Sorin Hadârcă's Reviews > Concert la sfârșit de iarnă

Chiar mă întrebam, oare de ce Kadare nu-și încearcă puterile pe curse mai lungi? Felul lui de a lega cuvintele în istorii e superb, dar rezultatul e cel mai des o nuvelă sau un roman nu prea lung. Și poftim, dau de acesta, pe care scriitorul albanez l-a clasat printre cele trei romane "curajoase". ("Palatul viselor" și "Firmanul orb" sunt celelalte două.)

Mă așteptam la ceva mai mult, dar chiar și așa, o serie de teme sunt abordate cu cea mai pură genialitate. Le remarc pe următoarele patru:
1. Indiferent de coloratura ideologică, relațiile umane întotdeauna converg la "nunți, botezuri și cumătrii". Fără îndoială socialismul lăsa suficient spațiu pentru îndrăgostiri, ambiții, solidaritate și vrajbă. Chiar și în Albania;
2. În totalitarism liderul e o figură aparte, un semi-zeu. Trebuie să fii clarvăzător ca să-i deslușești natura tiranică. La moartea conducătorului se plânge. Înțelepciunea lui e indiscutabilă. Nouă ne-a trebuit un liberal precum era Gorby ca să deschidem ochii;
3. În totalitarism realitatea nu apare niciodată în negru sau alb. Nu există "așa a fost" până ce nu e demonstrat contrariul. Versiunea oficială e aproape întotdeauna o minciună, dar adevărul se prezintă sub forma unei duzine de ipoteze. Poftim de pricepe.
4. Relațiile dintre state seamănă foarte mult cu cele umane. Prieteni la cataramă, fratele mai mare, gelozie, dispreț, ură. E drept că de latura "sentimentală" a geopoliticii se ocupă conducerea. Poporul suportă consecințele și duc târâș-grăpiș "povara istoriei"

De ce patru stele și nu cinci? Unele linii de subiect s-au rătăcit. (Cum a murit Ana?) Metafora lămâiului (câte se întâmplă în lume până rodește un lămâi!) e prea trasă. Per total un "happy end" pentru Enver Hodja. Dar mă rog, în '81 și pentru asta era nevoie de curaj.