Sfantul şi marele
mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam
bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în
taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să
mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra
creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a
nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei
lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau
două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici,
Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie
şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel
ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea
preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de
bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare
mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori
casei lor.
După multă vreme au
fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de
milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire
Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor,
care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind
lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să
poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de
rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana
adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana
Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învăţat
pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre
Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea
necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut
adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu,
care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi,
închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând
în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă
cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea
lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca
pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl
lumină şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită,
părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie
moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.
Auzind atunci
împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la
dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi
vitejia în război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul,
zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini,
ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel
răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la
Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a
mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea,
precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt
Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi
dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut
împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi
aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte
tare.
Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu
sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor,
a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în
Tesalonic.
Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată
averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a
însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul,
pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le
trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte bogăţia cea pământească, ca să
căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se
înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt
adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea
împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat
închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu
în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi
veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe
sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga,
grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să
îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea
din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele,
Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea,
când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta".
Sfântul Dimitrie
şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe
Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de
picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: "În
numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste
toată puterea vrăjmaşului", a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în
temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină
mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie,
pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi
biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i acestea, i-a şi pus cunună pe cap.
Iar sfântul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru
Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi sfântul se aprindea cu inima către
dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.
În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti;
pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci
când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi
săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de
lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte
primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de
lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era
şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu
virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte.
Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi
ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin
Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi
mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând
să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a
spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de
la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv
ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci,
i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi
Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să
ne luptăm amândoi!". Împăratul, şezând la loc înalt şi privind pe oameni
luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de
douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ţi
cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu
îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te
îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa".
A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd
viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el".
Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi
a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele
ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie,
mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor,
i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia
oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?" Sfântul
Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu
puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă
le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe
care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi
să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după
cuvântul Sfântului Dimitrie.
Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată
noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui
Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. "Precum Lie a fost aruncat
în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca
de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie"
- aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor
cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită,
iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.
Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au
intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune,
l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în
coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci
sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au
şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa,
sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea
pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat
în taină şi l-a îngropat.
Când Sfântul Dimitrie
a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea
lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat
haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în
sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi
gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul
şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a
poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga
cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică
după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.
Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra
mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau
multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari,
slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de
o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic
Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se
aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a
sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie,
plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă
în semn de mulţumire.
Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au
fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi
nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea
de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ
moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul
care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru
aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a
ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic
Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur
şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat
bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la
locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească.
o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să
nuîndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel
înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe
minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului,
căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era
cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i:
"Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme". Astfel făcând
el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela.
Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului
mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni
din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi
curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se
săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau
în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.
Apoi a fost o foamete
mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul
mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame,
s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi
ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în
Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.
Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în
Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfântă Sofia, a
trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele
Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici
noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstită raclă a
sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas
înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniţi". Toţi cei ce erau
acolo au căzut de frică şi, luând numai ţarină din acel pământ, s-au dus la
împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit.
Iar ţarina luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate
împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele
bisericii.
Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului
Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind
îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig
necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în
biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a
mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi este
plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le
aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea.
Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte". Onisifor,
sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a
uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura
luminările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de
dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care,
aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi,
rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins
mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i:
"Iarăşi faci acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas,
a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici
care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a
mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi
a sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au
înspăimântat, auzind aceasta.
De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de
năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind
război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de
barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit,
care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic
Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului
de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie
înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea
feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui
Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru.
Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce
intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce locuieşte
aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: "Ce
aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i
spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis:
"Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre
noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul
Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană. Era
luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la
dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au venit
l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: "Vă
mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au
răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca
să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea
vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul.
Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea
voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi". Apoi
Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi
Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea
în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu
cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns:
"De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la
sfinţia ta".
Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice
Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne,
Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea
nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău,
şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate
şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă
cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul
pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu
pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu
toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur
eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră:
"Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A
zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până
la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a
intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu
dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în
vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna
foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de
cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a
doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire
asupra vrăjmaşilor.
Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul
mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până
aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de
la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele
plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra
cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.
Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui
episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus
până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi
robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi,
ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite
la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi,
păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul
lor, le-a zis: "Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare,
anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânza curată chipul
aceluia, ca şi eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie
nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu
îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l
cinsteşti, ci să-l batjocoreşti". Iar stăpânitorul a zis: "În mâinile
mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce
vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi
îndată". Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire
chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au
terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef,
s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: "Să nu te
mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor
are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim
sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea
cumplită". Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum
oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe acele
fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul
său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se făcea
cântarea cea de toată noaptea.
Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea,
deşteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?"
Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic
şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au
mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate
le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi
au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus
înaintea altarului.
În vremea în care era
să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva
creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al
lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari,
acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la
Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la
Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi
s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: "Bucură-te
Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te şi
tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creştinii aceia auzind astfel
de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul
către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te
duci?" Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: "Pentru păcatele
şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o
păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo
şi mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii
ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".
Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: "Eu tot asemenea am
pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am
izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa.
Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de
la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea să fie cucerită de agareni.
Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă
duc unde îmi va porunci". Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la
pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de
la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii
aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind
vedenia şi minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost
cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui
Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la
toată făptura, în veci. Amin.
Sursa -
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir