Romanian Author Quotes

“someone was singing
and he was alone.
for us, you wrote yourself
in small letters
so we wouldn’t know.

from the bitterness of blood,
from the nights of the eagles,
that music began,
but we couldn’t hear it.

the grapes are calling
their wine,
the stranger. (...)”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“I don't know why
time
is dancing now
before us
soft and sandy
like the poets' women.
it wants me in all songs.
maybe you'd take me in for a moment
to your Andalusia
where today
no one has died.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“C10 (or the king's carolers – from student times)

on the side stairway, we gather in the evening, many
the cold cement steps welcome us
as if we were the king's carolers
we have mulled wine and dry snacks
the orange guitar stretches and warps in the candlelight
we take another drag from the cigarette, nibble on sticks and salty biscuits
happiness pricks our veins with Burmese nails

One floor below, behind the door 'Mr. Blues - Don't Disturb'
the tasty rot of jazz caresses our toes
We sin in thought, our minds dangling from the railing

later, the Serbs come to sing with us
Golden-haired like gods from a bombed country
we scratch the wall with our nails, don’t know what to say
they bring us wafers with fruits and chocolate
wrapped in green foil

the second evening we gather again on the side stairway
with the same mulled wine and dry snacks
and the same us

the old rockers hanging heavy on the guitar’s body
at the midnight office.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“the old ones
hold their kiss
in stones.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“nu știu de ce
timpul
se plimbă azi
prin fața noastră
blând și nisipos
ca femeile poeților.
în toate cântecele mă vrea.
poate tu mă vrei primi o clipă
în Andaluzia ta
în care astăzi
n-a murit nimeni.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“bătrânii
își țin sărutul
în pietre.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“All she wanted was
A luminous fish,
One she could never fish.”
― Monica Laura Rapeanu, The Void That Reflects Your Beauty

“wait for me in a song!
if you’ve come to dinner,
release your dogs,
pour the wine into the sky,
for all the longing ghosts
of the grapes (...)”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“cu noi timpul tace lung
ca un câine mort
după luna desenată
de un copil cuminte
pe asfalt.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“așteaptă-mă cântând!
dacă-ai venit la cină
dezleagă-ți câinii toți
răstoarnă-l în cer vinul
pentru stihiile albe
ale strugurilor (...)”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“cineva cânta și era singur.
pentru noi te scriai
cu litere mici
să nu știm.

din asprimile sângelui
din nopțile vulturilor
începuse muzica aceea
pe care n-am auzit-o.

strugurii-și strigă
vinul,
străinul (...)”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“cu îmbătrânirea ta
mă aduni
și mă lași să curg
în mai târziul cuvintelor
ca într-o baladă cu haiduci
se va vorbi în altă limbă
totuși omul-abia-om
pe care va trebui să-l plimb
printre culori să vadă,
pe el nu-l voi dărui
niciodată.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“C10 (sau colindătorii regelui - din studentie)

pe scara laterală seara ne adunăm mulți
treptele reci de ciment ne primesc
ca pe colindătorii regelui
avem vin fiert și uscături
chitara portocalie se deformează lungă la lumânări
mai tragem din țigară, ronțăim sticks-uri și biscuiți sărați
fericirea gâdilă arterele cu unghii birmaneze

un etaj mai jos, la ușa "Mr. Blues- Don't Disturb"
putregaiul gustos al jazzului mângâie degetele de la picioare
păcătuim cu gândul atârnat de balustradă

mai târziu sârbii vin să cânte cu noi
blonzi ca zeii de țară bombardată
zgâriem varul cu unghiile, nu știm ce să le spunem
ne-aduc napolitane cu fructe și ciocolată în staniol verde

a doua seară iar ne adunăm pe scara laterală
cu vin fiert și uscături
tot noi...

bătrânii rockeri grei în coada chitării
la miezonoptică.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“There is so much love in a sunset,
Descending from this world
In quiet worship.”
― Monica Laura Rapeanu, The Void That Reflects Your Beauty

“iti aduc pe brate
puiul d tigru
cu colti tristi, intorsi.
luna rade singura
uitata pe-un horn.
cateodata cainii
au stele
pe cerul gurii.”
― Monica Laura Rapeanu, Orbul de la Cină

“I cannot explain what a prayer is.
But I know how to kneel in the grass
with the fallen leaves,
How to ask back and how to let go,
and how to get the sunset in my veins,
drop by drop, every day more.

And maybe some day I will learn,
to give like trees in autumn,
until my own dissolution.
Everything will eventually go away
And it will always be too soon.”
― Monica Laura Rapeanu, The Void That Reflects Your Beauty

“I cannot explain what a prayer is
but I know how to kneel down into the grass
with the fallen leaves,
how to ask back and how to let go,
and how to get the sunset in my veins,
drop by drop, every day more.
And maybe some day I will learn,
to give much more, like trees in autumn,
until my own dissolution.”
― Monica Laura Rapeanu, The Void That Reflects Your Beauty

“Bătrâneţea e o boală specială cumva, care trebuie lăsată să se vindece de la sine.”
― Radu Aldulescu, Rezidenți în Casa Visurilor

“Întotdeauna e loc pentru mai rău şi tocmai de aceea nu trebuie să ne pierdem nădejdea.”
― Radu Aldulescu, Rezidenți în Casa Visurilor

“Să scrii un roman e o luptă corp la corp cu crivăţul arctic, cu taifunul, cu furtunile de nisip din Sahara.”
― Radu Aldulescu, Rezidenți în Casa Visurilor

“Am călătorit un pic mai aproape de suflul otrăvit al bestiei. De data aceasta zgomotul bolborosit al lavei chiar suna ca respirația unui Dragon adormit. Atât de aproape de sursă din care palpita acea prezență de mit, dragonul de foc, și forța lui... am simțit o fluturare în stomac. Pielea care ar fi trebuit să-mi ardă în proximitatea focului care clocotea la picioarele mele, era stimulată ca la o mângâiere, urechile parcă se alungiseră de la gâdilatul morocănos al muntelui, iar ochii străluceau fără lacrimi în lumina focului. Nimic din această imagine de groază nu mă rănea. Era ceva familiar aici, ca o voce de departe care mă chema să mă alătur.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Cicatrizaților

“Puterea este o manifestare vicleană atrasă doar de cel care o poate mânui pentru a-i crește spectrul de influență. Ca un șarpe, puterea îi este loială nimănui, alunecoasă și vicleană, se strecoară nevăzută, neauzită, nesimțită; când năpârlește, șarpele te lasă cu mâinile pline de amintirile trecutului, iar noua sa formă este doar un șarpe și mai mare. Singura șansă de a supraviețui este ca tu să fi mai mare și mai puternic ca noua înfățișare.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Cicatrizaților

“Lucrurile care nu se mişcă multă vreme din loc par să se străduiască să ţină timpul în loc.
Moartea nu vine când vrea omul, deşi are tot dreptul şi toată libertatea să şi-o cheme.”
― Radu Aldulescu, Rezidenți în Casa Visurilor

“Bine spunea cine spunea că iadul şi raiul sunt aici. Degeaba ne-am uita după ele în cer. Iad cât cuprinde şi o fantă îngustă prin care ţi se pare că întrevezi raiul.”
― Radu Aldulescu, Rezidenți în Casa Visurilor

“Tinerețea nu are leac decât acela venit cu timpul și greșelile făcute.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Cicatrizaților

“Tinerețea este terenul de joacă a nesăbuinței. Eu aveam să regret această alegere, alături de întreaga umanitate.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Cicatrizaților

“Oamenii au nevoie de un cuvânt bun, spus la momentul potrivit, într-o formă potrivită. Au nevoie de sfaturi și idei practice, pentru a se dezbăra de vechile mentalități și deprinderi, de obiceiuri proaste…”
― Pavel Coruț, Inimă de român

“Mâini bătătorite de sapă, de munci grele, mâini care luaseră pe încetul înfățișarea și culoarea pământului uscat și crăpat. Acum, reci, se odihnesc: nu se vor mai clinti niciodată... Acolo, în țărână, peste ani de zile, când vor rămâne numai un schelet deșirat, oasele mâinilor au să se mai odihnească încă, pe gratiile coastelor, împreunate, neclintite, așa cum niciodată nu s-au odihnit.”
― Cezar Petrescu, Întunecare vol. 1

“Orice om care se hrănește cu o nădejde trăiește, se agață de viață cu toate puterile și trăiește.”
― Zaharia Stancu, Șatra

“Him bașa știa bine că șatra lui n-avea nimic cu războiul, însă acum știa din ce în ce mai temeinic că războiul avea ceva cu șatra lui, că de fapt războiul avea ceva cu toți oamenii vii.”
― Zaharia Stancu, Șatra