Îmi place să experimentez rețete noi de bucate încă din copilărie. Din nefericire din anul 2000 am flat că sunt diabetică și atunci aria experimentală s-a redus, volens-nolens.
Totuși mai încerc din când în când să produc unele deserturi care să nu conțină prea mulți carbohidrați. Cred că ceea ce numesc eu plăcintă cu mere și praf de roșcove răspunde acestui deziderat.
Ca materie primă am folosit două kilograme de mere, unele roșii și aromate, dar nu gen deliciosus sau ”bot de iepure” pentru că voiam să fie un pic mai acrișoare, și trei linguri cu vârf de praf de roșcove. Praful l-am cumpărat de la Bebe Tei din Plaza Mall, dar cândva am găsit și la supermarket. E posibil să se găsească și la Plafar. Am mai folosit aproximativ 70g de unt (irlandez fără sare, că altfel tușesc)
Nu am folosit foi de aluat ci tortilla cam de dimensiunile unei crătiți de 4l. Erau patru la pachet, deci au ieșit trei straturi.
Am curățat merele de coajă și de căsuța cu sâmburi, le-am ras (la robot) iar ca storcător de suc l-am folosit pe soțul meu (a ieșit destul de mult, l-am combinat cu suc de portocale și are un gust excelent). Rezultatul l-am amestecat cu praful de roșcove și l-am așternut uniform pe fiecare din cele trei tortilla unse cu unt. Cratița am tapetat-o cu hârtie specială pentru copt, unsă cu unt înainte de a așeza prima tortilla.
La final am acoperit ultimul strat de mere cu ultima tortilla unsă cu unt și am dat la cuptor la 180 de grade timp de 20 de minute. Am scos cratița din cuptor și am acoperit-o cu un capac ca să se înmoaie ultima tortilla. Apoi am răsturnat produsul pe o tavă.
Voiam să mai pun și niște scorțișoară dar nu a fost nevoie pentru că prăjitura a fost destul de aromată și așa. Roșcovele (carob) sunt cunoscute din antichitate, sunt pomenite și în Biblie. Mama-mare și Mamița povesteau că se puteau cumpăra înainte de război și erau tare bune. Străbunicul care era cârciumar, avea și produse de băcănie în prăvălie, printre care și roșcove, povestea Mamița.
Deși prin anii 70, când Ceaușescu a contractat datoria externă a cărei achitare ne-a dus apoi la sapă de lemn în anii 80, se găseau tot felul de delicatese (îmi amintesc și acum de sandviciurile cu icre de Manciuria sau cutiile cu Camembert) roșcovele nu erau de găsit.
Acum iar se găsesc de toate dar unii nu au bani să le cumpere iar alții nu au voie să le consume.
Din cojile de mere am făcut un ceai care e diuretic, deci depurativ.