Se afișează postările cu eticheta paris. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paris. Afișați toate postările

28 iulie 2025

Pantofar sau investitor? Povestea liniștii pierdute în era crypto

 

May be an image of text 
 
Poate ați aflat, și voi tot mai mulți investitori din lumea bitcoinului (eu știu de mai mulți francezi și acum un italian la New York, o să vedeți un articol în primul comentariu) nu mai

25 iulie 2025

Inovație la Musée d’Orsay din Paris : kitul care face muzeul prietenos cu simțurile

 

Le petit sac bleu
© EPMO

Parisul, vara aceasta – a fost cu un val de caniculă, un pic de ploaie, prea mult soare între doi nori din nou  și acea atmosferă dintotdeauna a orașului în care fiecare stradă devine decor de film. 

Pentru unii, strălucirea Parisului poate înțepa însă ca un neon prea puternic. Mai ales într-un loc ca Musée d'Orsay, cu forfotă, voci, lumini – pe scurt, un loc unde splendoarea devine din când în când obositoare, aproape insuportabilă.

Dar, voilà, muzeografii s-au prins: nu toți visăm la Van Gogh cu aceeași liniște în simțuri. De aceea, a apărut, discret dar salvator, Le Petit Sac Bleu. 

Nu-i o poșetă Chanel uitată pe bancheta de bronz de o influenceriță, ci  noul kit senzorial oferit gratuit vizitatorilorpentru a face arta mai amicală pentru cei supra-stimulați sau pur și simplu stresați cronic.

Ce găsești în săculețul albastru? Căști anti-zgomot (pentru tăcere, când lumea urlă), ochelari fumurii (pentru culori blânde când lumina pare un blitz permanent), mini-jucării anti-stres (pentru mâini care caută siguranță), plus două fișe vizuale – una amintește politic, dar zen, regulile muzeului, cealaltă pentru a cere ce ai nevoie fără să te blochezi: apă, ieșire sau o pauză de respirație.

Testarea merge până-n septembrie, cu plan de perfecționări și extindere și la fratele mai mic al acestui muzeu, Orangerie.  

Dincolo de orice marketing de incluziune, poate ceea ce face cu adevărat revoluționară inițiativa Muzeului d'Orsay este această recunoaștere că nu toți simțim arta la fel. 

Iar a avea grijă de vizitatorii fragili este chiar dovada cea mai frumoasă de civilizație – să lași pe toți să se bucure de frumusețe, chiar și când ea, paradoxal, doare.

23 iulie 2025

Vishnu la spa: ce ne învață o statuie celebră la Paris despre relaxare

Large bronze reclining statue of Vishnu displayed on a raised platform in a spacious, modern museum gallery with high ceilings and natural light streaming in from above. The statue appears fragmented, with visible gaps and supports holding the pieces together. Other stone sculptures and an ornate archway are visible in the background. 

   La Muzeul Guimet din Paris, am dat nas în nas cu Vishnu, vedeta bronzată (la propriu) a Mébonului Occidental. 

L-am invidiat instant: numai la el poți vedea relaxare totală, pe față și, mai ales, pe tot corpul întins artistic pe aproape șase metri. Cine altul are scutire eternă de la hai, fă și tu ceva util cu viața ta! ?

Să nu credeți că bronzul lui Vishnu e din acela lăsat la soare – nu, povestea e cât o telenovelă cu happy-end muzeal, cu suspans și

20 iulie 2025

Să fim fini până la capăt!

 

 Cred că toți avem, ascunse într-un colțișor de memorie, niște vorbe, un fir roșu care ne călăuzește în viață.

homeless stuff on a Parisian boulevard 
 Pentru mine, deseori sunt

21 februarie 2022

18 februarie 2022

Întâlnire de gradul zero, la Paris

Probabil v-am mai povestit, am uitat, acum câțiva ani, despre

16 februarie 2022

Cartier la MAD, Cinema la Musée d’ Orsay, Yoga la Muzeul Guimet. Vesti de la Paris

Se întâmplă să fie cam gri, aici la Paris, dar de dimineață mi-a luminat ziua acest micuț Fiat 500 galben-floarea-soarelui.  Îngrijit, curat, micit  cumva  tocmai  de lipsa altor mașini în preajma sa. Ce-o căuta el aici? E la fel de straniu cum ar putea fi un vechi Citroen pe străzile Romei.


Veștile de la Paris nu sunt

14 octombrie 2021

Comozi, dar cu panaș: Le Coq Sportif lansează un model limitat de pantofi sport în colaborare cu Opera națională din Paris

Une nouvelle étoile
Foto: Le Coq Sportif 
 
Opera națională din Paris și Le Coq Sportif lansează un model limitat de pantofi sport în așteptarea sezonului de balet  de pe prima scenă a Franței.

Pe faimosul model

2 ianuarie 2019

De la Paris: Anul Nou cu bucurie!

Dragii mei dragi, de trei ori dragi,


Iată-ne în 2019, după o absență prelungită care n-a însemnat altceva decât multe, multe lucruri care s-au întâmplat. Am citit, am văzut filme, am călătorit, am vizitat expoziții și muzee.

Am simțit, din poveștile altora, că anul trecut nu a

13 martie 2018

Paris, martie 2018: cu autobuzul

Zău dacă mi-aș fi imaginat, în epoca pre- Facebook și chiar mai înainte, când postam de mai multe ori pe zi, că se va lăsa întunericul pe acest blog. Povești am de spus mai mereu, poate că acum le zic mai ales prin viu grai. Zilele trecute am înregistrat și recordul cel  mai rușinos: uitasem parola blogului. Mai lipsește să nu plătesc găzduirea și să citiți despre mine doar prin arhivele Google.

De pe Instagram ați fi putut afla nu doar că sunt proprietara unei agenții de turism ci și că întreprinderea e atât de mică încât parchez autocarul sub fereastră.  A fost tare distractiv când soțul meu m-a chemat la geam!

Păcat că e un om puțintel mai serios decât mine și nu m-a ademenit către fereastră cu „ia uite și cadoul meu întârziat pentru 1 martie, 8 martie sau ce dorești să sărbătorești cu un cadou mare și scump!

A post shared by Monica Micu ⓜ (@monicamicu) on
De pe pagina

20 ianuarie 2018

Paris- iarna lui 2018

Vă salut cu drag și din acest an, a zburat timpul, nu am stat degeaba, dar chiar nu se face să nu vă dau un semn de viață!


Anul nou a venit cu bine: am fugit departe de lumea care vine de pe toate meridianele la Paris ca să intre în noul an înghesuită, beată, fericită că pe Câmpiile Elizee se sărbătorește, se bea vin luat de la cel mai apropiat supermarket, sau chiar șampanie, dacă nu bere sau suc, ne pupăm prietenește, ne facem planul, deși îi spunem rezoluție, și nici nu avem aparat foto în mână, ca să folosim potrivit cuvântul cu pricina.

Am petrecut cu Parisul sub ochi, la vreo cincizeci de kilometri depărtare, am mâncat, am băut, am dansat, ne-am veselit, ce mai! La mulți ani!

N-au fost focuri de artificii, la Paris, ni s-a plâns apoi șoferul care ne-a dus de la Aeroportul Fiumicino acasă la Roma, unde avea să vină și Befana. Cu dulciuri și cărbuni pentru copii, cu un drum la magazin pentru cei mari, pentru că nu se potriviseră lucrurile mai bine decât acum: începuseră reducerile!

Drumuri la librării, de asemenea, am citit multe cărți interesante anii trecuți, dar și anul acesta lucrurile se profilează interesante.

Acasă numărul doi, Paris: despodobim bradul și ne adaptăm cerințelor municipalității.
După ce-i mulțumim că ne-a bucurat Crăciunul alături de cei dragi, îl aruncăm deloc spectaculos pe geam, doar nu era să umplem imobilul de mii de ace plimbând-l pe scări în jos, căci în liftul nostru de trei persoane, nu ar fi încăput.
 
De acolo, cu câte o mănușă de schi, dintr-o pereche uzată (în mâna dreaptă eu, în cea stângă tovarășul meu de viață, drum și acum și de aruncat bradul după normele pariziene) îl ducem într-unul din locurile amenajate, de unde vor fi încărcați în camioane, în câteva zile. Locuitorii Parisului au primit ieri un ultim avertisment, și atunci mi-am amintit cum un an, în Mexic, bradul nostru a ținut până la Paști, pentru că aveam și loc și s-a păstrat bine și el. Acolo l-ar fi luat gunoierii și-n luna august.




(N-avem gânduri rele cu Planeta: avem la Roma un brad din plastic și multe podoabe pentru el, dar nu ne-am gândit că vom petrece Crăciunul la Paris, în anii aceștia în care locuim aici, așa că nu l-am luat cu noi. La florărie am întrebat dacă aveau la ghiveci și mi-au zis că nu vând decât brăduți ecologici. Ce o mai fi însemnând și asta, nu știu. 

Am luat niște globuri aici, într-o altă gamă de culori (n-am găsit vârf nicăieri, am început să mă uit prin geamurile oamenilor și peste tot, aici nu prea se practică steaua călăuzitoare în vârful Pomului, așa că i-am pus repede un clop primit la Ziua Națională.  

Senzațional!, au scandat rețelele sociale. 

Pe foarte curând!


9 iunie 2017

De la Brăila la Paris: Ion Panteli- Stanciu

Brăileni, sunteți pe recepție?

Portretul domnului Paul- Achille Caboche- Ion Panteli- Stanciu
La Muzeul anilor '30 din Boulogne- Billancourt, orășel lipit de Paris la care se ajunge chiar foarte repede, din centru, am dat peste acest portret al domnului Paul- Achille Caboche.

Autorul însă ar trebui să ne intereseze mai mult: este
Ion Panteli- Stanciu, brăilean născut odată cu secolul trecut.
Dacă sunteți din același oraș, n-aveți cum să nu-i fi văzut lucrările la Muzeu (peisaje din Deltă, portrete de țărani, naturi moarte, țărăncuța cu năframă roșie și chiar niște nuduri, în perioada 1930- 1940 plus niște Construcții mărețe, în anii '50.)

A studiat la București cu Frederic Storck și G.D.Mirea, la Arte Frumoase, apoi la Paris, unde l-o fi cunoscut pe domnul din tabloul de mai sus. A expus la Salonul de la Paris, la Tinerimea Artistică, la Saloanele Oficiale interbelice și a avut treisprezece expoziții personale în Capitală.

Nu s-a mutat din orașul natal dar uite că, deși nu am ajuns încă la Brăila, i-am văzut pe viu un portret.

Muzeul anilor '30 din Boulogne- Billancourt scrie, pe micuța plăcuță de lângă tablou, că Ion Panteli- Stanciu a fost portretist al Casei Regale, în anii '30.

Există, într-un număr din 2003 al Ziarului de Duminică, un portret destul de amar al pictorului Panteli- Stanciu  creionat de Tudor Octavian.

Îi înțeleg dezamăgirea: Octavian e, și el, brăilean, și ar fi vrut să-și vadă conorășeanul purtat cât mai departe de orașul natal, pe aripile talentului său neexploatat cum trebuie.

„Aș putea spune că Ion Panteli-Stanciu a fost prea altfel decât colegii de har, pe când era tânăr și prea asemănător acestora, la bătrânețe. Un impozant portret "de apărat" - colecția Dumitrașcu Bedivan - înfățișând  o elegantă focoasă dinainte de al doilea razboi mondial, la care artistul privea, când o picta, și cu o impetuozitate de adorator, arăta în ce direcție ar fi mers talentul său, dacă nu s-ar fi sufocat în provincie. (...) Despre artisti asemeni lui I. Panteli-Stanciu se poate spune că, exact când trebuia, s-au dus și au rămas acolo unde nu trebuia.”


8 iunie 2017

Giverny, Monet, soare și vară, în sfârșit!

Cum soarele părea să fi învins calendarul și pardesiul pe care-l purtam cu o lună în urmă e doar o amintire, cum noi nu beneficiem de multitudinea de zile libere acordate cu prilej religios de statul laic francez și nu putem să ne organizăm pentru un drum mai lung, ne-am zis că o duminică la Giverny, la aproape o oră cu mașina, de la Paris, n-are cum să ne displacă.

Ne-a încântat!

N-am plecat

29 martie 2017

O altă fugă la un alt castel: Sceaux

Duminica trecută a fost iar frumos (evenimentele excepționale trebuie menționate, nu zilele întunecate și cu vânt!),  așa că am fugit repede la castel,  să ne bucurăm de aer curat și niște grădini extraordinare.

La Chateau de Sceaux, unde am mers, am ajuns într-o jumătate de oră, cu mașina.  
(Se poate ajunge și cu trenul RER.)

Am pus o condiție, înainte să pornim:

13 martie 2017

Unde fugim de acasă, de la Paris: Bois de Boulogne






Vine, vine primăvara!

 Am și uitat de cele aproape două săptămâni de cer parizian plumburiu, după premiul acestui sfârșit de săptămână! Am aruncat cojoacele deoparte, am căutat ochelarii de soare și am stat cât de puțin am putut în casă!
Sâmbătă am fost în Bois de Boulogne. De fapt am ieșit să mâncăm într-un restaurant care cândva a fost o

2 martie 2017

Paris: cărți și culoare

A post shared by Monica MicuⓂ (@monicamicu) on

Timid de tot, se apropie primăvara și de Paris. Mai e până la echinocțiu, dar putem renunța la cușme în favoarea unei pălărioare simpatice. Ușa de mai jos mi-a venit mănușă, dar tot n-am deschis-o.

A post shared by Monica MicuⓂ (@monicamicu) on

Pe tren, pe furiș, mirată tare de titlu, de autor, de cititor și de locul în care a ales să pătrundă mai tare starea de rău din cultură, ghidat de Freud.

A post shared by Monica MicuⓂ (@monicamicu) on

23 ianuarie 2017

Paris: Oscar Wilde- impertinentul absolut

Le Petit Palais (Micul Palat) din Paris a găzduit, până duminica trecută, o extraordinară expoziție dedicată lui Oscar Wilde. Prima dedicată scriitorului, dramaturgului și criticului de artă irlandez, în capitala Franței. 

Stranie coincidență: muzeul, o  bijuterie arhitectonică, a fost construit  pentru Expoziția Universală de la 1900. Anul în care murea, în mizerie, la Paris,  Wilde. 

Dincolo de Portretul lui Dorian Gray și

15 decembrie 2016

Paris: Radio France, cocovan și amintiri

Astăzi se împlinesc cincizeci de ani de când
a fost inaugurată La Maison de la Radio, Casa Radioului francez. La ceremonie venise însuși De Gaulle, deși nu asta face importantă această instituție ci concertele, corul de copii, o orchestră extraordinară, și multitudinea de evenimente culturale organizate aici.  I-am pășit deseori pragul, și în 2000, când făceam un stagiu alături, la Radio France, și acum, în ultimul an de când locuiesc la Paris.

Urmăriți aici discursul de la inaugurare.
La Radio France, în 2000,  unde învățam lucruri pe care în graba cu care se dezvolta media în România în acele vremuri nu prea aveam cum să le deprind cu calm, am cunoscut oameni tare simpatici. Toți au ieșit la pensie, nu-i mai pot întâlni. Cu unul dintre ei, înainte să-mi închei stagiul, am mâncat, la restaurantul unde angajații mergeau doar pentru ocaziile speciale, probabil, primul și ultimul meu coq au vin. A fost bun, căci compania era aleasă și, dacă a fost prima oară când am mâncat așa ceva nu aveam cum să-l compar cu rasolul făcut de bunica.

Dar ce e coq au vin? Un rezumat dintr-o lungă listă de ingrediente! De ce nu se spune nimic despre coniac, sângele de porc sau pasăre, ciuperci, sare ori piper? Din comoditate. 

Iată și rețeta, căci vin sărbătorile și cum să treceți în noul an fără așa ceva?

Pentru șase persoane, căci nu se face să gătești două ore pentru o singură gură, aveți nevoie de un cocoș de două kilograme tăiat bucăți, douăsprezece cepe verzi, 125 grame de șuncă slabă, o lingură de ulei, 120 grame de unt, o lingură de coniac, o sticlă de vin roșu, ierburi de toate felurile adică cimbru, dafin, rozmarin, tarhon și ce mai adaugă francezii în ceea ce ei numesc bouquet garni, doi căței de usturoi, două sute de grame de ciuperci (Larousse cuisine spune că mâncarea va fi mai bună dacă o faceți cu gălbiori), o lingură de făină, trei linguri de sânge de pasăre sau de porc, sare și piper.

Sărați și piperați bucățile de carne, decojiți cepele și opăriți șunca. Puneți untul și uleiul într-o cratiță, adăugați șunca și ceapa. Scoateți-le din cratiță, prăjiți și cocoșul bucăți, puneți înapoi șunca și ceapa, turnați deasupra coniacul și flambați, apoi vinul, încetișor, ierburile și usturoiul zdrobit. Aduceți la fierbere, acoperiți, micșorați focul și lăsați o oră la înăbușit. Amestecați din când în când. 
Curățați ciupercile, faceți-le bucățele, sotați-le în 30 de grame de unt și adăugați-le în cratiță, cam după o oră de când tot fierbe mâncarea. mai lăsați 20 de minute pe foc și cu vreo zece minute înainte să serviți adăugați făina și restul de unt. După vreo cinci minute adăugați și sângele (insist pentru că îmi dau seama că e imposibil, când trăiești la oraș, să ai sânge de animal prin frigider).  Julia Child propune sos de roșii. Serviți cu cartofi fierți la abur.
Mie mi-au pus tagliatelle lângă cocoș, țin minte și acum.
Mi-am amintit de acest prânz de iarnă de la restaurantul radioului francez pentru că citisem ieri că în 2016 cele mai multe căutări pe Google ale românilor au fost despre „cocovan”. Am râs bine.
 
Pe de altă parte, Cocovan e tipa aceasta, de aici din Franța, care cântă așa.
Pe Twitter ea se declară mulțumită că e atât de căutată, pe internetul românesc. Să-i spun ce credem noi sau să o las să cânte, deși nu e Gherase Dendrino și nici măcar cocoșel în sos de vin?
Dar ce ne facem? Și volovanul e, de fapt, vol- au-vent și nu-l caută nimeni pe internet!

9 decembrie 2016

La Paris se circulă azi cu număr impar

Salutări cu nasul înfundat! Mereu înfundat!

De câteva zile, la Paris, transportul public e gratuit. La fel și parcările. Șoferilor li s-a transmis să circule cu număr par într-o zi și cu număr impar a doua zi. Pe stradă vezi și numere pare, și impare, și prime, naturale și pozitive toate. 35 de euro e amenda, dacă te încumeți să te opui dispozițiilor autorităților.

La Roma, pentru infracțiuni similare, amenda e de trei ori mai mare. În centrul capitalei italiene nu intri când vrei tu și nu parchezi unde dorești. La Paris, în schimb, unde oamenii se țin cu nasul pe sus și se declară superiori celor de la sud, poți face ce dorești. Și apoi să declari că Nutella dăunează grav mediului înconjurător. Pentru că Segolena are tupeu.

După trei zile în care, la un nivel de poluare cum nu s-a mai văzut de zece ani, trăiască motorina cea ieftină, s-au impus tot felul de măsuri, situația s-a îmbunătățit doar cu 5%. Trageți voi concluziile.

În rest, autobuzele sunt pline cum rar au fost.

Ieri, în timp ce mergeam spre
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...