The Lost Bus: Înger și șofer8 min read

Intens, înfricoșător și reflexiv: prea ne jucăm cu focul.

Pe 8 noiembrie 2018, locuitorii din orășelul Paradise, California, puțin mai la nord de Sacramento, s-au confruntat cu unul dintre cele mai distructive și violente incendii din istoria statului american. Incendiul a debutat într-o zonă de pădure, în apropierea unei linii de înaltă tensiune a companiei Pacific Gas & Electric și în condiții meteo complet nefavorabile: vânturi foarte puternice, de peste 100 de kilometri pe oră, și umiditate scăzută. Și nu orice fel de vânturi, a fost vorba despre vânturi katabatice, fenomene meteorologice, care suflă în pantă descendentă, cunoscute pentru forța și viteza lor, fiind capabile să transporte aer rece de pe înălțimi mari către zonele mai joase.

În doar câteva ore, incendiul a devenit un „urban firestorm”, a pătruns în zone locuite, aruncând scântei înainte, din cauza vântului, și s-a extins rapid către comunități. Până la încetarea completă, incendiul a ars aproximativ 60 de mii de hectare, a distrus aproape 20 de mii de clădiri, iar 85 de oameni și-au pierdut viața. Ancheta oficială a indicat că originea incendiului a fost la o linie de transmisie electrică PG&E, care a cedat sau s-a prăbușit, iar scânteile au declanșat focul. În urma investigațiilor, PG&E a fost pusă sub acuzații de omor involuntar și a acceptat un acord de despăgubire de aproximativ 13,5 miliarde de dolari către victime și părțile afectate.

Filmul regizat de Paul Greengrass, pe care îl cunoști datorită francizei Bourne, insistă pe aspectul neglijenței companiei și te face să-ți pui niște întrebări legitime: cine plătește pentru siguranță, cine controlează infrastructura, cum se reglementează riscul? În acest sens, The Lost Bus poate fi văzut ca un microcosmos sociopolitic, în care vulnerabilitățile structurale ies la suprafață – infrastructura rutieră defectuoasă devine blocaj, lipsa alertelor eficiente sau corupția sunt agravate în condiții de urgență, responsabilitățile corporațiilor sunt ineficient și așa mai departe. 

În acest sens, coordonatorul pompierilor, de altfel, interpretat excelent de Yul Vazquez, nu se poate abține în timpul unei conferințe de presă: „I just wanna add one thing. Every year the fires get bigger. And there’s more of them. We’re being damn fools. That’s the truth.”

Dar, dincolo de aceste lucruri, filmul e ce trebuie să fie, un carusel de aventuri la limită, inspirat din cartea Paradise: One Town’s Struggle to Survive an American Wildfire, de Lizzie Johnson, care urmărește evacuarea unei clase de copii (22 de elevi, plus profesoara Mary Ludwig, interpretată de America Ferrera), cu ajutorul unui șofer de autobuz care s-a aflat întâmplător în preajma școlii la momentul potrivit, Kevin McKay (Matthew McConaughey). 

Iar acțiunea, dacă-i pot spune așa, e unul dintre atuurile filmului, prin modurile izbutite în care scenariul și regia redau tensiunea și pericolul iminent al incendiului: flăcări și scântei scăpate de sub control, care avansează vertiginos, fum dens, colapsul infrastructurii, obstacole neașteptate pe drum. De altfel, Greengrass exploatează din plin camera mobilă, zgâlțâielile, unghiurile strânse, pentru a te trimite „în interiorul haosului”. 

Recunosc, mi-a creat anxietate, iar asta trebuie să facă un film de genul ăsta, să creeze o experiență imersivă și, până la urmă, înfricoșătoare. Ba chiar respectă aspectele geografice ale dezastrului, recomand să ții Google Maps la îndemână în timpul filmului, vei înțelege mult mai bine niște lucruri.

Pe de altă parte, trebuie să treci cu vederea slăbiciunile scenariului. Îndeosebi cele din jurul construcției personajelor, care sunt destul de generice, și ale dialogurilor care, uneori, îți lasă impresia că ai schimbat brusc filmul într-o telenovelă, mai ales în interacțiunile dintre Kevin și fiul său și cele cu profesoara.

Cu alte cuvinte, din dorința de a menține tensiunea, filmul nu îți oferă momente de respiro necesare, pentru a reflecta asupra personajelor: le vezi în criză, dar ți se dă prea puțin spațiu pentru a procesa traumele, motivațiile sau relațiile din spatele lor. În plus, au fost introduse elemente dramatice care nu reflectă faptele. De exemplu, nu au existat looteri, iar autobuzul nu s-a rătăcit efectiv. Dar, hey, e totuși un film, nu un documentar. Un film despre un dezastru natural, care își face decent treaba, față de multe altele. 

Detalii pe iMDB | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 8/10