Cel mai frumos sentiment posibil

Am stat o perioada si m-am gandit daca sa scriu sau nu despre treaba asta sau nu si intr-un final am zis ca da, o sa scriu pentru ca a fost un moment foarte intens si foarte important pentru mine, a fost cea mai tare chestie care mi s-a intamplat in ultima perioada. Stiu ca persoana in cauza o sa citeasca, dar asta este ceva de bine, desi a fost principalul motiv pentru care am zis sa nu scriu, apoi am zis ca au trecut cateva zile, e ok daca scriu.

Joi intre 2-3 pm eram in metrou si am pus o melodie pe facebookul blogului si in momentul ala persoanei de langa mine i se aude telefonul, dar fix in acelasi timp cand mi-a aratat mie 100%, adica melodia s-a postat, i-a sunat telefonul cu o notificare. La cred ca aproximativ 1 minut dupa treaba asta se uita la mine si ma intreaba daca eu sunt zdwub care scrie pe Just Words. In momentul ala imi venea sa sar in sus, era in mine ceva ce nu pot sa descriu, dar desigur m-am controlat si am raspuns destul de sec ca da, eu sunt. Apoi persoana respectiva mi-a spus ca mi-a citi o mare parte din articole si ca a observat ca am progresat in exrpimare si ca m-am maturizat in gandire, dar ca am inceput sa imi pierd din subiectivitate, ca in articolele mai vechi aveam o exprimare mai directa, mai subiectiva. Si atunci normal ca m-am intrigat, imi venea si mai tare sa sar in sus si sa dau din maini si picioare, o tentativa de dans, dar cum nu stiu sa fac asta ramanem la dat din maini si picioare. Mi-a spus ca m-a descoperit anul trecut si ca i-a placut foarte tare articolul care l-a gasit aici si a mai citit cateva si dupa a realizat ca a trecut destul de multicel timp de cand statea pe blogul meu si a mai revenit. Si inca o chestie tare mi-a spus ca ii pare rau ca mi-am pierdut ritmult in care scriam, ca pe langa faptul ca am redus din subiectivitate si m-am maturizat in gandire am inceput sa scriu foarte rar. Are dreptate, i-am spus si atunci asta si i-am mai spus ca o sa rezolv asta si incerc sa incep azi. Din pacate totul s-a intamplat in 3 statii de metrou, dar baaaai zau ca a fost cel mai tare moment posibil. Adica cum mai sa mergi cu metroul si cineva complet strain sa te recunoasca si sa iti spuna ca ii place ce aberezi tu pe net? Cel mai smecher sentiment posibil. Si da, desi am dat impresia ca nu este ceva wow faptul ca m-a recunoscut cineva, in minte mea era doar “ma recunoaste cineva, ma recunoaste cineva, ma citeste cineva, ma citeste cineva, nu mai ranjii ca vitelul la poarta noua, fii chill, chill, chill, calm, calm, calm” . Asa ca inca o data ii multumesc persoanei respective pentru ca mi-a facut ziua mai frumoasa, in ziua aia eram la facultate de la 8 si am dat si o lucrare in care am gresit ca prostii si muream de somn si asa mai departe, dar mi-am schimbat starea instant starea dupa intamplarea din metrou. Cea mai tare chestie posibila si cel mai frumos sentiment ever!!!!

Doar ocazional

Nu este nici o noutate daca va spun ca nu sunt cea mai gratioasa persoana pe ringul de dans, nu? Cu siguranta nu, dar eu incerc, imi dau silinta sa imi conving corpul sa se miste pe ritmul muzicii, dar el se incapataneaza si nu si nu! Nu vrea si nu vrea! Se misca putin in acelasi ritm si ii ajunge, nu vrea sa invete nimic nou, nimic ce ar putea fi numit si de altii “dans”, nu, se incapataneaza sa ramana la acele miscari random si anapoda din maini si picioare ce ar putea fi incadrate mai usor la o tentativa de lupta sau ca simtome la o oarecare forma de parkinson. Da, atat de rau e!

Acum ceva timp am iesit in oras cu C., il mai stiti pe C.? Amicul ala tampit (intr’un sens bun, desigur) al meu. Revenind, am iesit cu el in oras…si nu aveam chef sa mergem intr’un local anume sa bem un suc si sa ne uitam la altii cum fac acelasi lucru si stau pe telefoane. Pentru ca atunci cand ies cu el imi place sa simt ca sunt afara cu el, nu sa stam pe net, sa vorbim unul cu altul si asa mai departe. Asa ca ne’am decis sa ne plimbam cu masina, el era cu masina, sa stam undeva parcati, ne cumparasem niste sucuri si am stat in masina dupa cateva ture de oras. La un moment dat imi suna telefonul. Nimic ciudat, ziceam eu, raspund, vorbesc, in timpul asta eu il vedem pe C. cum incearca sa nu izbucneasca in ras, dar nu intelegeam de ce pentru ca vorbeam ceva complet neinteresant cu persoana respectiva, deci nu era asta motivul, nu stia cine e persoana cu care vorbesc, deci nici asta nu era motivul. Dupa ce inchid izbucneste, nu s’a mai putut abtine, nu a asteptat sa inchid defapt, cum am luat telefonul de la ureche a inceput sa rada cum numai el stie. Ma uitam ciudat la el si tot nu intelegeam…il intreb: “ok, razi, razi foarte tare, ce e asa funny? Ca vreau si eu sa rad cu tine.”

El incerca sa’mi raspunda, dar nu putea sa se abtina din ras. Intr’un final trage aer in piept si reuseste sa se opreasca pret de cateva secunde si sa’mi spuna atat: “serios? Serios? Latino-time?” Si atunci mi’a picat si mie fisa…melodia mea de la tonul de apel…era una latino. Da, stiu, este ironic, dar mie chiar imi place muzica latino. A mai ras de treaba asta cateva minute bune incat i’au dat chiar si lacrimile. La un moment dat incepusem si eu sa rad, da, radeam de mine, dar…

Dupa ce se opreste din ras scoate un cd, il avea mai ascuns, il pune…ghici? Muzica latino. Deschide geamurile la masina, iese afara, eu ma uitam la el destul de ciudat si la un moment dat vine la geam si zice “te mai astept mult? Iesi afara din masina, hai aici” si incepe sa incerce sa ma invete sa dansez pe muzica latino. Tot ce pot sa spun este: mersi Doamne ca nu a fost nimeni sa inregistreze momentul asta. Dar totusi a fost o seara funny…si merita povestita ocazional, dar doar ocazional.