referendum pa(r)t(i)zani!

Hai că vine referendumul. Hai că mulți spun că nu îi mai interesează.
Pe mine mă interesează.

Am încercat să găsesc niște puncte teoretice care mi-ar permite să analizez ceea ce se întâmplă la noi și să știu ce să aleg. ca de mers sigur merg.

Acest text nu vine să convingă. Acest text vine să pună și mai multe întrebări.



Câteva zile în urmă, mă întreba cineva pe facebook ce întrebare aș pune unei ființe supranaturale, care mă cunoaște și înțelege. Am spus că îl voi ruga să formuleze o întrebare. Apoi, am găsit și la Mark Tkaciuk cerere de întrebări pentru o emisiune la Fabrica. și pe el l-aș ruga să formuleze o întrebare, pentru că nu există certitudinea gândirii, o știm de la Descartes. Sau poate chiar de la Socrate.

Așadar, ce întrebare ați adresa celor care aspiră la putere? Sau ce vă veți întreba după ce citiți acest text.

Hai să vedem ce vreau să spun. Citeam Hofstede Culture’ s Consequnces(SAGE,2001).
Printre mai multe caracteristici ale unei culturi, Hofstede ne spune că distanța față de putere este prima. Ce este această distanță față de putere?
(puterea, în termeni antropologici este potențialul de a determina direct sau indirect comportamentul unei sau a mai multor persoane )
Conform lui Hofstede, și Mulder înantea lui, Distanța față de putere, între liderul B și subordonatul S întro ierarhie este diferența dintre măsura în care B poate determina comportamentul lui S și măsura în care S poate determina comportamentul lui B.


Deci, uman vorbind ambii își influențează comportamentul reciproc. Dar, unul dintre ei îl poate influența mai mult pe altul. Această diferență ne dă distanța față de putere.
Clar, mă gândesc, nimic mai simplu. Dar cu ce mă ajută asta ca și alegător?
Fișca este următoarea, cum zic adorabilii mei studenți :).
Distanța față de putere măsoară inegalitatea în putere deci. De aici Mulder formulează câteva ipoteze:
1. Cu cât mai mult timp puterea este exercitată, cu atât provoacă mai multă satisfacție.
2. Cu cât este mai mare indicatorul de distanță, cu atât mai mult individul va lupta să mențină sau crească distanța de putere față de subordonat.
3. Cu cât este mai mare distanța față de subordonat, cu atât mai mult liderii vor lupta pentru a o mări.
4. Indivizii vor lupta să reducă distanța de putere între ei și cel care deține puterea
5. Cu cât este mai mică distanța de putere, cu atât mai puternică este tendința de a o reduce.

Mai sunt. Data asta mă duc numai la acestea. Nu știu cum se întâmplă, exact ca în cărți, la noi. Suntem deci în concordanță cu teoriile științifice :)
Dar
Având în vedere și caracteristicile personale ale liderilor noștri, fie că sunt la putere, fie că deja nu sau încă nu, oare cine dintre ei va avea tendința să crească și mai mult distanța de putere?
Voi pe cine vedeți în fața ochilor?

(in Guimaraes, portugalia, aceasta este statuia tradatorului, care are doua capuri, unul e pe stomac, dak ceva :))

și cum vom reacționa noi, cei care vor fi subordonați acestei puteri?

Sau cum vor trebui să coordoneze liderii astfel încât noi să nu vrem să reducem distanța, adică să îi dăm jos?


Pentru cei care vor sa citeasca mai mult: Mulder Mauk, The daily power game, Netherlands, Leiden, 1977
Si Hofstede si Inkeless si multi multi altii.

http://www.youtube.com/watch?v=PEj7jnR--Dg

fusta II. despre vânt. şi speranţe

De la cotituri

sursa imagine
autor: Nikos Economopoulos

timpul speranţei.
îmi aminteşte despre capcanele vântului acest concept. este adevărat că adeseori speranţa este cea care ne permite să fim mai puternici. dar, în goana după celălalt, sau întro relaţie abia începută tocmai speranţa este vântul distrugător.

să explictez.
începutul unei pasuni este congruent cu fantasmele. începe ceea ce Stendhal numeşte proces de cristalizare. în acest proces, speranţa este catalizatorul. de câte ori am simţit cu toţii că vântul ne poartă spre culmi, pe care nu le-am imaginat vreo dată? exact asta se întâmplă şi în procesul de îndrăgostire. îi atribuim celuilalt nu numai calităţile pe care nu le are, dar avem şi deosibita capacitate de a atribui contururi viitorului cu acea persoană.

exerciţiu de imaginaţie: dacă închidem ochii, nu cumva simţim cum ne mângâie cu drag cea sau cel pe care îl dorim? nu vedem cafeaua de dimineaţă, alături de el sau ea?

ba da.
şi?
mă întrebaţi voi, nu am voie să visez? oare nu visul mă ajută?

şi?
întreb eu
oare nu speranţa este cea care programează un tip de relaţie, care ne face să vedem lumea întrun anumit fel, să AVEM deja ceea pentru ce luptăm?

spune-mi care sunt speranţele tale şi îţi voi spune cine eşti. şi îţi voi mai spune cât de mare va fi dezamăgirea ta.

fără speranţă.
deci fără fantasme
fără viitor

sursa imagine
doar prezentul
Celălalt şi Tu în afara Timpului.
cum apare această perspectivă?

sursa imagine

şi asta
http://www.youtube.com/watch?v=tgUyDhwDFdU&feature=related

am promis cuiva, o postare despre vânt. aici e.

transfer de fuste. I. nevoia de iubire

vorbeam de multe ori cu prietenii mei, că ar fi interesant să fac un curs pe seducţie. azi, întro discuţie cu Alex am primit un link.
am citit, am curăţat şi în loc să mă apuc de ceea ce ar trebui am decis să vorbim puţin. despre seducţie.

nevoia de iubire se manifestă diferit. despre tipuri de manifestări vom vorbi mai târziu, într-un alt post. ea ţine în mare măsură şi de viziunea proprie legată de acest afect. sau sentiment. sau pasiune. sau ideal. sau multe multe altele.

să încercăm acum să vedem care sunt mecanismele care generează nevoia tot nu are rost. sunt tot felul de teorii psihologice care o fac mai bine decât aş înşira-o eu aici.

pe mine, însă ca şi pe voi, în momentul în care aveţi în faţă potenţialitatea unei relaţii, mă interesează CUM-ul seducţiei. mulţi dintre noi ştiu să atragă partenerii în roiul relaţiei, dar nu ştiu să îi păstreze. alţii nici măcar nu îndrăznesc să facă ceva pentru a obţine ceea ce îşi doresc.

codoban.. prima regulă în iubire este dublă- FĂRĂ SPERANŢĂ şi FĂRĂ GRABĂ.

să descifrăm.
fără grabă azi. fără speranţă data viitoare.


sursa imagine
în momentul în care facem o pasiune pentru cineva, percepţia timpului devine mai acută. nu mai ţinem cont de incapacitatea noastră de a-l dirrija. căutăm fiinţa pe care o dorim, încercăm să o absorbim. timpul, devine în acest moment, duşmanul cel mai duşman.

citisem undeva, cred că la Ortega y Gasset, că iubirea este cea mai plictisitoare ocupaţie. întrebaţi-vă asupra acestei expresii. spunem de o sută de ori pe zi te iubesc, sunăm, provocăm. deci, plictisim în cel mai odios hal posibil. la un moment dat, toate intrigile legate de personalitatea noastră se transformă întro frică de plictiseală. şi pierdem teren.

e şi mai urât în cazul în care încă nu avem un răspuns clar vizavi de dorinţa ce ne arde din interior.
de ce m-ar interesa un peşte, pe care l-am prins deja? ce să fac cu el?
aţi fost în aceaste ipostaze.

pasiunea, şi toate celelalte forme ale iubirii ne sunt date ca să devenim Unul, sau mai frumoşi, sau mai buni. dar ea, ca şi alte tipuri de ocupaţii umane, este o techne. are reguli şi cadre ale calităţii.
cercul Deming
1. planifică
2. acţionează
3. evaluează
4. planifică
acţionează şi aici. exact ca în strategiile educaţionale.
despre aceste reguli, şi alte şmecherii voi vorbi în Fustele de pe acest blog.

până atunci, întrebarea mea este: vreţi o relaţie frumoasă, aşa cum o vedeţi fiecare dintre voi? credeţi cumva că asta se rezolvă de la sine?
dacă da, să nu vă mai uitaţi la voi în palmă şi să ziceţi că nu aveţi noroc,

De la cotituri

de întrebarea asupra propriei fiinţe e vorba.

dedicaţie specială: celor care visează, dar ştiu că şi visul este o tehnică specială: http://www.youtube.com/watch?v=yXo_QZOA6p8