Odăile bunicilor, mai cu seamă cea dinspre drum, în care măicuța mă ținea lângă ea duminicile, când se gătea pentru vreo nuntă, miroseau mereu a busuioc și a roșcove.
Prin fereastra îngustă dinspre grădină, vedeam curtea și bătrânul nuc, cu lungi ramuri osoase, împletite de ani.
Ningea mărunt.
Ningea mărunt.
Fără să le pese de
ger, mișcându-și pripit ghearele, ca la
comandă, găini albe, pestrițe și roșii culegeau, parcă hoțește, boabele pe care mama le
risipea din poala șorțului ei de stambă albastră, păstrat mereu la îndemână,
agățat într-un cui în cămara de lângă bucătărie.
Duduia molatic
focul sub plită, aromă de tei pufăia în bătrânul ibric, fugea noaptea cu pierdutele-i vise.
Două paturi, perne moi cu fețe cusute în muște negre și roșii, pereți albi, scrobiți de câteva ori pe an, încărcați cu icoane și poze în rame subțiri de pai împletit, masa cu două sertare, unul al mamei, altul pentru actele tatei.
Ușa grea de lemn maroniu sta de strajă între partea bunicilor și camera noastră. Auzeam cum se trage zăvorul și imediat mâna măicuței mă trăgea după ea. Nu înțelegeam nicidecum de ce mama nu trecea niciodată pragul înalt.
Două paturi, perne moi cu fețe cusute în muște negre și roșii, pereți albi, scrobiți de câteva ori pe an, încărcați cu icoane și poze în rame subțiri de pai împletit, masa cu două sertare, unul al mamei, altul pentru actele tatei.
Ușa grea de lemn maroniu sta de strajă între partea bunicilor și camera noastră. Auzeam cum se trage zăvorul și imediat mâna măicuței mă trăgea după ea. Nu înțelegeam nicidecum de ce mama nu trecea niciodată pragul înalt.
Mă răsfățau cum
știau bunicii, mă ținea lângă ea, mereu temătoare, mama.
Fratele
meu avea să se nască un an mai târziu, în casa noastră, zidită într-o vară.//
Cu pâlpâiri de flăcări jucăușe în obraji, dimineața își limpezea alene mersul. În spațiul dintre sobă și ușă, nestingherit, focul țesea semne gălbui, miraculos joc de figuri în hârjoană.
Cu pâlpâiri de flăcări jucăușe în obraji, dimineața își limpezea alene mersul. În spațiul dintre sobă și ușă, nestingherit, focul țesea semne gălbui, miraculos joc de figuri în hârjoană.
La cinci ani, viața
începea cu noaptea în cap.
Ningea
cuminte… mama și nucul, urme de păsări, boabe și pași, curtea și
norii, într-o amețitoare, neisprăvită poveste.