Sari la conținut

Dioxid de azot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dioxid de azot
Nume IUPACDioxid de azot
Alte denumirioxid de azot
Identificare
Număr CAS10102-44-0
PubChem CID3032552
Informații generale
Formulă chimicăNO2
Aspectgaz roșu-brun
Masă molară46,0055(5) g/mol
Proprietăți
Densitate1449 kg/m3
Starea de agregarelichid la 20 °C
Punct de topire−11,2 °C
Punct de fierbere21,1 °C
Presiune de vapori720 mm Hg[2]  Modificați la Wikidata
C : CorozivO : OxidantT : Toxic
Coroziv, Oxidant, Toxic,
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Dioxidul de azot este un compus chimic cu formula NO2. Fiind unul dintre oxizii azotului, NO2 este un intermediar în sinteza industrială a acidului azotic, milioane de tone sunt produse în fiecare an. Acest gaz toxic, roșu-brun are un miros caracteristic ascuțit și este un proeminent poluant al aerului. Dioxidul de azot este o moleculă paramagnetică.

Proprietăți

[modificare | modificare sursă]

E un gaz mai greu decât aerul. La temperaturi peste 140°C este doar monomer, la temperaturi mai joase este parțial dimerizat la tetraoxid de azot iar culoarea spre incolor corespunzător nivelului de dimer care e de 100% la punctul de solidificare. Deplasarea echilibrului cu modificarea temperaturii se poate observa prin modificarea culorii[3].

În atmosferă de dioxid de azot pot arde metale (magneziu, zinc, cupru încălzite puternic, sodiu slab încălzit, potasiu la rece) și nemetale (carbon, sulf, fosfor).

Surse generate de om si expunere

[modificare | modificare sursă]

Pentru publicul larg, cele mai evidente surse de dioxid de azot sunt motoarele cu ardere internă, care ard combustibili fosili. În exterior, dioxidul de azot poate fi rezultatul traficului auto.

În spațiile închise expunere apare de la fumul de țigară, încălzire pe baza de butan și kerosen și de la sobe.

  1. ^ „Dioxid de azot”, Nitrogen peroxide (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0454.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ Ripan, Ceteanu, p. 315
  • Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972 (traducere din limba engleză)
  • Raluca Ripan, I. Ceteanu, Manual de lucrări practice de chimie anorganică - vol I Metaloizi, Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961

Legături externe

[modificare | modificare sursă]