Malta la aterizare

  Lunga saptamana am avut si foarte frumos se incheie ea, desi am stat sa asteptam avion intarziat care sa ne duca in Malta. Raul de altitudine si-a spus cuvantul inca odata, m-am dat jos din avion practic decapitata. Senzatia e ca cineva te strange intr-o menghina si nu-ti mai da drumul pana nu ajungi inapoi pe pamant. 

  Cand am aterizat erau nori deasupra Maltei si soare dedesubt. Da, ciudat, dar patura de nori care parea groasa de sus, jos nu mai era. Dar erau palmieri. Emotiile privind masina inchiriata m-au terorizat de cand am inchiriat-o. Evident domnul de la ghiseu nu stia ca acel card emboasat nu e de credit ci de debit. Sistemul e simplu, in loc sa aiba POS prin care sa treaca cardul au un aparat din acela mai vechi pe care pun cardul si o hartie si ii copiaza practic fata prin apasarea lui pe o hartie copianta. Daca nu e emboasat nu ies cifrele si aparatul nu-l citeste. Dar presupun ca nu trebuie sa le zici ca acel card nu e de credit :) Daca ii ies cifrele, imediat banca te anunta ca intr-adevar, ti-au blocat 1500 de euro din cont. Pe care o sa ti-i dea ei inapoi cand le dai masina. Sau la 2 luni mai tarziu, dupa caz :)

  Dupa ce iei masina, te duci intr-o parcare maaaare si-l cauti pe unu' Mario. Care e un mos tzafnos teribil de ofensat sa te vada si a DOUA oara langa el doar din cauza ca ai vazut ulterior ca masina e lovita in spate. Il injuri cu spor si pleci mai departe. Incerci sa pui in GPS adresa hotelului. Dar cum am lasat acasa codul postal...ia sa vezi maica aventura sa gasesti locatia pentru ca nu stii care e orasul, care e regiunea si care e strada din incalceala de litere scrisa pe rezervarea pe care o ai. Malta e o amestecatura de culturi si de sisteme. Nu am idee in ce oras ma aflu...sau pe ce strada...Iar gps-ul nu primeste descrieri in engleza pentru ca el le stie pe alea in malteza. Iar malteza e un soi de...ceva cu araba si italiana corcit cu engleza pe alocuri :))))

  Pe drum catre hotel am vazut cactusi cat casa. Am vazut cladiri in stilul ala maur...multe, multe, multe si atat de frumoase in soarele de apus de-ti statea creierul in loc. Am ajuns cu bine si la hotel unde doamna Doris ne-a intampinat cu o caldura deosebita. Camera, ca sa nu ii zic stadionul, e mareeee, uriaaaasa, avem un sifonier in care Mara se baga si se ascunde si se joaca, avem bucatarie si masa cu scaune, frigider, cuptor electric, plita, de toate...

  Ne-am dus repede la magazinele de langa si am luat de mancare, am venit si-am facut o cina extraordinar de buna. O carne de vaca din aia care ti se topeste in gura...pana am mai trancanit un pic si un piure si-o salata de rosii din alea care miros a gradina. S-a dus ziua de azi. O zi lunga, n-am facut nici macar o poza...maine poate recuperez. Ceea ce va doresc si voua!

La Cutitu' de Argint

  Nu va radeti ca asa ii zice... Nu ie da haur, ie da hargint. Dupa o saptamana teribila pentru Mara am fugit in excursie. Saptamana asta cred sincer ca a fost una din cele doua cele mai groaznice din viata mea de parinte. Prima a fost pe cand era mica si a facut la 2 Mai enteroviroza cu sunat la salvare de doua ori si spitalizare pentru o juma' de zi urmata de o saptamana de intravenos prin branula. La cort! 

  Saptamana asta copilul meu a fost muuuuult mai chinuit decat in saptamana aia din 2009. Pentru ca acum e teroare psihica. A ajuns la simptome de infectie urinara de frica sa ceara la baie pentru ca doamna nu le "da voie la unii". A ajuns sa-i fie teama sa mearga la baie. Eu am albit. Asa ca mi-am pleznit o vopsea in cap si-am plecat ca sa uitam. Sa dam reset la informatiile despre noua noastra viata alaturi de duamna. 

  Am luat-o azi de la scoala, nu stia nimic. I-am zis ca mergem acasa, mancam si plecam la tren spre Sinaia. A amutzit. I-am zis inca odata si a inceput sa tzopaie ca un ied. Am dat fuga la gara si-am ajuns la Sinaia pe la 3 fara ceva. Ca sa aflam cu stupoare de turist ca-s Zilele Sinaii. Pentru prima data in viata mea am plecat de acasa fara rezervare facuta. Pentru ca nu stiam pana azi ca o sa plec din cauza de vreme. La Ploiesti a plouat si ieri si azi, era cam urat si am asteptat sa vad cam cum e. Si-am venit la acelasi hotel de data trecuta, Hotel Stavilar...cu speranta in suflet ca n-are cum sa fie plin. Era plin. Noroc cu un nene de acolo care ne-a zis ca sa incercam "la vecinu". 

  Despre vecinu', adica Restaurant Cutitul de Argint stiam doar ca-i restaurant cu jmecherie de fripturi braziliene sau asa ceva se dau ei. E la 100 de metri de Stavilar, tot pe Aleea Peles, in padure la cascada. Data trecuta cand am fost ne-am uitat prin geam ca ma intrebam de mancare... da' ei erau inchisi cu spor la ora 12 cand vrea copilul meu masa de pranz. Azi am intrat sfioase si-am intrebat de camere. Una mai aveau. Cica una mai aveau da' eu pana acum n-am vazut alt suflet de om p-acilea. N-am auzit miscare. Numara tanti aia in lista ca la Caragiale: "patru la Primarie, doua la..." Serios, asa a zis. N-a zis dupa aia Scoala de Fete, da' ceva cu primarie era. Primaria face liniste, cred ca nu s-a prezentat cu musafirii respectivi sau or veni la noapte morti. 

  O intreb pe tanti din restaurant de un meniu. A dat ochii peste cap si mi-a zis cu mare naduf... "doamna aici e un sistem, e un siiiiiisteeeeem". Ma gandeam ce cacat de sistem sa fie. Imi da un meniu cu opt poze. Si zice doamna e sistem ca.... platiti 50 de lei da' noi vi le dam pe toate astea opt, cat vreti sa mancati! Mara se itzea peste tejghea, era vorba de HALEALA, taica, deci vroia sa vazaaaa... Ii arat meniul care era o suma de 8 poze pline de carnareturi si atat. Unele aveau asa cate o sfioasa bucatica de salata sau doua chipsuri pe langa, in rest...lulu. Ala e tot meniul. Si iti da OPT. Dar niciodata nu e nimeni acolo, e facut asa ca sa nu vina clienti, mi-e clar! Cred ca daca le ceri de mancare se duc repede sa sperie fo' vaca de pe undeva ca sa o transforme. Am plecat razand cu fi-mea care a zis ca tre' sa chemam tot neamu' da' mai ales pe tati ca "ala baaaaagaaaaaaaaa!". Albule, asa a zis! 

  Isi tot facea femeia socoteala cam cum sa faca. Zice, mami, luam la pachet. Zic maica, iau la pachet pentru doua saptamani noi doua ce e acolo... nu merge! Mnda... s-a lasat pagubasa si-am pornit spre parcul ei preferat. Care acum era plin de o duomnisuara de muzica usuara (Framule, unde-oi fi tu sa razi de ea - comentariu doar pentru cunoscatori!) care bubuia la muzici. Au cladit crestinii o scena mare in parc la Caraiman si azi la 4 era o ceva "repetitie" de ....bai era una care ragea. Una mica cu o caciula d-aia prezervativ pe care eu, caciula, n-o inteleg deloc. Adica natura te-a facut frumos da' tu tii neaparat sa te uratzesti ca moartea. Si ragea fetita in niste boxe d-aleaaaaaaaaaaa... Iti tremura splina pana-n gat. Al tau sau al cui se intampla sa fie pe langa tine cand ti-o vomiti. 

  S-a dat asta in leagane, io m-am tinut bine de o bancuta d-aia sa nu ma ia strofele lu' aia pe sus... am plecat si am vazut ditamai targul de mestesugari. Bai si m-a impresionat. Adica chiar mai exista oameni care fac lucruri misto. De la pielarie la bijuterie, blanarie, mancare, branza, carnatzi, tzuica, chestii. Erau toate traditionale. Nu era nimic chinezesc! Totul se intinde in toata Sinaia, de la parc pe langa el in ambele parti... centrul e inchis total de la intersectia cu strada ce duce spre Cumpatu pana inspre International din cate mi-am dat seama. Totul e alee pietonala cu targuri, tiribombe, acrobati care se suiau pe niste perdele atarnate din pomi... ce sa zic... Daca scoteau romanii din ecuatia asta va jur ca era perfect! 

  Parcul e renovat total, au facut oamenii foaaarte frumos desi noi am fost aici in ianuarie. Sinaia evolueaza frumos. Nu stiu cine e primar si ce invarte el dar parcul Sinaii e din ce in ce mai frumos si mai ingrijit, cu locuri de joaca mai frumoase si mai adevarate de la an la an. Acum mi s-a parut foarte misto ca au atarnat pe toata strada principala care e inchisa....umbrele colorate. E o senzatie de wow, Mara a fost suuuuuuuuper incantata sa umble pe sub ele. 

  Am mers si-am mancat din cauza de foame-n glanda la Steak ala din centru pe care il stiu ca e curat desi extrem de scump. Am mancat okeiutz pe multi bani cum ar veni. Dar cum data trecuta mi-au dat piure stricat la Caraiman si nu mai stiu ce tampenie la Stavilar... mna. In Sinaia nu poti manca bine si decent la pret decat la Alex Unguresc iar ala era prea departe acum pentru ziua de azi si picioarele care umblasera deja o zi si n-au decat 7 ani jumate. Mai ales in situatia in care orasul e practic inchis deci nu poti lua taxi sa te duca la hotel. Sa ii vezi pe cetatenii care incercau sa intre in oras ce uimiti erau cand se intalneau cu bariera si militie :)))) 

  La hotel e cam frigutz din cauza ca oamenii n-au dat drumul la caldura pana acum si inteleg ca oricum caldura e legata la cartela de la usa deci practic nu e daca nu e om in camera. Desi ti se dau doua cartele cand vii tocmai ca sa lasi una in sistem. Deci fix dar fiiiiiix absurdul planetei. Cum or fi legat ei caloriferele la cartela asta nu stiu. Locatia e una care se vrea de foarte lux. Camera e enorma. Dar televizorul e asa cat unul de masina intr-o camera de 5 metri lungime. Baia e plina de chestii scumpe. Dar e cat o scrumiera mai hotarata. Daca te pui pe veceu dai cu capu' in zid la propriu. Saaau te asezi asa cumva oblic, mai shui ca-i mai dragutz! Dusul e cu fitingaraie de lux. Da' apa vine doar de la 2 metri si n-ai cum sa o dai mai jos sa te speli cum ar veni si la... Mara a zis impacientata din baie "mamiiiiiii sunt foarte caraghioasa, am pus un picior pe perete ca sa ma spal laaaaaaaa fuuuuuuuuuuuuuuund!" Asta ca sa intelegeti dilema copilului care nu stia cum naiba sa faca sa se spele. E misto, curatzel, caloriferul duduie si plapuma groasa deci o sa fie ok. Au si feon in baie si sapunuri si mocheta pe jos deci la normele de Romania (serios, alea din lege) astia sunt la un 4 stele. 

  Iar cascada bubuie la 5 metri de noi. E un zgomot care i-a placut Marei enorm cand am fost data trecuta la Stavilar, mi-a zis si azi in tren ca neaparat sa lasam geamul deschis ca sa o auda tare-tare. Zgomot de apa linistitor. S-a cuibarit langa mine in seara asta si mi-a povestit cat de mult ne iubeste. Si cat de buni suntem noi doi, eu si cu ta-su. Si cum ea o sa ne iubeasca cel mai mult mereu. Apoi a adormit. Era o ora inaintata. 8 si 10!

incantareee

domle, fiecare cu de care stie, turcesc, romanesc...

hai mami la taaaarg!

baiatu' asta lucra de ziceai ca nu mai are ce expune pe taraba

zici ca e in Suedia! asta pentru ca nu-s oameni romanesti in el!

doar unu' mic si suedez din nascare!

vizita. veverita

foarte frumos!

Ziua ei, excursie, pesteri si altele

  Frumoasa excursie avuram, maica! Asa frumoasa de-am visat toata noaptea numa' Rasnov si chestii incurcate prin niste pesteri adanc ingropate in munti. Greu maica, greu, m-am trezit incalcita in cap si mi-am adus aminte de unde am aterizat aseara, brusc mi s-a explicat visul. 

  Ne-am trezit joi de ziua ei, i-am cantat pe rand multi ani traiasca, am infundat-o bine de tot cu mancare ca sa reziste la drum, nu de alta da' asta are alarma la foame, ai incurcat-o daca o apuca pe drum! Am indesat-o bine cu haleala, am luat fetele cucuietele de la gara (prietena mea Gabriela cu cea mai frumoasa fetita de pe fata pamantului, Bianca), am mai baut o cafea ca sa fim siguri...si-am pornit spre Rasnov. Am vrut initial sa gasesc cazare in Brasov pentru ca mergeam ca sa ducem fetele la Aventura Parc si la Paradisul Acvatic. 

  Am cautat cazare doua saptamani in continuu. Pe langa preturile absolut nesimtite din Brasov, ce era absolut ingrijorator erau "comentariile" pacientilor care trecusera prin locurile cu pricina. Ca e mizerie. Ca e urat. Ca li s-au cerut bani in plus. Ceea ce am constatat si pe pielea mea cand am gasit o pensiune pe un site cu un pret, pe site-ul lor era alt pret, mai mare, iar cand le-am dat mail cu intrebarea mi-au raspuns cu alt pret si mai mare. Aoleu, mai duceti-va... Pretentiile mele sunt minime. Sa fie curat. Sa fie cald pentru ca fi-mea s-a nascut intr-un moment in care, iaca...poa' sa fie frig. Sa fie liniste! Asta cu linistea e cruciala. De cand avem casuta de la 2 Mai si primim oaspeti caut sa merg si eu la pensiuni cat mai mici, la oameni simpli care incearca sa traiasca in tara asta cumva. Mi se pare important sa fac asta pentru altii, sa aleg locul mic de familie, asa cum altii ma aleg pe mine vara la mare. 

  Si-am cautat, si-am cautat si numa' recenzii proaste am gasit, sau preturi aiurea, sau chestii care nu-mi placeau deloc. Si-am gasit domle. Am gasit bine de tot! Am gasit Pensiunea Dara din Rasnov. O gasiti pe TuristInfo. Mi-a placut, mi-a placut si ce spunea lumea despre ei... deh, gura lumii e importanta. Daca vrei sa faci rau unui om care are un biznis d-asta, scrie urat despre el pe internet. Daca vrei sa faci rau in mod voit scrie urat, scrie eventual si minciuni si l-ai rezolvat, oamenii nu merg daca aud ca e nasol. De aia ma pot orienta. Daca e un comentariu urat nu-l bag in seama. Daca-s doua incep sa ridic o spranceana. Daca sunt mai mult de doua comentarii cu idei valide (nu prostii gen nu mi-a placut faianta, mobila, perna, cada, peretele) cum ar fi "e frig (sau prea cald vara), e murdar in baie sau in camera (!!!), e zgomot (din afara nu facut de alti clienti), e pe un drum national, pe sosea, in camp, nu e unde au zis ca e!" atunci clar nu e bine. La oamenii astia parea bine. Ceea ce a si fost! 

  O curte maaaare cu iarba-gazonistica, loc de joaca (de aia am ales-o printre altele), foisor cu mese, banci si gratar din caramida, terasa mare jos, terase si la unele din camere. Bucatarie total utilata cum avem si noi la 2 Mai, cu tot ce iti trebuie sa incropesti acolo o salata pentru gratarul pe care il faci dupa o iarna lunga :)))) Un living mare si frumos jos, ba mai mult, au si un subsol amenajat pentru jocuri, au masuta de fotbal si masa de ping-pong, canapele, tot ce trebuie. Din pacate acum se sparsese o teava si se inundase tot subsolul iar oamenii scosesera si parchetul in noaptea aia. Mi-a fost o mila de eiiiii... e foarte greu sa intelegi implicatiile unor asemenea ghinioane cand n-ai o pensiune. E groaznic! Vin Floriile, Pastele, 1 Mai, oamenii au rezervari facute si s-au pomenit cu tot subsolul scufundat. Acum cumparau gresie sa puna in loc de parchet pentru ca aia merge pusa pe "ud". 

  Ne-am simtit ca acasa. Camerele si tot ce era pe acolo erau de nivel "lux" asa... Tapeturi, gresii, chestii, lemn, lucruri... Se vedeau multi bani la ochiul meu expert. Foarte, foarte frumos. Civilizat. Preturi mai mult decat decente, 80 de lei pe camera pe noapte. Pat pentru copil 20 de lei pe noapte (aici m-au dezamagit un pic da' aia e, eu am pretentii mari, n-as lua niciodata bani in plus pentru copiii din dotarea oamenilor care ma viziteaza!). M-am dus cu "mancarici" facute de acasa, ca sa nu stau acolo sa fac mancare ca nu de aia m-am dus. Prin mancarici inteleg... stiti mancarea "de sarbatoare"? Gen chestiile alea super naspa pentru organism care contin maioneze si pe care le mananci doar de Craciun si "de ziua cuiva"... ciuperci cu maioneza, salata de vinete, salata de ardei copti, fasole batuta, oua fierte, slaninutza de porc afumata, zacusca, tzatziki...d-astea care merg mancate si la micul dejun si la orice ora. Le-am incarcat pe toate in borcane si am plecat linistita. Am mancat 5 oameni 3 zile din ele, excelent! Acolo am facut doar un gratar afara si o salata de varza in casa :))) Si bineinteles la desertul-tort au fost briosele si frisca. Batalie a fost pe ele! 

  Cand am ajuns am constatat ca Aventura Parc are program doar in week end in perioada asta, deci de vineri incolo. Iar noi vineri aveam program de piscine, asa ca am renuntat la cocotzat pe tiroliene. Drept pentru care joi dupa pranz ne-am petrecut ziua Marei uitandu-ne la ele doua cum jucau fotbal in curtea imensa de la pensiune. Dupa care am plecat la Cetatea Rasnov si-am vizitat-o. Genial! "Acolo unde e istoria e locul nostru, mami" mi-a zis ea la Sighisoara in noiembrie. Asa ca mi-am propus s-o duc la toate cetatile care ne ies in cale. I-a placut mult si aici. La Rasnov istoria e si mai coplesitoare, chestiunea e dacica, mult mai veche. Frumos de tot. Mai ales ca vremea era pe la 20 de grade, soare... piticuta mea are noroc de vreme buna pe unde se duce. A prins 20 de grade in noiembrie la Sighisoara, 20 in aprilie la Rasnov, tre' sa o testez la Polul Nord sa vedem...

  Vineri am mers la Paradisul Acvatic in Brasov. Perfect! Nu e ca o piscina oarecare, e un complex de piscine cu bulbuci, bazine jacuzzi, topogane, bazin de inot, saune... O nebunie. Apa calda de 30 de grade, in jacuzzi 32 si in bazinul care da spre exterior 36. M-am fiert!!! Am iesit afara in cel exterior si am stat in costum de baie in luna lu' aprilie cocotata cu fundu' pe marginea piscinei ca sa ma mai racoresc oleaca. Foarte, foarte misto! Am stat doua ore acolo si am iesit toti ca spaghetele cu toate oasele inmuiate, inotati pana la epuizare. Cum ne era foame am zis sa mancam in Brasov. Greseala epocala cu Taverna Sarbului (despre care spun multi ca ce minunatie e, romanii nu stiu ce e aia mancare buna!) unde mancarea nu numai ca e foarte scumpa dar e uluitor de proasta. Mizerabila! Oribila! Intrecuta doar de preturile la bere. Si de servirea de cacat. O mizerie nene. Genul ala de loc de mananci si fugi cat mai repede de acolo de nervi... 

  Sambata la pranz am plecat spre casa si ne-am oprit intai la Pestera Valea Cetatii Rasnov. Mara care acum citeste destul de cursiv pe stalpi a vazut un indicator despre Pestera si a tinut-o mortis inca de vineri ca ea vrea la pestera, ca ea n-a vazut pesteri si ca vrea. Hai la pestera, maica! De unde sa stim noi ca astia pusera a dracu' pestera intr-un varf de munte. Si ca e cu bariera. Si ca tre' sa mergi niste amarati de 500 de metri intr-un pieptis d-ala de munte cu picioarele din dotare de mai aveam oleaca si lingeam pietrele de pe jos doar-doar m-oi propti si in limba ca sa mai fac doi pasi. 

  Frateeeeee!!!! Am crezut ca mor. N-am fost niciodata fan munte si urcari pe munte, acum cand sunt grasuta si ne-miscata din loc nici atat. Doua ore de inot au fost nimic fata de 5 minute de urcat pe rahatu' ala de munte. Odata ajunsi sus ne-au varat in chestiune. O pestera descoperita prin 1945, moment in care se intra pe branci in ea, ulterior lacul de apa din inima muntelui a produs o explozie si a rupt muntele facand o iesire prin care mergi ca omul. Amenajarile speologice s-au finalizat in 2010 si atunci a fost data spre vizitare. O pestera enorma, inca in formare, apa curge din tavane si depune in continuu, e bine amenajata, ai ghid, e impresionant. Teribil de impresionant sa vezi ce face apa aia din care tocmai ai iesit ca ti-a placut sa te balacesti la piscina! Cea mai mare forta a naturii creeaza dantele si coloane, ia de aici si depune dincolo, sapa grote enorme in piatra. Si surpriza emisiunii a fost cand ghida ne-a zis ca o sa stinga pentru cateva momente luminile din pestera (eram ca intr-o catedrala imensa sub pamant) pentru ca sa putem auzi cum picura apa. Ceea ce a si facut. Not so funny. Mai ales cu copil mic pe care il simteam cum tremura de spaima. Tremuram eu de spaima. Negrul absolut iti arata cum e moartea. Eram ingropati in munte iar negrul beznei aleia iti facea creierul sa dea cu pete albe catre nervul optic. Organismul se impotrivea abisului absolut! Apoi ieseai afara si rasuflai usurat. Inca nu murisei!

  Am plecat de la pestera si ne-am "reparat" oprindu-ne in Sinaia la pranz la restaurantul unguresc Alex. Mancasem eu cu Mara acolo in ultima excursie la Sinaia si mi s-a parut foarte bun. Minunatia cu parterul pentru nefumatori o sa ma atraga oricand oriunde. Daca mai pun peste o mancare facuta extrem de corect, de gustos si de...fix cum trebuie... Alex din Sinaia ii bate la cur pe Kuib si pe alti bashinosi cu preturi de caviar din Sinaia de nu se vad! Gomboti (galuste) cu prune, d-alea date prin pesmet ca in copilaria noastra! Supa de usturoi in paine, ciorba de fasole cu afumatura in paine excelente! Bulzul cu carnati, branza de burduf si ou ochi pe deasupra! Foarte bun, ieftin, servire prompta si mai ales liniste. Multa liniste. 

  Au fost trei zile de vis. Prietenia care ma leaga de Gabriela de aproape 15 ani se simte. E palpabila dragostea dintre noi. Copilele noastre care desi se vad rar se inteleg din priviri, felul in care au jucat fotbal cu orele pe o pajiste... faptul ca desi sunt 3 ani diferenta intre ele ele nu se cearta si nu se contrazic niciodata desi sunt foarte competitive amandoua...astea sunt minuni. Noi astia mari care am ras pana ne-a durut burta, ne-am taguit pe FB ca prostii si ne-am bucurat de fiecare gura de aer de munte si de fiecare moment in care am fost impreuna... Despre asta e fericirea. Cu asta ramanem, cu amintirile astea. Cu Mara care mi-a spus de o mie de ori cat de frumos e si cum e "cea mai tare zi a mea, mamiiiii"... si azi cand a aflat ca duminica viitoare mergem sa o serbam pe cealalta piticuta a vietii noastre a topait incontrolabil o ora si s-a dus sa ii faca o felicitare... Cam asa. Cu prietenii. Cam atat de bine e. Mi-am incarcat bateriile pentru multa vreme. Aseara am sosit de la Rasnov, azi Marius a plecat inapoi in Elvetia. Viata revine la normal. Normalul nostru asta dement, invers si pe dos. Dar ea e fericita si asta e tot ce imi trebuie! 7 ani de spiridusa cu ochi mari. 

se pare ca se poate sufla si in briosa nu numai in tort :)

  

  

O zi in care n-am murit

  Sunt multe d-astea. Zile in care cumva nu mori. Scapi ca prin urechile acului, razi si mergi mai departe. Eu una am tot felul de aventuri d-astea. Mi-a picat un geam pe mine pe strada nu mai departe de acu' un an jumate. Cand aveam vreo 12 ani a picat un geam pe mine pe cand stateam la o coada sa iau foi de placinta de la un laborator. Era iarna si geamul s-a ingreunat de zapada. Alta data un tzurtzure mi-a gaurit o caciula. Nu si capul. 

  Cand eram in facultate am sarit cu curu' pe capota unei masini pe trotuar, ca sa evit sa nu-mi rupa picioarele. In aceeasi zi am cazut pe scari in DOUA sedii ale facultatii. Jur. Pe doua scari. Evident as putea recunoaste ca papucii cu toc 15 pe care ii aveam in picioare ar fi putut sa fie de vina, da' eu nu recunosc nimic. La a doua tura de cazatura eram intr-o rochie roz, "de printesa" asa, lunga pana in pamant. M-am dus in cur pe un sir intreg de scari, la capat m-a prins un nene care ma intreba daca-s bine iar eu radeam isteric si el nu pricepea de ce. Ma rog...Tot in vara aia m-au intepat doua albine in aceeasi zi la 2 Mai. Adica in locul in care pana atunci nu vazusem vara nici o albina in viata mea. Oh, well, le-am cunoscut indeaproape pe doua surate care s-au ciocnit de mine in ziua aia. 

  De aia azi nu m-am mirat. Intai ca stomatoloaga mi-a gasit o mare porcarie sub o plomba antica din gaura numita gura. Si a umblat oleaca pe un canal mai pe viu asa. Ca iar n-am lasat-o sa imi faca anestezie, cred ca o sa o albesc pe femeiutza asta cu dorinta mea de "hai fara anestezie ca nu suport senzatia aia". Asa ca am stat ca la ruleta ruseasca o ora cu trapa cascata si am asteptat sa vedem cand loveste nervul. Noroc ca nervul murise de plictiseala si nu pot sa zic ca m-a durut... prea tare. 

  Am plecat de acolo linistita. Scapasem. Strada pe care e cabinetul e una de la capatul orasului. Mica si cu case, poti jura ca esti undeva la tara. Trotuarul n-are un metru latime in multe locuri. In altele are. Mergeam eu asa frumos pe partea pe care masinile imi veneau din fata. La un moment dat vad doua masini, una incearca sa treaca de cea din fata, loveste cu roata intr-o groapa, incepe si se duce aiurea stanga-dreapta, il vad intr-o fractiune de secunda pe soferul masinii din fata cum realizeaza ca ala o sa dea peste el, il vad cum se ingrozeste si trage de volan uitandu-se ba spre mine ba spre alalaltu' care se cocotza voios pe el. Ceea ce au si facut. Respectiv ala s-a cocotat si i-a pocnit astuia un colt, asta a tras de volan ca disperatu' uitand sa mai puna si frana si venind unde? unde? Pai peste mine pe trotuarul pe care eram eu, curul meu cel  mare si gardul. Caci cam atat incapea pe frumosul trotuar. 

  E bine ca eram singura, n-aveam copilul cu mine, am sarit si m-am ferit in asa fel incat pe haina mea s-a sters niste jeg de pe masina domnului. Deci cam asa. Ala disperat a oprit masina la rasul gardului, s-a dat jos convins fiind ca m-a pocnit. Nimeni nu intelegea nimic, ne uitam toti trei unii la altii ca prostii. Totul durase o fractiune de secunda, am sarit neneeeeeeeeeeeeeee, oaiiiiiiiiiii.... Deci cum am putut sa sar! Daca nu saream eram muci pe gard la ora asta ma racaiau cu cutitasu' de pe tzambre. 

  I-am lasat certandu-se pe conceptul "tu esti prost, ba tu esti prost, ba nu, era o groapa" Si am plecat cu genunchii extrem de relaxati mai departe. Relaxare mare de tot. Batzaiam de parca eram o papusa de teatru manuita de un nene cu Parkinson. Imi venea sa rad si sa plang, ma tot gandeam bine ca n-a fost Mara cu mine, daca n-o trageam repede... aoailicaaa...

  Intru la un supermarket, iau niste branza, unt, prostii. Ies, chem un taxi. Vine un nene cu aspect de aurolac scapat din gara... ma sui...La radio o melodie ceva semi-pornografic cu "toata noapteaaaa, pana dimineataaaa". Era o chestie oarecum explicita. Omu' incepe sa cante, sa tot cante, sa bata darabana pe volan. Mai ia doo curbe si face "Da ce frumoasa esti". Eu, absolut trepanata zic "Poftim?". Mama si atata i-a trebuit. A inceput omu' sa debiteze lucruri. Despre mine, anumite parti ale anatomiei mele si niste lucruri pe care le-ar face el. Ma uit pe geam zic hai sa ajungem in centru ca nu pot sa sar din mers, prinde sigur stopul din intersectie, ma dau jos si-mi bag picioarele nu-i dau nici un ban. Omu' hotarat pe treaba ba canta ba imi explica ce mi-ar face el mie. Iau telefonul din buzunar sa fiu pregatita la o adica. Ajunge la intersectie, multe benzi, multe masini, intuneric, lumini...

  Zic pana mea, n-a dat ala peste mine... poate dau astialaltii. Deschid usa, ma dau jos calm fara sa ii dau vreun ban, il las vorbind in pixda ma-sii singur, ii fac semn soferului care venea pe banda cealalta sa stea mai incet, ii arat taxiul si ii arat semnul ala de "nebun la cap". Domne' omu' a inteles! Era un tip mai tinerel si a priceput, a pus frana, am scapat cu viata, am fugit pe trotuar. M-am dus si am luat troleul restul drumului. Eram perfect pregatita sa puna vreunu' vreo bomba, sa vina vreun putzopalmist cu ea scoasa sau sa ne ia soferul la bataie. Sau ceva. 

  Am ajuns acasa. Am ras. In unele zile nu murim. Si atunci radem. 

O zi la Mangalia

  Mai precis o jumatate de zi. Ne-am trezit cam de dimineata si am constatat ca e cam vant pentru o zi de plaja. Si cum niste prieteni se duceau spre Mangalia m-am trezit si io sa propun copilului sa mergem si noi, sa mai vedem si noi, adica io...cum mai arata Mangalia. 

  Ca de obicei Mara a zis intai NU. Evident. Cam orice i-as zice ea zice initial NU. Daca ar fi sa fiu din curentul ala misto si nou de parinti care fac doar ce le spun copiii, copilul meu n-ar fi facut cam nimic in ultimii 6 ani si 5 luni. Gen nimic. Zero. Zilch. Nada. Niente. Noroc ca io m-am nascut in alte vremuri, unele in care am fost invatata ca parintele isi duce copilul si nu invers. Asa ca i-am zis "mamica, io am treaba la Mangalia, vii sau faci pe imbufnata?"

  "Culmea" dar raspunsul a fost ca vine. Si ziua a fost....ca as pune-o intr-un borcanel mic-mic cu capac...sa o mai miros circa 50 de ani de acu' inainte, nu de alta da' nu mi-am propus sa traiesc dincolo de 84. Iar ea...eaaaaaaaa....ea are la ora la care scriu niste dureri de picioare. Si niste replici care suna cam asa: "mami asa o zi de frumoasa eu n-am POMENIT"...."mami, am fost asa fericitaaaaa aaaazi"...etc.

  Asadar, ne-am pornit cu microbuzul 2 Mai-Mangalia. Un puhoi de bani, jnapanii planetei. Ne-am dat jos la Posta. Nu mai e Posta acolo, cum nu mai e nici in 2 Mai si noi zicem ca "iau paine de la Posta" pentru ca unde era Posta e magazin de paine si chilotzi. Iar o iau pe mirisiti. Ne-am dat jos in centrul Mangaliei si am constatat ca vantul bate. Cum era in cartea lui Jerome K. Jerome cand le-a zis capitanul de ce nu pleaca ei de la mal "vantu' o sufla viu da' noi n-o sa mai suflam morti"...deci cam asa sufla azi. Si noi plecasem ca niste floricele. Una in rochie alta in pantaloni scurti si tricou. Moama, un frigulete de erau mangaliotii cu geci pe ei. In prima instanta am cautat un magazin de toale, am fost si in bazar, zic sa iau o bluza copilului. Cand am aflat ca era juma' din salariu mediu pe economie m-am relaxat....

  Zic maica, ia-te in brate singura, ca Nurofenu' il dau io daca oi raci. De banii aia luam circa 5 sticle! Mnu, nu incurajez jnapanii oricati bani as avea, mai bine facem frigul! Nu e vorba ca dupa una bucata tur de Mangalia cap coada ne incalzisem. Apoi ne-am dus in port. Nene, Mangalia are port!

  Mangalia de azi are strazi frumoase, spatii verzi, locuri de joaca, port turistic, restaurante, hoteluri, si o plaja care acum in aceasta zi de septembrie m-a dat pe spate. Pentru ca era goala si frumoasa. Nu stiu ce haos o fi in sezon si nu prea ma preocupa ideea asta, eu daca as fi turist as veni la mare numai in luna septembrie sau in iunie. Si cam atat. Azi plaja Mangaliei, multa ea, pana in Saturn...era asa ceva de vis. Am mers pe faleza aia renovata, frumoasa si curata...si imi doream sa nu se mai termine. Eu am fost acolo si in copilarie...nu arata asa...

  Ne-am oprit, am mancat, am mers mai departe...Ne-am intors prin oras, pe Rozelor, pana la Sens de unde am luat microbuzul de 2 Mai. Rupte. Dar mai fericite decat se poate descrie in cuvinte. Minunea a fost ca Mara a dormit o ora dupa ce am ajuns acasa, atat de rupta a fost dupa circa 4 ore de mers pe jos in continuu. Daaar, seara a vrut in sat "la plimbare" asa ca nu stiu cum mi-a venit si am gasit restaurantul La Babusca, unde mai fusesem cu niste ani in urma...Pentru cei care vor in 2 Mai: mancare buna, preturi bune, acum au si terasa-curte-interioara cu muzica foarte, foarte buna. Am dansat. Da, noi doua, nu prea mai era lume acolo...am dansat pe Beatles, Elvis si multe alte muzici bune. 

  Deci azi am mai tricotat ceva...a mai fost o zi absolut  memorabila, in vant si soare de toamna, ne-am copt amandoua in obraji...Fericire pura. Mangalia e un oras frumos. Frumos tare. Din Mangalia este prietena mea Mara Cealalta (ca asa ii zicem intru diferentiere), femeia dupa care eu mi-am numit copilul. Un om bland si intelept, nascuta in aceeasi saptamana din aceeasi luna a anului...Ea si fra-su, pe care l-am iubit eu ghebos (iubirea, nu fra-su!) mi-au aratat mie Mangalia acum multi ani, cand aveam eu vreo 16...Azi pe strada Rozelor mi-am adus aminte de ei si de noi in vara lui 1996...si de mana cu Mara mea am zambit nostalgic in soarele si vantul de toamna...Amintiri de o viata si pentru o viata...si pentru mine si pentru fetita mea....

Panseu despre cizme

  Mi-am pierdut un flec de la o cizma. Ca m-a mancat in cur acu' vreun an jumate sa imi iau o pereche de cizme de piele. Daca imi luam unele ieftine, acum le aruncam si luam altele si gata. Dar asa...m-am pornit sa caut un cizmar. Mai cunoaste careva cizmari? Mai exista? Se pare ca da. Si se pare ca o duc foarte bine pentru ca am ajuns la ora 1 acolo si era inchis. Zilnic intre 12 si 14 omu' inchide pravalia. O fi grec. Da' pe aici soare nu e, si pentru o ciorba ma gandesc ca ar ajunge si o jumatate de ora. 

  Asa ca m-am frecat un ceas prin oras. Intai am poposit la o cafea la o carciuma care era in apropiere. Ii zice ceva complicat pe italieneste care inseamna ceva da' nu mai tin minte. Fiind aproape de Tribunal am ascultat o ora discutii de avocati ploiesteni la circa 50 de ani bucata. N-am mai ras asa demult, va jur. "Pai ce ma, pa mine ma intereseaza daca castig? Banu' sa iasa"...urmat de descrieri hilare despre cum si-a facut un dosar bazat pe un cod de procedura care nu intrase inca in vigoare, ca ea isi luase cartea inainte! Si a pus mana pe ea...si in sala s-a trezit ca ea discuta despre alt cod...cica judecatorul a ras. Ei toti au ras. Clientu' cred ca n-a ras. 

  Ajung la cizmar. Are fata de intelectual. Arata si vorbeste mult mai bine decat avocatii care luau pranzul sub forma lichida la carciuma. Intreb cu teama cat costa. Zice "zece lei"....Ma gandesc ca e un pret corect pentru doua bucati de cauciuc batute in trei cuisoare. Scot o hartie de 50 si primesc rest 30. Ma uit ca vaca in calendar la rest, apoi la el. Zic "pai ati zis 10 lei"....el "daaa, 10 lei UNUL"...Aham...ca si cand isi pune cineva doar UN flec la o pereche de incaltari. Eu zic ca e cam mult...dar eu n-am bani deci nu se pune. Si sa nu va ganditi ca au fost gata pe loc..."de miercuri incolo!"...deci omu' are clienti nu se incurca. 

  Ma sui in troleu. La volan o cizma. La figurat, ofcors. Soferul are DIN NOU bocancii cu plumb. Altfel nu imi explic felul in care franeaza si demareaza. Baietii astia "profesionisti" sunt penali. Daca ar cara un camion cu porumb si tot ar fi mai atenti la cum merg cu incarcatura. Stilul e la toti troleibuzistii ploiesteni urmatorul: plecam din statie cu scrasnet de roti daca se poate! Daca n-am reusit sa ii dam pe toti cu zgaibaracele in sus pana la primul semafor, suntem niste cretini! Asadar recuperam la semafor: mergem cu acceleratia la maxim pana la fix doi metri de stopul care indica o culoare rosie. Si abia ACOLO punem o frana hotarata, romaneasca, tovaraseasca. 

  Deja acum cine nu s-a dat cu capul la pornire, se da cu dintii la oprire. Cand urmeaza o statie, noi soferii profesionisti de troleu trebuie sa ne asiguram ca acceleram din nou foarte tare, ca doar oamenii s-or grabi spre casele lor. Acceleram deci, si cand ajungem in statie, da-o dracu' de statie ca merge sa oprim si mai incolo cu vreo 10 metri. Las' sa mai si alerge aia din statie ca doar n-o sa stea pe cur in troleu toata ziua...nu e bine. Cand vedem o baba ca e cu baston si trei sacose in maini...INCHIDEM USILE REPEDE! Semnalul sonor incepe sa urle si sa atentioneze baba care oricum nu aude si oricum e cu un picior sus si o papornitza in dinti. Cruce n-are cu ce sa isi mai faca, da' face ea cu limba in gura ca a trait o viata si a invatat cum sa se apere de pericol. 

  Daca vreun cetatean incepe sa o ajute sa urce, ne uitam in oglinda cu atentie si atunci apasam butonul de inchidere a usii, barem sa il prindem si pe fraier cu usa! Ce p@#$@# ma-sii cauta acolo? HA! I-am ciufulit fesu'! Dupa ce baba si omu' ajung in masina...stim, da? Acceleratieeeeeeeeeee cu bocancul vesel si plin de avant! Baba da sa pice in cur dar nimereste pe tanarul care tocmai ce a ajutat-o. Bastonul ii vine in nas, tanarul cade la randul lui peste o cucoana cu haina de blana si caciula asortata. Si i-o zboara. Caciula, nu blana. Omu' de la volan accelereaza. Urmeaza statia urmatoare! 

  

Lupta de strada

  Sau cum tocmai ce l-am batut foarte rau pe un cetatean imberb in plin centrul orasului. Sa ne intelegem bine, eu sunt o persoana pasnica. De cele mai multe ori ma racoresc prin injuraturi inventive strategic aplicate celor care ma scot din pepenele meu rosu. 

  Pe mine ma scot din sarite oamenii, fie ei si copilandri, care n-au bun simt. Ma enerveaza, si nu de ieri de azi, nu de cand am devenit o baba mucegaita, ci dintotdeauna. Si cand eram de varsta lor ma enervau la fel de tare baietzandrii care nu stiu sa se poarte pe strada sau care se iau la bataie din diverse motive. Sau care se prefac ca se lupta, isi cara pe strada pumni si picioare in cap si apoi rad ca retardatii de propria lor lipsa de inteligenta. Mna, acestea fiind zise, azi am avut ceva treaba in centru. Am lasat copilul la gradinita si cum mergeam eu asa atenta pe strada....ce sa vezi...

  Un grup, palc, satra; o aglomeratie, turma, adunatura de pusti de vreo...14-15 ani asa...in centru, laga intrarile unor magazine. Stationau sub forma de gramada (erau vreo 10), baieti si fete. Nu inteleg ce asteptau, probabil sa le creasca parul pubian. Fetele calme, discutau intre ele. Baietii...agitati de parca tocmai ce li se spusese ca se baga masturbarea materie obligatorie in scoala. Doi din ei...se "luptau". Da, acolo, in mijlocul aleii pietonale. Nu aveai pe unde sa treci, in spate un gang, pe laturi cladiri. Si da-i si carabaneste-i picioare. Si da-i cu figuri de karate mai ceva ca un Gechi Chan cand era el mai mic. 

  Ajung in dreptul lor si ma gandesc ca o sa faca vreo duda. Si ma mai gandesc si ca bine ca am fata ca daca aveam un specimen d-asta il bateam ca la fasole de trei ori pe zi pana ii intrau bunele maniere in cap. Bai nene si cum gandeam io mai abitir...ma feresc asa intr-o parte de dobitocii care nimic sa se opreasca...ce daca mai erau vreo cativa cetateni are ar fi dorit sa ajunga si ei dincolo de cerbii in calduri...

  Frate si cum dau eu un pas in dreapta mea, ma cam lipesc asa tandru de zidul de langa mine....si trec de prostalai. In secunda cand mi-au ajuns in punctu' mort si nu i-am mai zarit...trecusera la milimetru in lupta lor pe langa geaca mea...in secunda aia...mai fac un pas si simt cum vine dobitocul peste mine. El mergand voios cu spatele, parand loviturile cretinului care i le impartea mai ceva ca la pomana! Si nu ca vine peste mine...da' imi frige o parte osoasa a fizicului sau ravisant de Don Juan putzopalmist...fix in cotul meu stang. Am avut noroc ca a fost cu vreo 2 centimetri deasupra incheieturii propriuzise, ca eu cred ca imi zbura incheietura de alergam dupa mana pe strada. 

  Acu' eu sunt femeie care a nascut natural. Stiu cum e cu durerea si nu ma vait din nimic. De data asta am tipat asa de tare de s-au oprit oamenii din mers pe o raza de juma' de kilometru. Am ramas pironita locului, cu ochii beliti cat cepele, transfigurata de durere si incercand din rasputeri sa nu fac pipi pe mine in centrul orasului. Nene...stiti nervul ala de la cot de acolo...m-a palit cumva de a ajuns si la el, ma durea si carnea...ma furnica tot bratul de am zis ca e cu ceva curent electric. Poc...s-a facut liniste.

  Putzoii s-au retras strategic in SPATELE fetelor cu care erau. Alea, cu fularele trase peste nas si cu ochii rimelati a la Uncle Fester...clipeau nelinistit. Am respirat, mi-am gasit oxigenul, m-am intors si am zbierat cat ma tine vocea: CARE-AI FOST??!!!

  De dupa demoazele a iesit impricinatu' care daduse efectiv peste mine. Ala care incerca sa se "lupte" cu el era deja pe scarile unui magazin din zare. Impricinatu' a iesit dintre fuste...RANJIND cu gura pana la urechi. Poate daca nu facea treaba asta scapa. Mi-a zis asa in treacat ca "nu v-am vazut" insa ranjetul era tot acolo si ceva "ma scuzati" io n-am auzit...asadar....s-a pogorat asupra Alexandrei ingerul negru numit Fir-Ai-tu-de-Nesimtit-Si-Inconstient-Care-Nu-Te-a-Educat-Ma-ta-Aia-Proasta-Care-Mai-Bine-Folosea-Un-Prezervativ! Asta e un inger negru care imi inmoaie simtirile rationale de cate ori ma vad pusa in pericol eu sau copilul meu...de cate un cetatean d-asta. 

  Ce a urmat a fost misto. Pentru mine. Pentru el nu prea. Zbierand catre el cum ca n-avea cum sa ma vada cand el facea ce facea in mijlocul strazii, m-am repezit, l-am luat de gulerul de la palton cu mana dreapta care era inca functionala (stanga atarna inert pe langa mine) si am inceput sa ii car cu piciorul stang care la mine e de baza...si am inceput sa ii car cizme. Cu putin toc. Una pe fata, una pe dos, ca dadea sa fuga micutul, da' io ma inclestasem in palton si cum paltonul era tzapan nu s-a rupt. Una pe fata, una pe dos ca la tricotaj. Un sut in cur, un sut in outze, un sut unde nimeream intre timp...

  Bai nene, i-am carat si am zbierat la el pana a cerut piua. Cand l-am auzit ca isi cere scuze si ca parca-parca incepe sa vrea la mami a lui...m-am oprit. S-a dus repede dupa muieri si au plecat cu totii in LINISTE. Ba, unu' nu mai trancanea! La care un mos care asistase face incantat "asa mai doamna, bine i-ati facut ca ie prosti!" Ie prosti bre. Si nu numa' ca ie prosti da' ie si nesimtiti, trag io acu' concluzia de sub pachetul de fasole congelata pe care mi-l tin pe cotul care incet incet o sa imi fie de marimea capului. Deja s-a inegrit o portiune mare, s-a umflat si sper sa pot misca mana maine. 

  Uite de aia sunt buni aia 7 ani de acasa. Ca sa aibe timp loaza sa invete cum trebuie sa te comporti in public. Ca dupa aia ete ce pateste saracu'...da sa o omoare pe una ca mine si isi primeste o corectie cat in aia 7 ani in care i s-a suflat in cur. Mai usor cu parentingu' pe scari, bre...sa nu va rupa astia gatu' mai pe la 15 ani. Si sa fie "din greseala", ca "n-a vazut"....Si cand ma gandesc ca ala in 3 ani isi ia si carnet de conducere...

O zi de primavara

  Asa ne-am intors azi din oras :))) Dupa 3 ore de distractie, soare si tzopaiala. Am pornit de dimineata spre Teatrul de Papusi Ciufulici, sa vedem noua productie "Pinocchio". 

  Teatrul de Papusi din Ploiesti, ca si Teatrul Toma Caragiu (in special sectiunea Revista) au istoric indelungat si au dat tarii asteia actori buni si talentati. Si in zilele noastre isi fac meseria cu tare multa pasiune, care se vede de departe. Doar ca...romaneste. Adica sediul teatrului de papusi a fost, ofcors, retrocedat, ca e era o cladire foarte veche si s-au sculat proprietarii. Asa ca teatrul a ramas homeless. Au facut ei cumva si s-au inteles cu baietii de la Cercul Militar, si fac spectacole in sala lor de pe Bulevard.

  Am mai fost acolo, au un site functional de unde poti afla datele, spectacolele, poti chiar si sa "rezervi" bilete insa...tot romaneste, nu le poti si plati. Adica le rezervi, iti faci trei cruci sa ai noroc si apoi te duci ca omu' la Agentia Teatrala si le ridici. Adica tot un drac daca rezervi sau ba. 

  Azi trebuia sa fie spectacolul la 11. La 10 jumate am ajuns la Cercul Militar unde toate usile erau incuiate. Mna..zic nu s-au sculat oamenii, nu s-o tine spectacolul (pe site scria ca e acolo)...ne-am plimbat, am dat o tura...la un moment dat, vad mai multi oameni cu copii cum mergeau usor grabiti catre Sala Mare a Teatrului. Ma zic, asta nu e coincidenta, probabil se joaca acolo, hai si noi dupa ei...Da, asa era, se juca acolo, insa era o coada uriasa la bilete pentru cei care n-au luat de la Agentie...coada la care ne-am asezat insa n-am avut noroc. S-au terminat locurile. 

  Sincer am fost si uimita si bucuroasa. Merge lumea la teatru. Ceea ce mi se pare minunat. Adevarul e ca e 10 lei biletul de adult si 8 cel de copil...deci nu e un pret mare deloc. Si adevarul e ca avem actori foarte, foarte misto la sectia Papusi. Sunt priceputi. Asadar, iese tanti din ghiseu si urla ca nu mai sunt bilete si ca se mai joaca peste doua saptamani. Fuck. In secunda aia au inceput sa urle cel putin 3 copii pe care i-am identificat eu in rumoarea creata. Pe altii i-au luat taras de acolo, ca nu si nu...ei vor Pinocchio. :)

  Spre marea mea incantare, desi imi venea mie sa plang de ciuda...i-am spus Marei care e situatia si i-am promis ca mergem cand se joaca si ca o sa am grija si iau bilete de la Agentie inainte de spectacol...iar ea, desi era trista...a inteles. Am iesit amandoua cuminti dar dezamagite in soarele de februarie.

  Now...what to do, what to do...ca sa amuz totusi copilul caruia ii promisesem ca "facem ceva vesel impreuna"...a inceput sa ma intrebe ce sa facem? Pai zic ne plimbam pe aici prin centru. Ceea ce am si facut vreo doua ceasuri. Si o inghetata, intru iertarea pacatelor! A fost cald, spre 15 grade, soare...a alergat prin parcul in care am crescut eu langa casa bunicii mele. A desenat cu creta....apropo...sunt uluita ca nu mai vad in ziua de azi copii cu creta. 

  Nu imi explic de ce. In ziua de azi se gaseste creta colorata. Cand eram eu ca ea, daca gaseam creta colorata era sarbatoare. In rest numa' alba si aia se termina repede la librarie, ca o luau profesorii sa aibe la clase :) In ziua de azi...i-am luat deunazi pentru ziua ei creta 3 D. Da? 3 D nene! Cica desenezi cu ea, iti pui niste ochelari la ochi si vezi desenul cum se ridica de pe asfalt. De abea astept sa o incerc! 

  Eu am in poseta mea cea cu aspect de rucsac, intotdeauna, urmatoarele: servetele umede, servetele uscate, un pix pentru desenat, si o punguta cu creta. Pe unde ajungem...prestam. Avem acum creta din aia jmechera care nu produce praf aproape deloc. Copilul nu se prea murdareste, nu inghite praf de creta si nu iese din desen aratand a zugrav care tocmai a tras un glet. Super. Copiii de prin parcuri cand o vad cu creta vin ca milogii, saracii...si se uita lung. Eu, persoana prevazatoare am multa creta pe care o impart cu mare bucurie...si apoi ma intreb, din nou, de ce mama naibii copiii din ziua de azi nu mai deseneaza cu creta. Pai poate pentru ca parintii sunt foarte ocupati sa le ia ultima jmecherie de papusa de 3 milioane si alte asemenea aberatii care costa enorm si de care oricum se plictiseste in 5 minute. Si uita sa le ia creta, pix, hartie, creion...d-astea simple...

  Asa cum uita in mod sistematic sa verifice cand iau bilete la un spectacol, pentru ce varsta e respectiva productie. Aici la noi, sunt productii pentru peste 5 ani, peste 6 si peste 7 (au facut acum un spectacol despre Caragiale)...Eu una nu mi-am dus copilul la teatru pana cand nu a implinit varsta care era inscrisa pe afis. Desi eu am facut 9 ani de teatru, deci om mai pasionat ca mine pentru arta asta...mai rar...Ei bine, cand mergem la teatru gasim foaaarte multi copii de 2 ani...De 1 an jumate...de 3 ani...Copii care de abea merg d-apoi sa priceapa ei ce ar trebui sa faca intr-o sala de spectacol. Iar 50 de minute e mult pentru nivelul lor de concentrare a atentiei pe un lucru. 

  Azi era plin de bebelusi pe acolo...ma si uitam la ei ca erau asa...pierduti...se uitau la lumea multa si nu prea pricepeau ce cauta ei acolo..da' na, incantati ca sunt cu mami si cu tati undeva intr-o zi a saptamanii. Mi se pare trist sa nu accepti limitarile varstei. Nu ai cum sa te gandesti nici ca il culturalizezi, nici ca al tau e mai cu motz si o sa priceapa el chestii. Am fost acum ceva vreme la "Punguta cu 2 bani" unde au plans vreo doi timp de tot spectacolul. De ce sa te ambitionezi si sa il tii acolo? O fetita era...cred ca nu avea un an...s-a plimbat ta-su cu ea pe culoarul dintre scaune si perete tot spectacolul...ea plangea, vroia sa iasa de acolo. El nu si nu. 

  Ehhh...siii dupa trei ceasuri de plimbat, tzopait, parcuit, desenat...ne-am dus acasa, iar la magazinul de vizavi de unde luam paine buna de Comarnic (din aia tare, ferma, coapta pe vatra)...am gasit clamitzele astea pe care i le-am luat. Asa fericireeeeeeeeeeeeeeeee...de 2 lei cincizeci...pfoaaaaiiii!!! Fericirea copiilor e ieftina. De multe ori gratis. O mami, un tati...un soare de februarie, o clama...un fir de iarba proaspat crescuta. O scoica gasita pe plaja. 

S-au aliniat astrele. Si prazul!

   Traiesc niste zile dubios de amuzante. Ni se intampla numai ghinioane, unele nasoale, altele foarte amuzante. Stiu, norocul si-l face omu' cu mana lui, mai ales daca tati al lui lucreaza in politie, prefectura, senat si altele...noi astia prostii traim in lumea reala. Unde se intampla lucruri. A bajbait pana si Urania saptamana trecuta cum ca se intampla lucruri, dar cum dormea pe ea ca de obicei, n-a putut sa ne zica clar saraca...nu i-a iesit in bobi. 

  Intai au fost masinile. Zic ca au fost pentru ca au fost duminica. Lovite. Acu' cine il stie pe Marius o sa isi faca niste cruci. Omu' e profesionist si la propriu si la figurat. Adica el mergea pe strada si niste domni au decis ca e cazul sa intervina. Intai a venit unu' de pe contrasens, intr-o curba, nu a mai avut loc pe strada, se pare (avea un TIR gen Golf), a facut curba brusc si decisiv in roata din spate a bietului Mitzubishi carator de remorca care se ducea cu treaba catre un om caruia, ghici ce, un dobitoc ii rupsese masina de tot. 

  Vine omu' meu inapoi, ia masina-a-doua-caratoare-de-remorca-de-tractari...cu care pleaca sa termine treaba inceputa. Pe drum...DA, ATI GHICIT...iese o vita de pe un drum lateral fara sa dea prioritate, fara sa se uite si considerand probabil ca ta-su i-a lasat mostenire un drum judetean. Poc. Deoarece o masina mare cu o remorca dupa ea nu se opreste cand decide un pulifrici ca el se cere in drumul cel mare doar ca asa vrea pulicica lui. Aia are inertie. Se duce singura. Si s-a dus. Deci Mazda...buf.

  Azi s-a sculat omu' la 6 sa se duca sa o ia pe soacra-sa de la 2 Mai unde incepe aia sa faca mucii tzurtzuri...si din cate am inteles de la fi-mea ca eu n-am mai avut tupeul sa intreb...cica masina numarul trei n-a mai dorit sa porneasca. Buuun, cu asta am acoperit partea naspa a lucrurilor. Dar care si asta mie mi se pare foarte amuzanta, caci cam care ar fi statistica?  

  Io ieri m-am dus sa duc copilul din dotare la institutia de prosteala (pardon, invatamant in Romania). Nimic nou. Cand plec de acolo zic ia sa ma duc pana in piata sa iau niste praz sa fac o placinta. Plec de la gradinita gandindu-ma care e pluralul de la praz. Un praz doo prazuri, doi praji, doo praze, doi praz? Cum gandeam eu mai cu foc...aud in fata mea poc poc. Pe o straduta mica, cu trotuar mic si cu geamurile caselor practic pe trotuar. Case vechi dinainte de razboi. Si cum sunt de obicei atenta pe strada, ca stiu in ce tara traiesc...mai merg cativa pasi si aud fix la 10 centimetri de moaca mea POC POC POC...nu apuc bine sa ma gandesc ca ala e un geam de casa si ca uite, domle ce toc de lemn vechi are...ca mai face odata poc si geamul zboara sub forma de bucati inspre capul meu. Geamul era jos, deci ma puteam trezi repejor cu niste lipsa-ochi...da' ete ca am avut noroc! 

  Am avut inspiratia sa fac un pas lateral cu o zveltete uimitoare de kilogramele in plus pe care le am...si bucati de geam au aterizat langa mine si pe rucsacul pe care il aveam in spate. Inauntrul casei, un nene de etnie, cu un ciocan in mana. Probabil vroia sa bata un cui in geam. Am plecat razand. Azi cand am trecut pe acolo era pe geam in afara casei o sticla pet de bere cu un deget de bere pe fund. Zic aha, a terminat omu' treaba si s-a cinstit cu o berica. 

  Plec spre piata. Gasesc o tanti cu un praz care mi s-a parut ca arata bine. Insa am calculat gresit lungimea. Adica el era...aproape cat  mine de inalt. Il iau, il bag...partial in sacosa si plec cu trei bucati de praz-i-ji....balabanind pe strada. Echilibrez sacosa cumva si merg. Ma duc si ma sui in troleu...gasesc un scaun si ma asez cumva aiurea cu sacosa in brate, ca vroiam sa aranjez cumva namilele sa poci sa nu le pierd. 

  Scaunul  meu era pe un podium mai sus decat cel al colocatarilor din fata mea. Ei erau ceea ce in limbaj colocvial se cheama un mos si o baba. Asta n-ar fi nimic. Mosii si babele nu ma deranjeaza. Dar de data asta l-am deranjat eu pe mos. Pentru caaaaa...in timp ce incercam sa trag si de geanta si de papornitza cu namilele de praze-uri-iii...unul din fire a inceput sa cada. Si "firu" era cam cat juma' de mana de gros. Deci o maciuca de praz! Ma uitam ca in filmele alea cu incetinitorul. A cazut si cum mosul se uita pe geam...i-a aterizat fix pe ochelarii pe care i-a zburat de pe mecla. Eu am tras de sacosa REPEDEEE, sa il scap pe om de atac....si in timp ce ridicam prima maciuca de praz....a douaaaaaaaaaaa...........a pornit voios la vale si i-a aterizat in cap, el a inceput sa falfaie din maini in disperare, ochelarii erau la dracu' si palaria s-a dus dupa ei!!!!

  Am ridicat toate maciucile, le-am infundat la picioarele scaunului...mi-am cerut mii de scuze, ala si-a cautat ochelarii, si-a pus paru' la loc si palaria de unde plecase...si lumea radea. Si eu muream...am crezut ca imi explodeaza capul. Toata lumea vroia sa rada si na, era cam de cacat dupa ce atacasem omu' cu prazu' sa mai si rad ca vaca...si totusi asta am facut...muscandu-mi buzele, limba si ce mai aveam prin gura ca sa ma opresc...da' nu puteaaaaaaaaaaaaaaaaam!!!!

  Buuun, ajung, cobor...pun sacosa cu prazu' pe jos sa il pun cumva sa pot sa merg cu el...vine o tiganca (pardon, stiu ca nu e politicaly correct, da' na) si ma intreaba direct "cat e prazu?"...io, transpirata, jumulita, terminata..."ce?"..."cat e prazu' ca vreau si io sa iau sa fac ciorba!"...ma loveste un ras teribil, ii zic ca e 3 lei kilu' si apoi n-am de lucru si zic "io il fac placinta"...a stat tiganca sa ii recit cum se face placinta cu praz. Si apoi sa repet de inca doua ori ca nu tinuse minte ingredientele!

  Am ajuns acasa razand ca nu mai reuseam sa ma opresc...ploiesteanca, prazu' si palaria...

Eu si internetul

  Cand am fost la Sinaia pentru doua zile fara calculator a fost ca o gura de aer. Nu am telefon care sa presteze internet si nici nu imi doresc. Am ajuns sa ne traim vietile pe mesingeri, feisbuci, bloage, tuiteri sau goagale. Ceea ce nu e foarte rau dar nu e nici foarte bine. Ne da impresia de "socializare", ca cica asa ii si zice "social media". Imi pare rau, insa asta nu e o socializare. Nu una reala. E fix ca "socializarea" dintre doi copii de un an...fiecare face ce vrea fara sa il intereseze de celalat. 

  Cu ani si ani in urma am cunoscut o persoana cu care apoi din conjunctura mesingerului am ajuns sa fiu prietena. Prietena foarte buna as fi zis eu. Si ea probabil la fel ar fi zis. Insa realitatea este ca 99 la suta din conversatiile noastre au avut loc pe mess...si realitatea este ca alea nu au fost ceea ce se cheama "comunicare". Mi-am dat seama acum un an si mai apoi in septembrie si acum, la Sinaia, cand am stat de vorba fata in fata cu niste oamneni dragi din copilaria mea, oameni pe care nu ii mai vazusem de mai mult de 15 ani. Insa niste oameni pe care ii cunosteam. Adica de-adevaratelea. 

  Doamna de la Sinaia e fiica unei bune prietene de-a bunicii mele. Bunica mea are prietene de 60 de ani. Adica nu au ele 60 de ani ci PRIETENIA dintre ele dureaza de plus minus 60 de ani. Prietenii bunicii mele de la Sinaia, i-au ramas prieteni si dupa ce familia mea s-a mutat de acolo la Ploiesti. Si nu s-a schimbat nimic. Inainte sa moara tanti Lenuta de la Sinaia, bunica mea tocmai fusese in vizita la ea. Ele vorbeau des si la telefon, internet nu aveau din fericire. Ele VORBEAU. Se vizitau si isi povesteau vietile. Fiecare din ele stia totul despre cealalta. La fel si celelalte prietene ale bunicii, unele mai vechi altele mai noi, dobandite de "doar" 25-30 de ani :) Una din ele a fost pediatra mea de la dispensarul de care apartineam si care facandu-ne vizite la domiciliu (pe vremea aia medicii pediatri faceau asta fara nici o plata) s-a imprietenit cu bunica mea. 

  In doua zile la Sinaia am ras si am povestit asa cum faceau odinioara mamele si bunicile noastre. Adica fata in fata, vazand omul celalalt. Studiindu-i expresiile, vazandu-i gesturile, vazand lacrimile care apar cand povesteste despre ceva, razand in hohote de amintiri mai vechi sau mai proaspete. 

  Cand vorbesti fata in fata cu un om nu te poate minti. Bine, el poate incerca, insa e destul de greu, mai ales ca toti avem un soi de radar care depisteaza minciuna. Si mai ales ca toti avem lucruri care ne dau de gol atunci cand mintim. Insa Internetul a eradicat ideea de minciuna. Adica a bagat gunoiul sub covor. Adica prietena mea imi tot spunea acum ceva, peste doua luni cu totul altceva, peste un an ai fi zis ca eu sunt cea deplasata cand incercam sa ii amintesc ca "mai, n-ai zis tu ca..."...nu-nu...niciodata....eu n-am zis asa ceva. Ti s-a parut. Ai interpretat gresit.

  Aia e problema cu socializarea online. Cand cineva iti spune fata in fata niste lucruri ai toate sansele sa depistezi daca omul ala chiar vorbeste serios si sincer sau daca doar zice ca tine din ipocrizie. O sa banuiesti daca altuia ii va spune total opusul. Si atunci stii cum stai. Insa asa, din taste, totul e simplu. Omul ala poate sa zica fix ce ii vine la...taste, sa spuna orice magarie, sa nu stii niciodata de fapt ce vroia sa zica si in ce fel. Pentru ca nu ai cum sa stii.

  Exact asa cum nu ai cum sa iti alegi un partener de pe internet. O alta discutie minunata de care mi-a adus azi aminte o draga prietena...pe care o pot numi prietena pentru ca multe luni am impartit acelasi birou si aceeasi firma si atunci am apucat sa o cunosc la modul real. Mi-am adus aminte azi de discutiile mele cu ea despre gasitul unui om pe internet. Mereu i-am zis ca nu se poate asta. Poti sa gasesti sex pe internet, aia da. Insa ca pana cand nu pui mana si ochiul pe omul ala, nu ai de unde sa stii ca iti place cu adevarat. Ca n-ai cum. Da, poate sa iti placa ce iti scrie el pe mess insa nu ai de unde sa stii ca e sincer. 

  Eu nu am apreciat bine prietenia cu persoana cu care m-am messengeriat zece ani. Nu am apreciat corect cam nimic. Pana in final eu nu am inteles de fapt nimic despre ea, si nici ea despre mine. Deci se poate spune ca am pierdut timpul. Poate asta e regretul, ca am pierdut timp in care puteam face altceva. Puteam sa spal vase. Era mai util. Eram ferm convinsa de limitarile comunicarii din taste, stiam sigur ca nu e reala si adevarata, de aia cautam sa o vad cat mai des, ma dadeam peste cap sa merg la ea in alt oras sau sa imi trimit sotul sa o aduca la noi. Nu mai stiam cum sa fac sa mi-o apropii. Nu numai ca nu am reusit insa mi-am facut rost de unele din cele mai mari dezamagiri din viata mea de adult. Si totul numai din vina mea. 

  Recunosc ca sunt de vina. Asa cum azi de dimineata imi venea sa urlu de nervi pentru ca nu am stiut acum cativa ani sa ii explic dragei mele prietene cu mai multa indulgenta si mai putina fermitate, ca situatia in care se afla chiar nu are unde sa duca in alta parte. Si ca, la fel ca si mine, o sa piarda timp. Iar timpul e pretios. E pretios si cand vine vorba de familie si copii, si cand vine vorba de sot sau sotie si cand discutam despre prieteni. Binteinteles mai sunt si miracole. Insa nu cand e vorba de oameni de la care te astepti sa faca chestii.

  Stiam in septembrie ce o sa fie. Stiam ca am gresit enorm si am socializat din nou online cu omul care ma ranise nu odata. Stiam si cand am ales sa zic da si sa o primesc la 2 Mai. Stiam ca "bine" nu o sa iasa. Daca imi imaginam cum? Nu! Rautatea dusa la extreme e ceva ce mie imi scapa. Nu o inteleg asa cum n-am inteles cam nimic din ultimii zece ani. A vrut sa loveasca cat se poate de tare acolo unde doare cel mai rau. Si a facut-o. Nu era prima data. Dar acum a fost o diferenta. Pana acum o facuse "din greseala"...acum a facut-o premeditat. Si a folosit tot social media :)

   Biznisuri si vieti stau cu toporul social media deasupra capului. M-a enervat X sau si mai bine, mama lu' X...ii fut afacerea. E simplu. Din trei vorbe aruncate pot face ce vreau eu. Pentru ca se gasesc destui gascani pe lumea asta care sa puna botul. Imi place obiectul X, si daca nu imi place ce, lasa ca ma platesc niste neni sa fac io reclama din taste. Si sa zic ce bun e Iaurtul X pentru copii. 

  N-am partener? Intru pe un site si ma rup in figuri. Gasesc io pe vreunu sa vrea sa si-o traga. N-am cu cine vorbi? Oooo, dar ca sa citez "am 150 de persoane in lista de mess" ...iar pe Feisbuc....pe feisub dau add oricui. Cine imi "cere prietenia" e al meu. Se pune acolo la contuar! 

  Lista mea de feisbuci scade. Nu e in crestere ci in scadere. Pentru ca asa cum zicea si Mr. L. acu' vreo doua zile...e niste lume acolo cu care n-am nici o treaba si cu care nu vorbesc niciodata. Deci ce sa caute acolo? A, doar ca sa fie la numar, sa ma simt io vedeta? Haha, nu, mersi...n-am inclinatii d-astea. Eu pun poze cu noi si copilul si viata noastra acolo, deci nu au ce sa caute acolo niste straini care n-au nici in clin nici in maneca cu mine. Eram odata la metrou la Gara de Nord si m-am pomenit ca vine o pitzipoanca la mine si face "Alexandraaaa"...

  Ha? ma uit la ea, stiu sigur ca NU am cunoscut-o niciodata. Ea ii da inainte...si culmineaza cu "io sunt G." O informez in continuare uluita ca eu NU O CUNOSC la care ea face "sunt fosta prietena a lu' A."(bine, tie ti se pare ca erai prietena lui, erai doar una din cele pe care le presta prietenul nostru atunci). Ii spun ca ma bucur pentru ea si o intreb "tu ma cunosti pe mine?"...la care ea face "aaaa, noi nu ne-am cunoscut!" si imi zice ca ea o stie pe Mara de pe FB (ca sotul meu da add la orice pitzipoanca a' lu' prietenu' A.)...zic nene, noi nu ne cunoastem...Am plecat siderata...

  Lumea incepe sa confunde viata reala cu feisbucu' sau blogu' si asta e cam trist. Eu zic sa ne intoarcem un pic in timp, sa mai uitam de internet si statusuri si sa ne vedem la o bere. La care sa nu ne holbam la telefoane ci unii la altii. Cine stie, poate atunci o sa pricepem ceva unii despre ceilalti!

Noi doua si Sinaia

  Anii astia in care am fost impreuna cu Mara in fiecare zi o sa imi ramana intipariti in minte intr-un fel special. Nimic nu se compara cu asta. As putea muri maine linistita stiind ca am trait ce am avut mai bun de trait pe lumea asta: primii ani din viata copilului meu. Daca o sa am noroc n-o sa mor chiar maine, asa ca o sa mai traiesc niste sute de excursii ca cea pe care am facut-o acum la Sinaia. Noi doua si un tren. Noi doua si Pelesul. Pe care l-a cucerit pe picioarele ei, alea mici ca niste scobitori.

                                                                             

  Noi doua in parcul Sinaii, ala in care eu cu mama acum 30 de ani faceam acelasi lucru: nimic special. Pe vremea aia nu era spatiu de joaca, era doar fantana care ingheta iarna si pe care patinam de zor mai mult in fund decat pe picioare. Noi doua si ultimele raze de soare din toamna asta. Noi doua si o inghetata care se scurge pe maini. 

                                                                        

  Noi doua si prietenii de o viata care nu o cunoscusera pe Mara dar care acum s-au indragostit iremediabil de ea. Ca de altfel toata lumea care o intalneste. Imi creste inima sa o vad cum vorbeste ea ca un om mare si le explica adultilor chestii. Un loc special pentru mine:

                                                                          

  Noi doua si restaurantul. Oricare ar fi el, restaurant sa fie. O mamaliga cu branza nu ne face gaura in buget asa de tare. :) Iar fericirea ei cand mergem la restaurant e ceva greu de explicat in cuvinte. Noi doua si mermelitul de plastilina in tren. Ca sa treaca timpul mai repede. Ii place cu trenul, anul asta a mers mult cu trenul si s-a invatat cu tot ce inseamna gara, asteptatul trenului si mersul. Drumul spre Sinaia cu trenul e de o frumusete rara, iar acum ca au reparat linia si ajungi in 50 de minute...a fost o placere. Prosteala la restaurant:

                                                                     

  La Sinaia nu mai miroase a munte. Inainte, cu ani si ani in urma, cand ajungea trenul in gara simteai miros de brad. Acum nu se mai simte cam nimic. Trebuie sa mergi in padure ca sa iti aduci aminte ca esti la munte. Orasul e aglomerat, l-au supra-dezvoltat in toate stilurile si felurile. Insa drumul spre Manastire si Peles te face sa uiti de toate. Parcul e din ce in ce mai frumos in fiecare an. Cartierul Izvor, care e asa de departe incat ar trebui sa fie alt oras, nu s-a schimbat mult. Au construit multe blocuri, sunt magazine...imi aduceam aminte de vremurile in care acolo nu gaseai decat paine si aia la anumite ore. In rest nimic. 

                                                                      

  Pentru cine n-a fost niciodata in Platoul Izvor din Sinaia, vi-l recomand cu caldura. Daca ai masina si mergi la Sinaia, acolo e liniste. Sunt pensiuni multe si in Izvor, esti la 3 kilometri de centru insa ai unde parca masina, padurea e aproape, si, revin, e liniste. Si miroase a padure inca :) Acum am avut si microbuze cu care am mers, pe vremuri mergeam pe jos, acum ar insemna sa te gazezi pe marginea unui DN plin de masini. de 1,5 lei salvezi o gramada de plamani si de opinci :)

  Ne-am simtit bine, ca de obicei. Noi doua si Sinaia.

                                                                         

Ultimele zile de vara

  Fugim la Sinaia, eu si Mara, pentru doua-trei zile. Ultimele zile caldute cred ca vor fi astea, asa ca am zis sa profitam la maxim. O sa mergem in locurile in care mi-am petrecut eu multe momente din copilarie. 

  M-au sunat oamenii acum sa mergem, am facut repede o gentuta pentru noi doua...bagam un chiul la gradinita si fugim la munteeeee. O gura de aer de munte, padurea frumoasa...ne pare rau ca tati e plecat din tara si nu merge si el...da' merge si cu trenu'. Revin cu poze. Asta daca nu uit sa cumpar baterii la aparat :)

Cabana Ciucas, un colt de rai

  Am fost ieri pana acolo asa pe nepusa masa. Cele mai misto excursii sunt alea in care ne sculam de dimineata duminica si eu zic inevitabil "hai sa facem si noi ceva vesel" El inevitabil stramba din nas sau zice "o ciorba de burta"...sau alta chestie animala. Eu insist si pentru ca ma iubeste prea mult nu mai poate sa strambe mult din nas si, mormaind, incepe sa se imbrace...tot intrebandu-ma "da' ce cautam noi acolo...". Ieri am zis ca de obicei Sinaia si ca de obicei el s-a enervat teribil. 

  Pentru mine Sinaia nu e aia pe care o stiti cu totii acum, plina de bucuresteni si pitzipoance in weekend si atat de plina de masini incat nu poti urca cu piciorul la cota 1400 ca de gazeaza aia pe drum mai ceva ca la Hitler. Pentru mine Sinaia e Platoul Izvor, cartierul cu acelasi nume, unde e o casuta de munte veche. A prietenilor bunicii mele. Acolo mi-am petrecut multe sau toate vacantele de iarna cand eram mica si apoi mai mare. Acolo e liniste, e acasa pentru mine...si e mirosul ala de brazi si de munte care pe mine ma da pe spate in egala masura ca cel de mare si de 2 Mai. 

  Iar am zis Sinaia, iar s-a enervat...iar mi-a zis dintr-o suflare ca el nu se duce in mizeria aia sa nu aibe unde sa parcheze. Apoi a zis hai la Ciucas la Diana, sotia prietenului Lica. Ea lucreaza acolo la cabana. Asa ca am pus repede toalele pe noi si am fugit intr-o duminica de septembrie plina de soare si de bucurie. Drumul prin Maneciu a fost ca de obicei...drumul prin padure pana la cabana...n-a fost prea placut pentru ca eu urasc sa ma zgaltaie masina. Si turistii care faceau traseul cu piciorul si s-au trezit la cur cu marele Mitzubishi haraind si scotzand fum...ne-au cam blestemat sincera sa fiu. Ii inteleg. Mi se pare o blasfemie sa intri cu masina in padure. Insa cum nu suntem si n-am fost niciodata oameni cocotzatori-cu-picioarele-pe-munti...alta cale nu era decat cu masina pe drumul forestier. Unde era asa:

 Cand am ajuns sus mi s-a taiat respiratia de cat de frumos era acolo. Si nu numai natura, care evident e frumaosa in munti, ci si ce au facut oamenii astia cu fosta Cabana Ciucas, inainte posesoara de priciuri de dormit iar acum un hotel in toata regula, ca nu ii pot spune cabana. Totul nou, curat, frumos, totul cu lemn, totul incadrat perfect in peisaj. Au pitit sub lemn pana si marginile de la termopane, ca sa nu dea urat la ochi. SUPER! Cam asa:

 Am si mancat acolo, ca doar prietena Diana e responsabila cu haleala. Preturi MICI, va asigur, mancare buna si proaspata. Ca idee ciorbele erau intre 8 si 10 lei, felul doi intre 15 si 25 de lei...mai scumpa era vita...garniturile erau la 6-8 lei...bautura...noi am luat tzuica cu 4 lei suta (tzuica de Valeni). Berea era intre 5 si 7 lei. Nu ne-am uitat la restul dar erau ok. Peisajul insa...ala facea nene toti banii. Cabana e intr-o galeata cum ii zic eu...un soi de mica depresiune intre muntii din jur. Peste deal e Intorsura Buzaului...

                                 

un apus cu niste culori cevaaaaaaaaaaaaaaa....pacat ca aparatul meu nu stie sa redea chiar fidel :) Mie una cel mai mult mi-au placut usile:

 Facute din butoaie luate de la Ceptura, mi-a zis patronul insusi cu care am stat de vorba pe indelete, deoarece l-am intrebat cum de i-a dat prin cap sa cumpere PONEI...are doi ponei acolo pe care ii foloseste la amuzarea copiilor :D. Omul, trecut bine de 60 de ani...s-a straduit sa faca treaba. A reabilitat si drumul spre cabana, mai lucreaza la el. Lucreaza si la o PARTIE de ski pe care o sa o amplaseze pe muntele din spatele cabanei. 

                      Terasa...

             Maimutza care a alergat o zi intreaga pe pietrele din fata cabanei si cand a dat frigul s-a inrosit la nas ca Rudolf:

A gasit ea si un mar pe acolo:

  Una peste alta a fost o zi SUPERBAAAAA, si vrem sa mai mergem acum cat e toamna si e asa de frumos afara. De la Ploiesti pana acolo au fost 80 de kilometri...dar a meritat! Daca nu aveti picioare si nici masini 4x4, cabanierii va trimit jos o masina si va transporta contra 15 lei de persoana din locul in care nu se mai poate merge cu automobile fara tractiune corespunzatoare. Nu va aventurati, ca chiar NU se poate urca fara tractiune. Sunt niste pante foarte abrupte pline de gropi si pietre. :)