vorbe, dar ce vorbe...

Cinci săptâmâni de stat în casă. Coșmar!
 Eu,  drumeața, iubitoarea  de  mers pe jos, de  cules flori, frunze și gânduri...
Prizonieră în propriul apartament, de la  balconul căruia   văd ce nu  voiam să știu, aud  ce  mă supără și-mi displace rău de tot.
Și , peste  toate astea, domnul acela, savantul, dacă asta o  fi, cu teoria lui despre „categoria  vulnerabilă„. 

 Nu este frumos să înjuri în gura mare  să te audă toată lumea,  dar așa-mi vine câteodată, nu  să dau cu  cuțitu-n peatră, vorba unei foste colege de cancelarie, profă de chimie, pe care o imitau elevii  cu aceast nevinovat „ peatră„...
 Aș vrea să dau și eu  cu ceva după cineva, mă abțin, că sunt o doamnă . Închisă în  casă de frica  coronului, la care  se mai adaugă și  avalanșa   produsă de ”teoria” savantului  cum că  mulțimea  vulnerabilă ar trebui  izolată în nu știu ce loc .

Știi ceva?( vorbesc și eu cu cine are vreme să mă asculte)
 Când au decis unii ( iar aș fi  zis o înjurătură, dar  nu se cade)  să  mă pensionez, Doamne, cât mă sâcâie vorba asta „pensie„ cu toate rudele ei , verbe, substantive, adjective,  eu, profesoara, eram  într-un moment de  maximă forță intelectuală:citisem atâtea, știam atâtea, voiam să  fac atâtea!
 Brusc,  a trebuit  să plec acasă, la  cratiță.
 Sindicatul mi-a oferit  o lenjerie de pat și un set de pahare. 

 Fain cadou!  nici că se putea ceva mai inspirat!
 NICIO CARTE....
eeee,  ce să fac?  n-a fost simplu deloc, teoretic  știam  ce ar trebui  să fac, practic  a  fost, vorba  elevilor mei, „ nașpa”.
  Și au trecut niște ani.
 Eu, cu ale mele.
  Și  vin liliecii ăia chinezești, aduc virusul,  hai în cutiuțe, oameni buni, dacă vreți  să  mai trăiți.
   Și  tocmai când  începusem să număr  câte zile mai sunt până pot să  văd pădurea, și  florile, și forfota lumii, vine domnul acela, cecetătorul, care  zice  că  mulțimea „ vulnerabilă  să fie  dusă nu știu unde.
  Eu respect fiecare meserie.  

 S-ar trăi greu, cred, fără  tot felul de oameni pricepuți.
  Dar,
cine le dă dreptul unora  să se creadă  niște  dumnezei  aici, pe pâmânt?
Cum rămâne  cu  traumele pe care le produc  vorbele lor? traume  comparabile  cu  virusul  însuși.

nu s-a inventat facultatea

 care să pregătească părinți, dragă doamnă profesoară..

Așa mi-a spus, cândva, la o ședință,  în care el era  părintele  copilului   creator al celor mai multe  boroboațe.

Multe cursuri de psihologie și de pedagogie voi fi citit  la viața mea,  sute de întâmplări  îmi vor fi dat bătaie de cap, ca dirigintă, multe nopți albe voi fi avut ca mamă și, de  la o vreme chiar, ca bunică..Vorbele lui îmi vin în minte de câte ori se iscă vreo situație dificilă. El,   negriciosul din ultima bancă, nu avea mai mult de patru clase.//

Fac parte din generația de copii, care și-au ascultat, necondiționat, părinții. M-am născut cu iubire și respect pentru ei. 
Să ieși din cuvântul părinților, să le întorci vorba era ceva de neconceput. A fost bine, ar fi fost  posibil și altfel, câteodată  cred că  știu,  alteori, mă încâlcesc de tot, căutând răspunsuri.

Pe atunci, în multe case,  locuiau trei generații. 
Nu știu dacă era greu, dacă putea fi , la fel de convenabil pentru toți, observam doar că, după o vreme,  asta s-a întâmplat și  la noi,  generația de mijloc, a părinților mei,  și-a construit altă casă.
 Eu , tot la bunici, găseam  că-mi este cel mai bine.

Anii au trecut,  bunicii, apoi și părinții s-au dus într-o altă lume.
Generația mea are, deja, nepoți.

Granițele între  părinți și copii s-au cam risipit.
 Ca să fii părinte cool, trebuie să-ți fi însușit o  anume tehnică a comunicării.

Ca să fii părinte bun, trebuie  să treci prin niște furci caudine, să știi să-i faci pe copiii tăi să te iubească.
 Sau doar să te respecte. 
Sau doar să-și amintească de tine.

 Ca să fii părinte, trebuie să înveți tot timpul, să găsești calea cea mai potrivită, de a rămâne  prietenul copilului tău.

Fermitatea?   Vorbă depășită.

Dacă ar fi să răspunzi la întrebarea  care este copilul preferat? sufletul tău, încercat prin atâtea, n-ar zăbovi în căutarea răspunsului. 
Ar scrie pe răbojul lui un poem- copilul preferat? 
Cel căruia , toată viața, indiferent cât de bine sau de rău o duce, indiferent cât de sus  a ajuns  sau cât de jos îl împinge viața, este cel pe care îl primești  cu brațele deschise, indiferent de  oră și de anotimp, nu contează  dacă te doare ceva, dacă somnul a uitat să vină, dacă ți-ai luat sau nu medicamentul.

Să-i auzi glasul este leacul potrivit la toate .//

Aseară, pe un post tv, am  văzut o familie, nici nu știu cum s-o numesc, să-i zic unică, 12 copii, între 6 și 19 ani.

Poate că i-ai văzut și tu,  te poți informa oricum. 
Sunt foarte frumoși, descurcăreți, poate chiar inventivi, talentați, cum or fi crescut 14 suflete într-un apartament închiriat,  două camere, un singur grup sanitar, pâinea costă 30 de euro lunar, zicea tatăl, altfel , un tip  pus pe șotii,  cu articulări sigure,  ocolitoare, când venea vorba despre chestiuni punctuale  ce meseria aveți? lucrați?//

 Am avut, în cariera mea de dirigintă, o elevă  dintr-o asemenea familie,  7 frați, 4 fete și 3 băieți. Am fost invitată la ziua Rahelei. Ce să zic?  Neașteptată experiență!

Comunitatea  lor religioasă  i-a ajutat să-și construiască o casă potrivită, la 12 km de oraș.//

 Cartea zice  să nu judeci, nici nu încerc, totuși, când aduci pe lume un copil, știi dinainte că,   de undeva,  sigur o să apară  expertul în arte marțiale, Jean Claude Van Damn, pregătit să-l angajeze  pentru filmul  lui,   cu asasini plătiți?

Tu ce spui?
p.s. te superi, dacă te rog să asculți un cântec, al cărui text înlocuiește cel mai  modern  tratat de pedagogie??

 

între furci (caudine)

Față în față. 
Patru etaje,  ei, patru, noi.
Ei, două scări, noi, trei.

La parter, și-ntr-o parte și-n cealaltă, știi   genul ăla, fără vârstă,  ochii în toate colțurile, deget arătător, mereu în mișcare, cine le-o fi nimerit, numai Dumnezeu știe.
Interese absolut identice- știrile.

De orice fel. 

Mereu proaspete.

De când pe-a lor  a lovit-o gripa, a noastră- trening verde praz,  șorț de bucătărie  în pătrățele mov- este răspunzătoare cu tot ce mișcă.//

Vai de facultatea lui făcută la calculator- este vorba despre recenzor, auzi și dumneata- m-a prins  chiar la intrare, de fapt, mă pândea de când am plecat , cum să iasă fiecare apartament cu altă suprafață? cică el scrie ce-i spune omu. 
Dinoaica  de la patru l-a făcut praf, praf l-a făcut, cică  i-a spus fi-so din Spania să nu dea codu,  ea l-a spus din prima ,a stat lângă el, uite aci , pe banca asta,  cum lângă cine, lângă   Iulică, ăsta  cu hârtiile, a făcut facultate, auzi, pe internet,  foc nevoie să-i șteargă codu.
L-a șters. 
Două ceasuri l-a așteptat ieri  aici pe bancă, cu buletinu-n mână, să-l scrie iar, cică  ea n-are  bani de amendă, e, n-are, minte, că mereu o caută poștărița, ce, parcă  eu nu văd?

Toată ziua au fâțâit ușa, că o să se strice și interfonu, mata să nu crezi că eu pun pietroiu când vreau să aerisesc, baba, vecina mata, îl pune,   cum n-o știi, o știu, cum să n-o știu, îndrăznesc eu să scot o vorbă, bine că  a luat-o sor-sa, ați scăpat, vă era și frică să nu uite gazele aprinse, cum să nu vă înțeleg? I-a trecut ăleia  apartamentu, s-au mutat doi tineri, el e cântăreț la biserica nouă, aia cu turle de aramă, o fi student, are barbă, salută frumos, nu ie obraznic ca ăsta de la le unu, care  dă cu picioru-n ușă , când vine  noaptea, de unde vine nu știu, că servici n-are.

 Auzi , dumneata, s-o mări impozitu, d-aia ne-o fi  cerut  suprafața apartamentului, eu am zis-o  din burtă, n-am stat să măsor,  știi ce-mi spuse madam Ivan- cică  nici două apartamente nu seamănă  ca suprafață, ea a vrut să  scrie garsonieră, da recenzoru știa că la noi  sunt doar apartamente, a prins-o cu minciuna.

Aoleu, uitasem de ce v-am oprit- fata asta de la doi, Lili,  e-n luna treia, nemăritată,  la treișnouă câți are, ar fi trebuit să-și ducă copilu de mână la școală...păi ce , nu ie nimic de capu ei, dacă s-a încurcat cu pletosu, cică vinde mașini aduse din Germania, cum le-o fi aducând nu știu , că nici carnet n-are, nu mai vine, o văd mereu singură, s-a gălbejit de tot, de , n-are mamă, n-are tată, le-a făcut parastasu de doi ani, eu i-am făcut coliva, că mi-a fost milă, i-am pus scorțișoară de la mine, o  aveam  uitată  într-o pungă.

Hai că  v-am făcut capu mare, poate aveați treabă, mă duc să dau drumu la televizor. Îmi place rău de Mircea, cum îi mai zice, nu nebunu  cu presa, ăl de umbla în  caravană, nu știți a venit și la  noi în cartier,  hai că trebuie să știți, profesoara aia slabă , înaltă, supărată cu  polițistu, care i-a adus o căruță de trandafiri, au făcut și nuntă, că el abia terminase divorțu, frumoși rău, și ea, și el , vedeți că v-ați adus aminte?
Hai că-l știi, bre, așa, Mircea Radu..

p.s. tu de unde afli știrile?