**Many apologies to our English-speaking audience, but this post would have made no sense if it was written in any other language than Romanian. I needed to do this.
”Mă adresez tinerilor în special, în criză de identitate - fenomen național”, declamă MC Bean cu o voce ușor distorsionată, pe fundalul electro-folcloric frenetic al piesei Balada Românului de pe cel mai nou album semnat Subcarpați, Underground Folclor. Dacă în mod normal aș ignora cu o grimasă asemenea afirmații curajoase, în cazul de față, luându-mă drept etalon, trebuie s-o accept. Pentru că, deși aș prefera să-mi torn clor în ochi decât să urmăresc țărăncuțele obosite care cântă doine de dor printre ulcele și mămăligi stătute de pe Etno, Taraf și ce alte TV-uri se mai îndeletnicesc cu asemenea practici, Subcarpați au reușit să-mi pice cu tronc. Să vă explic.
Reuniți în anul 2010 în formula MC Bean (Șuie Paparude), DJ Limun (cunoscut pentru colaborările cu Specii și Kazi Ploae), Omu Gnom și Mara Panaitescu, Subcarpați și-au asumat misiunea de a prelua folclorul nostru românesc și de a-l readuce în atenția unei generații alienate aproape complet de tradiție. Bean & Co. nu au pierdut deloc timpul și au luat cu asalt underground-ul românesc, lansând un album full-lenght (Subcarpați), un EP (Etnologic) și o compilație cuprinzând diverse colaborări muzicale cu nume sonore de pe scena subterană din țară (Culese din Cartier Vol. 1), promovându-și muzica prin orice tip de social media le pica în mâini și prin numeroase concerte pe tot teritoriul țării.
Subcarpați ar fi putut fi încă un proiect eșuat de a servi muzica populară într-o formă modernă, însă sfinții și sateliții s-au aliniat în mod corespunzător și succesul trupei nu a întârziat să apară. Faima anterioară a lui MC Bean și DJ Limun, talentul lor incontestabil de a combina în mod fericit motivele folclorice cu muzica hip-hop și diverse elemente electro/dub/dubstep/whatever, apetitul tinerilor români pentru muzica electronică și reggae, îndemnul trupei la mândrie națională și la aprecierea și păstrarea valorilor naționale, îndemn adresat unui public frustrat de promovarea obscenă a non-valorilor în România - toate au contribuit în mod decisiv la ascensiunea trupei.
Astfel încât, dacă am avut nevoie de câteva ghionturi și de ceva lobby pentru a deveni fan al albumului lor de debut, Underground Folclor a fost așteptat cu bale, tropăituri din picioare, sms-uri, ochi injectați și share-uri obsesive pe Facebook date oricărei picături de muzică nouă venită din direcția lăutarului de București.
Cu un lineup nou (DJ Limun s-a pierdut în tranziție, nu știu cum sau de ce), Subcarpați s-au întors mai puternici, mai creativi și mai folclorici ca niciodată, iar Underground Folclor este un adevărat tour de force care a făcut ravagii în rândul haiducilor/haiducițelor urbani/e care o ard în Goblin cu apă minerală, așa ca Ramona. ;-)
Având un tracklist de 18 piese mari și late, noul album Subcarpați este o călătorie de la oraș la țară și înapoi care te poartă prin ritmuri îndrăcite de dans, sound-uri futuriste și atmosfere chill (cum se zice la noi în popor). Conceptul născut pe albumul omonim este cizelat cu măiestrie, bucurându-se de o masterizare fără cusur, iar Bean are grijă să introducă referințe subtile la vremurile când era abia la început, cam așa cum fac și eu acum. Meta as fuck!
Albumul este foarte divers, iar cine nu e de acord cu mine este un ou clocit. Intro-ul este unul hipermodern, dominat de sunete și scene urbane, în care sunt debitate IP-uri și parole în timp ce Skype-ul telefonează în neștire. Încet-încet, decorul se preschimbă într-unul rural: șoselele se transformă în ulițe, dealurile și văile iau locul coloanelor de la Gara de Nord, iar elementelor electronice li se adaugă pe nesimțite instrumente tradiționale românești, precum naiul, fluierul, cavalul sau vioara, toate ambalate-n loop și expediate cu acceleratul fix în iPod.
Avem parte de sample-uri vocale desprinse din cântece populare românești și de câteva piese strict instrumentale, de dănțuială prin poiană. Pe celelalte, lirica debordantă a lui Bean atinge subiecte precum imaginea României și modul cum este percepută peste hotare, patriotismul, eterna luptă de a face ceva etern, hibele societății noastre sau, deopotrivă, calitățile poporului român. Pe alte cântece, uită de toate necazurile și, împreună cu flăcăii și fetele de pe zonă, se aruncă-n horă și ne-nvârtim câte-o oră. Cântecul căpriței care bântuie ulițele satului în preajma Anului Nou (și de care mi-e frică și acum) acompaniată de sunetele stridente ale trompetei și tobelor - Ța-ța-ța Căpriță, ța! Obicei din țara mea - este reimaginat într-un imn sălbatic de adus voie bună, chiar când plouă, chiar când tună. Featuring-urile includ piese în colaborare cu Afo, Roman și Georgiana Mănăilă (sper c-am nimerit diacriticele), dar cel mai spectaculos efort comun este cel alături de misticul Chimie (Specii), Om fiind unul din highlight-urile clare ale albumului. În fine, outro-ul oglindește perfect piesa de început, fiind, de această dată, cronica unei migrații de la țară în mirajul orașului, unde perspectiva unui post de paznic promis de un văr capătă proporții magice.
”Simți dubstep-ul?!”, îmi zbiera Alina Pixcupescu în ureche anul trecut, prin august, în timp ce coșmelia din Vama Veche în care Subcarpați își făcea numărul se zguduia din temelii sub asediului bassului. ”Îl simt, frățică!”, i-am răspuns, în timp ce întregul organism îmi bubuia ritmic. Și din această povestioară grozavă vine recomandarea mea finală: vedeți-i pe Subcarpați în carne și oase. Experiența live oferită de MC Bean și gășkarii lui este de un milion de ori mai intensă decât ascultatul albumului în căști. Știu că asta e valabil pentru orice trupă, dar se aplică mai cu seamă când vorbim de Subcarpați și de noul lor album. Au dat-o gravone.
Hai să trăim!
Support: http://subcarpati.com/