Magda Szabó dovedește o pătrunzătoare înțelegere a firii umane în această poveste stratificată ce o are în centru pe Zsófi, o fetiță de unsprezece aniMagda Szabó dovedește o pătrunzătoare înțelegere a firii umane în această poveste stratificată ce o are în centru pe Zsófi, o fetiță de unsprezece ani care și-a pierdut tatăl de curând și, în decursul unei singure veri, e nevoită să-și confrunte spaimele și slăbiciunile. E de ajuns ca Zsófi cea stângace și timidă să facă un singur pas care nu-i stă în caracter pentru a declanșa un lanț de întâmplări neobișnuite, atunci când pornește în căutarea ultimului pacient al tatălui ei, cel care a fost martor la cuvintele pe care acesta le-a rostit înainte de a muri: „Spuneți-i Zsófiei...”
Însă romanul nu este doar despre Zsófi. Este și despre Judit, mama fetiței, o femeie ambițioasă și orgolioasă, nemulțumită că Zsófi nu se descurcă bine la școală. Este și despre Márta, diriginta Zsófiei, care nu s-a măritat niciodată și a devenit un „huhurez de cancelarie”. Este și despre Dóra, cea mai bună prietenă a Zsófiei, o fată curajoasă și descurcăreață, care se confruntă cu propriile probleme. Este și despre Pongrácz, omul de serviciu, un bătrân arțăgos și iute la mânie, care o înspăimântă pe fetiță cu țipetele lui.
Fără îndoială, Magda Szabó are un talent deosebit de a crea personaje credibile, puternic ancorate în viața adevărată, oameni complicați predispuși la erori și slăbiciuni, idei fixe și prejudecăți. Emoționant și comic, plin de profunzime și cu o intrigă complexă, romanul aduce în prim plan jocul înșelător al percepțiilor și al presupunerilor, al orgoliilor și al așteptărilor nerealiste, vorbind despre importanța observării atente și despre căutarea acelui resort intim care duce la descifrarea unei persoane. Deși începe ca o dramă, „Spuneți-i Zsófiei” devine pe parcurs o tragi-comedie a neînțelegerilor și a încurcăturilor, o minunată lectură care m-a înduioșat și mi-a stârnit râsul.
Într-un alt timp și o altă lume, când nu existau telefoane mobile, internet, laptop și e-mail, iar copiii născoceau jocuri și povești cu propria lor iÎntr-un alt timp și o altă lume, când nu existau telefoane mobile, internet, laptop și e-mail, iar copiii născoceau jocuri și povești cu propria lor imaginație, pe o stradă din Brașov locuiau într-o casă veche opt adulți și patru copii. Cum încăpeau toți acolo e un mister, căci nu era vreun palat, nici măcar un conac, dar casa de pe strada Maiakovski (fostă și viitoare Sfântu Ioan) pare o întruchipare a raiului pentru copiii care mereu găsesc aici ceva de explorat, dar și ceva interesant de învățat de la adulții care aplică metode pedagogice destul de relaxate.
Ana, mezina familiei, este cea care relatează diferite episoade din viața casei și a generațiilor care o locuiesc. „Lumea mea era simplă și se repeta fără să mă plictisească. Cineva mi-a spus mai târziu că asta e chiar definiția Paradisului.” Văzută prin ochii ei, această existență pare una idealizată, însă necazurile și neajunsurile se ghicesc la periferia unei copilării petrecute în anii comunismului. Este o lume mică, aparent statornică și armonioasă, care se destramă însă treptat, începând cu lucrurile înstrăinate de nevoie și terminând cu plecarea unor oameni ce păreau că vor face parte întotdeauna din universul străzii Maiakovski.
Ce mi-a plăcut foarte mult la „Inocenții”, pe lângă întâmplările pline de farmec și informațiile interesante despre istoria și locurile Brașovului, a fost felul în care povestește Ioana Pârvulescu, cu umor și o abia simțită nostalgie, cu un limbaj simplu, nepretențios, cu un ton încrezător și optimist, dar și echilibrat, fără ca evenimentele triste să devină apăsătoare și fără a ridica în slăvi virtuțile familiei, ai cărei membri sunt, în mod evident, niște oameni deosebiți.
Romanul lui Fredrik Backman este taman genul acela care prinde foarte bine la cititori: are o poveste interesantă care te poartă între râs și tristețeRomanul lui Fredrik Backman este taman genul acela care prinde foarte bine la cititori: are o poveste interesantă care te poartă între râs și tristețe, este ușor de citit, fără a fi o carte superficială, este destul de bine scris, fără a avea pretenția unei stilistici înalte, are mult umor și un protagonist memorabil, de care e imposibil să nu te atașezi, chiar dacă el, în esență, detestă oamenii și este unul dintre cele mai asociale personaje pe care le poți întâlni în literatură.
Ove are 59 de ani și este întruchiparea perfectă a bătrânului morocănos, tipicar și plin de principii, care se află într-un continuu război cu lumea. Chestiile care-l deranjează depășesc cu mult numărul bucuriilor și al lucrurilor care-l mulțumesc. Se ia la harță cu toți cei care încalcă regulile, vecinii nu prea îl înghit, iar cu singurul prieten s-a certat la cuțite după ce acesta și-a cumpărat un BMW – desigur, n-a fost asta singura lor nepotrivire în opinii.
Cu un asemenea personaj totodată incomod și foarte simpatic, tinzi să-i ierți romanului părțile mai slabe - căci are și așa ceva, din punctul meu de vedere. În primul rând, coincidențele și situațiile neverosimile, pe care trebuie să le accepți fără a le analiza prea mult, altfel povestea pare cusută cu ață albă și își pierde din credibilitate. Poate fi vorba și de un umor dus la extrem, de dragul show-ului, și poate că autorul exagerează voit, tocmai pentru a ne transmite că nu e cazul să luăm prea în serios aceste potriviri ale sorții care și-a propus cu tot dinadinsul să-l salveze pe Ove. Oare pentru că însuși Ove este, în fond, un personaj neverosimil? În al doilea rând, unele episoade și discuții sunt cam lungi și dezlânate, ajungând să plictisească - iar faptul că se citesc foarte repede nu este neapărat un aspect pozitiv.
I haven't seen any of the Arriaga/Iñárritu movies because they seemed too tough to watch, but this doesn't mean I wasn't curious about this Mexican (sI haven't seen any of the Arriaga/Iñárritu movies because they seemed too tough to watch, but this doesn't mean I wasn't curious about this Mexican (script)writer. Especially when I found the first book he had published in a second-hand bookstore, for 1.50 $. Yup, sometimes my reading flow goes with the bargains that I find on the way.
I was neither prepared to like it, nor dislike it, a state of mind that I wish I had with every book that I read. What I enjoyed most of all in The Guillotine Squad was the dark humor, a feature that I've always welcomed in books and movies.
The main character is Feliciano Velasco y Borbolla de la Fuente, a merchant who studied Law School, member of the high class and supporter of Porfirio Díaz. He comes into the wolf's den, meaningly Pancho Villa's insurgent army, to sell him a replica of the French guillotine, which he had perfected himself. Instead of money, he gets an undesired payment - Villa makes him a captain in his army, and thus begins a series of adventures and misadventures that will carry Feliciano on the unreliable waves of fate, rising him to the top only to throw him on the lowest pit. All over again.
Feliciano is in fact the anti-hero in this novelette: he is terrified of fights, he cannot defend his beliefs, he ditches a friend who gets executed. He is a coward whose only aim is to save his skin. Serving under Pancho Villa will shape Feliciano and make him reconsider his life, but not necessarily change him for good. As far as a main character's trajectory goes, I was expecting (view spoiler)[the classic turn of events - Feliciano undergoes some major personality changes, gives up his beliefs and wholeheartedly embraces the Revolution. But no. Although he is tempted to become a hero and thus an immortal part of history, he cannot oversee the fact that he had neglected and almost denied his true destiny. (hide spoiler)]
I've enjoyed the way Arriaga portrays Pancho Villa, this emblem of the Mexican Revolution, a man who, despite his simple origins and lack of education, had an intuitive knowledge of people and life, a man who was a brave fighter and a brilliant war strategist. Obviously, he also had his flaws.
[image]
I must confess that I'm in love with Mexico (I wish I'd go there one day) and for this reason I've enjoyed the book even more. ...more