Andrei Stoian's Reviews > Generalul armatei moarte

Romanian review: ,,Generalul armatei moarte" prezintă o latură foarte neobișnuită a războiului: repatrierea rămășițelor trupești ale soldaților care au murit în luptă. Mai exact, romanul spune povestea unui general italian nenumit care, însoțit de un preot, pleacă în Albania pentru a recupera trupurile soldaților căzuți în Al Doilea Război Mondial. Acțiunea se desfășoară în anii 60, într-o Albanie aflată sub unul dintre cele mai represive regimuri comuniste din câte au existat.
Astfel, Kadare prezintă propriul popor prin perspectiva inedită a fostului său inamic, reieșind o radiografie fascinantă a poporului albanez: un popor dur, dominat de violență, care ,,se naște cu arma în mână", de o brutalitate care descinde în barbarism. În mod evident, această radiografie trebuie privită cu puțin scepticism— pe de-o parte, pentru că este făcută din perspectiva fostului inamic, pe de alta, pentru că Ismail Kadare probabil exagerează puțin, prezentând un popor albanez mai puternic decât este de fapt.
Romanul este atmosferic; aș spune chiar că atmosfera este punctul forte al cărții. Dezhumarea cadavrelor este prezentată în detaliu, această misiune pe care o are generalul de îndeplinit fiind la fel sumbră și copleșitoare ca atmosfera cărții. Kadare realizează și o introspecție în mintea generalului care este afectat profund de acest demers— are coșmaruri, devine paranoic și, până la sfârșit, suferă chiar o cădere nervoasă.
Metafora generalului care nu a comandat trupe în război, dar care are, acum, sub comanda sa o armată de soldați morți este extrem de memorabilă și îmi va rămâne cu siguranță mult timp în minte.
Există și o linie narativă oarecum secundară: povestea colonelului Z, unul dintre soldații pe care generalul îi caută și a cărui soarta era ambiguă— a fost un dezertor sau un criminal de război?
Nu pot să nu mă întreb: dacă munca de a dezhuma și de a repatria câteva sute de soldați (invadarea Albaniei de către Italia s-a încheiat cu relativ puține victime dacă privim războiul în ansamblu) este atât de copleșitoare, oare cât de grea a fost misiunea celor care au repatriat soldații care au murit pe frontul de est? Mă gândesc, mai ales, la toți soldații germani care au murit în timpul Operațiunii Barbarossa.
Doar metafora din titlu și subiectul inedit, în sine, fac ca romanul să merite să fie citit. Dacă mai punem în ecuație proza excelentă a lui Kadare și atmosfera apăsătoare a cărții, ,,Generalul armatei moarte" devine un adevărat diamant— descoperit de către critici, dar ascuns pentru majoritatea cititorilor, care se concentrează mai mult pe literatura mainstream. Pot doar să sper ca cel mai celebru roman al lui Ismail Kadare să fie descoperit de cât mai mulți oameni.



English review: "The General of the Dead Army" explores a highly unusual aspect of war: the repatriation of the remains of soldiers who died in battle. Specifically, the novel tells the story of an unnamed Italian general who, accompanied by a priest, travels to Albania to recover the bodies of soldiers who fell during World War II. The events unfold in the 1960s, within an Albania under one of the most repressive communist regimes in history.
Through this premise, Kadare presents his own people from the unique perspective of their former enemy, resulting in a fascinating portrayal of the Albanian nation: a harsh people dominated by violence, who are said to be "born with a weapon in hand," with a brutality bordering on barbarism. Naturally, this portrayal should be taken with a grain of skepticism—on one hand, because it’s seen through the lens of a former adversary, and on the other, because Kadare likely exaggerates to some extent, depicting the Albanians as stronger than they may actually be.
The novel is atmospheric; I’d even say that the atmosphere is its strongest point. The exhumation of corpses is depicted in detail, and the general’s mission is just as grim and overwhelming as the book’s mood. Kadare delves deeply into the general's psyche, portraying how profoundly this task affects him—he suffers nightmares, becomes paranoid, and ultimately has a nervous breakdown by the end.
The metaphor of a general who never commanded troops in battle but now leads an army of dead soldiers is incredibly striking and will undoubtedly linger in my mind for a long time.
There’s also a somewhat secondary narrative: the story of Colonel Z, one of the soldiers the general is seeking, whose fate remains ambiguous—was he a deserter or a war criminal?
I can’t help but wonder: if the work of exhuming and repatriating a few hundred soldiers (the Italian invasion of Albania resulted in relatively few casualties when viewed in the broader context of the war) is so overwhelming, how daunting must the task have been for those who repatriated soldiers who died on the Eastern Front? I think especially of all the German soldiers who perished during Operation Barbarossa.
The metaphor in the title alone and the novel’s unique subject matter make it worth reading. When you add Kadare’s excellent prose and the oppressive atmosphere of the book, "The General of the Dead Army" becomes a true gem—acknowledged by critics but hidden from many readers who tend to focus on mainstream literature. I can only hope that Kadare’s most famous novel will be discovered by more and more people.