Eu, drumeața, iubitoarea de mers pe jos, de cules flori, frunze și gânduri...
Prizonieră în propriul apartament, de la balconul căruia văd ce nu voiam să știu, aud ce mă supără și-mi displace rău de tot.
Și , peste toate astea, domnul acela, savantul, dacă asta o fi, cu teoria lui despre „categoria vulnerabilă„.
Nu este frumos să înjuri în gura mare să te audă toată lumea, dar așa-mi vine câteodată, nu să dau cu cuțitu-n peatră, vorba unei foste colege de cancelarie, profă de chimie, pe care o imitau elevii cu aceast nevinovat „ peatră„...
Aș vrea să dau și eu cu ceva după cineva, mă abțin, că sunt o doamnă . Închisă în casă de frica coronului, la care se mai adaugă și avalanșa produsă de ”teoria” savantului cum că mulțimea vulnerabilă ar trebui izolată în nu știu ce loc .
Știi ceva?( vorbesc și eu cu cine are vreme să mă asculte)
Când au decis unii ( iar aș fi zis o înjurătură, dar nu se cade) să mă pensionez, Doamne, cât mă sâcâie vorba asta „pensie„ cu toate rudele ei , verbe, substantive, adjective, eu, profesoara, eram într-un moment de maximă forță intelectuală:citisem atâtea, știam atâtea, voiam să fac atâtea!
Brusc, a trebuit să plec acasă, la cratiță.
Sindicatul mi-a oferit o lenjerie de pat și un set de pahare.
Aș vrea să dau și eu cu ceva după cineva, mă abțin, că sunt o doamnă . Închisă în casă de frica coronului, la care se mai adaugă și avalanșa produsă de ”teoria” savantului cum că mulțimea vulnerabilă ar trebui izolată în nu știu ce loc .
Știi ceva?( vorbesc și eu cu cine are vreme să mă asculte)
Când au decis unii ( iar aș fi zis o înjurătură, dar nu se cade) să mă pensionez, Doamne, cât mă sâcâie vorba asta „pensie„ cu toate rudele ei , verbe, substantive, adjective, eu, profesoara, eram într-un moment de maximă forță intelectuală:citisem atâtea, știam atâtea, voiam să fac atâtea!
Brusc, a trebuit să plec acasă, la cratiță.
Sindicatul mi-a oferit o lenjerie de pat și un set de pahare.
Fain cadou! nici că se putea ceva mai inspirat!
NICIO CARTE....
eeee, ce să fac? n-a fost simplu deloc, teoretic știam ce ar trebui să fac, practic a fost, vorba elevilor mei, „ nașpa”.
Și au trecut niște ani.
Eu, cu ale mele.
Și vin liliecii ăia chinezești, aduc virusul, hai în cutiuțe, oameni buni, dacă vreți să mai trăiți.
Și tocmai când începusem să număr câte zile mai sunt până pot să văd pădurea, și florile, și forfota lumii, vine domnul acela, cecetătorul, care zice că mulțimea „ vulnerabilă să fie dusă nu știu unde.
Eu respect fiecare meserie.
NICIO CARTE....
eeee, ce să fac? n-a fost simplu deloc, teoretic știam ce ar trebui să fac, practic a fost, vorba elevilor mei, „ nașpa”.
Și au trecut niște ani.
Eu, cu ale mele.
Și vin liliecii ăia chinezești, aduc virusul, hai în cutiuțe, oameni buni, dacă vreți să mai trăiți.
Și tocmai când începusem să număr câte zile mai sunt până pot să văd pădurea, și florile, și forfota lumii, vine domnul acela, cecetătorul, care zice că mulțimea „ vulnerabilă să fie dusă nu știu unde.
Eu respect fiecare meserie.
S-ar trăi greu, cred, fără tot felul de oameni pricepuți.
Dar,
cine le dă dreptul unora să se creadă niște dumnezei aici, pe pâmânt?
Cum rămâne cu traumele pe care le produc vorbele lor? traume comparabile cu virusul însuși.
Dar,
cine le dă dreptul unora să se creadă niște dumnezei aici, pe pâmânt?
Cum rămâne cu traumele pe care le produc vorbele lor? traume comparabile cu virusul însuși.