Sari la conținut

Gheorghe Oprea (om politic)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la omul politic. Pentru alte persoane cu același nume vezi Gheorghe Oprea (dezambiguizare).
Gheorghe Oprea

Gheorghe Oprea în 1974
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Băicoi, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat1998 (70 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Instructor la Secția Industrie Grea a CC al PMR
Controlor la Secția Ministerului Forțelor Armate
Adjunct al Ministrului Transportului
Membru su­ple­ant al CC al PCR
Membru al CC al PCR
Vicepreședinte al Consi­liului Suprem al Dezvoltării Econo­mi­­ce și Sociale
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
Membru în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR
În funcție
1974 – 1989
Prim-viceprim ministru al guvernului
În funcție
aprilie 1978 – decembrie 1989

Partid politicPartidul Muncitoresc Român
Partidul Comunist din România
Alma materFacultatea de Mecanică, la Institutul Politehnic din București
Profesieinginer mecanic

Gheorghe Oprea (n. , Băicoi, Prahova, România – d. 1998) a fost un om politic comunist român.

La terminarea studiilor școlare, în 1942, Georghe Oprea s-a angajat la Uzinele „Mărginanca” din Plopeni, unde a lucrat ca laborant și controlor tehnic. După 23 august 1944 s-a în scris în sin­dicat, fiind ales în comitetul de întreprindere. Apropierea de sindicat a însemnat și legături cu Partidul Co­munist, devenind în scurt timp membru al acestuia și component al celulei de bază de la Uzinele „Mărginanca”. Deoarece a fost remarcat de condu­cerea unității pentru calitățile sale in­te­lectuale, a fost trimis să urmeze cursu­rile Facultății de Mecanică, la Institutul Politehnic din București. În primii ani de studiu s-a evidențiat pentru seriozitatea sa, profesorii considerându-l unul dintre cei mai buni studenți la învățătură. Nu a lăsat deoparte nici activitatea de partid, fiind ales în biroul organizației de bază. La cererea Partidului Muncitoresc, a întrerupt în 1951 cursurile la zi și a fost promovat instructor la Secția Industrie Grea a CC al PMR. A stat câteva luni în această funcție, iar în același an a fost trimis la Comitetul Controlului de Stat, în funcția de controlor la Secția Ministerul Forțelor Armate. Aici a primit gradul de căpitan, cu toate că nu satisfăcuse stagiul militar.

În 1961 a fost promovat, prin mutarea la Ministerul Metalurgiei și Cons­truc­ției de Mașini, în funcția de director general adjunct al Direcției gene­rale de autocamioane, tractoare și me­canică fină. A stat un an în acest post, iar în 1962 a fost promovat adjunct al ministrului.

Ascensiunea pe linie ministerială a însemnat și o bună activitate în ca­drul partidului. Din 1957 fusese mem­bru în comitetele de partid în toate ministerele în care lucrase. La Congresul a IX-lea al PCR, din iulie 1965, a fost desemnat membru su­ple­ant al Comitetului Central. La ur­mă­torul Congres, din august 1969, a fost răsplătit pentru fidelitatea sa cu funcția de membru plin al CC-ului.

Din 1970, Gheorghe Oprea a fost mutat în aparatul central al Partidului, în funcția de consilier al CC al PCR. Aici a avut o ascensiune rapidă, fiind numit vicepreședinte al Consi­liului Suprem al Dezvoltării Econo­mi­­ce și Sociale. În martie 1974, Oprea a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Promovarea în guvern a fost urmată de o avansare pe linie de partid, fiind ales în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR la Congresul al XI-lea, din noiembrie 1974. A deținut această funcție până în decembrie 1989. Gheorghe Oprea a fost membru în Marea Adunare Națională (1975 - 1989). În perioada aprilie 1978 - decembrie 1989 Gheorghe Oprea a fost prim-viceprim ministru al guvernului.[2] La cǎderea guvernului comunist, Gheorghe Oprea se afla în vizită oficială în Turcia dar a decis să revină în România, unde a fost arestat și judecat pentru activitatea sa în cadrul Partidului Comunist Român.[2]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  • Biografia în Consiliul Național pentru Studiera Arhivelor Securității. Membrii C.C. al P.C.R. 1945–1989. Dicționar, Editura Enciclopedică București, 2004, p. 442