Holiday

Vara era prea rece, după cât aşteptaseră,
 umerii sub umbrele se rostogoleau ca-n Utrillo;
s-au întâmplat, de asemenea, lucruri purtând cu sine ghemotocul acela
care se mişcă încolo şi-ncoace când nu poți face rost de un poncho-n octombrie.



Şi totuşi, pe lângă tine treceau una, şi imediat alta
femei cu împletituri imposibile,
iar parcul se comporta tot timpul ca o pădure plină de rouă
unde, la o pensiune în care ai la discreție plăcintă cu afine
adormi fără să ştii când, între cearşafuri scrobite.

Casa mătuşii Kaitlin

Lungă şi-naltă mi se părea pe atunci casa mătuşii Kaitlin
şi păşeam cu băgare de seamă prin încăperile haşurate de mătura ei
aşteptând să apară domni care au stat cu buzele strânse la nuntă.


Ultima dată am întâlnit-o ca să-mi iau rămas-bun,
mărturisindu-i că am un iubit mărunţel, cu ochi aurii;
şi-am rămas mult timp amândouă-ntre  gândurile pe care se aşezau
particule fine de august şi de noiembrie
ca într-un Modigliani târziu.

Apusul

În după-amiaza aceea s-a gândit să plece puțin mai devreme.
Și-a împachetat sandalele, apoi le-a strâns cu tandrețe sub braț,
mersul ei era acela de toate zilele.

Lumina fierbinte a după-amiezii în stradă era
un pahar cu vin roșu ce se înălța toastând la apus
 - iar ea a făcut un gest după care sandalele au căzut într-un colț
 și-apoi  a luat-o cu pași repezi pe scurtătură.

Privitorii

Primăvara trecea, la fel cum trecuse repede, printre salcâmi
trenul în care-am urcat zâmbitori;
oprind în gări mici, cutezând fiecare spre o metropolă,
ne-am gândit fiecare să dăm o anumită petrecere
la care cei mai mulți au dat buzna să patineze,
alții s-au îndrăgostit imediat văzând un bujor,
și-au fost printre noi, bineînțeles, și aceia
cu ochi foarte ficși, de violonist,
care-au observat primii că se făcuse târziu
și c-am oprit într-o haltă.

Cei mai mulți s-au grăbit să vadă cum sunt noaptea pe șine patinele,
alții și-au luat cu ei petalele scuturate ale bujorilor,
iar ceilalți au rămas să privească toate acestea
sorbind dintr-o cafea în care se reflectau, parcă, lumini
 sub care se trezesc străzile dimineața în orașele cele mari.

Dorința

Cam în aceasta semănau zilele ei:
își lăsa gleznele lângă un copăcel, lângă un tamarin
și aștepta seara răsfoind, doar, ușor, ascultând
- exista-ntotdeauna o clipă în care se făcea de tot liniște
iar după, ceaiul era foarte rece-ntre degete.

Apoi eu veneam - și, deși n-am întârziat niciodată,
privirea ei era mereu rugătoare.

Lacustră

Anei, pentru care cuvintele sunt poduri

Mă distra cum se fâstâcea-mbujorată
ori de câte ori o-ntreba careva de adresă
- trebuia să-nchidă, pentru un timp, ochii
- soarele sau câte-un val îi mutau din când în când casa
- unde mai pui că sigur n-a putut şti nicicând
dacă stă pe un râu sau, pur şi simplu, pe-un lac.

Dar, cu toate giumbuşlucurile, n-a fost seară
în care să nu le-ajungă peştii la cină
- omul în alb o ochea de departe
şi-apoi povesteau, însufleţiţi, lângă pod.

Casa aceea

În casa aceea stăteam
când nu ne gândeam că e o poveste
şi ne strângeam atât de firesc împreună
- eram toţi.

Pe-atunci puteam vorbi sigur despre orice
- ştiam foarte clar ce înseamnă vacanţă,
ordinea operaţiilor, ce-a vrut să spună poetul;
pe-atunci, toate fetiţele erau roşii, băieţeii - albaştri
şi, clar, cel mai frumos erai când erai alb ca zăpada.

Şi-atunci, la fel ca şi-acum,
ştiam că-i totuna a uita cu a-ţi aminti
- numai că acum e mai greu.


...

Lângă cimitir

Lângă cimitir este plin de vii
- vii dintr-acelea care mustesc toamna,
rodesc primăvara şi vara
şi se odihnesc iarna
- nimic nu le-ar putea încurca socotelile.

De aceea mi-am aşezat casa aproape.


...

Macheta

(Iubita
cu genele închise
în adâncitura claviculei mele).

Noaptea
îmi dau seama
că trebuie să-i construiesc o nouă casă-
-clavicula mea a devenit prea strâmtă
pentru întinderea somnului ei.

Îi trebuie sere, şi papagali,
un paj să-i deschidă uşile.

Un pietrar
să-mi dăltuiască noi oase.

În timp ce ea doarme,
şi se întinde în somn.

...