May Flowers

Am folosit banda peste limita admisă pe domeniul gabitzu.eu, aşa că trebuie să aştept până mâine când işi face debutul luna MAI.

foto

Rămâneţi sănătoşi alături de minunăţia versurilor lui NICHITA

“Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru caam o idee din ce în ce mai buna
despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

Am si-un defect un pacat:iau in serios iarba,
iau în serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.

Dintr-o astfel de intamplare
mi s-a tras marea intelegere
pe care-o am pentru Ulise – si pentru
barbatul cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-as putea imagina
un pamant pustiu, rotindu-se
in jurul soarelui…(Poate si fiindca exista pe lume
astfel de versuri.)

Imi place sa rad, desi
rad rar, avand mereu cate o treaba,
ori calatorind cu o pluta, la nesfarsit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!

E un trup al tau vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.

Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si ceea ce pot comunica
acum, aici,
dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e un poem inchinat pacii,ce are, pe scurt, urmatorul cuprins:

Nu vreau,
cand imi ridic tampla din perne,
sa se lungeasca-n urma mea pe paturi
moartea,
si-n fiece cuvant tasnind spre mine,
pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-un rau
oprit.

Nici dupa fiecare pas,
in golul dinapoia mea ramas,
nu vreau
sa urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolti de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-alei de alge,
de-ar bate-n tineretea mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii,
magnetic, timpul, clipita cu clipita,
gandurile mi le-nalta
ca pe niste trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenita
in pamant si-n pietre si in schelarii.
Umbra de mi-as tine-o doar o clipa pironita,
s-ar si umple de ferigi, de balarii!

Doar chipul tau prelung iubito,
lasa-l asa cum este, razimat
intre doua batai ale inimii mele,
ca intre Tigru si Eufrat.”              

 Nichita Stănescu

Am fost azi pe la: Ajnanina, Andi Bob, Alex Mazilu, Adamaica, Ana Maria Deleanu, Angela, Antreul gândurilor,  Bogdan Bărbieru,Călin Hera, Cell61, Dan Pătraşcu,Dănuţ Tănase, Dumitru Agachi, Elena Agachi, Elena Marin Alexe, Flavius Obeadă, Gabriel Ursu, Gabriela Savitsky, Geanina Lisandru, Cristian Lisandru, Cristian+alvalia, Ioan Bistriţeanu, Ioan Nicuţ, Iulia, Ioan Usca, Lady A, Nea Costache, Teo Negură, Simion Cristian, 

Din nou, pe blogspot

foto

Am revenit pentru moment pe blogspot.com. Şi o să continui să scriu şi să postez comentarii acolo unde gasesc că sufletul rezonează. Bun regăsit.

Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor,
iertaţi-i că sunt hulpavi şi puşi pe sfadă,
aşa cum vă iertaţi vouă inşivă,
iertaţi porumbeilor,
ascultaţi-le gânguritul sublim,
mai cu seamă în tet-a-tet.
Ce înseamnă, ce poate însemna scârnavia
pe care o lasă în urmă
sau bolile pe care le poartă în ciocuri,
ce pot însemna toate acestea
pe langă guşile lor superbe,
pe lângă marele simbol ?
Iertaţi porumbeilor,
oameni, iertaţi porumbeilor

şi apoi
iertaţi-vă vouă inşivă
aşa cum aţi iertat porumbeilor.

Mutări

M-AM MUTAT AICI mulţumită lui Mircea Popescu
Site-ul e in curs de definitivare :)
Vă aştept cu drag !

Soarele de aur

Soarele de aur, peştişorii
argintii prin stuf de peruzea,
verzi privelişti zări săgetătorii,
strigătul din sângele tău "da" !

Mai aproape-i sângele ca peştii
înota-vom pân' s-o face zi
amândoi pe cursul răvăşit al nopţii
inimile reci ne-om încălzi.

Verzi privelişti, zări săgetătorii
soarele-mi salută visul "da"
Soarele de aur, peştişorii
argintii prin stuful ce-nverzea.

Dincolo de nori

foto

Noaptea m-a ascuns în întuneric până a răsărit luna poleită cu vedenii de argint. Oare cum o fi fost la începutul lumii? Exista atunci un frumos grandios, frumosul pur în care se măsurau gesturile ? Căror legi se supunea universul de sensuri adânci când puterea din lumina aştrilor erau singurele şanse ale vieţii? Ce însemna înţelegerea că fiecare secundă de viaţă reprezintă o alegere ?

Vino, orbule

foto

Vino, orbule
am să te ajut să treci strada.
A fost pesemne un dezmăţ al maşinilor
ori s-au lenevit măturătorii,
asfaltul e lunecos al naibii.
Ah, ce mai mint !
De fapt îmi doresc
satisfacţia minimă
de a fi ajutat un orb să treacă strada.
De fapt
am de gând să-l urmez pe acest orb;
nu mai ştiu
încotro s-o apuc.
Am nevoie de o călăuză,
de preferinţă un orb.
Orbii nu umblă niciodată
fără ţintă.

Cu atâta grijă

Te-am cules din adânc de fântână
şi te-am adus acasă pe drum ocolit,
cu atâta grijă de a nu te pierde
încât după câţiva paşi am înfrunzit.
Te-am amestecat în aluatul cuminte
şi te-am frământat îndelung fermecată
încât nepăzită, propria-mi umbră
s-a strecurat în aluat.
Apoi te-am aşezat uşor pe vatră
şi te-am copt din amiază în amurg
tot furând cu ochii, de departe
din trupul tău câte-un coltuc.

A reprima

Anecdota:

"Joe şi micuţa lui fiica s-au dus să viziteze un parc de distracţii. Pe drum s-au oprit să mănânce - le era foame. După ce şi-au potolit foamea au continuat plimbarea prin parc. Trecând pe lângă o tonetă cu floricele de porumb, micuţa a spus: 'tati vreau...' dar Joe i-a luat-o înainte şi i-a cumpărat floricele. Apoi, când au ajuns în dreptul unei tonete de îngheţată micuţa a strigat din nou : 'tati, vreau...' Joe s-a oprit, dar de data aceasta a spus: 'Vrei, vrei! Ştiu ce vrei - îngheţată !'

'Nu, tati !- s-a smiorcăit ea - vreau sa vomit !'.

 Ea asta voia de la inceput."

Dar cine a înţeles ? 

A reprima înseamnă să nu-ţi asculţi natura intimă. Reprimarea este un truc care te face sa lupţi împotriva ta prin crearea unui conflict interior care slăbeşte voinţa.

Recomandare

Dacă aveţi 20 de minute încercaţi chestia asta :)

Speranţe

Într-o lume măsurată într-un vas de sticlă viaţa nu cunoaşte griji. E îndestulătoare, după dărnicia stăpânului. E spaţiu de-ajuns. Şi lumină. Peisajul de verde sănătos e mai ceva ca în Ţara Utopiei.

Acolo s-a născut şi floarea apelor adusă la lumină pe oglinda ei. Pluteşte ca un nufăr mărunt, mărunt. Când se coace, bobocul se ridică la capătul unui fir de spirală. Unele fire poartă însemnul copilelor, altele ale feţilor frumoşi. Din ultimii se desprind bulgăraşi de aur care plutesc abandonaţi pe apă în căutarea fecioarelor. În clipa în care se cunosc, speranţele devin realitate. Un miraj sub sticlă, o mişcare prin sine sub privile noastre nestânjenite, discrete.

Săbuinţă

foto

Într-un pumn de ţărână, sub un colţ ascuţit de stâncă se ridica un mănunchi de flori albe, cu petale ca nişte raze stelate ocrotind un miez întunecat, aproape negru. La marginea petalelor strălucea o aureolă din lumină tremurată. Căutătorul meu s-a opintit pentru ultima oară şi s-a aruncat să smulgă florile. Într-o clipă de gândire m-am hotărât, l-am prins de mână şi i-am spus:

- Să lăsăm să vină şi alţii să cunoască bucuria dulce la capătul unui suiş anevoios. Să lăsăm acolo floarea de colţ.

M-au cuprins fiorii când am măsurat îndepărtarea.

Emoţii

foto

Deşi trăim stări afective vii şi puternice încercăm şi reuşim de cele mai multe ori să transmitem în exterior doar linişte. În unele cazuri stările emoţionale devin stimuli pentru faptele noastre şi sporesc puterea atunci când "de bucurie, omul este în stare să răstoarne munţii" şi în acest gen de stare afectivă omului îi este greu să tacă. Alteori avem o atitudine contemplativă sau defensivă atunci când de frică "ni se taie picioarele". Însă de foarte multe ori omul se închide în sine atunci când trăieşte un sentiment puternic şi ceea ce decurge din asta îmbracă un aspect frumos dar steril.

Ninge

Ninge cu duminici.

Zăpada îngheţată trozneşte sub picioare.O lună de-o albeaţă halucinantă luminează dinspre hăuri străzile oraşului tăcut. Aerul rece şi proaspăt mă îmbată ca de-o bucurie rară şi secretă iar eu ştiu ce este: fericirea care se colorează violent cu luminile infernului.Din gândirea suverană şi divină care ne supraveghează urâtul şi  alungă ranchiuna lăsând altora izbânzile, se desprinde acceptarea ideii că existăm.

Doişpe, treişpe

La gradul doisprezece pământ şi mare-s una
Ca velieru-n hulă e-al lumii plâns barbar.
Se rup pocnind parâme, stâlpi de granit sparg duna,
Şi forme zboară. Rupte-s bufnind, crengi de stejar.

La gradul doisprezece silit să ieşi din casă,
Să-ţi iei de la prieteni rămasul bun - cam greu!
S-ar cuveni mai bine o bombăneala trasă,
Dar ochiu-ţi lăcrimează un straniu curcubeu !

La gradul doisprezece furtuna sufletească
Cu ce-o măsori, cu ce străbate-n sânge ?
Măsura nu e, cât ar mai vrea sa crească,
Nu-mi explica fiorul, nici chinul cât s-ar strânge !

La gradul doisprezece în barca de salvare
Se sfarmă nava albă când val metalic trece,
Prin ziua sfâşiată ca pescăruşu-n zare.
La gradul doisprezece plus unu, treisprezece !

La gradul treisprezece stârnită-n om furtuna.
Cu vremea s-or retrage în matcă apa, viaţa,
De mentă-nfloritoare oraşul iar răsună,
Din nou curat ne-ntâmpini soare : bună dimineaţa !


şi o piesă genială, Enjoy !

Vis

Fie-ţi urcuşul preasfânt,
Soare,
ce urci cu tărie, pururi
realcătuindu-mă
după înalta voia ta.
Infaşă-mă
într-o mănuşă.

De dincolo de fereastră
un tânar arbore
întinde mâna.

Copilul a văzut în somn
o jucărie nemaivăzută.
Fie-i să aibă parte
de o mănuşă caldă
şi nedespărţitoare-de-mână.

Recomandare

foto

Oferta de coaching gratuit cu ocazia Săptămînii Internaționale de Coaching e mai bogată. Astfel că Ioan Nicuţ te invită să ai curaj şi să profiţi de o şedinţă gratuită. Ești sigur că vrei să pierzi ocazia să lucrezi cu un coach profesionist certificat de o școală din Statele Unite? 

"Prima serie de 14 sesiuni gratuite de COACHING epuizata. Am extins-o cu una noua de 10 din care am consumat deja 2. Te bagi sau ratezi?"

Contactează-l prin intermediul inbox-ului de pe Facebook şi fă-ţi o bucurie.De ce nu  ?

Nimeni nu vrea să stea "gol" în mijlocul străzii

"Şi când cineva spune: "Descotoroseşte-te de această viaţă nefericită, renunţă la suferinţele pe care le cari inutil dupa tine" intervine o problemă foarte semnificativă: "Asta e tot ce am! Daca mă descotorosesc de ea o sa fiu un nimeni, îmi voi pierde identitatea. Cel puţin acum sunt cineva - cineva nefericit, cineva trist, cineva în suferinţă. Dacă renunţ la toate astea, întrebarea care se pune este: Care va fi identitatea mea ? Cine sunt eu ? Nu ştiu care este drumul înapoi acasă şi tu mi-ai luat ipocrizia, falsul cămin care mi-a fost creat de societate. Nimeni nu vrea să stea gol în mijlocul străzii. Este mai bine să fii nefericit - cel puţin ai ce să porţi cu toate că este vorba de nefericire - însă nu-i niciun rău în asta; toţi ceilalţi poartă acelaşi fel de haine. Dacă renunţarea la nefericire este într-adevar atât de uşoară pe cât spun eu că este, atunci toate religiile contrafăcute ar dispărea. Extazierea trebuie să fie făcută dificilă - aproape imposibilă - astfel încât oamenii să nu poată să spere în ea decât într-o viaţă viitoare, după călătorii îndelungate şi grele. Vreau să devii sensibil, sensibil din punct de vedere estetic la toate aceste lucruri. Te vor face să fii mai uman, vor crea în tine o mai mare delicateţe, o mai mare recunoştinţă faţă de existenţă Şi în cazul meu nu este vorba de o chestiune teoretică. Pur şi simplu am acceptat neantul ca fiind o uşă - pe care o numesc meditaţie, care este doar un alt nume pentru neant. Iar în momentul în care se petrece neantul începi brusc să te afli faţă în faţă cu tine însuţi şi toată nefericirea dispare. Primul lucru pe care îl faci este pur şi simplu să râzi de tine, de cât de idiot ai putut să fii. Această nefericire nu a existat niciodată; tu ai creat-o, cu o mână şi ai încercat să o distrugi cu cealaltă - şi natural că ai fost scindat. Este absolut uşor, simplu. Cel mai simplu lucru din existenţă este să fii tu însuţi. Nu necesită niciun pic de efort; te afli deja acolo. Doar o aducere aminte... doar să te descotoroseşti de toate ideile stupide pe care ţi le-a impus societatea. Taci, stai la uşa neantului; încă un pas în faţă şi ai descoperit cea mai mare comoară care te aşteaptă de mii de vieţi." Osho

Pentru cunoscători: C.G.Jung s-a inspirat în cercetările sale din tradiţiile orientale: kabala, hinduism şi din astrologie pe care le cunoştea la perfecţie. Nu a dispreţuit nimic din acest amestec intercultural câtă vreme putea să explice "cunoaşterea şi experienţa" umană. Jung presimţea că civilizaţia noastră va avea multe de învăţat de la Orient iar interesul actual pentru budism este o confirmare în acest sens.

Din libertate

Iată de ce dacă eşti profund îndrăgostit de mine va exista şi o rezistenţă profundă. Ele se echilibrează una pe cealaltă. Oriunde există dragoste există şi rezistenţă. Din orice loc de care te simţi puternic atras ţi-ar plăcea să şi evadezi pentru că a fi puternic atras înseamnă să încerci abisul şi să constaţi că nu mai eşti tu însuţi.Când dragostea este puternică, ego-ul poate încerca să triumfe chiar pentru o bătălie pierdută. De aceea mulţi oameni trăiesc fără dragoste preferând un ego triumfător. Însă atunci când din libertate vine şi capitularea, omul se îmbracă de o sublimă frumuseţe iar esenţa sa lăuntrică îi înnobilează mintea.

Când nu ştim unde rulează filmul

Ochii care privesc fumuseţea o şi creează. Inima care simte frumuseţea o şi transmite. Mintea care gândeşte binele îl şi înmulţeşte. Pentru că oamenii au reprezentări cu ajutorul percepţiei, lumea adevărată se află în interiorul nostru iar ceea ce credem că este în afară reprezintă o proiecţie. Filmul experienţelor umane se desfăşoară pe ecranul interior. Ceea ce vedem a fi experienţă reală palpabilă a vieţii este „ecranul de la cinema”. Confuzia pe care o facem la acest nivel este milenară iar oamenii se chinuie să devină conştienţi că „lumea palpapabilă este ecranul” deşi filmul rulează în mintea noastră.De câte ori ne repezim să schimbăm realitatea acţionând asupra celor din jurul nostru şi de câte ori alergăm înnebuniţi să schimbăm circumstanţele e ca şi cum la cinematograf ne-am repezi să schimbăm filmul prin acţiuni asupra ecranului. Acest tertip ne reuşeşte uneori numai pentru că de fapt am schimbat filmul în mintea noastra.Când nu ne reuşeşte este pentru că am uitat unde ruleaza filmul; vrem să schimbăm imaginile de pe ecran în timp ce în minte rulează exact ceea ce nu vrem sa fie. A doua confuzie provine din neînţelegerea că oricare altul din preajma noastră face aceeaşi confuzie, adică îşi creează propriul film.Când filmele se potrivesc vedem lumea cu aceeaşi ochi; reuşim să comunicăm, să ne apropiem, să ne sprijinim, să creăm împreună în diferite moduri. Când filmele noastre conţin diferenţe esenţiale, personaje, concepte şi idei diferite s-ar putea chiar să fim în conflict. Suferinţa poate dispare atunci când înţelegem că scenariile se schimbă în mintea noastră asumându-ne în acelaşi timp schimbarea pe care o pot aduce cu sine orice alt scenariu, actori şi evenimente.

Poezie de sâmbătă

Cântec

"Ciolănoasă-mi stă vederea
ca şi cum ar îngheţa
o ninsoare pe puterea
doamnă, doar a dumneata.

Dacă mergi se mişcă lumea
dacă stai se naşte oul
Se repetă astăzi ciuma
a urechilor - ecoul.

Rupe-mi tu ce este rupt,
Curcubeul, beul, eul
Doamnă veşnic dedesubt
îţi sărută talpa zeul."

NICHITA STĂNESCU

Fântâna seacă

foto

Într-o dimineaţa m-am trezit pustie ca o fântână secată.Ghizdurile nu mai adulmecau din adâncul întunecat mireasma de limpede şi nici cumpăna nu mai gemea sub dulcea povară.Un pumn de nisip,atât mai făgăduia fântâna.Nu mă mai priviti ochi şi guri de copii! Singurătatea nu începe când copiii cresc mari şi se duc,ci când nu mai ai ce le da.Unde-mi sunt stropii sonori,unde sunt? Îmbiaţi trecatorii:"beţi,o beţi oameni şi ierburi, cufundaţi-vă chipul în vadră. Găleata zdreleşte scrăşnind seaca piatră.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.


later edit:
Ajnanina mi-a trimis un cadou vizual. Merită să-l priviţi
Iar eu postez aici continuarea pana la 970 de semne. Mi-a parut rau dar si provocator sa-i  modific sensul final.

Look at me

foto

Maniera este expresia involuntară sau incidentală pe care o dăm gândurilor şi sentimentelor noastre cu ajutorul privirii, tonului şi gesturilor.Priveşte chipul celui cu care vorbeşti dacă vrei să-i cunoşti adevăratele sentimente fiindcă omul îşi poate stăpâni mai uşor vorbele decât expresia feţei. Anumite acţiuni pot fi făcute cu intenţie (bună sau rea), iar anumite declaraţii pot fi repetate din rutină. Modul în care facem o favoare este de multe ori socotit mai de preţ decât însăşi favoarea. Obligaţia reală poate izvorî dintr-o serie de motive îndoielnice: vanitate, afectare sau interes; cordialitatea persoanei care ţi-a făcut binele şi care te întreabă ce mai faci sau îţi strânge mâna, nu poate da loc niciunei interpretări greşite. Felul în care faci ceva, indiferent ce, marchează măsura şi forţa gestului şi decurge în chipul cel mai nemijlocit din sentimentele tale imediate sau obişnuite punându-şi pecetea pe caracterul faptei; restul de acţiuni poate fi executat şi de un automat.

Thinking

desen

Cât de mic este cosmosul, cât de jalnic şi de plăpând în comparaţie cu luciditatea umană, cu o singură amintire individuală şi cu exprimarea ei în cuvinte. Pentru amintirile şi impresiile copilăriei suntem recunoscători. Ele ne-au oferit un veritabil Eden de senzaţii. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să meditezi la fiorii care  aparţin armonioasei lumi a copilăriei perfecte şi care deţine în memoria noastră un contur plastic firesc, trasat fără efort. Abia când apar amintirile adolescenţei memoria începe să devină capricioasă şi posacă.În ceea ce priveşte capacitatea de a înmagazina impresii, copiii trec printr-o perioada de geniu, de parcă destinul încearcă să fie drept cu ei dăruindu-le mai mult decât li se cuvine având în vedere cataclismul care urmeaza să lichideze lumea pe care au  cunoscut-o.Dar chiar si asa, misterul individual ne va chinui mai târziu.Nu poţi găsi nici în mediul înconjurător şi nici în ereditate instrumentul care modelează şi care imprimă vieţii complicatul filigran al cărui model devine vizibil doar atunci când lumina artei este făcută să răzbată prin tichia de măscărici a vieţii.

Comunicare

foto

A comunica – un verb obsedant al călătoriilor, al epocii contemporane. Comunici cu pietrele străzii, cu zidurile, cu apa şi orologiile bătând orele, cu feţele întâlnite întamplator pe stradă, cu oamenii lângă care stai la o masă, cu bătrânele doamne şi domni pe care îi întrebi ceva pe stradă - direcţia spre nu stiu ce muzeu sau staţie de metrou –şi amabilitatea lor, graba lor să-ţi răspundă, să-ţi clarifice totul.

Însă de atâtea ori mă lovesc de suprafeţele agreabile, de acest comunicabil-incomunicabil alunecos, un fel de graniţe care aparţin altui timp, străin, ostil, grăbit. Felul singular al unora – perfect adaptat – oameni ai unui alt ritm – ştiinţa lor de a rămâne deasupra, neimplicaţi, felul indiferent în care te aproba, distant : „ Oh, da ?… de acord !” Mi se pare că nici nu mai ştiu să deteste, să se exalteze, să fie sentimentali, să fie buni, nebuni, egoişti, grosolani, dar…fireşti! Nu, ei sunt perfect politicoşi, distanţi „Oh, da?” – ceva între exclamare şi interogaţie, un acord neutru, neangajant de fapt, superioară detaşare – un fel de a aluneca în discuţii, de a reteza discuţii.

Doamne, de atâtea ori le-am invidiat detaşarea, de atâtea ori m-a intrigat acest fals interes – amuzament de fapt, această pojghiţă de atenţie, răsul de suprafaţă, fără vârstă, uniformizant ! Dar i-am cunoscut atât de puţin – şi apoi cine poate spune care-i felul de participare cel mai omenesc , cel al milei, curiozităţii, interesului până la asfixie, „grija” aproapelui sau felul acesta al lor elegant, liber, expeditiv – acest sentiment social contemporan – de neparticipare,  izolare – autoaparare ?

 Pentru că nu am timp pentru sufletul meu, adică să creez ceva bun, am postat acest text mai vechi. Vă aştept să-l comentăm împreună.

HELP !!!

Şi tu poţi contribui ! Orice sumă, cât de mică, poate salva viaţa IOANEI , o tânără de 17 ani, elevă la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, care a fost diagnosticată cu cancer rinofaringian.

Fă cunoscut acest APEL, te rog !


Update:
conturile deschise pe numele mamei, Spahiu Laura  la Banca CR Firenze Grant :
Cont RON : RO 18DARO001800060328RO01
Cont EUR : RO72DARO001800060328EU01
Codul Swift: DAROROBU


sau la BCR in contul:
RO47RNCB0318083497360001


Familia tinerei vă mulţumeşte pentru generozitate !

Love is being loaded

foto

Când eşti într-o relaţie profundă cu cineva, apare o mare nevoie de a fi singur. Începi să te simţi obosit, epuizat - bucuros obosit, fericit obosit, dar fiecare emoţie este istovitoare. Începutul relaţiei a fost minunat, dar acum ai vrea să treci la singurătate, simţi nevoia să te aduni, să te înrădăcinezi iaraşi în fiinţa ta. În iubire te muţi în fiinţa celuilalt şi trăieşti senzaţia că ai pierdut contactul cu tine însuţi. Acum simţi nevoia să te regăseşti. Dar când eşti singur apare din nou nevoia de iubire. Singuratatea te face prea plin. Iubirea iţi primeşte darurile. Iubirea te goleşte ca să te poţi umple din nou. Ori de câte ori te simţi golit de iubire, singurătatea pare că te hrăneşte şi te integrează. Acesta e ca un ciclu. Fă persoana iubită să-şi dea seama de acest ciclu

reedit

Iarna nu-i ca vara

foto

Dacă cineva vrea să te sperie ca să te supună mai uşor o să înceapă prin a-ţi distruge inteligenţa.Să te clatine din rădăcini.Să nu mai ai încredere în tine.Trebuie creată teama şi trebuie creată şi lăcomia.Pariu că iarna nu-i ca vara?Oricât de multe probleme ai avea,ai mai multă inteligenţă decât probleme.Un om inteligent nu e lacom. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine mai eşti în stare să ataci viaţa cu aceeaşi forţă. Şi atunci stochezi.Iarna car şi vara sanie.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

Putere

foto

Puterea câmpului magnetic sau de atracţie care se aşează în jurul unui om aflat la nivelul iubirii necondiţonate întrece orice imaginaţie. Aflaţi alături de prezenţa unui om care poartă acest câmp, ne putem simti indragostiţi pe loc dacă avem nevoie să iubim. Intenţia noastră interioară creează modul în care relaţionăm cu această persoană. Nevoile exprimate de noi în interior ca priorităţi ale vieţii vor apărea în conştiinţă şi în minte instantaneu.

Dacă ne aflăm într-un câmp de iubire necondiţionată şi nevoia noastră esenţială este aceea de a iubi, ne vom simţi indrăgostiţi .

Dacă avem nevoie să fim iubiţi, ne vom simţi atraşi de iubire şi aceasta ne va schimba automat dispoziţia mentală şi sufletească.

Brusc, într-un câmp de putere de acest calibru, vom accesa o stare de bine, de pace, de bucurie, de gândire pozitivă. Cum spunea David Hawkins: cei mai mulţi oameni se vor bucura de prezenţa iubirii necondiţionate în prima fază, pentru ca apoi să fugă din calea iubirii. Câmpul iubirii necondiţionate este atât de puternic şi de curat încât simpla sa prezenţă printre oameni generează purificări extraordinare. Suntem constrânşi de prezenţa iubirii să renunţăm la toate condiţiile pe care i le-am pus vreodată. Aceasta va atrage schimbări de proporţii şi va deveni motivul esenţial al fugii de iubire.

Emoţiile care însoţesc detaşarea de vechile credinţe sunt atât de puternice încât cei mai mulţi oameni nu le pot depăşi niciodată.

Premiu

Am fost premiată de Cell 61, un bun prieten în ale PA-urilor cu premiul "Superior scriber award",  iar pentru că e vorba de nişte reguli, mă supun acestora şi scriu poezia de mai jos :) 

Cele cinci îndatoriri ale premianţilor:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Mulţumesc Cellini pentru prietenia ta.Încerc să transmit mai departe acest premiu, aşa cum spune regula lui. Pentru că ceilalţi prieteni de PA-uri au fost deja premiaţi, o să-l transmit către : Lady A, Ajnanina, A.Dama, Elena Marin Alexe, MeetTheSun. Cinci fete cucuiete, talentate scriitoare şi suflete nobile, alese.

Fii devenirea ta

foto

Cine eşti tu ? Cineva îţi spune că eşti frumos, aşa că eşti frumos.Şi altcineva îţi spune că eşti urât, aşa că eşti urât.Şi altcineva îţi spune că eşti minunat, aşa că eşti minunat. Şi alticineva îţi spune "n-am văzut în viaţa mea o fiinţă mai odioasă", aşa că eşti o persoană odioasă. Şi oamenii continuă să spună iar tu acumulezi toate aceste condiţionări. Şi aceasta este imaginea ta despre tine. Din această cauză imaginea ta este contradictorie şi ambiguă. Din această cauză ţi-e frică şi nu ai un centru integrat aflându-te în strânsoarea mâinilor din trucul societăţii.

Mă-ntămpină, când vin

Întâmpină-mă când mă-ntorc din luncă
şi pe-ai mei umeri simt istov de coasă
şi pe-ai mei umeri ceru-ntreg apasă.
Simt pâcla serii-n pumnul ars de muncă.

Întămpină-mă când mă-ntorc din luptă
când freamătă oţelul şi ochii-mi taie,
când totuşi truda nu mă încovoaie
cu ruga-i de pojar oricât mă-nrfuntă.

Ireversibil, vană-anitnomie-
un fulger dalb pe negrii nori se scrie,
pe câmpul ars zburătăceşte-o vie-otravă,
de mlade verzi cu-a tale mâini fă-mi parte
când mă reîntorc din hăuri ori din slavă,
când mă reîntorc din viaţă, nu din moarte !

Ţeluri

foto

" E trist să trăieşti într-o lume în care numai cel dintâi contează.” Octavian Paler

Gestionarea lipiciului

Născându-mă  a doua zi de Paşte, când toate ursitoarele erau înlănţuite-n joc de mâini, nu mai era nimic sub soare care să privească negru-asfalt după o Sfânta noapte de Înviere, iar eu am început să cer ceva mai mult ca ţâţa mamei. Cu gânduri dintre cele mai fragile, o ursitoare a răsturnat borcanul de lipici al pruncilor născuţi de ziua sfântă peste mine, îmbrăţişând pământul în leşin. Subţirea-mi epidermă, cu sete a băut din magic elixir. Lipici, lipiciul epidermei mă chinuie şi acum.

Cărarea

foto

Cărarea cerbilor îmi e cărare,
Stog de trifoi ţi-e inima.
Dar cine-mi spune mie, oare
Ce nume poartă lunca ta.

Felia de piatră cu-ochi reci
În crângul selvei se ascunde
Dansează grindina când treci
Ferindu-şi gleznele rotunde.

E mult lăstarul albăstrui
Care-ţi cunoaşte dragul nume
Un tunet sună-n struna lui
De tine pomenind, anume.

O zi de decembrie

foto

Era o zi de decembrie cu aripi ce bateau în evantai sonor. Predicam fiinţei mele nu ştiu ce slove şi mă încurcam înaintea finalului de pasul gândului tău ce-şi revendica logica.Iubirea stătea pe cântar şi aştepa cuminte să merite după câteva piruete de numărat.Te admiram de la geam cum descoperi punctele cardinale ale identităţii eului meu."Frumuseţea unei flori e cifrată în sămânţă,dar adesea sămânţa poate fi halucinogenă"-îţi spuneai-"şi nu mai apuc să mă culc cu tine de atâta veghe,patule,vecine.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

Nichita mon amour, când cântă

Cântec fără răspuns
"De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă de vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare ?


De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare ?...


De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră ?


De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele ?


De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger."
NICHITA STĂNESCU

M-am gândit să rup un fir din iarbă, să-l sărut şi să i-l trimit lui NICHITA după cum făcea şi el nu de mult.Dar iarba este sub zăpadă, adică nu este. Faptul că am luat la cunoştinţă despre asta m-a întristat şi abătut astfel că nu-mi mai rămâne decât să mă gândesc cu gânduri pline, de cutremurată stimă şi să scriu cu vorbe scrise de creionul care-l ţin în mână. N-au fost oameni mulţi atât de curaţi precum ESTE NICHITA.