prin ceata cand luneca

zari el adulmeca,
nu apropiatele,
ci departatele.//

Lucian Blaga,
 Cerbul cu stea in frunte

De ceva timp, imi incanta sufletul si ochiul niste fotografii  de o mare frumusete. Un domn, pana ieri/alaltaieri vanator-imparte cu noi  farmecul inegalabilei  noastre naturi,  pe  care noi am primit-o in dar.

Astazi, parca s-a intrecut pe sine..

Cu permisiunea dumnealui, aduc aici splendida   imagine, perfecta , eu asa o vad, a cerbului.
Cerbul carpatin,  ma completeaza autorul.

Asemuit  cu arborele vietii, gratie frumoasei  lui coroane , care, periodic, renaste, cerbul-si cuvantul poarta in el  ceva domnesc-este, in  mitologia noastra, simbolul luminii, al puritatii, al bunatatii, al onoarei si al cinstei aristocratice, considerat a fi mediator intre cer si pamant!
 Semn, prin excelenta favorabil!

Copitele lui   din spate calca pe urma  copitelor din fata, neobosita permanenta  a drumului nostru stramosesc..

Domnitorul padurii!
Regele muntilor!

Balada cerbului, de Vasile  Militaru

A fost odata-ntr-o padure
Un mos batran cu baba lui.
Traiau saraci ca vai de lume
In adancimea codrului.
Mosneagul nu mai vrea nimica,
El numai moartea si-o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba
Un suflet tanar langa ea.
"Sa fie un copil cuminte,
Un suflet tanar, asta voi,
C-as vrea si eu s-aud cum sufla
Si-o alta viata langa noi."
Asa ofta sarmana baba,
Dar mosul nu mai vrea nimic.
"Ce-mi trebuie o grija noua?
Sunt prea batran si prea calic!"
Dar Cerul s-a-ndurat de baba
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb cu stea in frunte,
Gonit din codru si ranit.
Si intr-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui imparat,
Cu cete de curteni cu arcuri
Si cu ogarii l-au vanat.
"-Da-mi mie cerbul tau, batrane,
Ca-ti dau pe el tot ce doresti!"
"-Nu! nu pot, de chiar mi-ai da pe dansul,
Comorile imparatesti!"
"-Te duc la curtea mea, mosnege,
Cu baba ta; va fac boieri!
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte
Si-ti dau si cinste si averi!"
"-Nu-mi trebuie averi, nici cinste!
Sunt prea batran sa le primesc.
Dar, daca vrea sa vina cerbul,
Eu bucuros ti-l daruiesc!"
Atunci, minune fara seama;
Si-ntreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne,
De parca-ar spune: "Nu vreau, nu!"
"-Nu vreau sa fiu la curtea voastra,
Deodata cerbul a grait,
Tu, ma doresti ca pe-o podoaba,
Ei sufletul mi l-au voit.
Am fost ranit la vanatoare,
Ei ranile mi-au vindecat
Si in onoarea curtii tale
M-as simte tare-ncatusat.
La curtea ta as fi o fiara,
O jucarie pentru pusti.
In viata lor sunt o lumina,
Pe care tu n-ai s-o orbesti!
Pleca pe ganduri vanatorul,
Si se gandi ca nu-i de-ajuns
Vesnic sa fii temut si tare,
De maretia ta patruns.
Mai trebuie sa ai si-un suflet
Cinstit si bland si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.//