Alexandru Odobescu, ”Mihnea Vodă cel Rău„,capitolul II.
Cred că am citit ” Alexandru Lăpușneanul ” și ” Mihnea Vodă cel Rău. Doamna Chiajna„, în aceeași vacanță de iarnă- prima mea vacanță de liceană.
Înainte de a merge la liceu, grație unor generoși, posesori ai unei frumoase biblioteci, în care se rătăciseră câteva romane franțuzești, îi descoperisem pe Balzac și pe Stendhal.
În capătul uliței, două gospodării mai departe de noi, era o casă mare, cu ferestre luminoase, din care râdeau, în toate anotimpurile, garoafe roșii, de ghiveci. Le îngrijea cu drag coana Vetuța.
Își împletea părul în coc.
Îmi plăceau papucii ei ușori de catifea.
Domnul Ionel lipsise o vreme, se vorbea în șoaptă despre asta-fusese la canal. Fratele lui trăia în Bărăgan..
În casa lor am văzut prima bibliotecă adevărată. Mi-au împrumutat multe cărți. Câte una. O înveleam într-o foaie de ziar , nu îndoiam foile . Când îmi întrerupeam lectura, puneam un semn , lucrat pe pânză de etamină, în orele de lucru manual.
Domnu' Ionel purta halat de casă. Avea mustață și păr lung, argintiu, pe care îl pieptăna uitându-se în oglinda mare de lângă bibliotecă.
Când nu duceam cartea la timp, ma privea aspru și ridica amenințător un deget. Dumnealui mi-a spus primele cuvinte în limba franceză și în germană. Din când în când, îmi cerea caietele de teme, se uita , dar nu spunea prea multe vorbe. Înțelegeam că nu sunt greșeli.
Odată, când a venit vremea sa dau examen de admitere la liceu, i-a spus tatălui meu , care se cam împotrivea, din cauza banilor, că greșește mult dacă nu mă ajută.
Cum aș putea uita vreodată ființele acelea minunate, care mi-au dat- fără să le cer- atât de mult din frumusețea sufletelor ?
Tanța Marinescu, și tu, Stan Vasile, vi-i amintiți?
Din biblioteca sătească citisem cam tot. Multe cărți din ” Biblioteca pentru toți”, niște cărți gălbui , foșnitoare, pe care, de cum le deschideam, nu le mai lăsam deoparte până la ultima pagină . Și literatură rusă : Gogol, ce scris extraordinar, ce fascinante descrieri! N-o să uit niciodată ”Serile din cătunul de lângă Dikanka”, cu lumea lui fantastică, ascunsă într-o groapă în care bănuiai că trăiesc oameni doar văzând cum iese fumul în rotocoale. Și Gaidar ...
Nuvelele lui Negruzzi și Alexandru Odobescu mi-au deschis o perspectivă, recunosc, uluitoare, în legătură cu ideea de român și de istorie.
Aveam paisprezece ani.
Sentimentul a fost imposibil de a-l descrie..
Ceva care nu se compara cu atmosfera lecturilor mele de până atunci.
Văzând și eu, așa , pe apucate, ce s-a petrecut ieri în țară, simt cum mă inundă un sentiment pe care nu știu să-l definesc.
Parcă retrăiesc momenttul acela când am descoperit mottoul din scrierea lui Negruzzi:” Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”...