Mic dejun surprinzător într-un hotel italian

Când spui „mic dejun italian”, te gândești la un espresso rapid și un cornetto. Ei bine, hotelul în care am stat recent a contrazis toate așteptările! Ne-a întâmpinat cu un bufet internațional generos, demn de marile lanțuri hoteliere: ouă fierte, omletă, șuncă prăjită, mezeluri și brânzeturi italiene rafinate, legume proaspete, platouri cu fructe, bar cu müsli, marmelade variate, unturi speciale și lapte în toate formele – clasic, fără lactoză, vegan. Bineințeles, au existat si toate formele de corneto si briose, cu marmelada, cu mere, cu vanilie, cu fistic... pentru toate gusturile! Aparatul de cafea oferea toate tipurile imaginabile, iar selecția de ceaiuri era impresionantă. Ce ne-a surprins în mod plăcut a fost faptul că hotelul promovează produse locale, bio, provenite de la colaboratori de încredere, autorizați și cu atestate excelente. Un detaliu care mi-a rămas în minte: am servit miere cu fagure și polen de flori de castane – o adevărată delicatesă, rar întâlnită în hoteluri! 

Gustul autentic și grija pentru calitate au transformat micul dejun într-o experiență memorabilă.
De obicei, nu luăm mic dejun decât în weekend sau în vacanțe. Ritmul vieții influențează și ritmul alimentației: dacă stau 9-10 ore la birou, îmi ajunge o cafea. Dar în vacanță, când plimbările și explorarea orașelor sunt la ordinea zilei, un mic dejun consistent e binevenit – și uneori, singura masă până seara.
Am fost încântați de această ofertă bogată, mai ales în comparație cu alte experiențe. De exemplu, în Roma, hotelul nostru oferea doar cornetto, marmeladă și cafea. Am observat însă că unii oaspeți aveau mezeluri și brânzeturi – și am învățat un mic truc: am cumpărat ce ne plăcea de la supermarket, le-am păstrat în frigiderul din cameră și le-am adus discret la micul dejun. Pâinea era mereu pe masă. Caz rezolvat! 😊

PS: Glumind puțin, se spune că Lago di Garda este o prelungire a Germaniei – și nu fără motiv! Conform unui sondaj recent, peste 75% dintre turiștii germani își planifică vacanțele aici, iar zona a devenit una dintre cele mai frecventate destinații europene. 

Poate tocmai de aceea, bufetul de mic dejun din hotelul Laura Cristina, a fost atât de generos și bine organizat – un omagiu adus oaspeților fideli din nord. 😊 Noi, de-a lungul anilor, am ales mereu cazare privată în zonă, dar această experiență hotelieră ne-a oferit o perspectivă nouă și delicioasă asupra ospitalității locale.

Descoperă lumea fără limite lingvistice cu Vasco

Lucrez de câțiva ani într-o firmă uriașă, care are filiale în peste 120 de țări. 

Limba oficială este engleza și cumva, ne descurcăm toți, chiar și cei care vorbim engleza non-nativ. Fiecare își dă interesul să ascundă în convorbiri cât poate mai bine accentul indus fără voie de limba maternă. Desigur, îi admirăm pe cei care vorbesc perfect engleza, dar nimeni nu râde de micile greșeli – ba chiar le considerăm a face parte din farmecul nostru!

De multe ori, când scriu câte un e-mail mai complex, mă gândesc ce practic ar fi să am un aparat de tradus. Această dorință a devenit și mai intensă acum, având în vedere că peste exact șase săptămâni voi pleca în Malaysia. Visez la un translator vocal și sper ca dorința să se materializeze cât de curând. Tocmai am fost numită să fac parte din delegația ce va merge în vizită de lucru la colegii din departamentul omolog din Kuala Lumpur. 

Vom petrece două săptămâni în filiala malaysiană și este clar că șederea noastră acolo nu va însemna doar muncă! Doresc să folosesc la maxim această ocazie, să explorez orașul și împrejurimile cât se poate de mult. Acum mai mult ca oricând, am nevoie de un traducător instant. Doresc să vizitez principalele atracții turistice, dar vreau să mă amestec si printre localnici în piețe, în târguri, să merg prin magazine. Poate ideal ar fi să am căști cu traducător, pentru ca vreau să fiu independentă, să pot comunica fără opreliști. 

Căutând informații despre aparatele de traducere instant, am descoperit Vasco Electronics - unul dintre liderii în domeniu. Am deschis pagina lor și mi-a atras atenția imediat citatul lui Nelson Mandela: 

„Dacă îi vorbești unui om într-o limbă pe care o înțelege, cuvintele tale vor ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în propria lui limbă, cuvintele tale vor ajunge la inima lui.“ 

Ce frumos! Un traducător instant ar fi perfect pentru a trece peste barierele lingvistice! Acest traducător instant Vasco Translator V4 ar fi un companion perfect pentru plimbările mele. Acest aparat minuscul nu are doar funcția de traducere vocală, aparatul poate să traducă chiar și fotografii! Poate, spre exemplu, să afișeze o traducere instant a meniului în restaurant! 

Ba poate chiar prin funcția MultiTalk să facă posibilă participarea mea în chat cu până la 100 de persoane! Vasco Translator V4 este capabil să facă văzute și auzite mesajele tuturor membrilor, în propria limbă! Fantastic! 

Căutând mai departe informații despre compania Vasco, am găsit un articol despre Turism Expo Japan 2024 - târgul anual de turism care se desfășoară la Tokyo, la sfârșitul lunii septembrie. La această ultimă ediție a expoziției, a fost lansat și dispozitivul “căști cu traducător Vasco Translator E1”. Îmi pare a fi un aparat dintr-un film science fiction! Căștile detectează limba pe care o selectez și traducerea începe automat! Setul include două căști pentru urechea dreaptă – una pentru mine și una pentru persoana cu care vreau să vorbesc! Dealtfel, translatorul Vasco E1 a câștigat premiul European Product Design Award! În plus, configurarea acestor căști cu traducător este ușoară, fiind necesară doar o sincronizare cu telefonul și funcția de traducere se activeze fără atingere! 

Acum zău dacă mai știu ce translator să aleg! Sunt mult prea entuziasmată de tot ce am aflat, ca să decid acum ce tip de aparat să comand! Voi lăsa dorințele să crească măcar o noapte, pentru că... cine se grăbește, greșește! Ceea ce este sigur este ca va fi un Vasco!

Fotografiile sunt din galeria Vasco: Foto1, Foto2, Foto3, Foto4

Povestea este fictivă și a fost scrisă pentru Spring SuperBlog 2025

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (2)

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii")
Când îti abandonezi masina într-o parcare si pornesti cu vaporasul spre un sat înconjurat de ape, ai ciudatul sentiment ca te îndrepti spre "capatul Pamântului"... Localitatea Sfântu Gheorghe se situeaza pe partea stânga a celui mai vechi brat al Dunarii – Bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de varsare a Dunarii în Marea Neagra. Comuna ocupa o suprafata de 605 km² si este alcatuita din aproximativ 350 gospodarii în care traiesc circa 800 oameni, dupa legi si traditii adaptate locului. Pe timpul verii, am impresia ca în sat sunt mai multi turisti decât localnici!

Casele sunt în general joase, rar vezi cladiri cu etaj. Este un mișmaș arhitectural - nici macar acoperisurile nu mai sunt toate din stuf. Traditionalul se îmbina cu modernul si nu întotdeauna este de bun gust. Exista ca peste tot case vechi, case noi si case care stau sa se darâme. Impresionant aici la Sfântu Gheorghe este ca majoritatea curtilor sunt pline de flori! Desi verile sunt foarte calduroase si secetoase si în ciuda faptului ca terenul este nisipos, din poarta fiecarei case îti zâmbesc florile. Femeile satului sunt majoritatea casnice si cele mai harnice, îngrijesc pe lânga flori si câteva fire de rosii, ardei, castraveti, vinete, fasole -  atât cât sa asigure legume proaspete familiei si turistilor ce le bat la poarta. Ocupatia principala a barbatilor din sat este pescuitul si vânatul, pentru hrana familiilor si ca principala sursa de venit. Pe perioada verii turismul rural - care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, aduce satenilor surse suplimentare de venit.

Cresterea animalelor se face peste tot la fel în Delta Dunarii - animalele sunt lasate libere pe grinduri unde îsi cauta singure hrana. Lipsa terenurilor agricole îi determina pe localnici sa pastreze în saivane doar animalele de tractiune si mai rar cornute. Gâstele, ratele si gainile din Sfântu Gheorghe sunt suta la suta bio.
Fiecare gospodarie are câteva pisici si cel putin un catel... Daca pe stazile satului întâlnesti catei de talie mare, aceia apartin cu siguranta turistilor, pentru ca sfântu-gheorghenii au doar catei de talie mica! De ce îi prefera pe cei mici, habar nu am... Câinii sunt pasnici, traiesc în bătătură liberi precum câinii vagabonzi, dar fiecare îsi cunoaste numele si îsi recunoaste stapânul care-i da de mâncare.
Strazile sunt largi, nepavate si pamântul este acoperit cu un strat foarte gros de nisip fin, prăfos, care-ti intra printre degetele picioarelor indiferent ce tip de încaltaminte porti ☺

Autoturismele se pot numara pe degete si am impresia ca nu sunt înregistrate, pentru ca înca circula cu numarul de înmatriculare al ultimului proprietar (*). Parerea mea este ca aceste masini ori au fost achizitionate "pe nimic" în urma falimentului vreunei firme din tara, ori au fost casate; în orice caz, aici în sat stârnesc mult praf, dar se pare ca-si fac treaba ☺ În sezonul estival sunt folosite mult pentru a transporta turistii din sat la plaja, la tarmul Marii Negre. În functie de numarul de turisti, autoturismelor le sunt sau nu, atasate remorci si aceste originale vehicule se numesc Trocarici ☺
Virgil - sotul Silviei, îsi aminteste când în urma cu câtiva ani, dupa ce în localitate au aparut masinile si remmorcile, a discutat cu elevii scolii din sat, cerându-le sa gaseasca o denumire simpatica pentru aceste mijloace de transport. Copiii s-au gândit la "trocarișcă" sau "cașcarabeta" termeni care în limbajul regional înseamna "căruț hodorogit" si Domn' Profesor a ales aceasta denumire nostima, adoptata imediat de întregul sat... Cu alte cuvinte, Virgil este "tatal" Trocarici-ului ☺ (va urma) 

(*) - Sub mottoul "ce mica-i lumea!" am descoperit în sat un microbus ce a apatinut unui prieten de-al meu ☺

Vacanta la Roma - Impresii, generalitati

Ceea ce am constatat la Roma a fost ca viata de turist este grea! ☺ Tot ce te înconjoara incita curiozitatea si amesteca emotii, provoaca cercetari si prilejuieste readuceri aminte a ceea ce ai citit sau învatat cândva la orele de istorie sau arta. Te deplasezi de la un monument la altul si încântarea îti da puteri. Cândva însa ai nevoie de o mica pauza... dar în tot orasul nu gasesti o banca! Ca este sau nu cu intentie, singurele variante sunt ori sa te asezi pe trotuar, pe treapta unei scari sau sa iei loc pe terasa unui cafe-bar.

La prima noastra pauza, am comandat câte un espresso, un pahar de prosecco si unul de vino rosso ☺ Pâna când am fost serviti, am scos harta si ghidul turistic spre a face planul pentru restul de zi. Cufundati în lectura, ne-am trezit ca ne sunt aduse pe masa o farfurie cu sandwichuri, una cu chips si alta cu alune, pe lânga cele comandate. Am crezut ca chelnerul a încurcat mesele, însa... toate erau pentru noi si am învatat ca aceste snacks-uri vin din partea "casei" si reprezinta o dovada în plus de ospitalitate (am avut parte de aceasta ospetie în fiecare zi, la orice cafe-bar). Pentru ca la noi acasa nu servim aproape niciodata astfel de "bombe calorice" am acceptat bucurosi rasfatul gastronomic - eram doar în concediu! Am apreciat sandwichurile ca fiind chiar mai delicioase decât Tramezzini pe care le cumparasem la amiaza!
Pentru ca umbra era placuta si scaunul confortabil, am mai comandat câte o cafea si... am primit un nou platou cu sandwichuri ☺ Un gest prea generos, însa noi eram mai mult decât satui - platoul a ramas neatisn si sper ca seful case nu s-a simtit ofensat ;-)
♦ Mi-au placut inscriptiile de pe capacele de canal: SPQR, un acronim al expresiei din limba latină "Senatus Populusque Romanus" ("Senatul și poporul roman") ☺ Elegante si cosurile de gunoi! Parerea mea ca pentru o metropola cu aproape 3 milioane de locuitori si ca. 18 milioane turisti pe an, Roma este un oras curat ♥

Am constatat ca pe oricine am oprit pe strada pentru o întrebare si-a facut timp si ne-a raspuns amabil, încercând sa ajute. Tind însa sa cred ca romanilor le lipseste simtul de corelare spatiu-timp, pentru ca altfel nu-mi explic de ce nu ne-am putut baza niciodata pe aprecierile lor! ☺ A destra, a sinistra... si în nici zece minute suntei acolo! - ne spuneau... Dar nici dupa de doua ori la stânga si de trei ori la dreapta nu ajungeam în punctul dorit si în general cele zece minute însemnau o jumatate de ora ☺ Ne-am amuzat si am învatat sa luam în calcul marja de timp.
La orice magazin sau restaurant am intrat, angajatii si-au lasat timp, îndepinindu-si obligatiile lejer si cu zâmbetul pe buze, fara stress, fara niciun motiv de graba. Ne-a fost dat chiar sa traim o situatie crasa, chelnerita care ne-a servit, dupa ce am pândit-o jumatate de ora sa o rugam sa ne aduca nota de plata, ne-a adus-o zâmbind dar nu a mai venit sa ia banii... Dupa înca zece minute de asteptare, am pornit sa o cautam si am constat ca plecase acasa ☺
Pe de alta parte însa, romanii ne-au impresionat prin penibilitatea respectarii orei exacte pentru intrarea în muzee! ☺

Stiind ca se creaza aglomeratii în jurul obiectivelor turistice si de cultura, am stabilit înca de acasa un plan, propunându-ne în fiecare zi vizitarea unui obiectiv important pentru care am facut rezervari online. Prima si ultima zi le-am lasat spontaneitatii, a doua zi am rezervat-o pentru Colosseum, Palatinum si Forum Romanum, a treia pentru Galleria Borghese, iar a patra pentru Muzeul si Gradinie Vatican + Capela Sixtina. Astfel am scapat în mod elegant de cozile enorme de la intrare. Pentru ca nu am stiut ca pe bilete este tiparita ora de intrare, ne-am prezentat la ghiseu când am ajuns - spre exemplu, o jumatate de ora prea devreme la Galeria Borghese. OK, am petrecut jumatatea de ora la o cafea cu gheta ☺ La Colosseum am fost zece minute prea devreme si la fel, am fost sfatuiti sa astptam sa se faca ora exacta! ☺ De parca s-ar putea controla la minut cei 15-20 de mii de turisti ce vin în vizita în fiecare zi! Ora de iesire din muzee nu este impusa, deci regula este exagerata însa... iata o dovada de disciplina si punctualitate ☺☺☺

♦ Întreg orasul este împânzit de fântâni cu apa potabila. Oricine poate sa-si umple o sticla cu apa rece, atât de râvnita pe vreme caniculara! Un punct în plus edililor Romei ♥

Croaziera - Cinci ore si jumatate în Marsilia (3)

Nemuritor și foarte popular "le Panier" este cel mai vechi și mai pitoresc cartier din Marsilia. Este un cartier tipic mediteranean, ridicat pe agora orasului antic grecesc Massilia. Cufundat în istorie, le Panier leagă orașul ancestral și Marsilia de azi printr-un dram de nostalgie.
Atrăgând un constant flux de imigranți, cartierul dovedeste ca rămâne atașat trecutului său, evidentiindu-se ca o insulă de pace și amestec cultural. Mult râvnitul orasel a atras multi napolitani la sfarsitul secolului al 19-lea, dupa primul razboi mondial a fost invadat de corsicani si catalani, iar acum în ultimile decenii, le Panier capata noi pete de culoare, prin imigrantii din nordul Africii, Vietnam si Insulele Comore. Mozaicul cultural al cartierului se extinde permanent, fiecare nou venit ataseaza obiceiuri noi, vechilor traditii marsilieze.

În secolul 17, cartierul a fost frecventat de burgezime si a capatat popularitate. Doua sute de ani mai târziu, în mijlocul revolutiei industriale si comerciale, le Panie a decazut ajungând treptat sa se vorbeasca despre "reputatia proasta"a acestui cartier. Mai marii orasului au stampilat zona ca "deal supraaglomerat si neîngrijit" - un obstacol în calea modernizarii Marsiliei. Cu toate acestea, cartierul si-a dezvoltat mai departe propriul stil, pescarii si micii mestesugari acceptând cu bucurie sa locuiasca aici.
Printre celebritatile contemporane ce pot fi întâlnite pe strazile le Panier se numara Gilles del Pappas (fotograf, pictor, scriitor) si Philippe Carrese (scriitor, scenograf).
Cartierul a fost în parte restaurat si cele mai multe fatade ale cladirilor stralucesc în nuante calde de ocru. Stazile înguste ascund numeroase comori arhitecturale.
Hôtel-Dieu este faimos pentru cele trei galerii arcuite (foto 2, stânga jos). În apropiere se afla Clocher de Accoules, una dintre cele mai vechi biserici din Marsilia. O alta cladire istorica este Hôtel Daviel (foto 2, dreapta jos) - fost Palat de Justitie (1743). Balconul din fier forjat este decorat cu margarete - motivul preferat al mestesugarilor din Marsilia secolului 18.

Însa cea mai frumoasa bijuterie arhitecturala a cartierului le Panier este La Vieille Charité - opera arhitectului  Pierre Puget. Construit în perioada 1671-1749 pentru a servi ca adapost de caritate pentru saracii din oras, grupul de cladiri este înconjurat de o curte superba cu arcade din piatra roz. În spatele cladirii centrale este capela acoperita cu o cupola ovoidala. Ansamblul monumental conceput în stil baroc, functioneaza actualmente ca centru cultural, adapostind numeroase muzee. De-a lungul istoriei sale, complexul a foat atât adapost pentru copii si batrâni, cât si spital pentru ranitii din razboie. Salvat de la demolare, a fost restaurat în anul 1968 si introdus pe lista patrimoniului national.

Urmatoarea surpriza pe care ne-au facut-o organizatorii excursiei a fost ca popasul urmator sa fie la o patiserie traditionala. Cel mai consumat biscuit în Marsilia este asa numitul Navette de Marseille. Pregatit initial pentru sarbatoarea de Întâmpinare a Domnului, acest biscuit în forma unei barcute, este consumat zi-de-zi însotind cafeaua sau ceaiul. În mod tradițional este aromatizat cu flori de portocal, însa navetele (sau navetii?!?) de azi sunt aromate cu fe de fel de condimente.
Ultimul obiectiv turistic pe lista noastra a fost Cathedral la la Major, catedrala catolica, ridicata între anii 1852-1893 în stil neo-bizantin, dupa planurile arhitectilor  Léon Vaudoyer si Henri-Jacques Espérandieu. Am admirat din exterior elementele decorative bogate si ni s-a atras atentia ca modul în care a fost combinata piatra de constructie - alternarea unei placi deschise la culoare cu alta închisa, o face unica în lume, la fel ca si combinația dintre arcadele rotunde cu frontoanele triunghiulare.

Ne aflam din nou în portul vechi, ploua cu galeata asa ca în cele câteva minute libere pâna la sosirea autocarului, am intrat în Galeriile Lafayette, am servit câte un espresso si am scris câteva vederi prietenilor.
În drum spre nava, am mai aruncat din autocar o ultima privire orasului si am cântat la Marseillaise împreuna cu simpatica noastra ghida. Noi nu am stiut decât cuvintele câtorva versuri din prima strofa, însa am acompaniat-o prin murmur, sapte stofe! ;-)
Ghida ne-a povstit si câte ceva despre personalitatile nascute în Marsilia, dintre care cei mai cunoscuti sunt Fernandel - îndragitul actor, fotbalistul Zidane si sculptorul Honoré Daumier.
Ne-am despartit într-o nota vesela, impresionati si multumiti de tot ce ce am vazut si am aflat!

Urcarea la bordul vasului s-a facut oferind cardul pentru verificare si trecând prin filtrul de control. Ajunsi în camera, am dezbracat hainele ude, ne-am îmbracat costumele de baie si halatele, ne-am încaltat slapii si am urcat doua etaje cu liftul, îndreptându-ne spre complexul wellness (va urma).

Croaziera - Cinci ore si jumatate în Marsilia (2)

Pe colina cea mai înalta a Marsiliei - la 160 metri deasupra marii, se înalta biserica neo-romanico-bizantina Notre Dame de la Garde. Silueta bisericii este inseparabilă de imaginea Marsiliei si reprezinta "La Bonne Mère" a orasului. Anual este vizitata de peste 2 milioane de pelerini apartinând tuturor confesiunilor. Turnul clopotnitei este înnobilat de statuia ce reprezinta Fecioara Maria - "buna mama", o sculptura în bronz acoperit cu foita de aur, opera a sculptorului Eugène-Louis Lequesne.
Se spune ca cine ajunge în Marsilia si nu urca la Notre Dame de la Garde, savârseste un "pacat capital" pentru ca de nicaieri nu poti avea o panorama mai frumoasa a orasului (la 360 grade)!
Ca o rasplata suplimentara la efortul de a urca lungul sir de scari, în capat la poarta, cineva interpreta la corn francez, "Ave Maria" lui Franz Schubert. I-am dat cu drag un banut mai mare ;)


Constructia bisericii a început în anul 1241 sub patronajul abatiei Saint Victor dar lacasul nu putea adaposti mai mult de 60 de persoane. A devenit loc de ruga special pentru marinari. În anul 1524 în jurul bisericii se construiesc ziduri de aparare si biserica devine totodata un loc strategic de observare, la ordinul regelui Frantei, François 1er. Împreuna cu Chateau d'If de la intrarea în port, fortareata din vârful dealului si-a luat rolul de control şi apărare maritimă. Secole la rând, biserica si-a îndeplinit acest triplu rol, fiind gardian, punct militar și loc de cult și pelerinaj.
În anul 1807 se ridica turnul clopotnitei si în anul 1845 biserica înalta clopotul Marie-Joséphine, cu greutatea de 8,23 tone. Catedrala a capatat forma pe care o are acum, odata cu începerea lucrarilor dupa proiectul arhitectului Henri-Jacques Espérandieu, începând cu anul 1853. Inaugurarea a avut loc la 5 iunie 1864.

Basilica dobândeste sub Napoleon III grandoarea ornamentelor interioare în stil romano-bizantin - cupole acoperite cu foita de aur, piatra policroma, picturi murale si mozaicuri. Cripta boltita protejează un crucifix policrom și "Mater Dolorosa" este lucrat în marmură de sculptorul Jean-Baptiste Carpeaux. În biserica mare, dedicata Fecioarei Maria, ornamentele abunda în mozaicuri aurii și marmură si creaza aspectul unui relicvariu.

Usile de la intrare sunt lucrate în bronz de sculptorul Henry Révoil. Deasupra usii, un basorelief policrom în ce­ramică smălţuită realizat de artistul florentin Luca della Robbia.

Încântati de toate splendorile vazute, ne-am reîntors la autocar si am pornit sa vizitam cartierul "Panier" (va urma)

Croaziera - Cinci ore si jumatate în Marsilia (1)

[Asa cum ne-a prevenit Diario di Bordo, în Marsilia cerul a fost întunecat. Soarele a luptat cu norii plumburii, dar nu a reusit sa-i strapunga.
La începutul excursiei vremea a fost relativ placuta, dar dupa doua ore a început sa picure. Ploaia s-a întetit treptat si spre sfârsitul plimbarii noastre, în Marsilia a plouat cu galeata! Am avut însa în rucsac geci impermeabile si umbrele.]

Cu toate ca Marsilia este cel mai mare port comercial al Frantei, cel de-al doilea mare oraș al țării si a treia mare aglomeratie urbana franceza, când se pomeneste despre Marsilia, cu siguranta cei mai multi se gândesc la soldații republicani din secolul al 18-lea, la meciurile OM sau la turneele de pétanque ☺
Situat pe coasta Mediteranei în vechea Provența - una din zonele cu cele mai frumoase peisaje din Europa, Marsilia detine un bogat patrimoniu cultural si arhitectural pe care îl conserva cu respect si-l pune în valoare. Fondat de greci cu 2600 de ani în urma, orasul are o istorie zbuciumata si fascinanta în acelasi timp. Este un oraș plin de contraste, ce-si promoveaza cu succes traditiile si obiectivele turistice.

Am iesit din portul nou cu autocarul si am urmat La Corniche du Président John Fitzgerald Kennedy - bulevardul de la marginea plajelor des Catalans si du Prado. Primul punct de oprire a fost în golful Le Vallon des Auffes, cel mai pitoresc cartier pescaresc, botezat dupa numele meseriei "Auffier" - cei care în evul mediu confectionau aici articole de pescuit din auffe (o planta ierboasa folosita pentru frânghii de nave, rogojini și plase de pescuit). Meseria a murit încet- încet peste generatii. Cele aproximativ cincizeci de casute pescaresti gazduiesc astazi restaurante. În golf sunt ancorate bărci de pescuit traditionale, denumite "les pointus" - cu capete ascuțite, oferind locului un caracter incomparabil. Pe Valea Auffes pare ca s-a oprit timpul. Despartita de podul din beton, zona si-a pastrat autenticitatea si farmecul, continuându-si propriul curs în Marsilia moderna.
Peste drum, Monumentul Eroilor Armatei de Est, ridicat în anul 1927 de catre Gaston Castel (arhitect) si Antoine Sartorio (sculptor).
De pe tarm se vede insula Île d’If, pe care este contruita fortareata-închisoare Château d’If, devenita celebra prin romanul "Contele de Monte Cristo", scris de Alexandre Dumas.

Ne-am întors pe acelasi drum cu autocarul, am trecut pe lânga basilica Saint-Victor de Marseille si am urcat pe colina în cel mai înalt punct al orasului, de unde troneaza Notre-Dame de la Garde supranumita si La Bonne Mère.

(va urma)