Vizualizare sursă pentru „Transilvania”

{{altesensuri}}
{{referințe|martie 2017}}
{{Infocaseta Regiune
|nume = Transilvania
|tara = [[România]]
|populatie = 6,789,250
|densitate = 66
|an = 2011
|sup = 102.834{{Nc}}
|harta =
|stemă=Coat of arms of Transylvania.svg
|drapel=Flag of Transylvania (Local).svg
|nota = 
|}}
'''Transilvania''' sau '''Ardeal''' (în [[Limba latină|latină]] ''Terra scilicet Septem castrorum'', ''Partes Transsilvaniæ'', ''Transsilvania'', ''Septem Castra'', ''Septem Castrorum'', ''Septem Castrensis''; în {{hu|Erdély}}; în {{de|Siebenbürgen sau Transsilvanien, istoric Überwald sau Sybembürgen de asemenea}}; în [[latina medievală]]: ''Trānsylvānia'', în [[dialectul săsesc]] ''Siweberjen''; {{lang-pl|Siedmiogród sau Transylwania}}, {{lang-sk|Sedmohradsko}}, în [[Limba turcă|turcă]] ''Erdel'') este o [[regiune]] istorică și geografică situată în interiorul [[Munții Carpați|arcului carpatic]], una din [[Regiuni istorice românești|regiunile istorice ale României]]. De-a lungul timpului a făcut parte din [[Dacia]], din [[Imperiul Roman]], din [[Regatul Ungariei]], respectiv din [[Monarhia Habsburgică|Imperiul Habsburgic]]/[[Imperiul Austriac]] înainte de a se uni cu [[Regatul României]] la începutul secolului al XX-lea. Timp de circa 170 de ani, între [[1526]] și [[1699]], a fost stat autonom, sub suzeranitatea [[Imperiul Otoman|Imperiului Otoman]], cu numele de [[Principatul Transilvaniei]]. În această calitate a jucat un rol însemnat în [[Războiul de Treizeci de Ani]], de partea coaliției protestante. Odată cu victoriile [[Sfântul Imperiu Roman|imperiale]] pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație [[Casa de Habsburg|habsburgică]], dar și-a păstrat formal statalitatea până în [[1867]], fiind condusă de [[Listă de guvernatori ai Transilvaniei|guvernatori]] numiți de la [[Viena]].

Ca urmare a romanului ''[[Dracula (roman)|Dracula]]'', publicat de [[Bram Stoker]] în [[1897]], [[Transilvania în ficțiune|Transilvania a fost asociată în mod eronat în spațiul străin]] cu [[Vampir (mitologie)|vampirii]] și cu acest [[Literatură de groază|gen horror]].

== Terminologie și localizare geografică ==
Noțiunea Transilvania are sub aspect politico-geografic două accepțiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică delimitată de [[Carpații Orientali]], [[Carpații Meridionali]] și, la vest, de [[Munții Apuseni]] (numită [[Transilvania propriu-zisă]]). Această regiune a fost denumită în [[Evul Mediu]] ''Voievodatul Transilvaniei'' (în [[latina medievală]] „țara de dincolo de pădure”), suprafața ei totală măsurând aproximativ 57.000&nbsp;km².

Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemenea la [[Maramureș]], [[Crișana]], [[Sătmar]], ținuturi cunoscute și sub denumirea [[Partium]], adică „părțile [[Regatul Ungariei|regatului Ungariei]]” alăturate după [[1526]] nucleului istoric din podișul transilvan, constituind împreună [[Principatul Transilvaniei]]. Este vorba despre comitatele [[comitatul Maramureș|Maramureș]], [[comitatul Sălaj|Sălaj]], [[comitatul Sătmar|Satu Mare]], [[comitatul Bihor|Bihor]] și [[comitatul Arad|Arad]]. Suprafața regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit [[Tratatul de la Speyer|Tratatului de la Speyer]] (1570), din Partium făceau parte comitatele Maramureș, Bihor, [[Comitatul Zarand |Zarand]], [[Comitatul Solnoc-Dăbâca|Solnocul Interior]], [[Comitatul Crasna|Crasna]], provincia (țara) [[Țara Chioarului|Chioarului]], precum și comitatele Arad și [[comitatul Caraș-Severin|Severin]].

Uneori Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul de la vest de [[Carpații Orientali]] și nord de [[Carpații Meridionali]], astfel incluzând jumătatea vestică a [[Maramureș]]ului, [[Crișana]] și [[Banat]]ul. Caracterul fluctuant al conținutului termenului se explică prin evoluția complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca post-romană până în timpurile moderne.

Suprafața totală a Transilvaniei, împreună cu [[Banat]], [[Crișana]], [[Sătmar]] și [[Maramureș]], însumează 100.293&nbsp;km², care reprezintă 42,1% din totalul suprafeței României. Populația ce trăiește în acest spațiu număra 6.789.250 de locuitori în [[Recensământul populației din 2011 (România)|2011]], cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populației [[România|României]].

Din punct de vedere [[Geografie|geografic]], Transilvania este un platou înalt, separat în sud de [[Țara Românească]] prin lanțul [[Carpații Meridionali|Carpaților Meridionali]] și în est de [[Moldova]] prin [[Carpații Orientali]]. Zona vestică a Transilvaniei ([[Crișana]]) are graniță cu [[Ungaria]]. La nord, se învecinează cu [[Ucraina]] (regiunile [[Regiunea Transcarpatia|Transcarpatia]] - care istoric a cuprins partea de nord a Maramureșului - și [[Regiunea Ivano-Frankivsk|Ivano-Frankivsk]]). Platoul cu înălțimi între 305 și 488 de [[metru|metri]] este irigat de râurile [[Mureș]], [[Someș]], afluenți ai [[Tisa|Tisei]], și de râul [[Olt]], afluent al [[Dunăre|Dunării]].

=== Zone etnografice și împărțirea administrativă ===
Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află nouă județe: [[județul Alba|Alba]], [[județul Bistrița-Năsăud|Bistrița-Năsăud]], [[județul Brașov|Brașov]], [[județul Cluj|Cluj]], [[județul Covasna|Covasna]], [[județul Harghita|Harghita]], [[județul Hunedoara|Hunedoara]], [[județul Mureș|Mureș]] și [[județul Sibiu|Sibiu]]. Părți din teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află în județele [[județul Bacău|Bacău]] (comuna [[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|Ghimeș-Făget]] și satele [[Poiana Sărată, Bacău|Poiana Sărată]], [[Coșnea, Bacău|Coșnea]], [[Cădărești, Bacău|Cădărești]] și [[Pajiștea, Bacău|Pajiștea]]), [[județul Caraș-Severin|Caraș-Severin]] (comuna [[Comuna Băuțar, Caraș-Severin|Băuțar]]), [[județul Maramureș|Maramureș]] (orașul [[Târgu Lăpuș]] cu împrejurime), [[județul Neamț|Neamț]] (comunele [[Comuna Dămuc, Neamț|Dămuc]], [[Comuna Bicaz-Chei, Neamț|Bicaz-Chei]] și [[Comuna Bicazu Ardelean, Neamț|Bicazu-Ardelean]]), [[județul Sălaj|Sălaj]] (partea la est și nord de [[munții Meseș]]), [[județul Suceava|Suceava]] (la vest de râurile [[Râul Dorna, Bistrița|Dorna]] și [[Râul Bistrița Aurie|Bistrița Aurie]], [[comuna Coșna, Suceava|Coșna]] și [[Dornișoara, Suceava|Dornișoara]]) și [[județul Vâlcea|Vâlcea]] (o parte mică la nord de râul [[Râul Lotru|Lotru]]).

Zonele etnografice ale Transilvaniei propriu-zise sunt:

{{col-start}}
{{col-4}}
* [[Țara Bârsei]]
* [[Țara Buzaielor]]
* [[Țara Chioarului]]
* [[Țara Călatei]]
* [[Țara Făgărașului]] sau [[Țara Oltului]]
{{col-4}}
* [[Țara Hațegului]]
* [[Țara Hălmagiului]]
* [[Țara Mocanilor]]
* [[Țara Moților]]
{{col-4}}
* [[Țara Năsăudului]]
* [[Țara Oașului]]
* [[Ținutul Pădurenilor]]
* [[Ținutul Secuiesc]]
{{col-4}}
* [[Pământul crăiesc]]
* [[Mărginimea Sibiului]]
* [[Țara Zarandului]]
* [[Țara Silvaniei]]
{{col-end}}

=== Etimologie ===
{{Articol principal|Etimologia numelui Transilvania}}
Toponimul ''Transilvania'', derivat din [[latina medievală]] de cancelarie, este atestat din anul [[1075]] („terra ultra silvam”), drept nume compus din ''ultra'' („peste”, „dincolo”) și ''silva '' („pădure”) și înseamnă „teritoriul de dincolo de pădure”. La începutul secolului al XII-lea teritoriul era menționat cu denumirea ''Partes Transsylvana'' sau  ''Transsilvanae'' (de pildă în ''Legenda Sancti Gerardi'', „Legenda Sf. Gerard”).

În cronica ''[[Gesta Hungarorum]]'' de la sfârșitul [[secolul al XII-lea|secolului al XII-lea]]<ref>Paul Lazăr Tonciulescu, autorul celei mai recente traduceri în [[limba română]] a ''Cronicii Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor'', în prefața traducerii, susține că autorul ''Cronicii'' ar fi notarul regelui ''Béla I al Ungariei'' (1061-1063)</ref> a notarului regal P., zis [[Anonymus]], este menționat de asemenea sinonimul redat în textul latin („terra ultra silvam” sau „transsilvanae”) prin forma ''erdeuelu'' (''Erdeuelu''), în maghiara modernă ''erdő elve'' și înseamnă „teritoriul de dincolo de pădure”.<ref>vezi ''Transalpina''=Havaselve=teritoriu de dincolo de munte, adică Muntenia</ref>

== Istoria Transilvaniei ==
{{articol principal|Istoria Transilvaniei}}
=== Antichitatea târzie. Primul mileniu al erei creștine ===
{{curățenie|decembrie 2011}}
==== Stabilirea celților în Transilvania ====
{{articol principal|Celții în Transilvania}}
Începând cu sfârșitul [[Secolul al V-lea|secolului al V-lea]], urmând cu [[secolul al IV-lea î.Hr.]], s-au stabilit pe teritoriul actualei Transilvanii primele comunități de [[celți]]. Nu există documente care să ateste un conflict armat între celți și populațiile autohtone, eventualitatea acestui scenariu fiind sugerată doar de obiectele de uz militar și de armele găsite în multiple morminte dedicate războinicilor celți. Notabil este și faptul că multiple dovezi arheologice din această perioadă atestă conviețuirea pașnică dintre populațiile [[daci|autohtone dacice]] și celți: în numeroase morminte celtice a fost descoperită [[ceramică]] [[daci]]că, la [[Apahida]] și [[Fântânele, Bistrița-Năsăud|Fântânele]], iar în egală măsură în morminte dacice au fost descoperite ceramică și obiecte celtice de factură [[La Tène]]. Conviețuirea dintre cele două popoare permitea schimburile culturale, [[daci]]i din Transilvania adoptând unele podoabe celtice, cum ar fi ''torcul'' (coloană ornată, rigidă), precum și unele motive decorative imitându-le pe cele celtice. Unii autori{{cine}} susțin că gradul de asimilare culturală reciprocă dintre daci și celți a fost atât de mare, încât urmele datând din secolele succesive sunt indistinctibile ca apartenență. Conviețuirea cu restul celților din Vest, probabil a încetat în timpul regelui dac [[Burebista]], istoricul [[Strabo]] amintind incursiuni ale acestuia împotriva [[celți]]lor din [[Panonia|Bazinul Panonic]].{{sfn|Shchukin|1989|p=88}}

==== Ocupația romană ====
În [[secolul I]] d. Hr. și la începutul [[Secolul al II-lea|secolulul al II-lea]], pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al [[Dacia|regatului Dacia]], la [[Sarmizegetusa Regia]], în Munții [[Orăști]]ei. [[Dacia|Regatul dac]] condus de [[Decebal]] a fost cucerit, după două războaie, în anul [[106]] d. Hr. de [[Imperiul Roman]] sub conducerea [[Împărat Roman|împăratului]] [[Traian]], care a început organizarea noii provincii romane Dacia. Primul [[guvernator]] (provizoriu) al acestei noi provincii a fost ''generalul Longinus'', colaborator apropiat al lui Traian în [[Războaiele dacice|războiul romano-dac]] din anii [[101]]-[[102]], fost consul roman în [[anii 90]].<ref>„''Cnaeus Pompeius Longinus a fost comandantul Legiunii IV Flavia Felix''.” Vd.Ioan Marin Mălinaș, ''La umbra Sarmizegetusei romane. Basilica din Densuș'', Viena, Editura „Mihai Eminescu” Oradea, 1997, p.50.</ref><ref>''Dicționar de Istorie veche a României'', p. 376.</ref><ref>Dion Cassius, ''Historia Romana'', § 68, 12.</ref> În timpul împăratului [[Hadrian]], teritoriul actual al Transilvaniei a fost organizat și inclus în provincia [[Dacia|Dacia Superior]]. O nouă organizare administrativ-teritorială a fost inițiată în anii [[158]]-[[159]] de împăratul [[Antoninus Pius]], teritoriul de astăzi al Transilvaniei fiind inclus în provinciile [[Dacia|Dacia porolissensis]] și [[Dacia|Dacia apulensis]]. Așezările mai importante au fost ridicate la rangul de [[Colonia|colonii]] și [[municipium|municipii]], precum [[Hațeg|Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa]], [[Alba Iulia|Apulum]], [[Cluj-Napoca|Napoca]], [[Turda|Potaissa]], [[Porolissum]] și [[Călan|Aquae]].

O rețea importantă de drumuri asigura legătura între aceste așezări. Concomitent cu organizarea administrativ-teritorială și militară a avut loc și un intens proces de colonizare a Daciei cu cetățeni [[Imperiul Roman|romani]]. O înflorire deosebită a cunoscut extracția [[minereu]]lui de [[aur]].

Practicarea creștinismului în aceste locuri este atestată prin urme arheologice. Existența unei vieți creștine în epoca postromană este confirmată de diverse descoperiri arheologice, printre care se numără și ''[[Donariul de la Biertan]]'', care conține inscripția [[latină]] ''<small>EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI</small>'' („Ego Zenovius votum posui”), (în {{ro|Eu, Zenovius am oferit (am depus) acest obiect votiv}}), sub care se află [[monograma lui Isus Hristos]]. [[Gepizi]]i, o populație [[germani]]că ce a dominat temporar Transilvania în [[secolul al VI-lea]], au fost [[creștini]], adepți ai [[arianism]]ului.

==== Retragerea aureliană ====
În fața atacurilor insistente ale [[carpi]]lor ([[Daci|daci liberi]]), și [[goți]]lor din nordul [[Marea Neagră|Mării Negre]], împăratul [[Aurelian]] a decis retragerea administrației și a legiunilor romane în sudul Dunării (în provinciile [[Moesia Superior]], [[Dacia Ripensis]], [[Dacia Mediterranea]], [[Dardania]]).

=== Evul Mediu Timpuriu ===
După ''[[Retragerea romană|retragerea aureliană]]'', teritoriul intracarpatic a fost invadat succesiv, între secolele al [[secolul III|III]]-lea și al [[secolul X|X]]-lea, de [[goți]], [[huni]], [[gepizi]], [[avari]], [[slavi]], [[Bulgari|protobulgari]], [[maghiari]] și [[pecenegi]]. Populația autohtonă, rămasă după retragerea aureliană, a fost nevoită să părăsească orașele romane din locurile deschise, retrăgându-se către zonele muntoase. Orașele din Dacia Romană au supraviețuit în forme ruralizate până prin secolul al V-lea, iar în unele cazuri până în secolul al VI-lea.<ref>Alexandru Madgearu, ''Expansiunea maghiară din Transilvania'', Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 11</ref> Descoperirile arheologice atestă că, un timp, amfiteatrul de la Sarmizegetusa romană ([[Ulpia Traiana Sarmizegetusa]]) a fost folosit ca fortăreață, având intrările baricadate.

Descoperirile arheologice și urmele materiale atestă continuitatea populației daco-romane. Materialele paleocreștine, menținerea unor ritualuri funerare romane, utilizarea ceramicii de tradiție romană provincială, folosirea relativ intensă a monedelor de bronz sunt argumente serioase în sprijinul continuității daco-romanilor în Transilvania în secolele IV-VI. <ref>Alexandru Madgearu, ''Expansiunea maghiară din Transilvania'', Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 11</ref> Elementul autohton daco-roman a supraviețuit până în secolele VI-VII.<ref>Kurt Horedt, ''Siebenbürgen im Frühmittelalter'', Reihe 3, Band 28, Bonn, p. 170-175, 186</ref>

Primele urme slave datează din ultima treime a secolului al VI-lea.<ref>Alexandru Madgearu, ''Expansiunea maghiară din Transilvania'', Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 12-13</ref> Ele se datorează unor pătrunderi ale acestora dinspre sud-est și nord-vest.<ref>Ioan Stanciu, ''The Problem of the Earliest Slavs in Intra-Carpathian Romania (Transylvania and the North-West Vicinity)'', Slovenská archeológia, 2013, p. 325</ref>  În secolul al VIII-lea, în dorința de a controla rutele către ocnele din Transilvania, avarii instalează un alt grup de slavi vestici, din Moravia și Slovacia, în partea de nord a Transilvaniei și în Crișana. Ei au intrat în conviețuire cu românii.<ref>Alexandru Madgearu, ''Expansiunea maghiară din Transilvania'', Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 13</ref>

Istoria Transilvaniei în așa-zisul „mileniul întunecat”, adică în perioada cuprinsă între retragerea administrației romane și începuturile [[Evul Mediu feudal|Evului Mediu feudal]] în secolele [[secolul IX|IX]]–[[secolul XII|XII]], constituie până în prezent un subiect de controversă între istorici, cu conotații politice și naționaliste.

[[Fișier:Popoare Migratoare In Romania Secolele IX -XIII.svg|thumb|400px|left|Incursiuni ale popoarelor migratoare pe teritoriul României, secolul VII–XIII]]
Unele popoare migratoare, cum a fost cazul gepizilor în vestul Transilvaniei, au reușit să creeze structuri politice relativ stabile. [[Gepizi|Regatul gepid]] din Panonia, extins și în  Vestul Transilvaniei, a fost fondat după înfrângerea [[huni]]lor sub [[Ellak]], fiul lui [[Attila]], de o confederație rebelă condusă de regele [[Ardarich]] și [[gepizi]]i săi, populație înrudită cu goții, ajunsă aici în cadrul migrației barbare anterioare, a [[huni]]lor. În Transilvania arheologii au găsit mai multe necropole atribuite gepizilor, adăpostind osemintele unor figuri (presupuse) regale ori nobiliare. Cele mai importante sunt: necropola regală de la [[Apahida]], ce conține scheletele a doi regi, probabil în succesiune generațională; necropola prințesei din Turda, monument funerar al unei aristocrate locale, poreclită „Franziska” și necropola de la [[Vlaha]]; și cele două tezaure cu podoabe din aur și altele descoperite în [[1797]] și [[1889]] în [[Șimleul Silvaniei]]. La mijlocul secolului al VI-lea majoritatea gepizilor, slăbiți de războaie cu [[longobarzi]]i, au emigrat împreună cu aceștia în [[Italia]]. Rămășițe de populație gepidă, căzute sub stăpânirea [[avari|avară]] și [[slavi|slavă]], au fost menționate ultima oară de cronicari [[Imperiul bizantin|bizantini]] în contextul expedițiilor militare conduse de generalii împăratului [[Mauriciu]], între 599 și 601.

[[Fișier:Hungarian migration.png|thumb|right|250px|Migrația maghiarilor]]

Determinantă pentru evoluția istorică a Transilvaniei a fost însă stabilirea [[unguri]]lor în [[Panonia|Pannonia]] în [[896]], aceștia avansând treptat în următoarele secole către interiorul arcului carpatic în Bazinul Carpatic.

=== Voievodatul Transilvaniei ===

[[Fișier:FormatiuniPoliticeRomanestiSecolele_IX_XIII.jpg|thumb|right|200px|Formațiuni statale medievale în secolele IX - XIII pe teritoriul României<ref>Ovidiu Drimba - Istoria culturii și civilizației românești, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1987, vol.2, pag.404</ref>]]

[[Fișier:Gesta hungarorum map.jpg|thumb|200px|Harta Transilvaniei într-o parte a Evului Mediu, pe hartă fiind menționate trei popoare conlocuitoare: vlahii, slavii și secuii.]]

Primul voievod (dux) atestat al Transilvaniei a fost [[Gelu]] <ref>Edouard Sayous, Histoire generale des Hongrois, Budapest/Paris 1900, pag.25</ref>. A fost urmat la conducere de [[Tuhutum]], care a inițiat la începutul [[Secolul al X-lea|secolului al X-lea]] o invazie dinspre vest. Pacea dintre români și maghiari a fost consemnată la Esculeu ([[Comuna Așchileu, Cluj|Așchileu]]). După Gelu, Transilvania a fost condusă de Tuhutum, urmat de Horca și Iula (Geula sau Gyula) conform Gestei. Există date despre un voievodat transilvănean cu centrul la Alba Iulia, condus de Iula (Geula sau Gyula). Acesta a construit la Alba Iulia prima biserică bizantină din Transilvania la sfârșitul secolului al X-lea, având ca episcop pe Ieroteu<ref>Ioan Aurel Pop, Jan Nicolae, Ovidiu Panaite, Sfântul Ierotei, episcop de Alba Iulia (sec. X). Edit. Reîntregirea, 2010, 335 p</ref> Într-o cronică germană, Iula sau Geula era considerat rege: 
	
{{Quote|''Stephen rex Ungaricus super avunculum suum regem Iulum cum exercitum venit''|''Annales Hildesheimenses -  textul original''<ref>Annales Hildesheimenses,Hannoverae,1878 p.29</ref>}}
	
La începutul [[secolul al XI-lea|secolului al XI-lea]], la 100 de ani de la moartea lui Gelou, urmașul lui Geula a fost atacat și Transilvania a fost anexată de regele Ungariei<ref>Curta, Florin: Transylvania around A.D. 1000; in: Urbańczyk, Przemysław (Editor): Europe around the year 1000; Wydawn. DiG, 2001</ref>  Procesul ocupării integrale a Transilvaniei a fost finalizat abia la sfârșitul [[secolul al XII-lea|secolului al XII-lea]], în timpul regatului lui [[Béla al III-lea]] al Ungariei ([[1172]]-[[1196]]), prin atingerea zonei centrale a [[Carpații Meridionali|Carpaților Meridionali]]. Cucerirea s-a consumat în trei sau patru etape principale, prin avansarea treptată, dinspre vestul spre sud-estul Transilvaniei, a fortificațiilor de graniță. Aceste întărituri, datorate [[gepizi]]lor, care au avut organizare statală bine configurată în Transilvania, întărituri menționate în izvoare ca [[indagines]], [[gyepũ]] sau [[presaka]] (prisăci), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite [[porta]] (latină, română), [[clusa]] (în româna medievală, din latinescul clausura, devenit apoi clisură, loc strâmt) sau [[kapu]] („poartă” în [[limba maghiară|maghiară]] și [[limba turcă|turcă]]), fiind apărate de miliții locale, amintite în izvoarele maghiare timpurii redactate în latină sub denumirile [[speculatores]], [[sagittarii]], respectiv [[őrök]] („străjeri” în maghiară). Sunt menționate în diverse cronici atacurile [[pecenegi]]lor, [[cumani]]lor și [[tătari]]lor în secolele [[Secolul al XI-lea|al XI-lea]]-[[Secolul al XIII-lea|al XIII-lea]]. Românii sunt menționați alături de pecenegi într-un raid terminat cu bătălia de la [[Chiraleș, Bistrița-Năsăud|Chiraleș]] din [[1068]].<ref>Русскій хронографъ, 2, Хронографъ Западно-Русской редакціи,in PSRL, XXII, 2, Petrograd, 1914, p.211</ref><ref>V. Spinei, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to Mid-Thirteen Century, Brill, 2009, p.118</ref>

În cel mai vechi document maghiar scris și păstrat cu referire la Transilvania, un act de danie emis de regele [[Géza I al Ungariei]] (1074-1077) în anul [[1075]] în beneficiul mănăstirii Sf. Benedict, teritoriul de referință apare sub numele de '''Terra ultra silvam''', „țara de dincolo de pădure” (vide supra: paragraful „Etimologie”). În actul de danie din anul [[1138]] emis în beneficiul mănăstirii Dumis, regele [[Béla al II-lea al Ungariei]] ([[1131]]-[[1141]]), denumește teritoriul în cauză '''in ultrasivanis partibus'''.

În paralel cu ocuparea, s-a desfășurat, între secolele [[secolul XI|al XI-lea]]-[[secolul XIII|al XIII-lea]], un amplu proces de colonizare. Regii Ungariei s-au văzut nevoiți să invite coloniști din diverse popoare, precum [[sași]]i (populație mixtă germană și [[Valoni|valonă]]), [[Ordinul Cavalerilor Teutoni|Cavalerii teutoni]], [[pecenegi]], [[uzi]], [[cuman]]i. Alături de [[unguri]], un rol important în ocuparea Transilvaniei l-au jucat așadar [[secui]]i și, începând cu mijlocul secolului XII-lea, în perioada domniei regelui [[Géza al II-lea al Ungariei]] ([[1141]]-[[1162]]), precum și [[sași]]i, supranumiți în documentele oficiale în latină ''saxones''.

Concomitent cu aceste procese, regii Ungariei au procedat la organizarea unor structuri proprii, laice și ecleziastice. În [[1111]] a fost evocat primul demnitar laic, un anume „[[Mercurius]] princeps Ultrasilvanus”, cât și primul episcop catolic al Transilvaniei, [[Simion Ultrasivanus]], cu reședința în cetatea de la [[Bălgrad]] sau ''Bellegrad'', astăzi [[Alba Iulia]], acesta fiind menționat într-un document emis în [[1111]] de regele [[Coloman]] (Kálmán; 1095-1116).

Organizarea administrativă și ecleziastică a Transilvaniei a debutat probabil în [[secolul al XI-lea]] în teritoriile anexate de statul maghiar, situate în partea de vest a provinciei. Din primul pătrar al secolului al XI-lea datează prima biserică romano-catolică, cel mai vechi monument sacral maghiar din Transilvania, și anume [[Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia|catedrala romano-catolică din Alba Iulia]]. Cele mai timpurii atestări documentare ale primelor [[Comitatele medievale din Transilvania|comitate maghiare]] din Transilvania, cele cu sediul în cetățile regale [[Alba Iulia|Alba]], [[Turda]], [[Cluj]] și [[Dăbâca]], datează însă abia din [[secolul al XII-lea]].

Spre mijlocul secolului al XII-lea, teritoriul Transilvaniei era reorganizat sub forma unui [[voievodat]], fiind compus din mai multe [[Comitatele medievale din Transilvania|comitate regale]]. În anul [[1174]] este menționat primul voievod al Transilvaniei, ''Leustachius voyvoda'', probabil identic cu [[Leustachius Rátót]], comite de [[Dăbâca]].

În directă legătură cu pericolul reprezentat de incursiunile repetate ale [[cumani]]lor în Transilvania și urmărind să diminueze presiunile exercitate dinspre nord de [[al Doilea Țarat Bulgar]] cu sprijinul cumanilor asupra [[Imperiul Latin de Constantinopol|Imperiului Latin]] (1204-1261), regele [[Andrei al II-lea al Ungariei]] (1205-1235) a colonizat în [[1211]] în [[Țara Bârsei]] ordinul [[ordinul Cavalerilor Teutoni|Cavalerilor Teutoni]]. Centrul comenduirii ordinului teuton în Transilvania s-a aflat în cetatea [[Feldioara]]. Urmărind interese strategice proprii și anume crearea unui stat cruciat ''pro defensio Christianitatis'' (pentru apărarea creștinătății) supus autorității [[Curia Romană|Curiei Papale]], ordinul Cavalerilor Teutoni a intrat în conflict cu regele Ungariei, cavalerii fiind expulzați din Transilvania în anul [[1225]] de regele Andrei al II-lea.

În prima treime a secolului al XIII-lea, în anul [[1224]], [[sași]]i au dobândit prin Bula de Aur [[Andreanum]],<ref>{{Citation |publisher=www.istoriatransilvaniei.ro |title=istoriatransilvaniei.ro |url=http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol1/v1c4.pdf}}</ref><ref>{{Citation |publisher=www.agnethler.de |title=Siebenbürgen: Der Goldene Freibrief König Andreas II. - Homepage von Christian Agnethler. |url=http://www.agnethler.de/sites/freibrie.html}}</ref> o importantă diplomă de privilegii conferită de regele [[Andrei al II-lea al Ungariei]], o organizare administrativ-teritorială și ecleziastică proprie pe teritoriul comitatului [[Sibiu]] (Comitatus Chybiniensis). Acest comitat, condus de un comite regal, bucurându-se de statut autonom, sub numele de [[Pământul crăiesc]], compus din șapte scaune, motiv pentru care respectivul teritoriu a purtat și denumirea [[Șapte Scaune]] (Sieben Stühle). Sașii din [[Țara Bârsei]] și cei din nord-estul Transilvaniei au fost organizați în cadrul districtelor regale ale [[Brașov]]ului și [[Bistrița|Bistriței]]. Între [[1325]] și [[1329]] sistemul administrativ și juridic al comitatului Sibiului a fost reorganizat. Începând cu [[1486]], adunările generale ale obștii sașilor au purtat denumirea ''Universitatea Națiunii Sașilor'' (''Universitas Saxonum'' sau ''sächsische Nationsuniversität''). Secuii au beneficiat și ei, în cursul secolului al XIV-lea, pe teritoriul lor de locuire ([[Székelyföld]]), în estul și sud-estul Transilvaniei, de o organizare administrativ-teritorială pe scaune și de privilegii similare. Din cele șapte unități administrativ-teritoriale secuiești originare (''Universitas Siculorum septem sedium Siculicalium''), înființate în secolele XIII-XIV, s-au constituit în secolul al XVI-lea, prin diviziuni teritoriale, un număr total de 12 scaune.

Populația românească, organizată potrivit dreptului cutumiar [[ius valachicum]] în [[obști sătești]] și [[uniuni de obști]], conduse de ''[[Cneaz|cnezi]]'' și ''[[Voievod|voievozi]]'', era organizată în interiorul unor ''„țări”'' (''terrae''), formând o stare recunoscută constituțional, denumită [[Universitas valachorum]]. Autonomiile regionale ale acestor „țări” românești, situate în zonele periferice ale Transilvaniei ([[Țara Făgărașului]], [[Țara Almăjului]], [[Țara Hațegului]], [[Țara Maramureșului]], [[Țara Lăpușului]]), tolerate parțial de autoritățile statului maghiar, au încetat să ființeze odată cu stingerea dinastiei regale arpadiene ([[1301]]).

În secolele [[Secolul al XIV-lea|al XIV-lea]] - [[Secolul al XV-lea|al XV-lea]], „țările” au fost reorganizate sub forma unor [[districte românești]] („districtus (v)olachales” sau „districtus valachorum”), conduse de demnitari numiți de coroană. Sunt cunoscute aproximativ 60 de districte „olachales”. Supusă restricțiilor și, în perioada angevină, persecuțiilor a fost de asemeni Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania. În primii ani ai secolului al XIII-lea, în contextul evenimentelor prilejuite de [[Cruciada a patra]] ([[1202]]-[[1204]]), {{Necesită citare|izvoarele scrise maghiare relatează în anii 1204, 1205 și 1223 despre starea deplorabilă în care se aflau unele mănăstiri „grecești” (de rit ortodox) din regatul Ungariei, cât și despre măsuri abuzive împotriva autorității juridice a acestei biserici.}}

Organizarea politică, administrativă și colonizarea Transilvaniei au înregistrat un recul semnificativ în timpul marii invazii [[mongoli|mongole]] din primăvara anului [[1241]]. Izvoarele istorice contemporane oferă la mijlocul secolului al XIII-lea imaginea unei Transilvanii pustiite. Imediat după retragerea trupelor mongole în anul [[1242]], regele [[Béla al IV-lea]] inițiază un vast program de refacere a regatului și, în special, a Transilvaniei. Așezarea unor noi [[hospites]] ([[coloniști]]), dotați cu privilegii deosebite, susținerea comerțului, dezvoltarea primelor orașe ([[Sibiu]], [[Cluj]], [[Brașov]], [[Bistrița]] și [[Sighișoara]]), construcția unor noi cetăți de piatră sunt doar câteva dintre măsurile inițiate de regalitate.

Pe fondul procesului de reconstrucție se fac resimțite, începând cu a doua jumătate a veacului al XIII-lea, tendințe centrifuge în sânul marii nobilimi maghiare și, în special, a voievozilor Transilvaniei. În timpul voievodului [[Roland Borșa]] ([[1282]]-[[1294]]) și al urmașului său [[Ladislau Kán al II-lea]] (1294-1315), stările au instaurat un regim congregațional, menționat în izvoare ca ''regnum Transilvanum'', autonom față de [[Regatul Ungariei]]. Aceste evenimente au dus la subminarea gravă a autorității centrale, afectată și de disputele dinastice, restaurată abia în timpul domniei regelui [[Carol Robert de Anjou]] al Ungariei ([[1308]]-[[1342]]).
[[Fișier:Flag of Transylvania (1350).svg|thumb|right|Steagul Transilvaniei pe la 1350]]
Începând cu finele secolului al XIII-lea și, mai ales, în secolele XIV-XV, grupurile privilegiate ale societății transilvane, nobilii, [[sași]]i și [[secuii]] s-au constituit treptat în [[stare|stări]], același statut avându-l până spre sfârșitul secolului al XIV-lea și românii, constituiți în ''Universitas valachorum''. Datorită structurii preponderent etnice a stărilor, ele au fost denumite oficial pe la 1500 [[nationes]] (națiuni). Membrii stărilor, organizați în [[congregații]] sau [[universități]] (''congregationes, universitates''), au participat la exercitarea puterii politice în Transilvania. Ultima participare a elitei politice a românilor (Universitas valachorum) la o congregație a stărilor transilvane este amintită în anul [[1355]]. Două documente emise de regele [[Ludovic I al Ungariei]] ([[1342]]-[[1382]]) în anul [[1366]] atestă agravarea condiției politice, juridice și religioase a populației românești din Transilvania, îndeosebi pe fundalul intoleranței față de alte confesiuni decât cea romano-catolică (ortodocșii erau denumiți „schismastici”).

Începând cu anul [[1375]] și continuând cu raidurile din [[1419]], [[1420]], [[1425]], [[1428]] și [[1431]], Transilvania este confruntată acut cu pericolul [[Imperiul otoman|otoman]]. La solicitarea regelui [[Sigismund de Luxemburg]] ([[1384]]-[[1437]]), o parte a [[iobagi|iobăgimii]] transilvănene, scutită până atunci de serviciul militar, este obligată începând cu 1397 să participe la oaste. Înfrângerea sârbilor la [[Kosovopolje]] („Câmpia mierlei”) în anul [[1389]] și moartea voievodului [[Mircea cel Bătrân]] ([[1386]]-[[1418]]) al [[Țara Românească|Țării Românești]], au înlăturat ultimele obstacole majore în calea Imperiului Otoman spre Transilvania și centrul Europei.

Un rol major în oprirea temporară a pericolului turcesc l-a jucat [[Ioan de Hunedoara]] ([[1407]]-[[1456]]), voievod al Transilvaniei ([[1446]]-[[1456]]) și guvernator al Ungariei ([[1446]]-[[1453]]). Complementară efortului său militar a fost strădania de a spori autonomia voievodatului Transilvaniei față de regatul ungar. Politica lui Ioan (Iancu) de Hunedoara față de turci va fi continuată de fiul său, regele [[Matia Corvin|Matia Corvin al Ungariei]] ([[1458]]-[[1490]]). În fața pericolului otoman, Transilvania și [[Moldova]] lui [[Ștefan cel Mare]] se sprijină reciproc. În anul [[1489]] Matia a dăruit lui [[Ștefan cel Mare]], în semn de recunoaștere a meritelor, [[Cetatea Ciceu|castelul Ciceu]], cu 60 de sate, și [[Cetatea de Baltă]], cu 7 sate.

În această perioadă, Transilvania a fost zguduită de mai multe mișcări sociale, una dintre acestea fiind [[Răscoala de la Bobâlna]] ([[1437]]-[[1438]]). Conduși de un nobil sărac maghiar, [[Antal Nagy Budai]] din [[Vechea]], și cinci căpitani (trei țărani unguri, un țăran român și un „bürger” din [[Cluj]] (număr dat de proporțiile iobăgiei) și au cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii, care să se numească [[Universitas Hungarorum]] et [[Universitas valachorum|Valachorum]]. Cauza principală a răscoalei a constituit-o nerespectarea dreptului de strămutare de pe o moșie pe alta, a dreptului de moștenire a iobagului, și dijma episcopală. O consecință a revoltei țărănești a fost semnarea actului constitutiv al uniunii între marea nobilime, cler, orășenii sași și răzeșii secui [[Unio Trium Nationum]]. Un impact masiv asupra societății transilvănene l-a avut și [[Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja|răscoala țărănească în Regatul Ungariei contra nobilimii feudale]] din [[1514]] condusă de [[secui]]ul din mica nobilime [[Gheorghe Doja]].

Decesul prematur al regelui [[Matia Corvin]], marea răscoala țărănească de la începutul secolului [[secolul al XVI-lea|XVI]] și ofensiva militară masivă a Imperiului Otoman spre centrul Europei, concretizată prin victoriile înregistrate de turci la [[Belgrad]] ([[1521]]), [[Petrovaradin]] ([[1526]]) și la [[Mohács]] ([[29 august]] [[1526]]), bătălie la care Transilvania nu a participat, au accentuat criza societății maghiare. Această criză s-a răsfrânt și asupra Transilvaniei. Disputele privind succesiunea dinastică și dubla alegere ca contra-regi pe tronul Ungariei a voievodului Transilvaniei [[Ioan Zápolya]] (scris și ''Szapolyai'') ([[1526]]-[[1540]]) și a lui [[Ferdinand I de Habsburg]] ([[1526]]-[[1540]]), cumnatul regelui Ludovic al II-lea (1516 - mort la  [[Mohács]]), au facilitat intervenția turcilor. Ungaria de est și Transilvania erau guvernate de Zápolya, iar Ungaria centrală și de vest (în [[Pannonia|Panonia]], la vest de [[Dunăre]]) erau stăpânite de Ferdinand. Părțile care îi susțineau s-au angajat în confruntări militare, aplanate abia la [[24 februarie]] [[1538]] prin [[pacea de la Oradea]]. În 1540 moare Zápolya, la scurt timp de la nașterea fiului său și al [[Isabella Jagiełło|Isabellei Jagiełło]], fiica regelui polonez Sigismund I (1506 - 1548). Prin hotărârea Dietei de la [[Debrețin]] din [[18 octombrie]] [[1541]], reprezentanții celor trei națiuni privilegiate ale Transilvaniei i-au jurat credință lui [[Ioan Sigismund]], descendentul dinastiei Zápolya, și au recunoscut suzeranitatea [[Înalta Poartă|Înaltei Porți]] asupra Transilvaniei. Acest acord, urmat de alte hotărâri ale [[Dieta Transilvaniei|Dietei]], a pus bazele [[Principatul Transilvaniei|Principatului Transilvaniei]]. Primul [[principe]] al Transilvaniei a fost [[Ioan Sigismund]] ([[1542]]-[[1571]]).

=== Principatul Transilvaniei ===
{{Articol principal|Principatul Transilvaniei}}
[[Fișier:Blaeu 1645 - Transylvania Sibenburgen.jpg|thumb|right|250px|Transilvania, 1635]]
[[Fișier:Harta Principatului Transilvaniei, 1691.jpeg|thumb|right|250px|Harta Principatul Transilvaniei, divizat în comitate și cinci zone etnografice din 1691, după Nicolas de Fer (1647?-1720)]]
[[Fișier:Wappen Großfürstentum Siebenbürgen.png|thumb|right|250px|Stema Marelui Principat al Transilvaniei]]

În [[1541]], Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („''munus honorarium''”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă în cadrul [[Războiul de treizeci de ani|războiului de 30 de ani]] și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după [[1660]], nici [[Crișana]], transformată de asemenea în [[vilaiet]], cu centrul la [[Oradea]].

În aceste circumstanțe istorice, în anul [[1542]], sașii, prin [[Johannes Honterus]] și, ulterior, o parte a populației maghiare din Transilvania aderă la [[Reformă]]. În anul [[1599]] [[Mihai Viteazul]] ocupă temporar Transilvania și o supune autorității sale. Situația politică încordată precum și războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova și Țara Românească. Transilvania a devenit mai apoi leagănul partidului naționalist ungar, care lupta împotriva monarhilor [[habsburg]]i.

Transilvania intră la sfârșitul secolului al XVII-lea în componența Imperiului Austriac, ca principat autonom. În [[1685]] trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei, iar în [[1699]], prin [[Tratatul de la Karlowitz]] (azi [[Carloviț|Sremski Karlovci]], în Serbia), Imperiul Otoman cedează Austriei: Ungaria, Transilvania, Croația și Slavonia. Banatul Timișoarei rămânea în componența Imperiului Otoman. Banatul a fost anexat de Austria în [[1718]] prin [[Tratatul de la Passarowitz]] (azi [[Požarevac]], în Serbia).

La [[7 octombrie]] [[1698]] sinodul de la [[Alba Iulia]] a decis unirea românilor ardeleni cu [[Biserica Catolică|Biserica Romei]], fapt care a deschis calea emancipării lor culturale. Episcopul [[Inocențiu Micu-Klein]] a stabilit reședința [[Biserica Română Unită cu Roma|Bisericii Române Unite]] la [[Blaj]] și a transformat acest oraș într-un centru de spiritualitate românească. Tot el a pus bazele mișcării [[Școala Ardeleană]].

Unele comunități românești ortodoxe, în special din sudul Transilvaniei, nu au acceptat decizia sinodală privind unirea cu Biserica Romei. În [[1701]] au fost transmise împăratului Austriei proteste ale locuitorilor din zona Brașovului. Către mijlocul secolului [[secolul al XVIII-lea|XVIII]] au abrogat actul unirii, ca urmare a acțiunilor inițiate de mitropolitul sârb de la [[Sremski Karlovci]] și puse în practică de călugării ortodocși intrați sub ascultarea sa (sunt cunoscute în special numele lui [[Sofronie de la Cioara]] și [[Visarion Sarai]], sârb din Banat, ambii canonizați de Biserica Ortodoxă Română). De asemenea, Mitropolia Țării Românești a sprijinit comunitățile ortodoxe din Transilvania. În general românii din sudul Transilvaniei, [[Banat]] și sudul [[Crișana|Crișanei]] au rămas în majoritate fideli Bisericii Ortodoxe, în timp ce mare parte a românilor din regiunile nordice ale Crișanei, Transilvaniei și din Maramureș au acceptat unirea cu Roma.

[[Fișier:Siebenbuergen Karte.jpg|thumb|250px|right|Unitățile administrative ale Transilvaniei din prima jumătate a secolului XIX]]
După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ținuturi a căror populație se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuți după [[1526]]. În regiunile Satu Mare și Banat au fost aduși coloniști șvabi și au fost admiși în Ardeal români din Moldova și Muntenia imigrați din cauza exploatării fanariote.<ref>{{citat web |title=History of Transylvania |url=http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/280.html |publisher=Atlantic Research and Publications, Inc. 2001-2002|author=Béla Köpeczi (editor)|accessdate=2007-03-27}}</ref> Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc și valuri de exod ale populației românești din Ardeal în sens opus, spre Țara Românească și Moldova (vide infra, Ștefan Meteș, studiul despre migrațiile românești din sec. XIV-XX, cu atestări documentare).

Bazele legale pentru aceste măsuri au fost adoptate de Dieta maghiară de la Bratislava și consfințite prin semnătura regelui.
* [http://www.1000ev.hu/index.php?a=3&param=4384 Legea nr. XXVI din 1687 despre naturalizarea străinilor]
* [http://www.1000ev.hu/index.php?a=3&param=4545 Legea nr. XVIII din 1723. despre repopularea pustiilor]: ''„Maiestatea Sa preasfântă va avea bunăvoința să permită ca orice om liber să fie invitat în țară,  să beneficieze timp de șase ani de scutire de toate taxele, și acest drept de libertate va fi anunțat în toată țara.”'' 
* [http://www.1000ev.hu/index.php?a=3&param=4545 Legea nr. CIII din 1723. despre repopularea țării]
* [http://www.1000ev.hu/index.php?a=3&param=4644 Legea nr. CXVII din 1723 despre aducerea în țară a diverși meșteșugari].
[[Fișier:Flag of Transylvania before 1918.svg|thumb|150px|left|Steagul Transilvaniei înainte de 1918]]

Administrația austriacă realizează primele măsuri privind recensământul populației din Transilvaniei. Conform estimărilor făcute în anii [[1712]] și [[1713]] de Verwaltungsgericht – autoritatea administrativă austriacă – repartiția pe etnii a populației din Transilvania este următoarea: unguri 47%, români 34%, germani (sași și șvabi) 19%.[http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/280.html] Referitor la recensăminte, v. și studiile istoricului David Prodan care contestă rigoarea primelor recensăminte.

Pastorul evanghelic-lutheran sas [[Stephan Ludwig Roth]] despre situația etniilor înaintea revoluției din 1848:
[[Fișier:GrandDuchyOfTransylvania Josephinische Landaufnahme.jpg|right|250px|thumb|Marele Principat al Transilvaniei, în [[Harta Iosefină|hărțile iozefine]], 1769-73]]
{{citat|(...) Domnii din [[Dieta]] de la [[Cluj]] voiesc să vadă născută o limbă de cancelarie și acum se bucură că copilul a fost adus pe lume. A declara o limbă drept limbă oficială a țării nu e nevoie. Căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, ci este limba valahă. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în Dietă, nu putem schimba nimic. Aceasta este realitatea. (...) Această realitate nu poate fi contestată. De îndată ce se întâlnesc doi cetățeni de naționalități diferite și niciunul nu cunoaște limba celuilalt, de îndată limba valahă le slujește de tălmaci. Când faci o călătorie, când te duci la iarmaroc, limba valahă o cunoaște oricine. Înainte de a face încercarea dacă cineva știe limba germană sau celălalt cea maghiară, conversația începe în valahă. Cu valahul oricum nu poți altfel sta de vorbă, căci de obicei el nu vorbește decât în graiul lui. E explicabil: ca să înveți limba maghiară sau cea germană, ai nevoie de cursuri școlare; limba valahă o înveți singur, pe stradă, în contactul zilnic cu oamenii. Ușurința învățatului ei nu săt numai în marele număr de cuvinte latinești, pe care acest popor (...) le-a adoptat odată cu contopirea sau cu coloniștii romani și care nouă, transilvanilor, ne sunt precunoscute, datorită educației noastre în spirit latin de până acum, ci și prin faptul că viața însăși ne pune zilnic în contact cu acest popor numeros. (...) Azi se prinde de tine un cuvânt, mâine altul și după o vreme observi că poți vorbi românește, fără ca de fapt să fi învățat. Chiar dacă cuiva nu i-ar fi atât de ușor învățatul ei, se recomandă să o facă, din mii și felurite motive. Vrei să discuți cu un valah, trebuie să folosești limba lui, dacă nu vrei să te alegi cu un ''Nu știu!'' ridicat din umeri. (...)|Stephan Ludwig Roth; ''Der Sprachkampf in Siebenbürgen. Eine Beleuchtung de Woher und Wohin?'' (Lupta lingvistică în Ardeal. O examinare a lui „de unde” și „încotro”), Kronstadt (Brașov), 1842, p. 47-48}}

=== Transilvania în timpul Revoluției pașoptiste ===

=== Transilvania în Imperiul Dualist ===
[[Fișier:Ardeal si Bucovina.JPG|thumb|left|Harta regiunilor austro-ungare locuite de români]]
[[Fișier:Walachians (Romanians) in Hungary, census 1890.jpg|thumb|Românii din Ungaria conform recensământului din 1890]]
Între anii [[1868]] și [[1918]] Transilvania a fost încorporată părții maghiare a [[Imperiul Austro-Ungar|Imperiului Austro-Ungar]] (parte numită [[Transleithania]], spre deosebire de [[Cisleithania]], care era partea austriacă). În această perioadă, s-au intensificat măsurile discriminatorii împotriva românilor, șvabilor, slovacilor, sârbilor, croaților (în Banat) și, spre sfârșitul secolului XIX, chiar a sașilor, datorita unei puternici politici de [[maghiarizare]] implementată de autoritățile maghiare, urmând modelele statale și politicile naționale uzuale în acea vreme în Europa (Franța, Germania). În paralel și independent față de politicile naționale, locuitorii Imperiului Austro-Ungar și ai Transilvaniei participau la dezvoltarea economică intensă a acelei perioade și beneficiau de avantajele unei administrații publice relativ eficiente, competente și previzibile. Totuși, nemulțumirile și opoziția vehementă a multor grupuri naționale față de politicile de maghiarizare, arată că modelul statului naționalist nu a fost aplicabil în regiunea multietnica a Transilvaniei înainte de [[1918]].
[[Fișier:Ausztria-Magyarország nemzetiségei.svg|thumb|center|Repartiția geografică a populației în Imperiul Austro-Ungar]]

=== Unirea Transilvaniei cu România ===
{{referințe}}
{{articol principal|Marea Unire din 1918}}
[[Fișier:Frati romani.jpg|right|250px|thumb|Manifest din 1916 adresat românilor ardeleni]]
[[Fișier:MAN1.jpg|right|250px|thumb|Adunarea Națională de la Alba Iulia]]
[[Fișier:Emisiunea Cluj.JPG|right|150px|thumb|Marcă poștală din Emisiunea Cluj (27 iunie 1919)]]

La încheierea [[Primul Război Mondial|Primului Război Mondial]], în contextul prăbușirii Dublei Monarhii, Comitetul Executiv al Partidului Național Român cu sediul la Oradea, compus din [[Ștefan Cicio Pop]], [[Vasile Goldiș]], [[Aurel Lazăr]], Theodor Mihali, Alexandru Vaida-Voievod și [[Aurel Vlad]] a declarat, la 5/18 octombrie 1918, independența Transilvaniei față de Austro-Ungaria, iar declarația de independență a fost citită în parlamentul de la Budapesta, de Alexandru Vaida-Voievod la 22 octombrie 1918.<ref>[http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/senatul-militar-roman-central-din-viena-134206.html ''SENATUL MILITAR ROMÂN CENTRAL DIN VIENA''] 12 aprilie 2018, ''Tribuna'', accesat la 30 noiembrie 2018</ref>

În aceste condiții, fruntașii Partidului Național Român și românii din Partidul Social Democrat înființează Consiliul Național Român la Arad la data de [[3 noiembrie]] [[1918]]. La data de [[13 noiembrie]] 1918, la [[Belgrad]], guvernul Ungariei semnează armistițiul cu Antanta, fixând o [[Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919)|linie de demarcație]], care lăsa sub controlul Ungariei nordul și centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei. Ungaria își proclamă independența pe 16 noiembrie 1918. În aceste condiții, românii organizează la data de 18 noiembrie / [[1 decembrie]] [[1918]] o Adunare Națională la [[Alba Iulia]] la care desemnează 1228 delegați. La adunare au participat aproximativ 100.000 de persoane și s-a desfășurat într-o atmosferă decentă și festivă.<ref>[http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=9901EED61239E13ABC4952DFB4678383609EDE Articol din "The New York Times" , 11 decembrie 1918]</ref> Adunarea Națională hotărăște unirea cu România a teritoriilor locuite de români. După unirea din 1918 cu România, timp de un an și jumătate, Transilvania rămâne autonomă în cadrul statului român, fiind condusă de un [[Consiliul Dirigent|Consiliu Dirigent]].

Hotărârea Adunării este transmisă [[Ferdinand al României|Regelui Ferdinand]] care la data de 11/24 decembrie semnează un decret de acceptare a unirii cu România a „ținuturilor cuprinse în hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia.” Cu toate acestea, autoritățile române nu exercitau încă controlul asupra tuturor teritoriilor respective. Armata română se oprise pe linia Mureșului, iar la nord de aceasta nici Consiliul Dirigent, nici cu atât mai puțin Regatul României nu exercitau o autoritate efectivă. Puterile Antantei ordonaseră încetarea oricăror operațiuni militare în vederea negocierii păcii cu Ungaria.

Între timp, la data de [[21 martie]] [[1919]] puterea în [[Ungaria]] este preluată de [[Republica Ungară a Sfaturilor|comuniști]], care proclamă ''Republica Sovietică Ungară'', încercând salvarea unei Ungarii multinaționale. Ungaria Sovietică era condusă de [[Béla Kun]], originar din Cluj. Forțele comuniste maghiare au atacat atât trupele [[Cehoslovacia|cehoslovace]] cât și trupele române de pe teritoriul Transilvaniei în speranța de a face joncțiunea cu trupele [[Rusia bolșevică|sovietice]] care, la rândul lor au atacat în [[Basarabia]] ([[Moldova|Est-Moldova]]) și [[Ucraina]]. În luna [[iulie]] 1919 armata română a pornit, la solicitarea Antantei, ofensiva contra forțelor comuniste maghiare, iar la data de [[3 august]] 1919 a ocupat [[Budapesta]], doborând regimul sovietic a lui Béla Kun. Armata română s-a retras din [[Budapesta]] în luna [[octombrie]] a anului 1919. În cursul staționării pe teritoriul Ungariei, Armata Română a organizat mai multe puncte de distribuție a alimentelor pentru populația maghiară înfometată, mai ales din marile orașe.

Prin [[Tratatul de la Trianon]] de la data de [[4 iunie]] [[1920]] se stabilește frontiera între Regatul României și Regatul Ungariei. Frontiera din nord, cu [[Cehoslovacia]] și [[Polonia]] și în sud-vest cu [[Iugoslavia]] se stabilește la [[10 august]] 1920 prin [[Tratatul de la Sèvres]]. Acest din urmă tratat a fost dureros pentru [[România]] deoarece a impus abandonarea unor români din [[Maramureș]]ul istoric și din [[Banat]], însă Puterile Antantei au insistat pentru încheierea sa deoarece fixa frontierele între state devenite aliate după încheierea Primului Război Mondial. Din punctul de vedere al statului maghiar, Tratatul de la Trianon este considerat dictat, deoarece spun ei, nu s-a ținut cont de punctele de vedere și unele interese existențiale ale statului maghiar, granițele Ungariei fiind stabilite nu pe criterii etnice (Planul Wilson) ci pe criterii geopolitice și strategic-economice. Drept urmare, orașe și regiuni majoritar maghiare și minoritar românești, sârbești, slovace au fost incluse în statele vecine întrerupând liniile de cale ferată și fluxul de mărfuri de la și înspre acele orașe ([[Arad]], [[Oradea]], [[Subotica]], [[Košice]], [[Muncaci]], [[Novi Sad]] ș.a.). Tratatul de la Trianon a plasat 33% din populația maghiară a Ungariei dinainte de război în afara granițelor.

Între cele două războaie, Ungaria a dus o luptă susținută pentru anularea Tratatului de la Trianon, pe care maghiarii o considerau o nedreptate istorică. Unii istorici și politicieni maghiari pretind că odată cu reforma agrară română din [[1921]], care a afectat marea proprietate funciară din România, printre care și pe marii proprietari maghiari, în timp ce, o vreme după război, economia Ungariei a fost paralizată din cauza noilor granițe ce divizau forțat ceea ce anterior fusese un spațiu economic unitar{{necesită citare}}. După cum spunea conducătorul statului maghiar între cele două războaie mondiale, amiralul [[Miklos Horthy]], ''„Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenții teritoriale sunt împotriva ei”''.{{nc}}

În aceste condiții statele succesoare ale Dublei Monarhii au încercat să organizeze alianțe capabile să lupte contra revizuirii tratatelor de pace. Dintre acestea cea mai durabilă a fost [[Mica Antantă]], alianță între [[România]], [[Cehoslovacia]] și [[Iugoslavia]]. Cu toate acestea, sistemul de tratate de pace de la Versailles a fost pus în pericol odată cu venirea la putere a lui [[Hitler]] în [[1933]], acesta proclamând ca obiectiv principal revizuirea Tratatului de la Versailles, pe fondul slăbiciunii politice (appeasement policy) a [[Franța|Franței]] și [[Marea Britanie|Marii Britanii]] în fața dictaturii național-socialiste germane. Acordul de la [[München]] din [[1938]] prin care Reichul a încorporat regiunea din Munții Sudeți din [[Cehia]] și destrămarea Cehoslovaciei în anul [[1939]] au marcat sfârșitul Micii Antante.

=== Al Doilea Război Mondial ===
{{Articol principal|România în Al Doilea Război Mondial|Transilvania de Nord în perioada 1940-1944}}

În anul [[1940]], în contextul ascensiunii [[Germania Nazistă|Germaniei naziste]] și al izolării României ca urmare a prăbușirii sistemului său de alianțe (capitularea Franței și izolarea Marii Britanii), Ungaria solicită revizuirea frontierei de după Primul Război Mondial. [[Carol al II-lea al României|Regele Carol al II-lea]] și guvernul Gigurtu au acceptat principiul discuțiilor însă tratativele de la [[Turnu Severin]] din vara anului 1940 nu au dus la nici un rezultat. În aceste condiții, miniștrii de externe ai Reichului și ai Italiei, [[Joachim von Ribbentrop]] și [[Galeazzo Ciano]] au convocat la Viena la data de 30 august 1940 pe miniștrii de externe ai României și Ungariei și au impus un acord care prevedea trecerea în componența Ungariei a unui teritoriu de 43.492 de kilometri pătrați, cu o populație românească de {{formatnum:1304903}} de locuitori (50,2%), și maghiară de {{formatnum:978074}} locuitori (37,1%) (conform recensământului din 1930)<ref>Charles Upson Clark, Racial aspects of Romania's case, 1941, Caxton Press (New York), pg.18</ref> teritoriu cunoscut sub numele de [[Transilvania de Nord]] (în maghiară ''Észak-Erdély''). La recensământul din 1941 1 344 000 (54%) s-au declarat maghiari, 1 068 700 (43,5) români și 47 300 (1,9%)<ref>{{Citation |publisher=www.kia.hu |title=Erd�ly etnikai �s felekezeti statisztik�ja 1850-2002 |url=http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002.htm |access-date=2011-05-27 |archive-date=2009-03-24 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090324014704/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002.htm |dead-url=yes }}</ref><ref name="kia.hu">{{Citat web |url=http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdnep/zsidosag.doc |accessdate=2014-08-18 |titlu=copie arhivă |archive-date=2008-12-30 |archive-url=https://web.archive.org/web/20081230124051/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdnep/zsidosag.doc |dead-url=yes }}</ref><ref name="ReferenceA"/> Alte surse ne informează despre o prezență maghiară de 52% (majoritate absolută)<ref>{{Citation |publisher=mek.niif.hu |language=en |title=Területgyarapodás: a második bécsi döntés |url=http://mek.niif.hu/02100/02185/html/28.html}}</ref> respectiv 47,5% (majoritate relativă)<ref name="ReferenceA">{{Citat web |url=http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdmagy.htm |accessdate=2011-05-27 |titlu=copie arhivă |archive-date=2011-05-22 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110522140606/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdmagy.htm |dead-url=yes }}</ref> în regiune. Diferența relativ mare între numărul maghiarilor și numărul vorbitorilor limbii maghiare ca limbă maternă arată că mulți dintre locuitori s-au declarat maghiari chiar dacă nu erau, mai ales dintre evrei și nemți (mulți dintre ei s-au declarat români la recensămintele anterioare) - ca urmare în 1941 numărul persoanelor care s-au declarat maghiari era cu 36,811 mai mare decât cel al vorbitorilor de limba maghiară ca limba maternă.<ref name="ReferenceA"/> Totodată, o relativ mare parte a românilor s-au declarat maghiari (deși ca limbă maternă au semnat cea română). Ca urmare numărul românilor era cu 39,471 mai mic decât numărul vorbitorilor de limba română ca limba maternă.<ref name="ReferenceA"/> Numărul mărit al maghiarilor (față de recensămintele anterioare) se explică și cu faptul că în 1941 evreii transilvăneni s-au declarat în mare parte maghiari (evreii erau doar 31,3% din numărul total al mozaicilor), în timp ce la recensământul român din 1930 93,9% dintre mozaici s-au declarat ca fiind de naționalitate evreiască (și doar 6% de naționalitate maghiară).<ref name="kia.hu"/>

Acordul, numit în istoriografia română [[Dictatul de la Viena]], iar în cea maghiară [[Al doilea arbitraj de la Viena]] (primul fiind cel prin care Ungariei i s-au cedat în 1939 teritorii din Ungaria de Sus/Felvidék, respectiv sudul Slovaciei de astăzi, cu o populație predominant maghiară), prevedea alipirea la Ungaria a teritoriului actualelor județe [[Satu-Mare]], [[Sălaj]], [[Maramureș]], [[Bistrița-Năsăud]], [[Harghita]], [[Covasna]] (cea mai mare parte), [[Mureș]] (parțial), [[Cluj]] (cea mai mare parte), [[Bihor]] (partea de nord) și o parte din județul [[Arad]]. Sudul Transilvaniei (județele [[Brașov]], [[Sibiu]], [[Alba]], [[Hunedoara]], părți din județele Cluj, Arad și Mureș) și [[Banat]]ul (județele [[Timiș]] și [[Caraș-Severin]]) au rămas în componența regatului României.

Hotărârea a nemulțumit ambele state, atât [[România]] cât și [[Ungaria]], care ar fi dorit apoi anexarea în întregime a regiunii. Înaintarea armatei ungare în Transilvania a fost marcată de atrocități grave comise împotriva minorităților. De exemplu, în Transilvania de Nord, soldații maghiari au comis atrocități și masacre împotriva locuitorilor români din mai multe sate ([[Moisei]], [[Ip]], [[Trăznea]] ș.a.), numărul morților situându-se în jurul cifrei de 1700. {{nc| Numărul celor torturați s-a ridicat la alte câteva mii.}}

Prin articolul 19 al Convenției de armistițiu semnată la [[12 septembrie]] [[1944]] de România cu Puterile Aliate în cel de-[[al Doilea Război Mondial]], după lovitura de palat condusă de [[regele Mihai]] de la [[23 august]] 1944, se prevedea că statele aliate „sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei), să fie restituită României, cu condiția confirmării prin Tratatul de Pace”. [[Uniunea Sovietică|Statul sovietic]] urmărea să se folosească în perioada postbelică de problema Transilvaniei în relațiile politice dintre România și Ungaria. Semnificativ este faptul că, deși armata română a participat la luptele din [[Transilvania de Nord|nordul Transilvaniei]], armata sovietică nu a permis revenirea autorităților civile române în teritoriul cedat la [[Viena]] până la [[6 martie]] [[1945]], ziua în care la [[București]] a fost instalat guvernul dominat de comuniști și condus de [[Petru Groza]].

În perioada dintre [[1945]]-[[1947]], până la încheierea tratatelor de pace dintre [[Aliații din al Doilea Război Mondial|Aliați]] și [[România]] și [[Ungaria]] (ambele au avut statut de țări învinse în cel de-al Doilea Război Mondial), au existat demersuri ale Ungariei de a păstra chiar și o mică parte a teritoriului dobândit în [[1940]] (fiind vizată în special zona actualului județ Satu Mare). Cu toate acestea, [[Tratatele de pace de la Paris, 1947|tratatele de pace de la Paris]], din [[1947]], confirmă revenirea la frontiera existentă la [[1 ianuarie]] [[1938]] între România și Ungaria (frontiera stabilită prin [[Tratatul de la Trianon]]) și nulitatea [[Dictatul de la Viena|Dictatului de la Viena]].

== Capitală istorică ==
{{referințe}}
Din anul 1541, odată cu întemeierea principatului autonom al Transilvaniei, [[Alba Iulia]] își evidențiază trăsăturile de oraș-capitală. În timpul domniei unor principi ca [[Ioan Sigismund Zápolya]] (1541-1551; 1556; 1559-1571), [[Sigismund Báthory]] (1581-1597; 1598-1599; 1601-1602), [[Gabriel Bethlen]] (1613-1629), [[Gheorghe Rákóczi I]] (1630-1648) și [[Gheorghe Rákóczi al II-lea]] (1648-1660), orașul din cetatea Alba Iulia a parcurs cea mai înfloritoare perioadă, rolul său instituțional cunoscând o dezvoltare aparte, mai ales în domeniile de interes public: urbanistic, administrativ, cultural, asistență socială. Fenomenul se reflectă în plan constructiv prin lucrările de infrastructură, de amplificare, înnoire și înzestrare a edificiilor reprezentative pentru o curte și o cetate princiară. [[Palatul Principilor din Alba Iulia]] a fost folosit vremelnic și de Mihai Viteazul ca reședință, odată cu Unirea Principatelor de la 1600.

La Alba Iulia, viața de curte și-a trăit apogeul în a doua jumătate a secolului XVI, epoca lui Sigismund Báthory reprezentând culmea înfloririi artei muzicale. Îndrăgostit de [[Renașterea italiană]], acesta a căutat constant să atragă la Alba Iulia instrumentiști și compozitori valoroși, stabilind astfel legături cu muzicieni din Italia și afirmând profesionalismul în muzica de la curte. Se produce acum o adevărată invazie de muzicieni străini (din Saxonia, Prusia și mai ales Italia), unii dintre ei cu renume în epocă, precum [[Giovanni Battista Mosto]] sau {{Ill|fr|Antonio Romanini|Antonio Romanini|Antonio Romanini}}. S-a constituit chiar și o orchestră formată din circa 20 de instrumentiști (număr mare pentru acele timpuri), condusă de un „magister capellae” ca Pietro Busto, Giovanni Battista Mosto și Mateo Foreste. Franco Sivori, trimisul lui [[Petru Cercel]], într-o solie la Alba Iulia, pomenește despre existența a două orchestre în 1584.

La Alba Iulia, viața de curte punea mare accent pe întreceri cavalerești, care au cunoscut o înflorire în secolul XVI. Potrivit lui Pietro Busto, Sigismund Báthory avea mare înclinație spre jocurile cu caracter sportiv. Era iscusit în cele cu mingea și roata, mânuia bine spada, ridica greutăți, rupea frânghii și lanțuri și era neîntrecut la concursul cu lancea.

== Stema istorică a Transilvaniei ==
{{articol principal|Stema Transilvaniei}}
[[Stema Transilvaniei]] este alcătuită dintr-un scut împărțit în două câmpuri egale printr-o fâșie orizontală roșie. În câmpul superior, cu fond albastru, este reprezentat pe jumătate de o [[acvilă]] neagră cu clonț galben și aripile desfășurate. Potrivit unor comentatori{{cine}}, pasărea ar simboliza națiunea maghiară și ar fi pasărea [[turul]] ([[togrul]]) din legendele și miturile fondatoare ale [[unguri]]lor. În stânga și dreapta acvilei heraldice sunt dispuse elementele redate în galben, soarele și luna, simboluri ale națiunii [[secui]]ești. În câmpul inferior al scutului sunt reprezentate simbolic, prin câte un turn de cetate, cele șapte cetăți [[sași|săsești]] ale Transilvaniei.

<gallery>
Fișier:Coat of arms of Transylvania.svg|Stema istorică a Transilvaniei din 1659 până în 1867;
Fișier:Austria-Hungaria transparency.png|Ca parte componentă a stemei [[Imperiul Austro-Ungar|Imperiului Austro-Ungariei]] din 1867 până 1919;
Fișier:Coa Hungary Country History med (1915).svg|Ca parte componentă a stemei [[Regatul Ungariei|Regatului Ungariei]] din 1867 până în 1918;
Fișier:Kingdom of Romania - Medium CoA.svg|Ca parte componentă a [[Stema României interbelice|stemei]] [[Regatul României|Regatului României]] din 1922 până în 1948;
Fișier:Coat of arms of Romania.svg|Ca parte componentă a [[Stema României|stemei României]] din 1992 (redesenată în 2016<ref>[http://www.cotidianul.ro/coroana-revine-pe-stema-romaniei-284388/ ''Lege promulgată de președinte Coroana revine pe stema României''; In Cotidianul.ro (online), 16 iulie 2016. Accesat la 16 iulie 2016]</ref> ) până în prezent.
</gallery>

== Economie ==
{{sect-ciot}}
Transilvania este bogată în resurse naturale, în special lignit, [[minereu de fier]], [[plumb]], [[mangan]], [[aur]], [[cupru]], gaze naturale, [[sare]] și [[sulf]]. Ca industrie, Transilvania conține centre majore de procesare a [[fier]]ului și [[oțel]]ului, cât și complexe industriale chimice și [[textile]]. Printre ocupațiile importante se numără creșterea de animale, [[Agricultură|agricultura]], producția viticolă și de [[fruct]]e.

== Orașele Transilvaniei ==

Conform rapoartelor INSSE de la 1 iulie 2016<ref name=Orase>{{Citat web|url=http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/populatia_romaniei_dupa_domiciliu_la_1_iul_2016_0.pdf|titlu=Populația României pe  localități (după domiciliu) la 1 iulie 2016}}</ref>, orașele cele mai mari ale Transilvaniei (în sensul larg, care cuprinde Sătmarul, Crișana, Maramureșul și Banatul) sunt:
{{Cele mai mari orașe
| nume            = Cele mai mari orașe din Transilvania
| regiune         = Transilvania
| stat_ref = raport INSSE, 1 iulie 2016<ref name=Orase/>
| country            = Transilvania
| list_by_pop  = 
| class           = nav
| div_name        = Județ
| div_link        = Județele României

|city_1 = Timișoara|div_1 = Timișoara{{!}}Timiș|pop_1 = 331.927|img_1 = Piata Unirii vedere spre monument.jpg
|city_2 = Cluj-Napoca|div_2 = Cluj-Napoca{{!}}Cluj|pop_2 = 321.754|img_2 = Biserica romano-catolică "Sfântul_Mihail".jpg
|city_3 = Brașov|div_3 = Brașov{{!}}Brașov|pop_3 =  290.283|img_3 = Brasov vieille ville.jpg
|city_4 = Oradea|div_4 = Oradea{{!}}Bihor|pop_4 = 222.229|img_4 = Primăria și Centrul Municipiului Oradea.JPG
|city_5 = Arad|div_5 = Arad{{!}}Arad|pop_5 = 178.462
|city_6 = Sibiu|div_6 = Sibiu{{!}}Sibiu|pop_6 = 169.480
|city_7 = Târgu Mureș|div_7 = Târgu Mureș{{!}}Mureș|pop_7 = 149.718
|city_8 = Baia Mare|div_8 = Baia Mare{{!}}Maramureș|pop_8 = 147.203
|city_9 = Satu Mare|div_9 = Satu Mare{{!}}Satu Mare|pop_9 = 121.972
|city_10 = Bistrița|div_10 = Bistrița{{!}}Bistrița-Năsăud|pop_10 = 93.388
|city_11 = Reșița|div_11 = Reșița{{!}}Caraș-Severin|pop_11 = 87.864
|city_12 = Alba Iulia|div_12 = Alba Iulia{{!}}Alba|pop_12 = 74.212
|city_13 = Hunedoara|div_13 = Hunedoara{{!}}Hunedoara|pop_13 = 73.799
|city_14 = Deva|div_14 = Deva{{!}}Hunedoara|pop_14 = 70.090
|city_15 = Zalău|div_15 = Zalău{{!}}Sălaj|pop_15 = 69.497
|city_16 = Sfântu Gheorghe|div_16 = Sfântu Gheorghe{{!}}Covasna|pop_16 = 64.826
|city_17 = Mediaș|div_17 = Mediaș{{!}}Sibiu|pop_17 = 58.290
|city_18 = Turda|div_18 = Turda{{!}}Cluj|pop_18 = 56.985
|city_19 = Lugoj|div_19 = Lugoj{{!}}Timiș|pop_19 = 47.445
|city_20 = Sighetu Marmației|div_20 = Sighetu Marmației{{!}}Maramureș|pop_20 = 43.959
}}

== Demografie ==
Primul recensământ oficial din Transilvania în care s-a făcut distincție între naționalități (distincție făcută pe baza limbii materne) a fost efectuat de către autoritățile austro-ungare în 1869. Pentru perioada anterioară acestui an există doar estimări ale proporțiilor diverselor etnii din Transilvania. Astfel, Elek Fényes, statistician maghiar din secolul al XIX-lea, estima în 1842 că populația din Transilvania anilor 1830-1840 era compusă în proporție de 62,3% români și 23,3% maghiari.<ref>Elek Fényes, ''The statistics of Hungary'' (Titlul original: ''Magyarország statistikája''), Vol. 1,  Trattner-Károlyi, Pest. VII, 1842</ref>

Rezultatele recensămintelor oficiale efectuate din 1869 și până în prezent sunt prezentate în tabelul de mai jos. 

Este de menționat că pentru stabilirea etniei, recensământul din anul 1910 a luat în considerare limba maternă. Aceasta a modificat procentele populațiilor maghiară și germană, dat fiind faptul că existau și alte minorități etnice vorbitoare de limbă maghiară sau germană.<ref>Árpád, Varga E.,  ''[http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/studrom.htm Recensăminte ale populației pe teritoriul Transilvaniei, în perioada 1850-1910] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20110907011219/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/studrom.htm |date=2011-09-07 }}'' în ''Recensământul din 1910 Transilvania.'', Traian Rotariu (coordonator), Maria Semeniuc, Mezei Elemér.
București, 1999, Editura Staff. p. 693-712. (Studia censualia Transsilvanica)</ref>
[[Fișier:PopulațiaIstoricăTransilvania.png|right|500px]]
{| class="wikitable" border=1 cellspacing=0 cellpadding=2 style="border-collapse:collapse;"
!An||Total||Români||Maghiari||Germani
|- align="right"
|1869|| 4.224.436 ||59,0%||24,9%||11,9%
|- align="right"
|1880||4.032.851||57,0%||25,9%||12,5%
|- align="right"
|1890||4.429.564||56,0%||27,1%||12,5%
|- align="right"
|1900||4.840.722||55,2%||29,4%||11,9%
|- align="right"
|1910||5.262.495||53,8%||31,6%||10,7%
|- align="right"
|1919||5.259.918||57,1%||26,5%||9,8%
|- align="right"
|1920||5.208.345||57,3%||25,5%||10,6%
|- align="right"
|1930||5.114.214||58,3%||26,7%||9,7%
|- align="right"
|1941||5.548.363||55,9%||29,5%||9,0%
|- align="right"
|1948||5.761.127||65,1%||25,7%||5,8%
|- align="right"
|1956||6.232.312||65,5%||25,9%||6,0%
|- align="right"
|1966||6.736.046||68,0%||24,2%||5,6%
|- align="right"
|1977||7.500.229||69,4%||22,6%||4,6%
|- align="right"
|1992||7.723.313||75,3%||21,0%||1,2%
|- align="right"
|2002||7.221.733||74,7%||19,6%||0,7%
|- align="right"
|2011||6.789.250||70,6%||17,9%||0,4%
|} Sursǎ:<ref>Árpád Varga E., ''Hungarians in Transylvania between 1870 and 1995'', Original title: ''Erdély magyar népessége 1870–1995 között'', Magyar Kisebbség 3–4, 1998 (New series IV), pp. 331–407. Translation by Tamás Sályi, Teleki László Foundation, Budapest, 1999</ref>

== Religie ==
'''[[Creștinism]]ul''' este religia&nbsp;predominantă în Transilvania. Majoritatea creștinilor sunt [[Biserica Ortodoxă|ortodocși]], dar există și comunități însemnate de [[Protestantism|protestanți]] și [[Biserica Catolică|catolici]].
{| class="wikitable"
!Cult / Religie
!1930
!Procent
!Număr
!2011
!Procent
!Număr
|-
|Ortodoxism
! rowspan="9" |
|34,85%
|1.933.534
! rowspan="9" |
|61,96%
|4.475.066
|-
|Catolicism (romano-catolici și greco-catolici)
|42,01%
|2.330.439
|10,74%
|775.810
|-
|Protestantism Istoric (calvini, unitarieni, luterani)
|18,72%
|1.038.464
|9,40%
|679.714
|-
|Protestantism Evanghelic
|0,66%
|37.061
|4,70%
|339.472
|-
|Alț<nowiki/>i creștini
|0,1%
|5.546
|1,16%
|84.062
|-
|Islam
| -
| -
|0,04%
|3.416
|-
|Iudaism
|3,45%
|191.697
|0,01%
|1.178
|-
|Altă religie
| -
| -
|0,21%
|15.289
|-
|Ateism / Fără religie
| -
| -
|0,27%
|19.498
|}
Există un număr restrâns de [[Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea|adventiști]], [[Martorii lui Iehova|martori ai lui Iehova]] și alte culte (încadrați la categoria "''Alți creștini''").

''Datele au în vedere Transilvania extinsă (cu Banat, Crișana și Maramureș).''

== Personalități ==
{{Articol principal|Listă de personalități din Transilvania}}

Transilvania este regiunea în care s-au născut numeroase personalități ale culturii și științei românești, ungurești și săsești.

== Harta iozefină (senzitivă) a Marelui Principat al Transilvaniei ==
{{MarelePrincipatAlTransilvaniei}}

== Note ==
<references/>

== Izvoare istorice ==
* [[Dion Cassius]], sau [[Dio Cassius]], ori ''[[Cassius Dio]] Cocceianus'', ''Historia Romana'', în volumul : ''Dio's Roman History, with an english translation by Earnest Cary, Ph.D., on the basis of the version of Herbert Baldwin Foster, Ph.D.'', In nine volumes, VIII. London, 1925, William Heinemann, New York, G.P. Putnam's Sons, pp.&nbsp;361–424.
* Fejér G., ''Codex diplomaticus Hungariae ecclesiasticus ac civilis'', tom. I-VIII, Buda, 1829-1842.
* Hurmuzaki, Eudoxiu de și Nic. Densușianu, ''Documente privitoare la istoria românilor'', vol. I-II, Bucuresci, 1887-1890
* Zimmermann Fr. und Werner C., ''Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen'' (Hrsg. Fr. Zimmermann, C. Werner, G. Müller, G. Gündisch), Bd. I-VI, Hermannstadt, Köln, Wien, Bukarest, 1892-1991.
* Szenpétery E., ''Scriptores rerum Hungaricum tempore ducum regumque stirpis Arpadiane gestarum'', vol. I, Budapest, 1937.
* [[Gheorghe Popa-Lisseanu|Popa-Lisseanu G.]], ''Izvoarele istoriei românilor'', vol. I-VII, București, 1934-1937.
* Paul Lazăr Tonciulescu, ''Cronica Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor'' (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena) / ''Chronicon Anonymi Bele Regis Notarii Gesta Hungarum'', Editura Miracol, București 1996 ISBN 973-9182-34-8
* ''Documente privind istoria României''. C - ''Transilvania''. Veacurile XI-XIII, vol. I-II; Veacul XIV, vol. I-IV, București, 1952-1953.
* Györffy György, ''Diplomata Hungariae antiquissima. Accedunt epistolae et acta ad historiam Hungariae pertinentia'', vol. I, Budapest, 1992.

== Bibliografie ==
* [[Alexandru Philippide|Philippide Alexandru]], ''Originea românilor'', vol. I-II, Iași, 1923-1927
* [[Nicolae Drăganu|Drăganu Nicolae]], ''Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticii'', București, 1933
* [[Ioan Lupaș|Lupaș Ioan]], ''Voievodatul Transilvaniei în sec. XII și XIII'', în: [[Academia Română]]. Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tom. XVIII, București, 1936-1937
*Sibiu 1-15 sept.1881 [http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1881/BCUCLUJ FP 279996 1881 012 017 018.pdf "Transilvani'a"] 
*Atlasul Spatiul Istoric și Etnic Romanesc al lui [[Ion Antonescu]] prefațat de [[Gheorghe Buzatu]]
* [http://networkedblogs.com/lMAiJ Enciclopedia Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20120111100204/http://networkedblogs.com/lMAiJ |date=2012-01-11 }} 
* Bogdan Briscu, Tara Motilor
* Makkai Ladislas, ''Histoire de Transylvanie'', Paris, 1946
* [[Karl Kurt Klein|Klein Karl Kurt]], ''Transsylvanica. Gesammelte Abhandlungen und Aufsätze zur Sprach- und Siedlungsforschung der Deutschen in Siebenbürgen'' (Colecție de eseuri privind cercetarea lingvistică și a colonizării germanilor din Transilvania), München, 1963
* Baroiu Dragoș, Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, ''The dynamics of the main religious confessions in Transylvania (1930-2002)'', Revista Română de Geografie Politică,  nr. 2, Oradea, 2005.
* Györffy György, ''Az Árpad-kori Magyarország  történeti földrajza'' (Geografia istoriei Ungariei arpadiene), vol. I-III, Budapest, 1963-1987
* [[Constantin C. Giurescu|Giurescu C. Constantin]], ''Transilvania în istoria poporului român'', București, 1967.
* Dumitru Radu Popa, ''Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea'', București, 1970
* Göckenjahn Hansgerd, ''Hilfsvölker und Grenzwächter im mittelalterlichen Ungarn'' (Popoare auxiliare și paznici de frontieră în Ungaria medievală), Wiesbaden, 1972
* [[Ștefan Pascu|Pascu Ștefan]], ''Voievodatul Transilvaniei'', vol. I-II, Cluj, 1972-1979
* Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, ''Geodemographic remarks on the greek-catholic church in 20th - century Transylvania'', Revista Română de Geografie Politică, 1/2006, Oradea, 2006.
* Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, ''Geodemographic observations on the roman-catholic religion in Transylvania (1930-2002), Revista Română de Geografie Politică, 2/2007, Oradea, 2007.
* Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, ''Geodemographic remarks on the reformed cult in transylvania, 1930-2002'', Revista Română de Geografie Politică, Oradea, XII, 2/2010, Oradea, 2010 (http://rrgp.uoradea.ro/art/2010-2/13_RRGP-205-Marculet.pdf).
* Moga Ioan, ''Scrieri istorice, 1926-1946'' (ediția M. Dan și A. Răduțiu), Cluj, 1973
* [[Thomas Nägler]], ''Așezarea sașilor în Transilvania'', București, 1981
* [[Kurt Horedt|Horedt Kurt]], ''Siebenbürgen in spätrömischer Zeit'' (Transilvania în epoca romană târzie), Bukarest, 1982
* [[Kurt Horedt|Horedt Kurt]], ''Siebenbürgen im Frühmittelalter'' (Transilvania în [[Evul Mediu timpuriu]]), Bonn, 1986
* Dumitru Radu Popa, ''La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului'', București, 1988
* Mályusz Elemér, ''Az erdély magyar társadalom a középkorban'' (Societatea maghiară în evul mediu), Budapest, 1988
* Köpeczi Béla (editor), ''Kurze Geschichte Siebenbürgens'' (Scurtă istorie a Istoriei Transilvaniei), Budapest, 1990 (''Istoria Transilvaniei'' în trei volume, din 1986, bazată pe versiunile din anii patruzeci, de Makkai László (vide supra: ''Histoire de Transylvanie'', Paris, 1946), l-a avut de asemeni drept editor pe (ministrul) Köpeczi Béla)
* Kristó Gyula, ''Die Entstehung der Komitatsorganisation unter Stephan dem Heiligen'' (Apariția organizării comitatelor sub Ștefan cel Sfânt), în ''Setlement and Society in Hungary'' (edit. F. Glatz), vol. I, Budapest, 1990
* Armbruster Adolf, ''Der Donau-Karpatenraum in den Mittel- und Westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts. Eine historiographische Imagologie'' (Spațiul carpato-danubian în izvoarele Europei centrale și occidentale din secolele X-XVI. O imagologie istoriografică), Köln, Wien, 1990
* D. M. Pippidi, ''Dicționar de Istorie veche a României (Paleolitic - sec. X)'', redactat sub direcția lui..., București, 1976.
* Jakó Zsigmond,  ''Paleografie, istoriografie, medievistica transilvana'', în: Cristian Colceriu, ''Elite Clujene Contemporane - Cluj Contemporary Elites'', vol. I Academia Romana, CST, Editura Clear Vison, Cluj-Napoca, 2009, p. 415- 432 
* [[Șerban Papacostea]], ''Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată și Imperiul Mongol'', București, 1993 
* [[Ioan-Aurel Pop]], ''Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI'', Cluj-Napoca, 1991
* [[Ioan-Aurel Pop]], ''Observații privitoare la structura etnică și confesională a Ungariei și Transilvaniei medievale (secolele IX-XIV)'', în: ''Istoria României. Pagini transilvane'' (coord. Dan Berindei), Cluj-Napoca, 1994, p. 9-44
* [[Ioan-Aurel Pop]], ''Românii și maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania'', Cluj-Napoca, 1996
* [[Ioan-Aurel Pop]], ''Voievodatul Transilvaniei și părțile vestice în sec. XII-XVI'', în: Dinu C. Giurescu, [[Ioan-Aurel Pop]], Stephen Fischer-Galați (coordonatori), ''O istorie a românilor'', Cluj-Napoca, 1998, p. 75-128
* Dumitru Protase, ''Fundamentele cercetarii istorico-arheologice în Transilvania'' în: Cristian Colceriu, ''Elite Clujene Contemporane - Cluj Contemporary Elites'', vol. I Academia Romana, CST, Editura Clear Vison, Cluj-Napoca, 2009, p. 867- 879 
* [[Ioan-Aurel Pop]], ''Historia Honesta Misio,'' în: Cristian Colceriu, ''Elite Clujene Contemporane - Cluj Contemporary Elites'', vol. I Academia Romana, CST, Editura Clear Vison, Cluj-Napoca, 2009, p. 802- 833 
* György Lukács, ''Țara Făgărașului în Evul Mediu. Secolele XIII-XVI'', București, 1999.
* Busuioc-von Hasselbach Dan Nicolae, ''Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârța'', vol. I-II, Cluj-Napoca, 2000
* Madgearu Alexandru, ''Românii în opera Notarului Anonim'', Cluj-Napoca, 2001
* Sălăgean Tudor, ''Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Afirmarea regimului congregațional'', Cluj-Napoca, 2003
* Sălăgean Tudor, Mitu Melinda(coord.), ''Principele Ștefan Bocskai și epoca sa'', Cluj-Napoca, 2006.
* Meteș Ștefan, ''Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX'', București, 1971
* [[David Prodan|Prodan David]], ''Transilvania și iar Transilvania. Considerații istorice'', București, 1992
* Ioan Chindriș, ''Interferentele istoriografice ale trecutului translivan'', în: Cristian Colceriu, ''Elite Clujene Contemporane - Cluj Contemporary Elites'', vol. I Academia Romana, CST, Editura Clear Vison, Cluj-Napoca, 2009, p. 157- 192 
* Koch John T., ''Celtic Culture: A Historical Encyclopedia'', ABC-CLIO, 2006
* Lázár István, ''Erdély rövid története'', Budapest, Korvina, 1997
* Craig Cornish Louis, Transylvania, the Land Beyond the Forest, 1947
* Nistor Ioan, ''Stema României: istoria unui simbol'', Editura Studia, 2003
* Ioan Marin Mălinaș, ''La umbra Sarmizegetusei romane. Basilica din Densuș, Reflexii istorice și liturgice inspirate de o carte tipărită la Viena în 1775'', Viena, Editura „Mihai Eminescu” Oradea, 1997
* <nowiki>http://incont.stirileprotv.ro/infografice/religiile-romaniei-bucurestiul-cel-mai-mare-procent-de-atei-din-tara-judetul-unde-se-regasesc-cei-mai.html</nowiki>
* <nowiki>http://istoriesociala.ro/pdf/Recensaminte/1930_Recensamant_Cifre-preliminare-populatia.pdf</nowiki>

== Bibliografie suplimentară ==
* ''Dictįonar istoric al localitătįlor din Transilvania'', Coriolan Suciu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967-1968, București
* ''Personalități transilvănene'', Biblioteca „Astra” Sibiu. Compartimentul de Informare Bibliografică, Editura Biblioteca „Astra”, 1971
* degli Ortensi, Ascanio Centorio. [https://ia601208.us.archive.org/8/items/bub_gb_xzMRctTWd_MC/bub_gb_xzMRctTWd_MC.pdf Memoriile războiului Transilvaniei și Ungariei, vol. 2 (în franceză)]. D. Elsevier, Amsterdam, 1680. Biblioteca Centrală Națională din Roma. (digitizare Google)
* Chardin, Jean-Baptiste. [https://ia601407.us.archive.org/35/items/bub_gb_Es22dewTvRUC/bub_gb_Es22dewTvRUC.pdf Jurnalul călătoriei cavalerului Chardin în Persia și Indiile Orientale, prin Marea Neagră și Colchida (în franceză)]. J. Wolters și Y. Haring, Amsterdam, 1686. Identificator Gallica: bpt6k853328, Biblioteca Națională a Franței. (digitizare Google)
* Teodor Nicoară. ''Transilvania la începuturile timpurilor moderne (1680-1800). Societate rurală și mentalități colective''. Cluj-Napoca, Presa universitară clujeană, 1997, 446 p.
* ***, Imperiul la periferie. Urme austriece în Transilvania. / Imperium an der peripherie. Osterreicheiche spiiren in Siebenburgen, Editura Honterus, 2007, 200 p. cu il color.

== Vezi și ==
{{Coloane-listă|
* [[Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român]]
* [[Biserici de lemn din Transilvania]]
* [[Consiliul Dirigent]]
* [[Listă de domnitori ai Transilvaniei]]
* [[Listă de familii nobiliare românești din Transilvania]]
* [[Listă de guvernatori ai Transilvaniei]]
* [[Listă de principi ai Transilvaniei]]
* [[Listă de voievozi ai Transilvaniei]]
* [[Stema Transilvaniei]]
* [[Șapte Scaune]]
* [[Școala Ardeleană]]
* [[Istoria Transilvaniei]]
* [[Transilvanism]]
* [[Transilvania de Nord]]
* [[Istoriografia revoluției române de la 1848-1849 din Transilvania]]
* [[Masacre în Transilvania, 1848-1849]]
* [[Portul popular ardelenesc]]
* [[Via Transilvanica]]
}}

== Legături externe ==
{{commonscat|Transylvania}}
* [http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/de-transilvania-altfel-locul-nu-merge-asa-1_51a72e9ec7b855ff563e704a/index.html De ce este Transilvania altfel. Influența austro-ungară asupra modelului „merge și așa“], 30 mai 2013, Remus Florescu, ''Adevărul''
*{{de icon}} [http://www.adatbank.ro/html/cim_pdf1070.pdf Studien aus dem Salinengebiet Siebenbürgens (F.Posepny, Band 17, Viena, 1867)]
*{{de icon}} [http://www.adatbank.ro/html/cim_pdf1071.pdf Studien aus dem Salinargebiete Siebenbürgens (F.Posepny, Band 21, Viena, 1871)]
*{{de icon}}[http://www.emt.ro/downloads/digitalizalt/geologia/04_CZEKELIUS_Daniel_-_1854_Die_Verbreitung_des_Salzqullen.pdf Über die Verbreitung der Salzquellen und des Steinsalzes in Siebenbürgen] (cu o listă a izvoarelor sărate din Ardeal)
* [http://www.unibuc.ro/CLASSICA/lutercalvin/untitled.pdf Luteranismul, calvinismul și introducerea limbii române în bisericile din Ardeal], unibuc.ro

'''''Cultura'''''
* [http://www.adatbank.ro/html/alcim_pdf4836.pdf Arhitectura Renașterii târzii în Transilvania]

'''''Minerit'''''
* [http://www.cimec.ro/arheologie/sarea/25-AndreaChiricescu.pdf Exploatarea tradițională a sării în Transilvania], cimec.ro

'''''Indexuri, cataloage'''''
* [http://dictionar.referinte.transindex.ro/ Dicționar de localități din Transilvania] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170113020335/http://dictionar.referinte.transindex.ro/ |date=2017-01-13 }} 
* [https://luciansin.files.wordpress.com/2012/04/dictionar-complet2.pdf Dicționar de regionalisme din Ardeal]
* {{en icon}} [http://www.romaniastamps.com/canc/aushung/towns_of_transylvania.htm Towns of Transylvania]
* {{en icon}} [http://coins.transylvanian-numismatics.com/ Catalog virtual monede Transilvania] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070205061127/http://coins.transylvanian-numismatics.com/ |date=2007-02-05 }}
* [http://recensamant.referinte.transindex.ro/ Date demografice conform recensământului din anul 2002] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20120320124003/http://recensamant.referinte.transindex.ro/ |date=2012-03-20 }}

'''''Turism'''''
* [http://jurnalul.ro/editie-de-colectie/comoara-de-la-jidvei/calatorie-in-istorie-537121.html Călătorie în… istorie], 1 martie 2010, Carmen Anghel, Luminita Ciobanu, ''Jurnalul Național''

'''''Fundații, Comunități'''''
* [http://transilvania-online.com Comunitatea ardelenilor de pretutindeni.] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20110208040208/http://transilvania-online.com/ |date=2011-02-08 }}
* [http://transilvania-online.com/index.php/transilvania Transilvania Online] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20111006191735/http://transilvania-online.com/index.php/transilvania |date=2011-10-06 }}

'''''Imagini'''''
* [http://www.transilvania-online.com/ro/vezi-toate-galeriile/ro/gallery Fotografii cu Transilvania de azi și de ieri] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20100711001228/http://www.transilvania-online.com/ro/vezi-toate-galeriile/ro/gallery |date=2010-07-11 }}


{{AdministrareEcleziasticăSași}}
{{RomaniaRegiuniIstorice}}
{{Portal|România}}

{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Transilvania| ]]
[[Categorie:Eponime ale asteroizilor]]
[[Categorie:Evoluția teritorială a României|^ {{PAGENAME}}]]