Romania dupa 3 ani pe lung. Suedia dupa 3 ani pe scurt

Peste cateva zile se fac 3 ani de cand mi-am impachetat cateva haine, incaltari si carti, plus tone de amintiri si sentimente si am plecat din Romania. De atunci am mai vizitat-o de de 3 ori, pe fuga, de fiecare data impreuna cu David, ba chiar si cu asta mica a noastra, cele cateva zile acolo fiind mai mult pentru familie si prieteni, nu pentru observat. Acum o luna am ajuns in tara pentru 6 zile, singura, cu program de vizitat medic, banci, notar, dar mai ales de vazut oameni, de observat realitati. De departe, prin intermediul internetului, Romania se vede ca o tara isterica, apocaliptica, oameni impartiti in triburi agresive, "esti cu noi sau esti impotriva noastra", oameni nevrotici, totul e o buba purulenta, iar rarele raze de lumina sunt aproape ignorate, daca nu anulate din start cu un "nu se poate face ceva bun in Romania, suntem putrezi". Totu-i o depresie. Asta-i Romania din presa, de pe internet, din statusurile oamenilor, din comentariile cu bata in mana. 

Ajunsa in realitatea strazii, a metroului, a teraselor, a pietii, a magazinelor, ba chiar si a bancilor, notariatului si spitalului, am descoperit ca romanii nu sunt asa negativi, isterici sau depresivi. Toata lumea se grabeste undeva, dar nu am mai simtit agresivitatea de alta data. Insa agresivitatea a fost, parca, inlocuita de oboseala. Si nu din aia din cauze de lipsa de somn, cat din aia mai apropiata de lehamite. Parca toata lumea e nemultumita de job, de conditii, de loc, lipseste orice urma de entuziasm. Singura vesela si zambitoare real a fost chelnarita de la terasa Acuarela. In rest, functionarele de la banci, notarita, secretara notaritei, vanzatoarele din diverse magazine, soferul de taxi, toti politicosi, dar blazati, parca le simteam oftatul in fiecare cuvant adresat. Parca si proprii prieteni cu care am vorbit la telefon cat erau inca la munca erau extrem de seriosi, la modul ala apasator. Ca apoi, la terase, sprituri si povesti, sa vad oameni veseli, volubili, care isi povestesc problemele fara prea mult dramatism (ala pe care il intalnisem acum 2 ani, la prima vizita). Am ras in hohote, ne-am relaxat.  Dupa cum imi spunea iubitul meu Neamtu Tiganu mai de mult: romanii nu sunt atat de tristi cum vor sa para, vorba aia, o tara trista cu oameni veseli.

Spre deosebire de acum doi ani, cand toata lumea era pro basescu/contra basescu, discutiile politice erau incrancenate si inevitabile, acum nu am discutat cu mai nimeni subiecte politice. Ceea ce, tinand cont de isteria teoriilor de stanga/dreapta de pe internet, m-a mirat, recunosc. Dar nu mi-a lipsit, sa ne intelegem. Eu una m-am bucurat foarte tare sa vad oameni iesiti in strada pentru Rosia Montana si pentru drepturile biciclistilor, chiar nu m-a deranjat sa ocolesc un pic ca sa ajung acasa (eram cu masina). La fel cum m-as bucura sa vad oameni iesiti in strada si pentru maidanezi, si pentru eutanasiere, si pentru mai multe locuri la gradinite, si pentru simplificarea materiilor la scoala generala, si pentru mai multi copaci in Bucuresti. Nu conteaza daca e un subiect cu care rezonez sau nu, dar ma bucur sa vad oameni care incep sa ridice capul, sa mai iasa din patratica personala, sa reinvete ca e dreptul lor de cetateni sa fie informati, consultati, sa li se auda vocea, sa protesteze. M-as bucura si mai tare sa vad ceva idei concrete, ceva presiune reala, nu doar romantism si coregrafii (desi si ele, la randul lor, ma bucura pana la lacrimi). 

Mi-am revazut Bucurestiul in care am trait aproape 33 de ani fara idei preconcepute. Nu am ajuns in centrul vechi, nu m-am plimbat cat si pe unde as fi vrut, dar am vazut mult din masina, de la ai mei de pe centura de la Otopeni, prin Baneasa, Aviatorilor, Romana, Unirii, pana in Piata Sudului si inapoi. Plus Crangasi, Eroilor, Drumul Taberei. Am luat la pas de la Universitate pe langa Teatrul National, apoi tot Magheru, dupa aia pe stradute, am umblat cu masina noaptea. Bd Kiseleff va ramane favoritul meu, pentru ca are ce mi-as dori sa aiba si Magheru: copaci. Data viitoare cand iesiti in strada, mergeti la primaria capitalei si luptati-va pentru copaci plantati in trotuarele late, ca e loc. La fel si la Universitate, te loveste neplacut betonul si piatra cubica, in loc sa-ti fashaie frunzele copacilor. In fata superbului Cerc Militar ai doi braduti si mult beton. Pe Magheru m-a mai lovit si aspectul sinistru al celor mai multe cladiri, cojite si ponosite. Despre santierul din Drumul Taberei nu spun nimic, am trecut doar in fuga, noaptea.  Cu riscul sa se supere unii dintre voi pe mine, recunosc ca mi s-a parut socant si aberant ca in buricul targului, la Inter, sa zaca pe trotuar sau sa umble habauci 5 caini maidanezi. 

Cu toate astea, mi-a fost drag de Bucuresti si nu din vreo nostalgie a celui plecat din tara, ci asa cum l-am vazut si simtit. Va avea intotdeauna probleme de "logistica", dar l-am gasit mai curat, mai aranjat, inca mai sunt probleme cu parcarile, dar si cu lipsa de educatie in trafic a soferilor, plus "filosofia" aia "frate, am masina ca sa ma duca pana in poarta/scara locului unde am nevoie, nu sa parchez in parcare la Universitate, de ex, sa mai dau si bani, ca sa merg pe jos sau cu metroul o statie ca eu am treaba la Romana". M-am bucurat sa vad atat de multe blocuri renovate, curate si colorate. Am vazut terase superbe, ale unor oameni creativi si colorati, am vazut biciclisti tot mai multi in peisaj, si se vad bine. E de lucru cu educatia civica, in trafic, dar stiti mai bine decat mine ca astea nu se intampla peste noapte si nu stand si bombanind in canapea, la televizor sau calculator. 

Cel mai iritant aspect al vizitei mele in Romania s-ar putea sa va uimeasca si sa vi se para ca sunt nebuna. Mi-as dori tare mult sa dispara din limba romana pronumele de politete si adresarea la persoana a doua plural: "dumneavoastra, faceti, luati loc, dregeti, dumneavoastra". Ascultati cu atentie cand vi se vorbeste asa si cand folositi chiar voi "politeturile": au vreo legatura reala cu politetea, cu amabilitatea? Mie mi s-au parut de o falsitate si inutilitate gretoase. Ah, si legat tot de aspectul asta, am dat de niste faze birocratice si exprimari de lemn de mi-a stat ceasul de la telefon. Am avut de inchis trei conturi la doua banci si de facut o procura la notar. Situatie: buletin romanesc expirat, pasaport romanesc valabil, domiciliu si rezidenta in Suedia. Prima banca mi-a inchis cele doua conturi (lei si euro) fara sa fie macar nevoie sa arat vreun buletin, conturile erau deja blocate, a bifat doar in calculator ca gata, nu le mai redeschid. La a doua banca, respectv BRD, pentru a inchide un cont care fusese atasat unui credit (inchis anul trecut, dar isteata de acolo nu mi-a inchis si contul) a trebuit sa arat si sa mi se faca copii dupa buletinul expirat, pasaportul romanesc si buletinul suedez. De ce? "Pai, trebuie sa reinnoim datele". Dar eu nu vreau sa reinnoiti nimic, eu inchid orice legatura cu voi, nu vreau sa mai stiu de voi. "Va intelegem, dar astea sunt procedurile". Si uite asa am eu la BRD adresa din Suedia si numarul de telefon suedez! "Ne dati si un email?" Nu, nu e cazul, mai bine ma sunati. 

La notar, situatia s-a complicat si mai tare. Degeaba i-am spus eu ca e foarte usor: "cetatean roman, identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, cu rezidenta si domiciliu in Suedia", finalul a fost "cetatean roman identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, domiciliata in Bucuresti (?!?), rezidenta in Suedia". Castig personal: dupa intamplarile halucinante, cu asteptari de luni de zile, cu intalnit functionari tampiti din Suedia, nu ma mai mira si enerveaza genul asta de experiente, le iau ca atare, bine ca la final am rezolvat ce era de rezolvat. 

Am fost si la spital, la Bagdasar, unde lucreaza prietenii mei Raluca si Andrei, kinetoterapeuti. Eu cu probleme cu un genunchi si cu spatele. Ce nu stiu ei, e ca in timp ce pe mine ma consulta ortopedul si chirurgul, cat asteptam pe acolo, eu i-am urmarit foarte atent pe ei, prietenii mei de o viata, dar pentru prima data in spatiul profesional. I-am urmarit si pe ceilalti. Spitalul arata ca o catacomba, cu coridoare sinistre. Multi oameni pe holuri. Toata lumea grabita si agitata. Cu toate astea, am auzit medici si terapeuti vorbind calm, bland, politicos, chiar cald cu pacientii, raspuns la toate intrebarile, chit ca erau aceleasi sau aiurea. Mi-a fost tare drag si am fost tare mandra de prietenii mei, dar incantata si de celelalte cadre medicale. Deci, se poate, against all odds. 

Sa nu uit! Cred ca am descoperit un factor serios din cauza caruia multi romani sunt nervosi si agitati: modul in care urla apocaliptic toata lumea la tv. Ca sunt stiri despre crime, coruptie, fotbal sau anuntul unei telenovele, toti vorbesc cu o voce inspaimantatoare, dramatica, de speriat si panicat. 

Dar de ajuns cu observatiile, ca o sa credeti ca sunt critici. Inainte sa plec spre tara am dat strigare sa ne vedem, care cum poate, la un cico, la o terasa. Din pacate, unii nu ati putut sa ajungeti, dar cei care 

ati ajuns mi-ati facut o enorma bucurie! Si as fi vrut sa apuc sa vorbim mai pe indelete, sa se lungeasca seara. Si multumesc din suflet pentru banutii pentru Stefania, o sa povestesc despre ea curand, mai pe larg, e o minune de copil. A fost tare fain sa reintalnesc oameni cu care ma stiam de ceva vreme, dar si sa cunosc figuri noi, pe care le cunosteam doar din virtual. E si mai fain sa realizez ca in real sunteti chiar mai simpatici, calzi, amuzanti. Acu nu ca sa ma umpleti de "vai, dar esti asa de misto, Lia!", dar chiar sunt curioasa ce va place voua la mine, de ce v-ati luat din timpul pretios cateva ore ca sa stati la un cico si un vin cu mine? Oricum ar fi, sper ca nu v-am dezamagit si veti veni si data viitoare. 

M-am vazut pe fuga si cu dragele mele prietene, foste colege de munca, as fi vrut sa nu trebuiasca sa revad si fostul loc de munca (birourile si holurile alea nu imi aduc bucurii speciale, desi oamenii mi-a fost drag sa ii revad). 

Si am avut o seara intreaga de povesti, vin si hlizeli cu draga mea Cristina. Ca fetele, ca altadata. Si a fost tare bine si amuzant. Dupa aia m-am vazut la ai mei cu prietenii mei de o viata. A fost asa de emotionant sa ii vad pe toti cu

copii, bai, ce am crescut! Iar povesti, alergat cu copiii, dansuri, discutii despre copii si ce invat eu despre pedagogie aici, imbratisari cu lacrimi. As fi vrut sa stam mai mult, dar va astept si pe voi la noi in padure. 

Si am avut un pic de timp si cu ai mei, mama, tata, Cristi, Caty, Mara, verisoare, matusi, nepoate. As avea multe de spus despre ei, dar prefer sa simt. Si da, dorul de ei e din ce in ce mai mare, bucuria sa ii am aproape este de nemasurat. Mara a inceput clasa zero. Am fost la deschiderea anului exact cu cateva ore inainte sa zbor spre casa. Am asa o nepoata frumoasa! M-am bucurat foarte tare sa aflu despre scoala unde e, mi-a dat sperante. O directoare descurcareata si de isprava, s-a zbatut pana a obtinut fondurile de la inspectorat incat s-au ocupat ea si

profesorii de renovat si amenajat clasele, la discursul la deschidere a vorbit despre cat de mult conteaza creativitatea copiilor, dar si ca e nevoie de parinti care sa se implice, sa colaboreze cu scoala. Copiii au nevoie sa invete reguli de igiena, sa inteleaga ca toaletele frumoase si curate pot ramane asa daca fiecare are grija. Clasele aratau foarte bine, curate, calde, cu desene si chestii haioase pe pereti. Invatatoarea Marei, o tipa tanara si frumoasa, cu o voce calda si o figura faina, le-a spus direct parintilor ca e cazul sa astepte copiii afara, ca ea vrea sa vorbeasca cu ei, sa ii cunoasca. Cartile sunt de la scoala, plus alte materiale, exista cursuri de olarit si creatie, afterschool-ul costa 10 lei pe zi, care inseamna masa cu 3 feluri. Au teren de sport, se iese afara, se fac tot felul de activitati. Abia astept impresii, primele mele feelinguri au fost pozitive.

Mi-au spus in virtual unii oameni care nu ma cunosc ca nu stiu decat sa critic, sa arunc cu rahat. Eu s-ar putea sa fiu subiectiva, dar nu vad rahatul. Am spus-o in multe ocazii, nu e genul meu sa pup pe frunte si sa zambesc indiferent, nici in ceea ce priveste realitatile, nici oamenii care imi sunt dragi. Prietenii mei nu imi sunt prieteni doar ca sa ne laudam, ci si sa ne certam, tragem de maneca, ajutam, corijam. Cam asa si atitudinea mea fata de Romania. Se intampla multe tampenii si aberatii, injustitii si mizerii, dar se intampla si lucruri faine. Exista oameni de rahat, dar exista si foarte multi oameni faini, creativi, luptatori. Si asa cum am spus-o si in alte ocazii, nu voi indemna pe nimeni sa emigreze, asa cum nu voi spune nimanui sa ramana in Romania, depinde de fiecare cum si unde isi simte si gaseste si isi face locul. Ce imi permit sa dau ca sfat (strict din experienta personala) e sa va gasiti mai mult timp pentru lucrurile care va fac bine: copii, prieteni, carti, o plimbare. Si nu vreau sa aud ca nu e timp sau nu ajung banii, ca stiti ca nu despre asta e vorba. Nici eu cu vikingu nu suntem in permanenta vacanta, de bani nu mai spun, eu invat cate 8-10 ore pe zi, cand merg la facultate mai pun si vreo 3 ore dus-intors, mai si lucrez din cand in cand, avem copila cate 3 zile pe saptamana, plus o data la doua weekenduri, copil care are lectii, vrea sa se joace cu noi, vrea sa facem lucruri. Si mai e si de facut curat prin curte, de taiat si aranjat lemne. Ce-am facut noi? Pai, nu ma mai stresez asa tare cu curatenia, nu stau toata ziua sa aspir, sa strang, sa sterg praful, le fac o data pe saptamana/pe luna, copila a invatat ca daca nu isi strange singura, raman imprastiate si poti calca pe lucruri, daca nu isi pune hainele murdare in cosul de rufe, raman nespalate, daca mai gasesc sosete si chiloti aruncati prin canapea ii arunc (ea a invatat dupa prima pereche aruncata, ta-su mai are de

invatat, deocamdata are ciorapi noi si nu realizeaza). Eu fac de mancare, ei pun vasele la spalat. Si asa ne raman si minute bune de facut altceva, o plimbare, o joaca, un iesit cu barca. Apropo, investiti intr-o masina de spalat vase, viata voastra va capata brusc minute pretioase. 

Faceti chestii haioase cu copiii, cu aia mai mari faceti casute din diverse, cu aia mici puneti pe jos un plastic, pe perete un carton mare si gros, lasati copilul in chiloti sau pampers si dati-i vopsele. Va fi o nebunie, va garantez! Faceti felicitari cu ei, invatati-i sa trimita bunicilor, prietenilor.

M-au ingrozit povestile prietenilor legate de cate tone de teme au copiii lor de clase mici (1-6). Incercati sa discutati si cu alti parinti, de la alte clase, adunati-va pe facebook, atrageti si profesorii care au ceva altfel in cap, faceti-va vocile auzite, dati cu pumnul in masa ministerului, faceti presiuni, demonstratii. E vorba de copii vostri. Dupa ce ati facut toate astea sa imi spuneti ca nu se poate schimba nimic, dar nu inainte, nu dezarmati inainte sa incepeti lupta. 

Si invatati sa respirati. Adanc, profund, fara graba, cu ochii inchisi. Uitati-va in jur la ce aveti, veti realiza ca aveti enorm, ca puteti fi mai mult multumiti decat nemultumiti. Fiti mai deschisi la frumos si mai ingaduitori cu uratul. Sau macar nu puneti accent pe urat. 

Pe 20 octombrie se fac 3 ani de cand ma dadeam jos din tren in gara centrala din Stockholm. Pare mult de atunci. Imi vad de facultate, sunt incantata de ce invat, in curand incep practica. Dupa o vara plina de soare, am avut si o toamna ireal de frumoasa, m-am imbatat de culori. Vine iarna lunga, am iar distractii birocratice (am de depus acte pentru rezidenta permanenta, ca apoi sa pot depune pentru cetatenie), va dura mult si ma voi lovi iar, inevitabil, de functionari cu capul patrat. Dar eu imi vad de viata, cu omul meu, cu copila, cu cei cativa prieteni faini, cu scoala, cu lemnele, cu plimbarile si respiratul adanc, cu privitul cerului, zambitul fara motiv anume si dansatul pe muzica din capul meu. Va imbratisez cu drag, tare si strans, va pupez si sa fiti fericiti, fericirea e o stare de spirit.Ne vedem cand ne-ntalnim :-)

Photo album Romania septembrie 2013

Despre diverse amestecate

# A mai trecut un an. Unii am imbatranit, altii ne-am mai maturizat, unii s-au mai acrit si inrait, altii ne-am facut mai intelepti, mai intelegatori. Cu bune si rele, cu dureri si bucurii, sa nu va para rau ca l-ati trait, sa nu va atarnati de el ca a trecut. Pentru mine a fost un an de munca multa, nu doar fizica, de devenire, de intelegere a faptului ca prin efort, concentrare, 90% transpiratie si 10% inspiratie, the sky is the limit. Si nici macar cerul.

# La sfarsitul lui august am inceput facultatea si ma pregatesc intens sa devin profesoara la pitici de 1-6 ani. Ritmul e intens, nu tocesc ca sa scriu din memorie la un examen de X ore, ci citesc si gandesc si compar multe carti si articole, ca apoi sa exprim cu cuvintele mele respectivele teme de discutie. Fiecare examen/lucrare vine cu o pagina pe care mi se explica ce inseamna plagiatul si cat de aspru se pedepseste. Daca fac vreo prostie, risc sa mi se anuleze respectivul curs si sa trebuiasca sa il fac inca o data, prostiile mai serioase pot duce la eliminarea din facultate si imposibilitatea de a-mi continua studiile fara sa explic de ce mi s-a dat un sut in fund. In concluzie, se pune accent pe ce poti tu, ca individ, se pedepseste serios furtul si frauda.

# In decembrie am avut si primele doua saptamani de practica, la o prescoala unde voi face practica pana termin facultatea. Grupa la care am fost repartizata are 18 copii de 1 an si ceva pana la 2 ani si ceva. In paralel, exista grupa de 3-4 ani, 20 de copii, multe activitati sunt comune, asa ca observ, ma joc, mananc, ajut, dansez, strang in brate, sunt responsabila, alaturi de celelalte 6 persoane care lucreaza acolo, de 38 de copii. Este fascinant sa descopar cat de capabili sunt niste copii atat de mici, cat de mult pot eu invata de la ei. A fost surprinzator sa realizez si cat de mult din ce invat teorie se aplica si exista in practica. Mai ales legat de comportamentul adultilor fata de copii, de cum ne comportam diferit fata de fete si baieti, desi teoretic stim ca nu e cazul, cum decidem noi ce si cum sa faca copiii, le ghidam activitatile, dintr-o anumita comoditate si rutina, in detrimentul creativitatii si influentei lor in "regulile jocului", ceea ce sunt invatata ca ar trebui sa primeze. In curand incep a doua practica, de data asta de o luna. Sper sa reusesc sa dezvolt atunci un text separat.

# V-am spus care e institutia mea suedeza preferata? Posta. Ca tot citeam ca se pune problema privatizarii postei in Romania. PostNord AB este o companie publica detinuta in proportie de 40% de Danemarca si 60% de Suedia, cu activitati de transport, posta, mesagerie, logistica in ambele tari. In afara de sediul central, posta are cate un sediu operativ in fiecare kommuna, unde sunt masinile si postasii. In rest, in fiecare magazin de tip supermarket, tabac, chiosc de ziare gasesti de cumparat timbre. Cutii postale sunt peste tot, la fiecare colt de strada. La magazinele mari exista cate un "colt" al postei, unde de obicei lucreaza tot angajatii din respectivul magazin, si unde trimiti si primesti pachete. Tot aici gasesti si cutii, plicuri speciale. Oamenii trimit si primesc prin posta acte, documente importante, fara prea mult stres ca s-ar putea pierde. Plicurile ajung chiar si in aceeasi zi, local. In ciuda faptului ca Suedia e una din cele mai tehnologizate tari, suedezii adora sa foloseasca si posta clasica, isi trimit scrisori, felicitari cu tot felul de ocazii. Pentru Craciun, Posta scoate timbre speciale, de sezon. In afara de faptul ca poti cumpara timbre si trimite plicuri in absolut orice magazinas si colt de strada, fara sa fie nevoie sa faci "un drum pana la posta", mai e ceva ce ma face sa ador si eu la randul meu sa trimit scrisori si felicitari: timbrele sunt ca stickerele, cu adeziv pe spate, nemaifiind nevoie sa le lingi si sa te ingretosezi.

# Am vazut zilele astea 2 documentare despre ABBA si Roxette. Cat de mult succes si bani au avut si au, stiam. Ca aveau si au niste studiouri de inregistrari la scala industriala, imi inchipuiam. Ce m-a impresionat, insa, a fost decenta si modestia cu care vorbesc si traiesc oamenii astia. Nu tu aere de vedete, ci doar povesti si opinii de bun simt, respect si prietenie pentru fiecare om din trupa si staff. Casele lor mari si frumoase, dar nu palate, nimic opulent. Decenta. Ceva intr-adevar specific suedez.

# Inainte de Craciun a aparut un articol in presa despre invazia de cersetori tigani veniti din Romania si Bulgaria. I-am vazut si eu din plin pe la colturi de strada, intrari in supermarketuri, metrou, ba chiar si in campusul universitatii. Nu am vazut niciodata sa primeasca ceva. Nici macar o koroana. Asta pentru ca suedezii au o cu totul alta educatie si cultura a donatului. Sunt printre cei mai generosi din lume, dar o fac organizat, catre cazuri speciale, Crucea Rosie, Salvati copiii, organizatii pentru animale, etc. Sunt tare curioasa cum va evolua situatia, ca spre deosebire de cersit, care nu e ilegal, furtul din magazine si casele oamenilor se pedepseste prompt.

# In Romania, la ordinea zilei, oamenii sunt agitati, mai mult sau mai putini agresivi in limbaj, cauta conflicte si cand nu e cazul, adora sa isi puna mainile in sold si sa isi arate tzafna. Devenisem si eu asa, in trafic, la job, cu pietenii, ca na, asa face toata lumea. De doi ani in Suedia, am descoperit ca am devenit foarte calma, mult mai ingaduitoare si non-conflict, desi am stat si la cozi lungi, si in trafic blocat, si la ghisee cu functionari idioti. Dar asa sunt suedezii, educati sa evite conflictul, sa nu ridice glasul, sa se duca la o plimbare prin padure in loc sa se ia la paruiala cu barbatul/nevasta. Copiii nu iau bataie (Suedia e prima tara care a scos in afara legii batutul copiiilor de mai bine de 30 de ani si realitatea dovedeste ca cei mai multi suedezi stiu, inteleg si respecta asta; Romania e pe lista tarilor care au interzis bataia, dar practica e un pic diferita), prin urmare copiii nu prea urla prin magazine, nu se prea dau cu fundul de pamant. Scoala face multe campanii anti-mobbing si se vede. Nici macar cainii nu prea latra pe aici. Tot calmul si non-agresiunea suedeza se duc naibii de doua ori pe an, de Midsommar si mai ales de Craciun. Zile libere, neamuri pe care in general reusesti sa le eviti, dar de Craciun nu prea ai cum, alcool si da, explodeaza somonul suedez. Am fost si eu martora la o explozie in familie si pot declara, cu mana pe inima, ca suedezii nu sunt deloc moi si incapabili de reactii, ci ar face tzantari 10 taximetristi in plina Rahova, doar din doua karate din vorbe. Impresionant.

# Ca tot am zis de cresterea agresiunii de Craciun, mi-am adus aminte ca am citit un articol despre suedezii care pleaca din tara de sarbatori. Primele trei motive sunt: simt nevoia de soare, scapa de cumparatul cadourilor, evita sa se intalneasca cu rudele. Sinceri si practici suedejii astia.
# Daca tot am vorbit mai devreme de donat, am vazut de cand am venit aici cum biserica suedeza (protestanta) nu iti sare cu patrafirul la usa de Craciun si Boboteaza contra unei sume modice, dar se ocupa activ si foarte angajat de campanii umanitare, ajutorarea homeless-ilor si a familiilor sarace (da, exista si aici). Biserica nu are treaba cu zona politica, asa cum politicienii nu stau la rand la pupat icoane, au alte treburi de facut. Oamenii de rand nu se declara religiosi, in schimb ies in ger pe strada cu casolete cu mancare si ceai cald pentru oamenii strazii, pentru ca asa e omeneste. In paralel, in tara moderna si civilizata si parte din UE Romania, institutia puternica a BOR scrie comunicate de presa cum ca omul (geniul, comunistul, nenorocitul, deosebitul, nu conteaza, fiecare cu parerea lui) Sergiu Nicolaescu nu are voie sa fie incinerat, ca o ultima dorinta, ca nu e in spiritul ortodox al neamului. Au scris multi despre asta, nu mai dezvolt eu, mie mi-a placut ce a scris Turambar (pe care cu bucurie l-am regasit de curand, si ca bloger si ca om de-adevaratelea, pe facebook, dupa ce acum cativa ani nu am mai vrut sa il citesc ca eram eu rebela fara cauza si nu citeam blogeri mari si cu trafic, ca ii consideram fitosi si ingamfati - domnu Turambar, te rog sa ma scuzi, eram si eu mica pe vremea aia). Cel mai misto mi s-a parut faptul ca BOR a vrut sa dea bani de inmormantare crestin-ortodoxa familiei, in conditiile in care nu am prea auzit de situatii similare la oameni de rand, ba din contra. Dupa cum comentam la acelasi Turambar pe facebook, vikingu m-a instiintat ca vrea sa-l incinerez cand o muri si sa-l imprastiu in partea de ape unde prindem noi bibani. Tinand cont ca avem acasa si serpi si mi-a scris mie aici pe blog un anonim furios-drept-credincios ca serpii sunt diavoli si de-aia ne merge rau, cred ca e cazul sa ma apuc de construit o biserica ortodoxa din aur si nestemate aici in curte, in spatele magaziei, doar doar imi recapat si eu dreptul la coliva.

Sa aveti un an mai mult bun decat nebun, oameni dragi!