mânz
Aspect
Etimologie
Origine disputată. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător latină mannus („căluț, ponei”), confer Mesapi Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii și cuvântul trac mezenai. Confer albaneză mës, aromână mãndzu și italiană manzo.
Pronunție
- AFI: /mɨnz/
Substantiv
Declinarea substantivului mânz | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | mânz | mânji |
Articulat | mânzul | mânjii |
Genitiv-Dativ | mânzului | mânjilor |
Vocativ | mânzule | mânjilor |
- (zool.) puiul (de sex masculin al) iepei.
- (zool.; reg.) puiul măgăriței.
- (fam.) epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune).
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A avea mânz (sau a-și arăta mânjii) = a fi capricios
- A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva)
Vezi și
Traduceri
pui (masculin) de iapă
|
|