Sari la conținut

Tudor Greceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tudor Greceanu
Date personale
PoreclăDido
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Frați și suroriRadu, Marta
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieaviator Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
PoreclaDido
Activitate
A luptat pentruRomânia
RamuraAviația Militară
GradulCăpitan de aviație
UnitateaGrupul 7 Vânătoare, Flotila „Udet”⁠(en)[traduceți]
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial
Bătălia de la Stalingrad
Frontul de est
Frontul de vest
Decorații și distincții
DecorațiiCavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa III, Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur cu 1 baretă, Medalia Cruciada contra comunismului, Medalia Carol al II-lea, Ordinul Coroana României în grad de cavaler, Ordinul Coroana României în grad de ofițer, Ordinul Steaua României în grad de cavaler, Ordinul sovietic Pobeda

Tudor Greceanu, scris și Teodor Greceanu, (n. , București, România – d. , București, România)[1] a fost un aviator român de elită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tudor Greceanu era descendent al unor vechi familii de boieri moldoveni, și strănepot al lui Ion Ghica.[2] A absolvit Școala militară de ofițeri de aviație în 1939 și a fost înaintat la gradul de sublocotenent aviator pe 1 iulie 1939.[3] Era posesor a șase brevete de pilot (brevetul de pilot de război, obținut în școala militară, brevetul de pilot de vânătoare, brevetul de instructor de zbor, brevetul de pilot de bimotoare, brevetul de înaltă acrobație, brevetul de zbor de noapte și brevetul de zbor fără vizibilitate),[4] inclusiv brevetele și insignele de pilot german, italian și american, a avut la activ 6000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest.[2]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locotenentul Tudor Greceanu a avut 42 de victorii, doborând 42 de avioane inamice[5], pentru care a fost răsplătit devenind Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa III[2][6].

Slt. av. Tudor Greceanu a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” de Război cu spade, clasa Crucea de Aur cu 1 baretă (4 noiembrie 1941) „pentru eroismul dovedit în lupta aeriană dela Vigoda, când a doborît un avion inamic, iar la Odis al doilea avion sovietic doborît”[7] și clasa Cavaler cu prima baretă (6 octombrie 1944).[8] A fost înălțat la gradul de locotenent aviator pe data de 24 ianuarie 1942.[9]

Așii români decorați în august 1943 cu Ordinul „Mihai Viteazul”: Cantacuzino, Dicezare, Greceanu, Șerbănescu și Milu.

După război a fost arestat de regimul comunist din România și ținut în închisori cu regim sever ca cea de la Aiud, timp de mai mulți ani. A scăpat de plutonul de execuție, după o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud,[2] alături de aviatorul Gheorghe Spulbatu și de ziaristul Valeriu Șirianu, dar de pe urma torturilor din închisoare i-au fost amputate ambele picioare.

Ca urmare a rezultatelor deosebite, la terminarea războiului s-a consemnat în dosarul său: „blocat pentru mobilizare în cadrele Flotilei 1 vânătoare ca indispensabil”. De aceea, când a ieșit din închisoare, în 1964, și-a păstrat gradul de căpitan, cu toate ca legea prevedea că detenția politică atrage inevitabil după sine pierderea gradului militar și obținerea livretului militar de soldat simplu.[4]

Printre altele, fostul aviator român spunea:

“Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuți. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu… M-am bătut pentru țara asta și la 2000 de kilometri într-un sens și în celălalt, și pe frontul de răsărit și pe cel de apus. Și am crezut în virtuțile neamului. Și uitați-vă ce-am cules.”[10]

În memoria lui, Școala de Zbor de la Tuzla (județul Constanța) îi poartă numele.

  • Drumul celor puțini, Editura Vremea, 2005. Cartea poartă subtitlul „Amintirile unui pilot de vânătoare ieșit din încercuirea de la Stalingrad” și a apărut postum, „asamblată” fiind de Martha Greceanu, sora aviatorului, din capitolele scrise de fratele ei, la care a adăugat materiale din numeroasele interviuri ce-i fuseseră luate pilotului de diferite publicații, păstrând titlul cărții și structura pe capitole pe care le alesese Tudor Greceanu însuși.
  1. ^ Modelul Greceanu[nefuncțională]
  2. ^ a b c d „Editia a II-a a cărții Drumul celor puțini, de Tudor Greceanu”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Tabel de ofițeri activi de a[e]ronautică admiși la înaintare pe anul 1941/1942 nr. 184 din 18 februarie 1942, alcătuit de ministrul apărării naționale, general de divizie Constantin Pantazi, și de subsecretarul de stat al aerului pe lângă Ministerul Apărării Naționale, general de escadră aviator Gh. Jienescu, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 46 din 23 februarie 1942, partea I-a, pp. 1.238-1.239.
  4. ^ a b Tudor Greceanu - comandor de aviație[nefuncțională]
  5. ^ „Forțele Aeriene Române: La război”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Revista Orizont Aviatic, numărul 34
  7. ^ a b Decretul Regal nr. 3.037 din 4 noiembrie 1941 pentru conferiri de ordine și decorații de războiu, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 272 din 15 noiembrie 1941, partea I-a, p. 7.129.
  8. ^ a b Decretul Regal nr. 1821 din 6 octombrie 1944 pentru conferiri de decorații, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 251 din 29 octombrie 1944, partea I-a, p. 6.943.
  9. ^ Decretul Conducătorului Statului nr. 506 din 19 februarie 1942 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 46 din 23 februarie 1942, partea I-a, pp. 1.239-1.240.
  10. ^ "jos pălăria Greceanu"

Legături externe

[modificare | modificare sursă]