Ghid de bejanie - actualizare

Hai că m-am enervat. Oamenii mei m-au informat asupra unor mișcări masive care se fac pe la Registrul Comerțului. Marile companii care acționează la noi, străine - se înțelege - fac tot felul de optimizări, astfel încât anul viitor să nu mai plătească NIMIC. Da, ați citit bine! Măsurile idiotului Bolojan vor lovi strict românii întrucât străinii știu cum să facă pentru a nu plăti nimic. 

După cum bine știți, sunt cât se poate de deschis față de cititorii mei, motiv pentru care în articolul de azi vă voi mai învăța o șmecherie, astfel încât să puteți acționa la fel ca ceilalți, lăsându-i infractorii statului ilegitim în fundul gol. Înțelegeți probabil că urmează vremuri crâncene(pe care le voi detalia în articolul de mâine). Aici, la noi, va fi de groază întrucât schema supra-dimensionată a sistemului se va lovi de incompetența nulităților împinse la putere, astfel încât TOATĂ NOTA DE PLATĂ VA RĂMÂNE ÎN CÂRCA BIETULUI CONTRIBUABIL. Nu contează că ești tânăr sau bătrân, sărac sau bogat. Ceea ce e cert e că ești ales să plătești nota de plată. Dar despre toate acestea vom discuta mâine. Acum, cumva în avans(intenționam să scriu articolul de față după cel de mâine), vom vedea ce soluții LEGALE avem pentru optimizarea fiscală.

Revin la ceea ce am aflat. Se lucrează la greu la schimbări de acționariat. Motivul e simplu: se pun  la punct optimizări fiscale de zile mari care-i vor lasă pe Bolovan și gașca cu buza umflată. Soluția, după cum ați intuit, se adresează celor care au firme și care nu vor să rămână ca papagalii la mâna unui ANAF din ce în ce mai intruziv și aberant, care nu colectează impozitele și taxele simple, dar, în schimb, lovește cu putere în oamenii de rând. Așa că, hai la treabă!

Să înțelegem care-i situația de acum: ești acționar la compania ta, ceea ce înseamnă că Bolovan tocmai ce ți-a făcut un „cadou” special sub forma măririi impozitului pe dividende. De anul viitor Bolojan intenționează să ne taxeze cu 16% pe dividende, adică pe nimic. Asta în condițiile în care în alte țări europene impozitul pe dividende este ZERO. Și așa ar fi normal să fie.

Ei bine, faceți acum cunoștință cu ... Directiva 2011/96/UE. E biletul câștigător care ne salvează de idioții de-aici. Ce prevede această directivă? Stabilește pentru zona economică europeană un regim fiscal comun care vizează eliminarea impozitului cu reținere la sursă și eliminarea dublei impozitări la nivelul companiei-mamă. Hai să traducem puțin ca să înțelegem șmecheria! Presupunem că tu ai o companie în Spania(fiind rezident român). Cundiția esențială pentrui aplicarea celor descrise în continuare este aceea de a deține un procent mai mare de 10% din acțiunile unei entități economice. În momentul în care firma distribuie dividende, impozitul pe aceste dividende nu se mai oprește la sursă, adică în Spania, ci în țara în care acționarul are rezidența fiscală(România în cazul acestui exemplu). 

Acum, după ce am înțeles șmecheria, e timpul să vedem cum putem jongla astfel încât să rezolvăm golănia bolojănească de la noi. Pe șleau spus, cea mai fiabilă soluție este Cipru. Cum faci? Îți faci o firmă acolo, firma de acolo cumpără acțiunile firmei românești - adică îți plătește capitalul social și tu înregistrezi totul frumos, ca la carte! Din acel moment, firma ta când va distribui dividende le va distribui firmei din Cipru, iar acolo  impozitul e ZERO. Partea și mai frumoasă e că Ciprul are un regim extrem de permisiv de obținere a rezidenței fiscale, astfel încât o poți lua cu un minim de ședere. Și în felul acesta ai rezolvat treaba cu Bolovan!

Există și un dezavantaj în toată afacerea, astfel încât aplicabilitatea sa depinde de banii pe care-i învârți. La sume mari, Cipru e cea mai bună variantă întrucât poți acționa și prin interpuși(o să vă explic șmecheria în „materialul secret”). Dezavantajul e că sunt anumite taxe care, în cazul în care afacerile tale au un nivel mic, anihilează toate beneficiile. Deci, dacă ai dividende în jur de 500 000 EUR pe an, Cipru e destinația fără doar și poate. 

Ce faci însă dacă ai afaceri mai mici? Există și-aici „soluția de peste gard”, anume Bulgaria. De ce funcționează? Din mai multe motive. În primul rând totul e mai ieftin acolo, inclusiv impozitele. Pe dividende ai un impozit de doar 5%, ceea ce e excelent. TVA-ul e mai mic, impozitul pe profit e doar de 10%. În plus, așa cum vedeți zilele acestea, bulgarii sunt deosebit de reactivi și sensibili la schimbările de fiscalitate, astfel încât e posibil să beneficiați o perioadă lungă de regimul fiscal de acolo.

În ceea ce privește dividendele, acei 5% se plătesc doar în momentul distribuirii lor către acționar, adică spre tine. Partea frumoasă e că firma din Bulgaria, dacă încasează doar banii din dividende, nu plătește nici impozit pe profit acolo deoarece, conform directivei amintite, intră în vigoare reglementarea de evitare a dublei impozitări. Dar firma poate fi extrem de bine utilizată inclusiv pentru optimizarea fiscală a activității din România, mutând acolo managementul, marketingul și alte activități prin intermediul cărora probabil înțelegeți ce aveți de făcut. Problema însă e alta: dacă te apuci să-ți distribui ție dividendul și ai rezidența fiscală în România, ANAF-ul va sări aproape instantaneu pe tine. Nu trebuie să ignori aspectul; trebuie să fii conștient de schimbul de informații care se face între autoritățile fiscale din Bulgaria și România, care te transformă în victimă sigură.  De aceea e bine să păstrezi dividendele acolo până reușești să-ți obții rezidența fiscală în Bulgaria(am mai discutat aspectul, căutați materialul trecut).

Nu în ultimul rând, există o soluție de tranzit și în România, dar trebuie avut grijă cum operați cu ea și, mai ales, să fiți atenți la modificările legislative întrucât foamea va fi mare. Pe scurt, vă deschideți o societate comercială cu CAEN „6420 – Activități ale holdingurilor”. Acestei societăți îi veți vinde acțiunile societății pe care o aveți și, din acest moment, nu mai plătiți impozit pe dividende între firma mamă(holdingul) și firmele deținute de acesta. De asemenea, holdingul are 0% impozit din vânzarea participațiilor firmelor pe care le deține(atenție, trebuie să aibă minim 10% din acțiunile entității pentru a beneficia de scutire!). Asta vă ușurează teribil schimbarea rapidă a acționarilor societăților.

Desigur, în momentul în care vei trage dividendul din holding, vei plăti impozit pe dividende, la valoarea care-i trece lui Bolojan prin chelie la acel moment. Doar că trebuie să privești altfel situația, anume prin faptul că transferurile între societatea mamă și societățile din grup sunt scutite de impozit. Ceea ce deschide posibilități creative. Și ar mai fi ceva. Înțelegând cum funcționează un holding în România poți înțelege cum funcționează peste tot în lume. Astfel încât îți va fi extrem de simplu de schimbat activitatea din România în altă țară.

Pe moment pun punct aici. Rămâne, așa cum probabil ați observat, o mare necunoscută, anume elementul final, adică tu. După cum lesne poți observa, în final ajungi tot tu și problema care se pune este cum puți face astfel încât să nu te mai aibă ANAF-ul și autoritățile statului în colimator pentru a nu mai fi tu cel care plătește oalele sparte de toate marionetele sistemului sau ale puterii coloniale. Există, desigur, soluții. Însă, din motive lesne de înțeles, această schemă nu o pot publica, fiind o treabă destul de discretă. În esență, doar partea de consultanță pentru o astfel de schemă se duce lejer(la minim) pe la câteva mii de euro, iar costul punerii sale în aplicare e tot pe acolo. Doar că eu, așa cum mă cunoașteți, sunt băiat bun și v-o ofer la un preț modic. De fapt nu modic, ci mai mult decât modic. Adică vă dau posibilitatea să plătiți suma pe care vreți voi să o dați, iar acestei sume îi aplic o reducere de 100%! :)

lăsând gluma de-o parte, vă spun urmează să scriu materialul respectiv, pe care o să-l dau celor care au nevoie de optimizare fiscală avansată. Ce trebuie să știi: dacă nu faci parte dintre cei care au venituri cât de cât bune de la investițiile lor, materialul respectiv nu vă este de niciun ajutor întrucât implică sume destul de consistente. De aceea nu va fi sub forma unui material public, ci va avea o distribuție mai discretă, sub forma unui pdf la care voi da acces limitat. Însă, până atunci, însușiți-vă ceea ce v-am dat public(setul articolelor „Ghid de bejanie”) și cu restul vorbim mai spre sfârșitul săptămânii(sper!). Mâine, așa cum v-am spus deja - vă voi povesti despre contextul actual și despre ceea ce urmează aici și în lume.

1 DECEMBRIE

A fi patriot nu înseamnă a te înfășura în tricolor, a purta un fular țipător sau a agita un steag. A fi patriot nu înseamnă a rosti discursuri sforăitoare sau a falsifica pozitiv istoria. Și, cu siguranță, nu înseamnă a te pune în ipostaze penibile, a striga „Ro-mâ-ni-a” ca la galerie. A fi patriot e diferit de toate acestea. E infinit mai complicat pentru unul care vrea s-o facă pe patriotul și infinit mai simplu pentru cel care e patriot.

Ce ascunde în spatele unor perdele de fum „discretul” Nazare?

Unul dintre cei mai discreți miniștri are și un trecut interesant din punct de vedere financiar.  E vorba, desigur, de Alexandru Nazare, cel care e pus în fruntea finanțelor autohtone. Aparent pare un individ banal, ca orice politician. Însă, dacă-l iei la scuturat, te trezești că are tot felul de „găuri negre” în CV-ul său financiar, având - colac peste pupăză - personalități cam dubioase în proximitatea sa. Știu că e duminică, dar nu strică să ne delectăm cu aventurile de business ale „geniului de la finanțe”.

O să încep cu o companie de-a sa care a făcut obiectul unor investigații jurnalistice, anume SC Comunicare SRL, o firmă în care Nazare deține peste 95% din acțiuni. Respectiva companie a finalizat anul 2024 pe pierdere, având un minus de 104 596 RON la o cifră de afaceri de 174 135 RON. E interesant de înțeles cum naiba de a avut 278 765 cheltuieli în condițiile în care avem de-a face cu o firmă care oferă ... consultanță. Firma respectivă a avut o perioadă activitatea suspendată - probabil Nazare căuta să o facă pierdută - după care s-a reactivat în urma scandalului stârnit de investigația celor de la DeFapt.

În declarația interese, Nazare mai figurează ca membru la două Asociații: Fundația România Autentic(dizolvată între timp). În trecut Nazare a mai fost afiliat la un alt ONG, anume Asociația Puterea Dreptății, aflat, desigur, pe pierdere de la an la an. Și, ca o bomboană de pe colivă, același Nazare apare ca membru la Asociația Pan Europa, cu toate că este președinte al acesteia. Mă rog, o mică inadvertență, însă, după cum veți vedea, această asociație este, în realitate, cu totul altceva. Și veți afla legătura „de frăție” prin intermediul unei companii care nu apare în declarația de avere a lui Nazare deoarece a fost lichidată. Și pe care, probabil, din fotoliul său de la Finanțe, Nazare nu ar vrea să fie cunoscută.

Este vorba despre A.L.L POWER CONSULTING LTD, companie înregistrată la Londra, care nu apare în nicio declarație de avere de-a lui Nazare. Nu-i mare chestie întrucât acea companie a avut un capital de 100 de lire, nemișcat de la înființare și până la lichidarea societății. Partea interesantă de acolo este acționariatul compus din următorii: Alexandru Nazare, Vincenzo Dipalo, Lucian Florin Despoiu și .... Stelian Nistor(vedeți captura din dreapta). Hai să-i luăm pe rând.

Vincenzo DiPalo are o istorie destul de interesantă în România, fiind trimis aici cu misiune încă din 2005, de pe vremea lui Silvio Berlusconi. Afaceristul italian a vrut să creeze în România un partid popular satelit al partidului fondat de el, prin intermediul căruia să-și proiecteze puterea inclusiv la nivel european. Di Palo a aterizat în România însoțit de un om de bază de-al lui Berlusconi,  Domenico Lo Jucco. Căutând un partid cu tracțiune, cei doi au ajuns în scurt timp în curtea lui Corneliu Vadim Tudor, fiind consilieri personali ai acestuia pe probleme de politică externă. Ei i-au livrat lui Vadim proiectul de transformare a PRM-ului în partid popular european, doar că au întâmpinat opoziția lui Wilfried Martens și tranzacția a picat. Așa că s-au mutat de la Vadim la PNȚ-ul lui Ciuhandru și așa a ajuns PNȚ în ograda Popularilor Europeni. Vicenzo Di Palo a rămas în România și a fost unul dintre cei care au contribuit la „transferul” PDL de la socialiștii europeni la populari, după alegerile din 2004. Și de-atunci se află în siajul pedelisto-liberal.

Lucian Florin Despoiu este un alt personaj interesant, fiind cel care se află în spatele Majoritas - companie deja globală, a cărei misiune este aceea de a influența alegerile. Individul este un om de business nativ și foarte bun specialist în marketing, dar care-a virat-o - din punctul meu de vedere - spre partea dark a domeniului. Ca să înțelegeți Despoiu se află în spatele Partidului Noua Democrație din Grecia, pe care a reușit să-l menținmă la putere prin intermediul unor mijloace complet neortodoxe. De exemplu, publicația Newsbomb.gr l-a acuzat că a colectat neautorizat date personale ale cetățenilor greci prin intermediul unei platforme neautorizate. Dacă te uiți în portofoliul de tool-uri ale companiei Majoritas, observi că multe dintre instrumentele pe care le-a dezvoltat sunt la limita legii. De exemplu, instrumentul „Engagement Room” utilizează un sistem de puncte acordate simpatizanților care, ulterior, se transformă în premii(asta e varianta digitală a plasei cu făină, zahăr și  ulei). Sau GOTV care, probabil, se află în spatele „manifestațiilor spontane” care apar după alegeri, în momentele cheie, pentru „impunerea celui care trebuie”.

Și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă îl avem pe actorașul Stelian Nistor, cel care a fost șeful masoneriei române. Individul, în sine, e o poezie, fiind în spatele unor coțcării de zile mari. Îmi amintesc, de exemplu, cum a fost numită fiica sa, în sfidarea inclusiv a bunului simț, ca director al Teatrului Bulandra. Fără să fi jucat în nicio piesă, a fost numită adjunct de directorul de atunci, Ducu Darie. Acesta se afla deja în stadiul terminal al bolii de care suferea. Partea fabuloasă e că fătuca lui tata Nistor a recunoscut cu seninătate într-un interviu că “Ducu a schimbat organigrama pentru mine și mi-a dat și compartimentul artistic și mi-a făcut și o împuternicire, ca să pot semna cu bară diverse, cum ar fi salarii”. Astfel, după moartea lui Darie, fata lu' tata a rămas director! Ulterior, Catinca Nistor a ajuns șefă a ICR Londra, fiind destituită în 2023 de Romașcanu. V-am dat aventurile bravei actrițe ca să înțelegeți ce tentacule poate să-și întindă tătâne-su.

Ei bine, asocierea asta de la Londra dintre Stelian Nistor și Nazare are cumva legătură cu Asociația Pan Europa. Ce-i asta? Un cetățean simplu ar putea spune că-i un alt ONG, doar că nu-i chiar așa, fiind un ONG Special. Este filiala românească a  International Paneuropean Union, organizația înființată de Coudenhove-Kalergi, cel care s-a aflat la cârma sa până la moarte, în anul 1972! Aceeași asociație este și cea care i-a dat Plăvanului medalia Coudenhove-Kalergi și cea care pledează pentru metisarea Europei prin imigrație ilegală. Și, ca să fie treaba treabă, accesul în această organizație se face pe bază de ... frăție, desigur. Iată așadar legătura discretă dintre Stelian Nistor și Alexandru Nazare. 

Gata, pun punct aici, cu toate că aș mai avea niște chestii de spus. Dar, ținând cont că e duminică, las pe altă dată!

Pași rapizi către pușcăria digitală

Nebunia devine absolută la Bruxelles, iar noi avem la butoane cele mai nebune slugi ale ticăloșilor de acolo. De la anularea alegerilor prin lovitura de stat și până acum România a intrat adânc într-o negură lipicioasă, care ne va marca pe veci. Imbecilii analfabeți care ne conduc au reușit să bage țara în recesiune înainte ca marea criză care urmează să-și arate colții. Asta înseamnă că vom intra în acea criză de pe o poziție ultra-fragilă, cu dobânzi mari, aruncându-ne direct în focurile falimentului. Din punct de vedere tehnic este cel mai mare jaf financiar la care a fost supusă România. Unul perfect coordonat cu Bruxelles-ul!

În SUA mai e foarte puțin până la războiul civil

Marți ceva s-a prăbușit zgomotos în politica americană. Stenogramele unei convorbiri telefonice dintre emisarul președintelui american Steve Witkoff și Iuri Ușakov - consilier al președintelui Vladimir Putin -  au fost făcute publice arătând - în concepția mediei de propagandă - că Witkoff i-a sfătuit pe oficialii ruși cum ar putea prezenta planul de pace pentru Ucraina ca pe o inițiativă americană. S-a speculat intens despre modul în care americanul a recomandat ca Vladimir Putin să-l felicite pe Donald Trump pentru succesul acordului de pace din Gaza. Din aceasta, aceeași propagandă a tras concluzia că Witkoff i-ar învăța pe ruși cum să-l lingușească pe Trump.

Ca să înțelegeți, asemenea discuții sunt extrem de complexe și, fără doar și poate, ultra-secrete. De ce?Pentru că e vorba de negocieri clare, în care limbajul diplomatic e lăsat deoparte pentru atingerea scopurilor urmărite de fiecare parte. De aceea se numesc „discuții tehnice”. De ce a recomandat Witkoff ca Putin să-l felicite pe Trump pentru planul din Gaza? În mod sigur, nu pentru a-l linguși ci pentru că un asemenea mesaj ar însemna susținerea de către Rusia a respectivului plan de pace. Sunt implicații imense ale unei asemenea declarații! Inclusiv negocierea paternității planului de pace reprezintă o tentativă de menținere a unei iluzii de primat american, la care SUA ține foarte mult în actualul context geopolitic. 

Problema dezvăluirii stenogramelor în presa americană nu este gravă, ci de-a dreptul infernală. Nici în cea mai dezarticulată țară africană astfel de discuții nu ajung la presă. Este ceva absolut anormal, arătând nu doar o breșă imensă de securitate, ci chiar mai mult: o detonare a fundațiilor statului american.

Mulți cred că e vorba de o luptă politică internă între două tabele. Doar că nu e așa întrucât aici e vorba de dezvăluirea unor discuții tehnice care se desfășoară, de când lumea, într-o discreție absolută. Ați mai auzit până acum așa ceva? E o premieră istorică întrucât doar prin arhive mai poți da de astfel de lucruri, dar și acolo prin referiri la respectiva discuție. Ceea ce s-a întâmplat în SUA este efectiv o prăbușire a credibilității statului american. Cine credeți că mai poate desfășura cu încredere o astfel de discuție în condițiile în care acel stat e incapabil să mențină nivelul necesar de confidențialitate? 

În ceea ce privește actualele negocieri de pace, ele pot fi considerate moarte. Din punctul rusesc de vedere, SUA nu mai e un partener credibil de discuție, astfel încât nu pot continua negocierile. Nu greșim dacă spunem că, în actualele condiții, SUA nu se poate salva decât dacă Trump folosește teroarea pentru a le impune ucrainenilor absolut toate doleanțele rușilor. Nu, nu e o speculație măruntă, asta e realitatea. Nu cred că Rusia va mai pierde timpul cu negocieri în condițiile în care SUA nu prea mai e stat.

Scăparea unei asemenea stenograme sugerează o luptă pentru putere care nu e normală în niciun stat care se consideră stabil. Așa ceva se întâmplă doar când vrei să răstorni un regim deoarece consideri că toate actele sale sunt ilegale. Când apare un astfel de fenomen? Într-o revoluție sau o lovitură de stat. Nu e cazul în SUA, asta vedem pe moment. Însă e clar că nu mai poți vorbi despre o țară, ci maxim despre o fundătură. 

Poate că vi se pare că repet ca o moară stricată, dar credeți-mă, evenimentele de acest tip sunt absolut imposibile pentru o țară care se consideră mare putere. Când se întâmplă semnalizează clar că nu poți avea încredere în sustenabilitatea regimului țării respective, că nu mai este un partener viabil de dialog. Pe scurt, despre asta e vorba! Rușii au înțeles și fac ceea ce știu că trebuie să facă: dau declarații diplomatice, dar s-au retras din joc. Ei au înțeles că orice pact semnat cu SUA nu valorează nici cât o ceapă degerată. De aceea continuă presiunea pe Ucraina, iar frontul se mișcă masiv, fără nicio șansă de oprire. Au eliberat Kupianskul și au reușit să elibereze jumătate de Seversk într-un timp record. În Zaporoja au înconjurat Guliaipole, ultimul obstacol major înainte de capitala regiunii, cea care le asigură controlul total asupra cursului inferior al Niprului și care e cheia către Herson, Nikolaiev și Odesa. 

În timp ce diplomația americană se rățoiește când la europeni, când la ucraineni, rușii merg înainte deoarece înțeleg că nu ai cu cine. Și, culmea, singurul element care ar putea da în acest moment credibilitate SUA este cel care le șterge relevanța, anume întreruperea oricărui ajutor către Ucraina, ceea ce se va constitui într-o cădere a frontului și o înfrângere a Occidentului.

De ce am făcut afirmația anterioară? Pentru că Rusia nu mai crede nimic din ceea ce spune SUA. Orice afirmație de-a lor e pusă sub semnul întrebării. În aceste condiții, Rusia are nevoie de o confirmare a capacității regimului american de la putere de a opri ceea ce au declanșat. Și cum pot demonstra americanii această capacitate? Doar oprind brusc întregul sprijin dat Ucrainei, lăsându-l astfel pe piticul porni de la Kiev orb, surd, mut și ciung în același timp. Adică, mai pe șleau, după ce rușii constată că piticul e total în rahat, pot înțelege că regimul american are capacitatea cu care se laudă, deci se poate negocia cu el. Doar că asta e o poziție total asimetrică, rușii putând din acel moment să cucerească în 24 de ore întreaga Ucraină. Adică e o poziție ultra-sensibilă pentru SUA depinzând exclusiv de cuvântul pe care rușii și l-au dat. E o situație ciudată, în care SUA nu s-a mai aflat până acum, una de umilință. Adică o situație, practic fără ieșire.

Oricine înțelege că SUA e cu spatele la zid. Ce poate face? Poate escalada conflictul? Nu, pentru că asta înseamnă terminarea lor ca nație și a lumii ca viață. Mai poate menține frontul? Nu. Deci indiferent ce ar face Trump e în pericol să piardă. Și atunci? Aici e marea întrebare! Cu o situație internă tensionată precum cea de acolo, devine clar că se coace ceva, iar acel ceva nu poate fi nimic altceva decât o confruntare internă, pe viață și pe moarte, adică un război civil. Personal cred că Trump deja a pierdut o parte din frâie și că statul subteran e atât de împărțit încât, în scurt timp, situația va deveni critică. Semnalele sunt mai mult decât clare, urmează să vedem confirmarea. Și dacă se va mai declanșa și furtuna bursieră - confirmând poli-criza - va deveni cât se poate de clar că ne vom afla într-un setup complet în care imperiul gol va face implozie. 

Rusia știe asta, China știe asta, doar SUA nu s-a prins încă. 

E falsă ideea că un CBDC ar reseta lumea occidentală salvând SUA și dolarul!

De foarte multe ori primesc replici naive, iar una dintre ele este reprezentată de credința că vrăjitorii financiari din spartele Occidentului au o baghetă magică, ținută ascunsă de prostime. Această baghetă, spun ei, îi va ajuta să emită CBDC-uri(bani electronici emiși de Banca Centrală) și astfel să scape de povara datoriilor, resetând totul de la zero. Păi dacă ar sta treburile chiar așa, atunci la fiecare schimbare de președinte am avea o monedă nouă și de fiecare dată s-ar lua totul de la zero. Hai să încercăm să punem conceptele pe înțelesul tuturor pentru a avea o perspectivă limpede asupra fenomenului.

Într-adevăr, vedem tot felul de scamatorii cu datoriile americane, chestiuni pe care vi le tot prezint amuzat. Eu unul mă consider rezonabil ca individ, motiv pentru care atunci când emit o opinie prefer să am un raționament în spate. Așa și cu datoriile americane. Mulți cred că treburile sunt simple, că în spate se află o mână de evrei care dau bani Americii pentru a o cumpăra sau cotropi. Aceeași oameni, în alte comentarii se plâng că SUA e deja cumpărată de evrei. Păi, măi oameni buni, hotărâți-vă: dacă evreii au cumpărat-o, de ce ar mai plăti în continuare? Nu neg că sunt mulți evrei băgați în ecuație, doar SUA este țara cu cea mai multă populație evreiască după Israel(aprox. 8 milioane declarați și probabil dublu cu origini evreiești) și una în care există o comunitate foarte bogată și influentă. Dar asta nu simplifică analiza.

Făcând disecția datoriei SUA avem, în mare, cam așa: vreo 30% este deținută de FED, vreo 40% de diverse instituții private din SUA și vreo 30% este deținută de alte state(datorie internațională). Dacă în ceea ce privește FED treburile sunt clare, ar trebui să vedem ce anume se ascunde în acel 40% datorie privată. Cine anume creditează SUA? În principal e vorba de instituții financiare de tipul fondurilor de pensii, fonduri de investiții s.a.m.d. Adică, în ultimă instanță, cetățeni de rând ai SUA. Dacă vreți, ne uităm și la zona de datorie internațională. De ce e Japonia un creditor atât de mare al SUA? Pentru că vinde mult în SUA, încasează dolari și dacă dolarii încasați i-ar schimba în yeni ar duce la aprecierea yenului și la o pierdere de competitivitate. Astfel, firmele japoneze schimbă în yeni cât au nevoie, iar restul banilor ajung - printr-o schemă isteață - în datorie americană. Cam la fel se întâmplă și cu China. Iar micșorarea dimensiunii deținerilor chinezești de titluri americane este direct proporțională cu diminuarea comerțului între cele două state. Pe măsură ce China își diminuează comerțul cu SUA, scad și titlurile de datorie cumpărate de China în SUA.

Acum hai să vedem un element interesant din structura bugetului american. Până de curând, cheltuielile cele mai mari erau făcute cu armata. De o vreme s-a schimbat bine de tot roata, astfel încât acum cea mai mare cheltuială a SUA este cea cu dobânzile(cu 25% mai mare decât cheltuiala cu apărarea!). Motiv pentru care am spus că SUA este învinsă de ... matematică. E hilar că, prin 2008-2009, când pronosticam că matematica lucrează împotriva SUA și că, în final, America va fi învinsă, criticii îmi arătau cum curg trilioanele și cum se formează bogăția. Nice! Acum însă apar ceilalți care spun că CBDC-ul va rezolva problema, iar SUA va păcăli din nou pe toată lumea.

În ciuda faptului că CBDC sună așa „tehnic”, în realitate este vorba de un alt fel de ban. E drept, ceva mai tiranic, dar e tot un ban. Schimbarea banilor unei economii s-a făcut de multe ori în istorie și are o denumire cât se poate de sugestivă: stabilizare. De ce i se spune așa? Pentru că acest gen de acțiuni apar în urma unei inflații masive, care face ca banii să ajungă atât de lipsiți de valoare încât trebuie să-i cari cu roaba și tot nu valorează nimic. 

Din experiența trecutului înțelegem ceva esențial, anume că stabilizarea e utilă doar în conjuncție cu reforme dure care fac în așa fel încât inflația să se tempereze. În principal e vorba de două elemente: tăierea apetitului statului de a cheltui obscen de mult și o mai bună colectare a taxelor și a impozitelor. Fără aceste două elemente, orice stabilizare devine inutilă. Doar că, din ceea ce se vede limpede, stabilizarea este o strategie de luptă împotriva inflației, nicidecum una menită să combată îndatorarea excesivă!

Și-abia acum intrăm în esența problemei. Ce se întâmplă dacă SUA înlocuiesc dolarul cu un CBDC. Păi dacă vrei să-ți funcționeze economia, trebuie să oferi posibilitatea agenților economice să-și transfere dolarii în noua monedă. Poți introduce interdicții doar la banii de la ciorap, așa cum s-a întâmplat la toate stabilizările. Dar banilor din bănci nu ai ce le face, trebuie să-i convertești. Și la fel stau treburile inclusiv cu datoria. N-ai cum să n-o convertești la noii bani pentru că ești în aer și nu mai are nimeni încredere în tine. În plus, ca să fie treaba și mai complicată, după cum am văzut, majoritatea covârșitoare a datoriei americane este datorie internă, in monedă proprie. Dacă încerci să „paradești” ceva acolo ajungi la revoluție deoarece oamenii simpli au economiile/pensiile investite în datorie americană. Nici în ceea ce privește datoriile internaționale nu poți face prostii întrucât, dacă ți se prăbușește încrederea, te trezești cu o monedă BRICS peste noapte.

Concluzia? E simplă: SUA e în război cu matematica, iar artificiile simple nu funcționează. Există o singură posibilitate de a scăpa de datorii: din topor. Dar asta vine la pachet cu pierderea întregii credibilități și puteri, cu transformarea sa într-un pitic al lumii. După cum puteți vedea și înțelege, absolut nimic nu e atât de simplu precum pare. Și, desigur, nici datoria!

Disperarea e la cote maxime! Autopsia unui sistem răpus de propria sa incompetență

Există trei stadii prin care trece orice regim marionetă instalat de puterea din umbră. Statul modern a fost croit încât să ruleze la infinit prin aceste trei stadii astfel încât prostimea să aibă permanent impresia că se schimbă ceva, fără a se schimba nimic în esență. E simplu, e intuitiv și, în același timp, asta trăim zi de zi fără să înțelegem exact ce ni se întâmplă. Iată de ce vă invit atât la o disecție a infernalului sistem în care suntem scufundați cu forța, dar și la o vizită în spatele ușilor închise unde acum e disperare mare. 

Tot ceea ce trăim din punct de vedere politic se înscrie în ceea eu numesc „Legea celor trei D”: dominație, disperare și disoluție. Fiecare regim marionetă trece prin aceste stadii. Dominația apare la instaurarea unui regim, imediat după alegeri. Tuturor li se spune că gata, ceea ce urmează va fi înfloritor, că ceea ce a fost rău a trecut s.a.m.d. Se impune așadar o pseudo speranță de mai bine. Noul regim are justificarea alegerilor, ceea ce-i dă legitimitate, astfel încât e îndreptățit să ia orice măsuri, pentru „binele colectiv de mai târziu”. Cei care l-au votat se îmbată cu succesul întronizatului de parcă ar fi propriul succes și găsesc justificare în orice acțiune pe care-o face regimul, inclusiv atunci când acea acțiune le e ostilă. Însă, treptat, încrederea se erodează și astfel se intră în cel de-al doilea stadiu, cel al disperării. În ciuda denumirii, regimul nu este încă pus sub semnul întrebării, dar eroziunea sa se remarcă și, în acest stadiu, se fac eforturi intense de marketing pentru menținerea sa. Cea mai comună strategie este „inventarea dușmanului” care, dacă vine, rupe tot, distruge bunăstarea, aduce dezastru. Doar că treptat apar dizidențele întrucât cei mai versați înțeleg că totul e pe un făgaș nefast. Însă, pentru o perioadă, mișcările tectonice sunt contrate de un marketing masiv. Jivinele media fac eforturi monumentale pentru a contrabalansa situația, pentru a „lupta împotriva dușmanului care, iată, și-a întins tentaculele chiar și la nivelul puterii”. Se înregistrează astfel un moment de echilibru întrucât mulți dintre cei inițial prostiți sunt din nou prostiți și asta pentru că, pur și simplu, sunt proști. Însă, treptat, marketingul devine surd, iar eroziunea e atât de mare încât regimul-marionetă nu mai are niciun cuvânt de spus. Propaganda amuțește. Acesta este stadiul de disoluție, cel în care inclusiv apropiații se îndepărtează, iar media este îndrumată mai degrabă spre criticarea regimului pentru a câștiga credibilitate. Iar credibilitatea pe care-o câștigă prin „lupta” cu deja obositul regim va fi pusă în practică pentru următorul ciclu, cel în care forțele se coalizează pentru viitorul „ales”, cel care redeschide o nouă serie prin contrazicerea anteriorului, vinovat de absolut toate relele. Este un joc tacit, înțeles de la bun început de toți participanții, mai puțin de masa ineptă a votanților, cei care se îndreaptă strict spre propunerile Sistemului, ca efect al marketingului pe care-l au.

La noi, în mare, prima etapă durează un mandat, disperarea deschide cel de-al doilea mandat, iar disoluția se instaurează în ultima parte a celui de-al doilea mandat. Așa a fost la băsescu, la fel a fost și la Plăvan. 

Probabil vă întrebați de ce funcționeză tot circul? Răspunsul e banal: societatea nu are memorie pe termen lung, de fapt e încurajată să nu aibă o astfel de memorie, iar media e cea care superficializează societatea. Știri „mereu noi” care vin pe toate canalele, evenimentele care se succed, condamnă individul la un consum  din ce în ce mai rapid de maculatură, astfel încât primordială devine memoria pe termen scurt. Societatea, ca ansamblu, este un animal a cărui inteligență sau memorie este dată de cei mai precari membri ai săi. Astfel, dacă memoria individului este una pe termen scurt, a societăți, în ansamblul său, e una pe termen și mai scurt. Asta face ca manipulata schemă ciclică să funcționeze natural Și, în ciuda repetiției să nu poată fi identificată decât de foarte puțini.

Și-acum, după ce am înțeles mecanismul, să vedem ce s-a întâmplat la noi. Am constatat o gripare a mecanismului cu ocazia ultimelor alegeri care, întrucât reprezentantul sistemului nu s-a calificat, au fost anulate. După un circ inept, sistemul s-a regrupat punându-l președinte pe Nicu Psihicu. S-au cheltuit o grămadă de bani absolut aiurea, s-au călcat în picioare o grămadă de legi, s-au făcut abuzuri absolut grosolane pentru a petici calea zălghitului către prima funcție în stat. Și astfel isteții din spate au crezut că s-a rezolvat povestea, că ciclul se va relua și totul va fi OK. Oare?

De fapt, ecuația pe care n-au înțeles-o a fost una cât se poate de banală. În prostia lor servilă, care trebuie să răspundă doar cu „Da, să trăiți!” în fața oricărei inepții venite din afară, n-au înțeles un element cât se poate de elementar, anume că, atunci când calci repetat pe bombeurile celui mai revoltat segment din societate, riști și pierzi. Situația de care nu a ținut nimeni cont este aceea că, odată cu impunerea lui băsescu, s-a început un meta-ciclu de furare a majorității. Alegerile repetate ale lui băsescu au fost TOATE fraude. Apoi s-a continuat prin impunerea Plăvanului gângav, o altă călcare în picioare a majorității, în două rânduri. Au crezut că merge așa fără să observe că primele două mandate ale lui băsescu au fost înscrise într-un meta-ciclu de dominare, iar mandatele Plăvanului s-au constituit în a doua fază a meta-ciclului, anume cea de disperare. Iată de ce ceea ce s-a întâmplat anul trecut nu a fost întâmplător. Majoritatea a ajuns la saturație și n-a mai putut fi oprită.

În imbecilitatea lor, oamenii sistemului au crezut că impunerea unui „fake Georgescu” în persoana diliului psihic Nicușor ar putea reseta jocul, fără să înțeleagă că, întrucât au încălcat regulile care presupuneau o schimbare majoră după băsescu, au dat naștere unui meta-ciclu care nu mai poate fi păcălit. Iar mișcarea este absolut de neînțeles întrucât Ponta, care ar fi trebuit să se constituie în răzbunarea față de băsescu, era tot omul lor, antrenat pentru rolul acesta. Ceea ce n-au înțeles prostovanii a fost că, prin intermediul Plăvanului, și-au auto-dinamitat poziția, generând un meta-ciclu care n-avea cum să evolueze altfel. Și uite-așa s-a ajuns la o confluență la finalizarea mandatului prostului de la Sibiu. Georgescu ar fi fost singura lor speranță de reset. În realitate nu cred că i-ar fi pus în vreun fel în pericol deoarece, așa cum am mai spus, aveau controlul Parlamentului, iar problemele economice ar fi dinamitat întreg mandatul lui Georgescu, care oricum ar fi stat sub semnul disoluției meta-cilului despre care v-am spus. Doar că ceea ce au făcut echivalează cu înlocuirea frauduloasă unui produs autentic, calitativ, cu unul low cost, achiziționat precipitat de pe Temu. Cum să te crezi vreodată că un neterminat precum Nicu Psihicu ar putea reseta zona nefastă în care s-a ajuns? Cum să îți imaginezi că pui un cort rupt în loc de-o vilă și nimeni nu se va prinde? E semn de incompetență masivă! 

Și uite-așa apare disperarea între ei. De ce? Pentru că dominația pe care au fabricat-o după ce Nicu Psihicu a fost impus, coalizând întreg spectrul politic în spatele său, a început să crape mai repede decât se așteptau. După Revoluție, președintele care a avut cea mai rapidă deteriorare a imaginii a fost Emil Constantinescu. Însă, chiar și în cazul său, s-a intrat în zona de disperare după doi ani, disoluția apărând în ultimul an de mandat. În cazul regimului-clovn al lui Nicu Psihicu, dominația a fost spulberată  în mai puțin de șase luni. S-a trecut rapid în zona de disperare, iar acum se cheltuiesc bani cu nemiluita pentru coalizarea mediei în spatele său. Am studiat comportamentul rețelelor sociale și ceea ce constat este o campanie masivă de PR. Tuturor celor din media li s-au dat bani serioși pentru „acapararea narațiunii”.   Cei nealiniați ideologic o pot vedea limpede  prin numărul teribil de mare de anunțuri politice sponsorizate din celălalt spectru, care efectiv le invadează fluxul. E o campanie dementă, ale cărei costuri sunt gigantice. Orice trompetă a sistemului a primit bani pentru propria publicitate. Mesajele sunt din nou coordonate, așa cum erau în campania electorală. Funcționează?

De fapt, toate sumele gigantice care se bagă în acțiunea „de resuscitare” semnalizează un singur lucru: panica! Așa cum, după ce au primit comanda, tovarășii sistemului au jucat prost, anulând alegerile, fix la fel fac acum când, văzând că barca ia apă, au pus din nou mâncătorii de rahat pe făgaș. Păduchii se bucură, doar e rost de bani însă merită? 

Vă dau un singur exemplu: Cotidianul. Au dat o groază de bani să-l achiziționeze, și-au pus acolo la butoane întreaga gașcă de inutili, gen Zachmann, Silviu Sergiu, Claudiu Crăciun etc., blurând voit articolele pline de substanță ale lui Călin Marchievici. Ce-au obținut? O publicație în tranziție spre neomarxism care e în picaj masiv din punct de vedere al numărului de cititori. De ce se întâmplă toate acestea?

Pentru că, dacă faza de dominație a ținut mai puțin de șase luni, faza de disoluție se va instala mult mai rapid, cel mai probabil în maxim trei luni de la finalul primei faze. Iar finalul a fost undeva spre sfârșiul lui septembrie! Există o relație de înjumătățire între cele două prime faze pe care nu am amintit-o: de obicei cea de-a doua fază durează cam jumătate din prima. În mandatul lui Constantinescu dominația s-a sfârșit după doi ani, disperarea a durat aproximativ un an, după care s-a intrat în disoluție. În mandatul lui băsescu, dominația a durat patru ani, disperarea doi ani, după care s-a intrat în disoluție. În meta-ciclul băsescu-Plăvan-Nicu Psihicu, dominația a ținut pe întreaga perioadă a lui băsescu, disperarea până la realegerea Plăvanului, iar acum, începând de atunci, suntem în disoluție. Există așadar o matematică a acestor faze.

Ce se întâmplă acum? După abuzul de anul trecut, majoritatea absolută a populației a fost trecută în „revenge mode”, ceea ce e critic. Nu poți ține populația atâta în zona de disoluție întrucât în final iese rău. Memoria pe termen scurt n-a mai fost resetată, astfel încât oamenii devin conștienți că trăiesc un coșmar de cel puțin douăzeci de ani. Asta e mai mult chiar și decât deceniul de coșmar al lui Ceaușescu. Iar Ceaușescu, dragi tovarăși și pretini, a sfârșit-o la zid! Sistemicii s-au mulțumit să constate că au reușit impunerea lui Nicu Psihicu, prin intermediul unei campanii aberante, în care au băgat bani cu nemiluita, atât de mulți încât nici măcar slugile de la AEP n-au putut să aprobe eliberarea întregii sume. Și, întrucât dezvăluirea listei de sponsori ar fi putut devoala întreaga structură de firme acoperite care au contribuit la așa-zisa „sponsorizare” a retardatului, au modificat inclusiv regulile prin intermediul sclavilor de la CCR. Toate aceste abuzuri nu au cum să funcționeze la infinit, iar ceea ce se vede e extrema disperare a tovarășilor care nu au replacement pentru stadiul în care s-a ajuns.

„Revolta PSD” este un punct pus la punct pentru calmarea spiritelor. Însă nu mai are nimeni încredere nici în asta. Circul se vede inclusiv din interiorul partidului unde revoltele reale sunt din ce în ce mai frecvente, iar vocile sparte ale unor „revoltați cu voie de sus” sunt considerate insuficiente. Inclusiv de la baza PNL-ului se aud voci revoltate. Colac peste pupăză, începe să intre vria inclusiv în cel mai dobitoc segment al populației, anume tefeliștii. Corporațiile multinaționale încep să concedieze masiv tefelei invocând AI-ul. De fapt, așa cum se știe, nu AI-ul concediază, ci necesitatea de optimizare care face ca India să devină din nou dezirabilă: în condițiile în care automatizarea face mare parte din treabă, restul de externalizare poate merge lejer la forța de muncă iefină și slab calificată din Asia. E un mod de operare la scară: inclusiv în SUA se concediază masiv și se angajează forță de muncă ieftină cu viză H-1B. 

Rețineți așadar că, atât din punct de vedere al meta-ciclului generat de impunerea Plăvanului, cât și din punctul de vedere al ciclului în care ne aflăm, suntem aproape de o disoluție absolută. Desigur, asta nu înseamnă că de mâine începe revoluția, dar e chiar mai rău de-atât întrucât o revoltă masivă poate începe oricând, de la orice accident. Inclusiv un fenomen banal, precum o amendă auto sau o  arestare abuzivă a vreunui dizident al sistemului, se poate constitui într-o revoluție în toată regula. Dar și mai grav e alt fenomen, anume posibilitatea ca orice forță interesată să poată genera o revoltă sistemică.  Nu mai există pic de tracțiune pentru actualul sistem nici măcar în interiorul său! Odată intrat totul într-o asemenea stare de disoluție, schimbarea sa devine facilă. Iată de ce propria incompetență a sistemului atotputernic de la noi este cea care-i sapă temeinic groapa. Ceea ce nu înțeleg ăștia e ceva cât se poate de simplu, pe care-l spun apăsat: buba va veni din afară, dar nu de acolo de unde se așteaptă! O să vedeți ce surpriză va fi!