„I want to ride my bicycle...”/La Vuelta (2) [Who's the boy riding the bike?]

Update (20.00)

Oricât de greu ar părea de crezut, răspunsul acesta e: Tony Scott. Filmul se numeşte Boy and Bicycle şi marchează debutul fratelui său în cinema. Tony s-a sinucis în august (19), anul trecut, Ridley continuă, următorul său film fiind The Counselor, un lungmetraj plin de staruri (Diaz, Cruz, Bardem, Pitt şi Fassbender) pe un scenariu scris de Cormac McCarthy.

Trebuie să mai spun că a existat cineva care a indicat, pe fb, răspunsul corect. Numele său este Alex Istudor. Toată stima, cum spuneam!

********************************************

E primul său scurtmetraj (apropo, nu înţeleg de ce unii pun cratimă între scurt şi metraj din moment ce DOOM-ul îi stabileşte clar ortografia, chestiune valabilă şi pentru lungmetraj), dar nu am să-i dau numele. Aparţine unui regizor celebrissim, dar nu îi spun numele. După cum nu voi spune nici numele biciclistului pornit să exploreze laturile obscure ale unui banal oraş britanic (Hartlepool), într-un cine-voiaj de o naivitate adorabilă influenţat de mari cineaşti ai vremii (anul apariţiei este 1956).

Cronologic vorbind, avea să fie primul său rol(işor), dar nu ca actor va ajunge şi el faimos, ci tot ca regizor. E adevărat, spre deosebire de filmele celui care l-a distribuit aici prima oară, producţiile sale au (avut) o pronunţată tentă comercială (dar asta nu înseamnă că erau şi slabe).

Despre acest prim film din carieră, autorul declara următoarele:

Dezlegarea micii şarade (film, autor, actor) va veni mai târziu. Pe blog şi pe fb. Dacă vor fi unii care să mi-o înainte, cu atât mai bine. Au de pe acum, toată stima cinefilă de care sunt capabil. Ideal ar fi să nu intre şi google search în combinaţie, dar pe de altă parte pot înţelege tentaţia. A nu se înţelege că o încurajez...

Fă-te frate cu ţiganul nu doar până-ţi sapă... Şanţul!

Despre Adrian Silişteanu am putea spune că e directorul de imagine preferat al celuilalt Adrian. Sitaru, mai precis! Au lucrat împreună la vreo şase proiecte, incluzând aici şi recent lansatul Domestic. Bine, Silişteanu a colaborat şi cu Purcărete, la filmul acela care cu greu poate fi numit film, Undeva la Palilula, dar asta-i altă poveste, cel puţin din punctul meu de vedere.

Mai nou, despre Adrian Silişteanu putem spune că e (şi) regizor. Debutul său (deocamdată cu un scurtmetraj) se numeşte Şanţul şi înseamnă un percutant studiu de caz în cheie antropologică pe tema relaţiei soţ-soţie (în primă fază) şi apoi, la un alt nivel, a relaţiilor dintre români şi ţigani, surprinse exact acolo unde majoritatea focus-grupurilor sau proiectelor finanţate de UE nu reuşesc (sau nu vor) să ajungă: la firul ierbii, la sat, în leagănul prejudecăţilor ce continuă să stabilească, simbolic sau formal, ierarhii sociale! 

Evident, cine nu vrea să vadă liniile de demarcaţie nu le vede şi pace, dar oricât de mult s-ar râde, iar Şanţul îţi dă motive de amuzament, fiindcă scenariul e ofertant în această privinţă, ele, liniile acelea, tot acolo rămân. Şi dacă tot am adus vorba, trebuie să spun că scenariul e impecabil, în fapt o mică bijuterie literară care articulează perfect trama şi personajele într-un angrenaj ce poate funcţiona oricând independent, ca proză scurtă. Autoarea, Claudia Silişteanu, soţia regizorului, are ştiinţa de a capta esenţialul şi de a aduce la suprafaţă subtilităţile unui fapt divers, cadenţa şi umorul scriiturii aducându-mi aminte de stilul unor Băieşu, Neagu sau D.R. Popescu!

Care-i faptul divers, deci? Unul banal, cum îi stă bine oricărui fapt divers: un bărbat, ardelean după vorbă, trebuie să sape un şanţ între gard şi drum. Ordin de la primărie. Problema e că n-are nici un fel de chef să execute ordinul, gândurile stându-i mai mult la butoiul cu must din care ar tot bea dacă nevastă-sa ar pleca mai repede la biserică!

Într-un târziu, mai mult de gura ei decât de frica amenzii, se-apucă de lucru. Vorba vine, fiindcă nu ratează nici o ocazie de a sta la taclale cu cei care trec pe uliţă, printre care şi un ţigan, unul tânăr, cu familie, pe care îl şi tocmeşte, în cele din urmă, să-i sape şanţul. Evident, nu pe băutură, cum ne-am aştepta, căci miza e un pic mai înaltă. Evident, băutura va parafa înţelegerea celor doi bărbaţi, dar va fi pricină de sfadă în familia lui Vasile...

Repet, se râde mult, dialogurile dintre Vasile şi Lucreţia sau monologurile înciudate ale lui Vasile (Adrian Titieni, cu o prestaţie fabuloasă!) fiind spumoase şi pline de sudalme cu efect ilariant. Numai că dincolo de cofrajul comediei, care aici nu-i deloc o formă de a face haz de necaz, se iţeşte realitatea. A face sau nu a face abstracţie de ea şi semnificaţiile ei rămâne, în cele din urmă, opţiunea fiecăruia!

Poate ar fi trebuit să încep cu asta, dar din moment ce aţi citit până aici, e ca şi cum aţi fi aflat din primele rânduri: Şanţul tocmai a primit premiul publicului pentru film românesc, la NexT. Pe bună dreptate, aş zice. Felicitări!

Epilog (a short movie by Tom Tykwer)

Dragostea e mai ales ceea ce se întâmplă atunci când, din varii motive, doi oameni care sunt împreună  nu sunt împreună. Atunci când sunt separaţi de gânduri, ezitări, tatonări, iluzii, deziluzii... Dragostea e (ca) o sală de aşteptare. Sau, la un alt nivel, ceea ce rămâne între doi oameni când între aceştia nu mai rămâne nimic. Iar dacă nu mai rămâne nimic, asta e! Vorba lui WKW: Love is all a matter of timing.

P.S.: Nu e chiar primul scurtmetraj al lui Tykwer, ci mai degrabă primul care chiar contează (cronologic e al doilea şi e din '92)

Six Shooter

Mai întâi ar fi bine să opriţi playerul ce susură muzici în timp ce voi citiţi (în diagonală, măturând cu privirea sau pe bune) ce scriu eu. Foarte puţin aveţi de citit, o să vedeţi! Adică tot ce vreau să vă spun, dincolo de partea cu închiderea jukebox-ului (e în dreapta jos) e că vă ofer spre degustare, în siajul NexT 5, Six Shooter, o mândreţe de scurtmetraj regizat de Martin McDonagh (celor care au deja în portofoliu In Bruges n-ar trebui să le fie străin numele acestui irlandez a cărui figură - atenţie, trivia! - e o combinaţie de trăsături ce aminteşte concomitent de Sting &... Dolph Lundgren). Fiind premiat cu Oscar, în 2006, la categoria Best Short Film-Live Action nu cred că a prins Top 5-ul alcătuit de organizatorii NexT pentru Oscars Night (vineri, 20.45, Scala), selecţie ce a inclus, din ce am înţeles eu, câştigătorii din 2007 încoace! Prin urmare, e o ocazie taman bună să-l vedeţi aici ca un fel de încălzire.

Bref: Six Shooter - bloody irish black comedy, calitate Bang & Olufsen garantată. Se recomandă, în special, iubitorilor de hemoglobină lambrisată cu ştaif pe toți pereții camerei. Bonus: replici & mutre de un umor doborâtor!

Feed! Snake Feed (by Debra Granik)

Până o să reuşiţi voi să vedeţi ultimul film al Debrei Granik (Winter's Bone), vă ofer ca aperitiv primul ei scurtmetraj: Snake Feed. Pentru a vă familiariza cu stilul! Oricum, cu totul, Debra Granik nu are la activ decât trei filme, celălalt titlu fiind Down to the Bone (2004). Şi acesta un must see! Pe de altă parte, mi-e foarte clar că nu premiile sunt măsura valorii unui film, însă chiar şi aşa, vă mai spun, fie şi ca truc simplu de captare a atenţiei, că Winter's Bone (deşi uneori aduce mult cu Frozen River, „decât” că e mai abraziv şi mai îngheţat!), a plecat de la Berlinală cu premiul Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai (C.I.C.A.E. Award - Forum section) şi de la Sundance cu Marele Premiu al Juriului. Eu unul mă aştept să fie luat în calcul şi la Oscar la niscaiva categorii!

End of the road!

Semi-maratonul Stanley Kubrick, iniţiat cumva intempestiv, fără prea multă premeditare, se încheie aici. Sfârşitul e, de fapt, o pauză, deoarece peste un timp, nedefinit ca durată, voi reveni asupra subiectului. Cu ajutoare, era să zic de la Phare, dar nu! Ajutoarele vor veni de la prieteni, b(l)ogaţi sau nu, kubrickieni sau nu. Sfârşitul, mai e, de asemenea, un început. Mai exact, unul din filmele de început ale domnului K: Day of the Fight. E din 1951 şi e un documentar de 16 minute care a costat aproximativ 3.900 USD. Dacă a meritat sau nu, vedeţi şi singuri!

Written and Directed by...

În mod curios, scurtmetrajul acesta (folosesc diminutivul din motive legate strict de durată!) a rămas pe dinafară. Şi mai curios, dacă nu cumva paradoxal: e mult mai bun decât jumătate din cele care au fost incluse pe omnibusul New York, I Love You, al doilea din mega(lo)proiectul Cities of Love. Practic, ce vedeţi aici e debutul în regie al doamnei Scarlett Johansson. Se numeşte These Vagabond Shoes (trimiterea e evidentă!) şi îl găsesc excepţional executat, solid ca structură şi sfinţit de prestaţia lui Kevin Bacon. Simply beautiful. Simply brilliant. A true gem.

Doodlebug

Pe Christopher Nolan îl cunoaşteţi (sau ar trebui să-l cunoaşteţi)! E un regizor hip cu un portofoliu de invidiat: Memento, Insomnia, The Prestige, Batman Begins şi The Dark Knight. Presupun că aţi văzut măcar unul din filmele astea, altfel nu înţeleg ce căutaţi aici. Ce nu aţi văzut - şi atunci pot înţelege de ce sunteţi aici - e acest filmuleţ, his first short ever, făcut pe 16 milimetri, pe vremea când studia literatura british la Londra (1997). Fiecare regizor trebuie să înceapă cumva, iar Nolan începe cu o poveste kafkiană impecabil articulată în doar trei minute. Plot-ul e simplu: un om încearcă să scape de o gânganie care-i tulbură habitatul. Cred că toţi, măcar o dată. am pornit un adevărat război mondial împotriva unei biete insecte! Dar ştim pe cine vrem să stârpim? Ştim cumva ce ne mână în luptă? Avem vreo secundă impresia că lupta ar putea fi pierdută? Nici vorbă! Cum să te împiedici de un hexapod amărât?!

Una din calităţile incontestabile ale producţiilor lui Nolan este că te obligă să gândeşti. Doodlebug e demonstraţia strălucită a acestei teorii!