Winner of the Goldsmiths Prize Named a Best Book of the Year (So Far) by The New Yorker and Vulture
From Rachel Cusk, author of the Outline trilogy, comes this startling, exhilarating novel that once again expands the notion of what fiction can be and do.
Midway through his life, the artist G begins to paint upside down. Eventually, he paints his wife upside down. He also makes her ugly. The paintings are a great success.
In Paris, a woman is attacked by a stranger in the street. Her attacker flees, but not before turning around to contemplate her victim, like an artist stepping back from a canvas.
At the age of twenty-two, the painter G leaves home for a new life in another country, far from the disapproval of her parents. Her paintings attract the disapproval of the man she later marries.
When a mother dies, her children confront her the stories she told, the roles she assigned to them, the ways she withheld her love. Her death is a kind of freedom.
Parade is a novel that demolishes the conventions of storytelling. It surges past the limits of identity, character, and plot to tell the story of G, an artist whose life contains many lives. Rachel Cusk is a writer and visionary like no other, who turns language upside down to show us our world as it really is.
Rachel Cusk was born in Canada, and spent some of her childhood in Los Angeles, before her family returned to England, in 1974, when Cusk was 8 years old. She read English at New College, Oxford.
Cusk is the Whitbread Award–winning author of two memoirs, including The Last Supper, and seven novels, including Arlington Park, Saving Agnes, The Temporary, The Country Life, and The Lucky Ones.
She has won and been shortlisted for numerous prizes: her most recent novel, Outline (2014), was shortlisted for the Folio Prize, the Goldsmith's Prize and the Bailey's prize, and longlisted for Canada's Giller Prize. In 2003, Rachel Cusk was nominated by Granta magazine as one of 20 'Best of Young British Novelists'
„Parade” de Rachel Cusk – o carte despre artă, identitate și nevoia de a te privi din afară „Parade” nu este un roman clasic, ci mai degrabă un experiment literar despre cum arta, viața și identitatea se amestecă până când nu mai știi unde se termină una și începe cealaltă. Rachel Cusk construiește cartea în patru secțiuni – The Stuntman, The Midwife, The Diver, The Spy – care urmăresc același artist misterios, numit doar „G.”. Fiecare parte are alt ton, altă perspectivă, alte întrebări. Cusk vorbește despre procesul de creație, despre diferențele de gen, despre ce înseamnă să fii artistă și mamă în același timp, despre cum relațiile personale pot influența (sau distruge) arta. Romanul nu are o poveste clară. Nu există acțiune, nici fir narativ tradițional. Ceea ce oferă, în schimb, sunt reflecții profunde, imagini puternice și fraze care te fac să te oprești din citit. Este o carte mai aproape de un eseu despre artă decât de o ficțiune în sensul obișnuit. De ce poate fi o lectură dificilă „Parade” e o carte grea, în sensul bun, dar și în cel provocator. Poate părea confuză, dezordonată, uneori chiar inaccesibilă. Fiecare capitol schimbă complet tonul și forma, iar Cusk nu explică aproape nimic. Nu există tranziții clare, nici concluzii. E un text care te obligă să fii atent, să completezi singur golurile și să accepți ambiguitatea. Mulți cititori ar putea abandona lectura după primele pagini, pur și simplu pentru că nu înțeleg „despre ce e cartea”. Dar exact acolo e intenția autoarei: să te scoată din confortul poveștii clasice și să te facă să observi cum funcționează privirea, imaginea, ideea de „eu”. Pentru cine este potrivită? Cartea li se potrivește celor care citesc literatură de idei, nu de acțiune. Celor care apreciază autoare precum Virginia Woolf, Olga Tokarczuk, Deborah Levy sau Annie Ernaux. O vor înțelege cel mai bine cei interesați de artă, identitate, feminism, psihologie și modurile în care ne reconstruim pe noi înșine prin creație. Pe cine ar putea enerva? „Parade” îi va irita pe cititorii care caută o poveste clară, personaje cu evoluție și o intrigă care să aibă sens. Nu oferă suspans, nu are emoție caldă, nici final satisfăcător. E o carte cerebrală, rece, uneori prea teoretică. Dacă ești obosit și vrei doar o lectură relaxantă, probabil te va scoate din sărite. Dar dacă ești dispus să te lași provocat, să accepți că o carte poate fi și o formă de artă abstractă, Parade îți oferă una dintre cele mai interesante experiențe de lectură ale ultimilor ani.
Am rămas cu impresia că e genul de carte scrisă atunci când nu prea ai o poveste, dar vrei neapărat să scoți o „capodoperă”. Așa că bagi toate ideile care îți trec prin cap: artă, violență, corp, gen, identitate și speri că densitatea va ține loc de sens.
Începutul m-a prins. Ideea picturii inversate chiar promitea ceva. Pe parcurs, însă, se pierde. Multă teorie. Multe explicații. Puțină viață.
Poate fi bună? Da. Pentru un anumit tip de cititor. Într-un anumit moment.
E o carte ok dacă vrei literatură de idei, nu de trăire. Dacă îți place un text rece, abstract. Dacă nu cauți emoție, culoare, transformare.
Pentru critică literară sau mediu academic probabil funcționează. Pentru mine, acum, nu.
mai multe detalii aici: https://ramonaboldizsar.substack.com/... Plot: roman filosofic care explorează arta în ipostaze diferite printr-un artist generic G., cercetează corpul, feminitatea și plasarea indivizilor și a artei în lume.