Sari la conținut

Angiolo Achini

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Angiolo Achini
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Milano, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Milano, Regatul Italiei Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Italiei () Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiAcademia de Artă Brera  Modificați la Wikidata

Angiolo Achini (n. , Milano, Imperiul Austriac – d. , Milano, Regatul Italiei) a fost un pictor italian.

Angiolo Achini s-a născut la Milano. A studiat la Academia Brera, unde a studiat sub Giuseppe Bertini.[3] La 27 de ani, a câștigat un premiu național pentru cea mai bună pictură istorică. La începutul anilor '30, a devenit adeptul pictorului Tranquillo Cremona (membru de frunte al Scapigliatura).A pictat două portrete ale lui Cremona. După ce și-a încheiat studiile, a expus picturi la Roma și Milano în 1881 și la Torino în 1882. De asemenea, și-a expus picturile în străinătate, de exemplu la München, în 1888. Printre tablourile sale istorice au fost Savonarola arestat și Conversația lui Clement al VII-lea cu Charles al VI-lea împotriva Florenței (1880, expus la Torino). În 1881, la Milano, a expus tabloul Una nevicata.[4] În 1883 la Milano: Botezul; Lo scalo merci; două portrete; una Messalina și La ripa di porta Ticinese. În 1883, la Roma, a expus Interno di San Marco; Attenzione; Circus Romanus; Tranquillo Cremona sul suo letto di morte; Ottobre și Tramonto.[4] În 1886, la Milano, a expus acuarelele Monaca și Marina, și tablourile în ulei Vedova; Lo scarico delle merci și Amor Materno.[4]

A murit la Milano la 16 ianuarie 1930.

  1. ^ Angelo Achini, Allgemeines Künstlerlexikon Online 
  2. ^ a b RKDartists, accesat în  
  3. ^ Agnellini, Maurizio (1998). Ottocento italiano: pittori e scultori: opere e mercato 1998–1999. Novara: Istituto geografico de Agostini. p. 11. OCLC 607065514.
  4. ^ a b c Dizionario degli Artisti Italiani Viventi: pittori, scultori, e Architetti., by Angelo de Gubernatis. Tipe dei Successori Le Monnier, 1889, page 563.