20 şi 30 de zile. Dacă simptomele bolii persistă, administrarea ceaiului se va relua după o lună.

Anghinarea stimulează pofta de mâncare

Datorită importantelor efecte diuretice, ceaiul de anghinare este utilizat în tratamentul unor afecţiuni renale cronice, precum nefrita. Anghinarea măreşte volumul de urină, favorizând în acelaşi timp eliminarea de uree şi substanţe toxice de la nivelul rinichilor şi al ficatului. Datorită eliminării de toxine, ceaiul se recomandă în tratamentul urticariilor şi al diverselor forme de prurit.

Ceaiul are efecte foarte bune în afecţiunile tubului digestiv, precum constipaţia, enteritele, colitele, fermentaţiile intestinale şi în cazul lipsei poftei de mâncare. De asemenea, ceaiul este recomandat celor care suferă de hipertensiune arterială, angină pectorală sau ateroscleroză. Datorită prezenţei insulinei, anghinarea poate fi folosită cu succes în tratamentul unor tipuri de diabet.

Important de stiut

În tratamentul afecţiunilor cronice hepato-biliare se prepară o infuzie din două linguriţe de frunze la 300 ml de apă. Infuzia se bea în trei reprize, cu 30 de minute înaintea meselor principale. Până în momentul luării mesei, se recomandă ca pacientul să stea întins pe partea dreaptă. Tratamentul cu anghinare este contraindicat în afecţiunile acute renale şi hepato-biliare.

In Bulgaria i se mai spune si darul Sfintei Maria. Se considera ca cel care are anghinare nu are nevoie de nici un fel de medicament. Este una dintre cele mai bune plante medicinale in tratarea bolilor de ficat: hepatita, icter, ciroza, afectiuni cauzate de diverse medicamente, de radiatii, de alcool. La fel de eficienta e si in tratarea afectiunilor splinei, al calculilor biliari, in diverse inflamari ale cailor biliare, colecistita, hemoroizi, varice, obezitate.

Bolile mentionate se tratau cu anghinare inca de pe vremea dacilor. Medicii vechi considerau ca virusii, bolile, in general, sunt alcatuite din celule vii care, asemenea unor dusmani nemilosi, ataca organismul, iar daca organismul nu se poate apara singur, nu poate trimite in lupta armatele sale de anticorpi, atunci el trebuie ajutat cu celule vii, cu aliati. Ei sunt cei ce vor birui infectia, fara sa afecteze organismul. Medicamentele, majoritatea pe baza de compusi chimici, distrug boala, dar, o data cu ea, si organismul. Din pacate, putini mai tin cont de acest lucru, dar urmarile se vor vedea peste ani când, slabit peste masura, organismul va ceva la cel mai mic stimul de origine virala. Pentru ca, in ziua de astazi, oamenii sunt mai comozi si prefera sa inghita niste pilule decât sa bea ceaiuri – si cât de greu e de facut un ceai. Si totusi, cum sa ne explicam explozia de , care vin sa trateze o serie de boli in care produsele farmaceutice se dovedesc inutile? Evident, aceste plante miraculoase au trecut proba timpului.

Anghinarea, un leac fara contraindicatii

Anghinarea este, intr-adevar, o planta miraculoasa. Este printre putinele plante care nu are nici daunatori si nici boli. Mai mult, folosita in tratamente, nu are nici un fel de contraindicatii si nici efecte secundare. Poate fi plantata doar primavara, la o adâncime de circa 1,5 cm si la distante de 50 cm, de preferat in locuri insorite. Rezista la seceta - poate fi udata doar o data pe saptamâna, ceea ce inseamna ca puteti pleca linistiti in concediu – si este rezistenta la frig, putând suporta geruri de pâna la –10 grade C. Semintele de anghinare se coc in lunile august-septembrie si reprezinta principala materie prima in trartament, continând o serie de vitamine si substante active care stimuleaza cresterea trombocitelor in sânge.

Anghinarea, ca planta de decor

Pentru cei pe care inca nu i-am convins, inca, de necesitatea unui tratament naturist pe baza de anghinare, sa le prezentam planta sub aspect decorativ. Pusa intr-un ghiveci mai mare, anghinarea creste aidoma unei meduze mari, cu frunze mari si ondulate, colorate intr-un superb verde inchis, cu desene sidefii si cu spini lungi pe margini. Pe tulpina inalta de pâna la 160 centimetri regasim florile de culoare purpurie. Semintele, maronii, au o forma ovoidala si sunt asezate in teci de 3 – 8 milimetri, care au un mic mot alb. Atit sucul, cit si radacina au proprietati terapeutice. Ghimpii pe care-i are fac ca nici animalele si nici pasarile sa nu se apropie de planta, asa incât, cei care au animale de casa pot sa stea linistiti, intrucât acestea nu vor strica minunata planta. Cei care locuiesc la casa o pot sadi si de-a lungul gardului, devenind un al doilea gard viu, de care copiii nu pot trece si care confera si un aspect placut pentru cei care privesc.

Mancati anghinare!

Anghinarea scade nivelul colesterolului în sînge. Salata cu anghinare, ulei de măsline şi suc de lămîie previne bolile cardiovasculare, arată un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie).

Frunzele de anghinare scad nivelul grăsimilor în sînge şi, în acelaşi timp îmbunătăţesc funcţia cardiacă, precizează studiul coordonat de dr Rafe Bundy, la Universitatea Reading. La studiu au participat persoane diagnosticate cu un nivel crescut al colesterolului total. "Timp de 12 săptămîni, subiecţii au primit cîte 1.280 mg extract de anghinare zilnic. Am observat o scădere a colesterolului şi o îmbunătăţire a activităţii cardiace chiar şi fără ajutorul medicamentelor hipocolesterolemiante obişnuite. Efect similar extractului are anghinarea crudă adăugată în salate. De aceea, includeţi anghinare în dieta dumneavoastră şi puteţi să staţi liniştiţi în privinţa creşterii colesterolului", afirmă dr Rafe Bundy. Anghinarea se remarcă prin conţinutul de flavonoide, substanţe cu efect cardioprotector şi antiinflamator. Activitatea sistemului cardiovascular este stimulată şi de acidul folic şi de potasiul din această legumă.

ACŢIUNE. Anghinarea contribuie la îmbunătăţirea digestiei. Din acest motiv, nutriţioniştii o recomandă în prevenirea tulburărilor gastro-intestinale. De asemenea, este bine să mîncăm anghinare pentru detoxifierea ficatului, pentru prevenirea afecţiunilor bilei şi rinichilor, pentru normalizarea nivelului zahărului în sînge. În ţările din zona Mării Mediterane, anghinarea macerată în ulei de măsline este folosită pentru tratarea afecţiunilor hepatice şi biliare şi pentru calmarea durerilor din colicile biliare. S-a demonstrat că anghinarea are acţiune coleretică (stimulează secreţia biliară) şi colagogă (stimulează evacuarea bilei în intestin). Anghinarea este şi un bun diuretic, favorizează eliminarea ureei şi a acidului uric, fiind indicată persoanelor care suferă de gută. Anghinarea are valoare energetică redusă: 24-30 calorii/100 g. Însă este sursă bună de fier, calciu, vitaminele C şi E.


Proprietăţi
Anghinarea poate fi pregătită sub formă de salată, supă sau garnitură pentru diferite mîncăruri. Cea mai bună este anghinarea crudă. Atunci cînd este adăugată în mîncăruri, aceasta pierde o parte din vitamine şi minerale. Anghinarea este recu-
noscută pentru efectele sale hepatoprotectoare. "De aceea le este recomandată cu precădere persoanelor cu afecţiuni hepatice. Sub formă de ceai, anghinarea are proprietăţi decongestionante, detoxifiante şi depurative.

ECHINACEA

--inamicul gripei si al infectiilor

Este printre cele mai pretioase plante de leac din lume si aceasta, din cauza unei singure calitati terapeutice, dar extrem de puternice: stimulent imunitar. Initial, a fost unul dintre leacurile de baza ale triburilor de indieni americani, care foloseau echinacea pentru a vindeca tot felul de infectii, boli respiratorii si rani. Istoria acestei plante-medicament este, insa, la fel de framantata ca si cea a medicinei naturale. Calitatile sale terapeutice au fost analizate pe la 1900 de catre medicii din Statele Unite si echinacea a devenit in scurt timp unul din cele mai prescrise medicamente ale timpului.

Planta era considerata "cel mai bun purificator al sangelui" si era administrata mai ales in cazurile de gripa, de infectii respiratorii recidivante si de infectii reno-urinare, fiind prescrisa, deopotriva, adultilor, batranilor si copiilor. In anii '40, insa, cand a inceput dezvoltarea exploziva a industriei medicamentelor de sinteza, echinacea a cazut brusc in uitare, si uitata ar fi ramas daca nu ar fi intrat pe mana meticulosilor medici germani. Reabilitarea ei i se datoreaza in primul rand lui Gerhard Madaus, medic si cercetator din Bavaria, care a adus in Europa semintele de echinacea, pe care ulterior a cultivat-o si a studiat-o vreme de zeci de ani. Munca sa a fost preluata si de alti cercetatori, asa incat in momentul de fata exista mai mult de 50 de studii, numai despre efectele echinaceei in gripa, iar mai mult de jumatate din aceste studii sunt facute in Germania. De altfel, in aceasta tara sunt eliberate anual mai mult de 2 milioane de retete in care este prescrisa aceasta planta, unul din cele mai vandute remedii naturale din Europa. Dar sa facem cunostinta mai indeaproape cu echinacea.

Descrierea plantei

Echinacea este o planta perena (a carei radacina "dormiteaza" in pamant peste iarna, iesind de la an la an), care creste spontan in marile campii americane, in Europa fiind cultivata. Sub denumirea generica de echinacea sunt cunoscute de fapt nu mai putin de trei specii: Echinacea angustifolia, Echinacea palida si Echinacea purpurea, ultima fiind si cea mai folosita. Echinacea purpurea se mai numeste la noi si "palaria soarelui", fiind uneori intalnita chiar in spatiile verzi, ca planta decorativa, deoarece este inalta (ajunge pana la 1,5 m) si are petalele de un rosu viu, ramanand inflorita mult timp. De la toate speciile de echinacea se recolteaza atat partile aeriene, cat si radacina, toate avand proprietati antiinfectioase, stimulente imunitare si cicatrizante.

Preparate si mod de administrare

In cele ce urmeaza ne vom referi doar la partea aeriana, inflorita, de Echinacea purpurea, care este cel mai frecvent utilizata si cu care s-au facut cele mai multe studii medicale.

Infuzia combinata

"Ceaiul", adica infuzia obtinuta prin simpla oparire a plantei, este probabil formula cea mai nefericita de utilizare a echinaceei. De ce? Deoarece, prin incalzire, mare parte din principiile active imunostimulente sunt distruse. In schimb, folosind extractia la rece, combinata cu cea la cald, vom obtine un preparat cu calitati terapeutice foarte bune. Iata cum se prepara aceasta infuzie combinata: patru lingurite de pulbere se macereaza 8 ore, in jumatate de litru de apa, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca o jumatate de litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se combina maceratul anterior obtinut cu infuzia, preparatul rezultat bandu-se in 3-4 reprize, pe parcursul zilei. Acest remediu inhiba dezvoltarea unor virusi, elimina ameteala si durerile musculare asociate febrei, calmeaza tusea si accelereaza procesele de vindecare in cazul infectiilor.

Capsulele

Sunt formula cea mai buna de administrare a acestei plante. Se recomanda cele care contin extract uscat de echinacea, foarte concentrat in principii active si foarte rapid asimilat de catre organism. In general, o capsula cu echinacea contine 350-400 mg de extract standardizat. Se iau 3-6 capsule zilnic, pe stomacul gol, in cure de 2-8 saptamani. La noi in tara, in magazinele naturiste, se gasesc capsulele produse de catre firma romaneasca "VITALIA K", a cate 380 mg de extract fiecare, din care se iau, de regula, cate patru pe zi, pentru tratamentul gripei si al infectiilor respiratorii, al infectiilor renale si urinare, al afectiunilor reumatice si al celor alergice.

Unguentele

Sunt obtinute exclusiv pe cale industriala, fiind o combinatie dintre extractul de echinacea si o baza de unguent, de regula hidratanta. Problema este ca multe asa-zise unguente cu echinacea contin prea putin extract de planta, iar ca atare, actiunea terapeutica lasa de dorit. In magazinele noastre naturiste gasim, insa, un unguent cu echinacea produs in Romania, de catre laboratoarele "Charme Cosmetics", numit "ECHINOPLUS", care are o concentratie ridicata de principii active. Se foloseste cu succes pentru tratarea ranilor si arsurilor de gravitate mica si medie, pentru cicatrizarea estetica, pentru tratarea tenului alergic si sensibil la infectii, ca adjuvant in psoriazis, arsuri etc.

Tratamente interne

* Viroza gripala (raceala) - este principala "specialitate" a echinaceei, cel mai bun remediu in aceasta afectiune. Planta se administreaza din primele ore (ideal este din primele 24 de ore) de debut al virozei gripale, studiile dovedind ca administrarea prompta a acestui remediu duce la rezultate pe masura. Intr-unul dintre cele mai recente studii, realizat in Germania, un grup de 180 de pacienti cu viroza respiratorie a fost impartit in doua loturi egale. Primul lot a primit extract de echinacea, iar al doilea lot, de control, a primit un remediu fals (placebo). La majoritatea pacientilor care au luat echinacea, boala a fost mult mai usoara decat la lotul care a luat remediul fals, simptomele fiind mai blande si perioada de vindecare mai scurta (cu 3 zile, in medie). De asemenea, la pacientii care au luat echinacea au aparut mult mai putine complicatii ale gripei decat la lotul martor. Asadar, de la primele simptome de gripa, se recomanda sa se ia echinacea, sub forma de capsule, a cate 350 mg de extract fiecare, de patru-sase ori pe zi, pana la completa vindecare.

* Bronsita cronica si acuta la adulti si copii - se tine o cura de doua saptamani cu echinacea, timp in care se administreaza cate patru capsule (350 mg) cu extract de planta pe zi, pe stomacul gol. La copiii intre 1 si 3 ani, doza va fi redusa la un sfert, iar pentru cei intre 3 si 10 ani, doza va fi redusa la jumatate. Un studiu american facut in anul 2003, sub conducerea dr. J. Taylor, a aratat ca administrarea extractului de echinacea scurteaza perioada de vindecare si reduce severitate unor simptome cum ar fi tusea, febra, senzatia de dificultate in respiratie.
* Sinuzita - in tratamentul acestei afectiuni echinacea se foloseste ca adjuvant. Se iau cate patru capsule pe zi, in cure de doua saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza. Zilnic se beau si cate 2 cani de infuzie combinata de echinacea, in fiecare cana de preparat punandu-se si cate 2-3 picaturi de ulei volatil de cimbru (Thymus vulgaris) si de busuioc (Ocimum basilicum). Combinarea tratamentului de stimulare imunitara cu echinacea, cu tratamentul antibacterian cu uleiuri volatile da cele mai bune rezultate in tratamentul sinuzitei.
* Herpes genital si bucal - studiile de laborator arata ca administrarea de echinacea nu doar ca intensifica reactia sistemului imunitar la aceasta infectie, dar combate si direct herpesul, mai exact cele doua tulpini virale care il produc. De la primele simptome se administreaza echinacea sub forma de capsule, cate 4-6 pe zi, pana la completa vindecare. Suplimentar, se poate aplica unguent sau tinctura de echinacea pe leziunile herpetice, pentru a grabi vindecarea.
* Cistite, nefrite, pielo-nefrite - conform organismului guvernamental german de cercetare a plantelor medicinale, cunoscut si sub numele de "Comisia E", echinacea are efecte certe de combatere a infectiilor renale si urinare. In cistita acuta se recomanda administrarea a cate 6 capsule cu extract de echinacea pe zi, vreme de maximum 10 zile, in paralel cu tratamentul antiinfectios. In cistitele si nefritele recidivante sau cronicizate, se iau cate 4 capsule pe zi, in cure de doua saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza, dupa care tratamentul se poate relua, pana la completa vindecare.
* Adjuvant in infectii bacteriene - studii de ultima ora arata ca administrarea de echinacea ajuta la incetinirea sau la stoparea evolutiei infectiilor bacteriene. Aceasta, deoarece anumite principii active din aceasta planta inactiveaza enzimele care ajuta bacteriile sa penetreze membrana celulelor sanatoase, prevenind astfel, intr-o buna masura, raspandirea infectiei in organism. Se tin cure de 14-21 de zile, timp in care se administreaza capsulele de echinacea, cate 4 pe zi, sau infuzia combinata de echinacea (eficienta mai ales pe zona genito-urinara), cate 3 cani pe zi.
* Candidoza genitala - se tine o cura de echinacea cu o durata de 4 saptamani, luata sub forma de capsule, cate patru pe zi. Pe timpul curei, se face o data la 3 zile cate o spalatura cu infuzie amestecata din echinacea (preparata conform retetei prezentate in articol) si coada-soricelului (Achilea millefolium), combinate in proportii egale. Aplicatia externa cu echinacea amplifica imunitatea locala, ajutand organismul sa controleze in mod natural proliferarea candida.
* Adjuvant in otita - se face o cura de 10 zile cu echinacea, luata sub forma de capsule cu extract, cate 4-6 pe zi. Combinarea tratamentului imunostimulent cu echinacea, cu administrarea antibioticelor prescrise de catre medic este, in momentul de fata, formula ideala pentru combaterea infectiilor ORL, inclusiv a formelor recidivante.
* Alergie respiratorie - se face un tratament cu efect imunomodulator, cu echinacea, care se ia in doze progresive. O cura va dura vreme de 8 saptamani, in primele doua saptamani luandu-se cate o capsula pe zi, in urmatoarele doua saptamani doua capsule pe zi s.a.m.d., ajungandu-se in ultimele doua saptamani la doza maxima, de patru capsule pe zi. Cura cu echinacea reduce severitatea simptomelor reactiei alergice, diminuand febra, inflamatia, catarul respirator, mancarimile la nivelul mucoaselor respiratorii. Se recomanda mai ales in alergiile sezoniere, caz in care tratamentul va incepe cu aproximativ o luna inaintea debutului polenizarii.
* Tumori maligne si benigne - studii de laborator facute in Italia, in anul 2003, sub conducerea dr. G. Di Carlo, arata ca administrarea de echinacea ajuta organismul sa lupte impotriva afectiunilor tumorale. Mai exact, echinacea stimuleaza organismul sa produca in cantitati mai mari anticorpii (asa-numitele "arme chimice" ale sistemului imunitar) folositi pentru a stopa dezvoltarea tumorilor. Ca adjuvant in afectiunile tumorale, se recomanda curele cu o durata de 2 de saptamani, timp in care se iau cate 4-6 capsule de echinacea pe zi. O cura va fi urmata de alte 2 saptamani de pauza, dupa care tratamentul se reia, in total facandu-se pana la sase astfel de cure pe an.
* Artrita - o cura de patru saptamani, timp in care se iau cate 3-4 capsule de echinacea pe zi, ajuta la diminuarea inflamatiei articulatiilor, in cazul afectiunilor reumatice. De asemenea, la multi dintre pacientii tratati cu echinacea s-a constatat o rarire a puseelor reumatice, o diminuarea a durerii si a rigiditatii articulare, precum si o incetinire a proceselor degenerative la nivelul articulatiilor.

Tratamente externe

* Arsuri de gradele 1 si 2 - se aplica unguentul de echinacea pe suprafetele afectate, de 2-3 ori pe zi. Se obtine o vindecare rapida si estetica. Aplicatiile cu unguent se vor face doar atunci cand nu mai exista rana deschisa, in caz contrar existand riscul de infectie. Tratamentul cu unguent de echinacea este eficient si in cazul arsurilor solare, al arsurilor produse cu lichide fierbinti sau cu abur.
* Rani care se vindeca greu - se aplica de doua ori pe zi, vreme de cate o ora, comprese cu tinctura de echinacea (o gasim in magazinele naturiste). Dupa aplicatia cu alcool, pielea se lasa sa se usuce la aer vreme de minimum 20 de minute. Atunci cand rana s-a inchis, pentru a favoriza o cicatrizare estetica, se foloseste unguentul cu echinacea. Aplicatiile externe cu echinacea pe rani grabesc viteza de regenerare a tesuturilor distruse, previn infectiile.
* Acnee - se pun comprese cu infuzie combinata de echinacea, pe locurile afectate, in fiecare seara, vreme de 10 zile. Acest tratament are un usor efect degresant, previne infectia tegumentelor, intensifica circulatia sanguina pe zona tratata. Aplicatiile cu echinacea pe fata vor fi facute insa cu mare grija, pe suprafete mici de piele, mai ales la inceput, pentru a depista din timp o posibila reactie alergica (caz in care tratamentul va fi stopat).
* Mastita cronica - se aplica pe zona afectata comprese cu infuzie combinata de echinacea si de tataneasa (combinate in proportii egale), care se tin vreme de o ora pe zi. Ulterior, se pot face si aplicatii cu unguent de echinacea, care are efecte antiinflamatoare si ajuta la regenerarea tesuturilor.
* Adjuvant in psoriazis - se aplica unguentul de echinacea pe portiunile de piele afectate, de 1-2 ori pe zi, pentru ameliorarea simptomelor. Nu se cunoaste inca o explicatie stiintifica a efectului benefic al aplicatiilor externe cu echinacea in cazul psoriazisului. Cert este ca la unii pacienti aplicarea unguentului cu echinacea limiteaza evolutia acestei afectiuni.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Echinacea

Pentru marea majoritate a oamenilor, administrarea de echinacea nu are nici un fel de efect advers. Precautiile si contraindicatiile se refera doar la persoanele care au o predispozitie alergica foarte puternica, mai ales la plantele din familia Asteraceae (Compositae), din care fac parte si galbenelele, crizantema, coada soricelului etc. In cazul cand, la administrarea primelor doze de echinacea, apar simptome de alergie, cum ar fi: mancarimi ale mucoaselor respiratorii, dificultate in respiratie, lacrimari, catar respirator, mancarimi ale pielii, administrarea acestei plante va fi oprita. Alte posibile reactii adverse la administrarea de echinacea pot fi durerile de stomac de mica intensitate, greata sau voma.