Valeriu Gherghel's Reviews > Arta de a avea întotdeauna dreptate

O carte folositoare și amuzantă. Autorul a redactat-o pe la 1830-1831. Nu se știe prea bine în ce scop. Poate și-a dorit o controversă cu Hegel și se pregătea teoretic (și practic) pentru ea. Din păcate, Hegel a murit în 1831 de holeră. Da, da, în timpul unei epidemii.

Pentru Schopenhauer „a avea dreptate” înseamnă a-l înfunda pe adversar printr-un sofism. Dar asta nu înseamnă cîtuși de puțin a avea dreptate. Nu mai trebuie să insist. Autorul inventariază 39 de stratageme „cvasi-logice”, ar spune Chaim Perelman. Cea cu numărul 29 ar putea fi numită „Diversiunea” sau „Ba tu! Ba tu!”. Cînd un cititor îți reproșează că ai scris o recenzie superficială (pentru că ai frunzărit cartea și ți-au scăpat o mulțime de amănunte), poți replica spunîndu-i că și recenziile lui sînt superficiale. Nu accepți o discuție cu privire la propria recenzie (oricît de superficială ar fi), muți disputa în ograda lui. Citez: „Pînă şi cea mai mică ciondăneală între doi oameni ne arată că tendinţa spre diversiune este înnăscută: cînd unul îi face reproşuri celuilalt, acesta din urmă nu va răspunde aşa încît să infirme reproşurile respective, ci tot prin reproşuri” (pp.112-113).

Ultima stratagemă e specialitatea politicienilor de ieri, de azi și dintotdeauna. Aș numi-o „Porcăirea adversarului”. Părăsim tema discuției, ridicăm tonul și-l insultăm pe oponent: „De îndată ce observăm că adversarul ne este superior şi nu ni se va putea da dreptate, va trebui să luăm disputa la modul personal, să proferăm injurii, să ne purtăm ca nişte neciopliţi... Prin urmare, trebuie să devenim injurioşi, răutăcioşi, spurcaţi, mitocani” (p.139). Nu e greu...

În fine, Arthur Schopenhauer a fost interesat de știința logicii mai mult decît alți filosofi europeni din vremea lui și, oricum, mai mult decît filosofii europeni de azi, care produc un discurs de metafore și nu de argumente. Schopenhauer și-a dat doctoratul cu o teză despre „Principiul rațiunii suficiente”, care nu e numaidecît un principiu logic, dar se învață (și) la Logică: „Nici un efect fără cauză. Nici o opinie fără un temei / o justificare”.

Dar cine-și mai examinează astăzi critic opiniile, pentru a vedea dacă au temei sau nu? Nimeni. Avem capul plin de prejudecăți, de „bazaconii” (de opinii împărtășite unanim), dar nici că ne pasă. Dacă le-am cerceta, ne-am îngrozi..

P. S. Firește că adevărul e mai presus de dreptatea noastră. Doar pentru sofiști dreptatea a fost mai presus de adevăr. În acest volum, Schopenhauer gîndește ca un sofist. Dar nu poți strivi pe cineva, în pofida adevărului, doar pentru că vrei să cîștigi disputa cu el. Acest triumf nu-ți folosește la absolut nimic. I-ai închis gura adversarului, dar nici tu nu ești mai breaz...