Lumini, culori, citate...

♦ „Dintre toate culorile, cea mai strălucitoare este alb, care se formează prin combinarea tuturor celorlalte. Lumina este regina culorilor.” — Leonardo da Vinci,
♦ „Există pictori care transformă soarele într-o pată galbenă, dar există și alții care transformă o pată galbenă în soare.” — Pablo Picasso
♦ „Întunericul nu poate alunga întunericul; doar lumina poate face asta.” — Martin Luther King Jr.
♦ „Lumina nu este atât ceva care dezvăluie, cât este ea însăși revelația.” — James Turrell

Aceste imagini le-am captat în Muzeul Imersiv din Sibiu, iar citatele le-am ales special pentru rubrica "Citate favorite" - tabel de înscriere la SUZANA.

La multi ani, România! ♥️💛💙

 

Ma mândresc cu ia mea, de Mărginimea Sibiului (lucrata manual de Alina Panaite - te pup Alina 😘💓). 

 La mulți ani, România, la mulți ani români, oriunde vă aflați! ♥️💛💙

PS: mi s-a atras atenția că brâul tricolor trebuie pus cu albastrul în sus... O sa fiu atentă data viitoare 👍🏻

Două mame, două lumini - Reflexii în oglinda 48/2025

Sibiul este pentru mine nu doar un oraș frumos și plin de istorie, ci și locul în care mi-am petrecut trei decenii din viață, între copilărie și maturitate. Așa că, săptămâna trecută, Sibiul a devenit spațiul unei reîntoarceri pline de sens, unde am regăsit rădăcini, amintiri și oameni dragi.
Ocazia vizitei mi-a adus și reîntâlnirea cu Mariana, prietena mea din școala generală. Am depănat amintiri, am râs de întâmplările de altădată și ne-am povestit noutățile. Mai mult, Mariana m-a invitat la o seară de pictură organizată de asociația unde este participantă. A fost o experiență plină de culoare, un fel de răgaz pe care ni-l permitem acum, după ce ne-am crescut copiii și i-am văzut ajunși la maturitate — un timp al nostru, în care începem să ne trăim viața așa cum ne place. Dar adevărata magie s-a petrecut în seara petrecută la ea acasă.🪄Mariana trăiește alături de mama ei, o doamnă ajunsă la frumoasa vârstă de 90 de ani, iar eu am venit împreună cu mama mea. Două mame, două vieți lungi și pline, două lumini care încă ard puternic. 

Nu sunt speciale doar pentru că sunt mamele noastre, ci pentru că au reușit să se mențină atât de bine la vârsta lor. Mama mea se gospodărește singură, își face curat, spală, gătește, merge la cumpărături – tot ce presupune să-ți duci viața independent. Mama Marianei, la rândul ei, mai iese la cumpărături, se ocupă de câte ceva prin casă, iar Mariana veghează cu grijă asupra ei. 💕
Ambele sunt lucide, pline de umor, cu mici pasiuni care le colorează zilele, fie că e vorba de seriale, muzică sau lectură. Și mai presus de toate, au păstrat acea lumină interioară care vine din dragoste – dragostea pentru viață, pentru familie, pentru frumos.
Lumina și dragostea sunt cele două forțe care le însoțesc și le definesc. Lumina – ca simbol al clarității, al seninătății, al bucuriei de a trăi. Dragostea – ca energie care le hrănește sufletul și le dă putere să meargă mai departe. Împreună, aceste două daruri transformă fiecare zi într-o sărbătoare discretă, dar plină de sens.
Privindu-le, am înțeles că adevărata artă nu se află doar pe pânzele pictorilor sau în sălile luminate de lumânări. Ea se află în felul în care două mame, la 83 și 90 de ani, reușesc să trăiască cu demnitate, să păstreze umorul și să răspândească lumină și dragoste în jurul lor.
Doamne, dă-le sănătate în continuare! 💗 Pentru că lumea are nevoie de astfel de lumini vii, care ne amintesc că dragostea și lumina nu se sting niciodată. 💏💓✨🌟🕯️

♦ Prezint aici câteva colaje cu fotografii sclipitoare, pline de reflexii. Unele au fost surprinse pe drumul de la Atelier 17 spre centrul orașului, altele chiar acasă la Mariana. Fotografiile cu frumoasele obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă le-am făcut pentru a vă arăta pasiunea ei. Este vorba de un fel de bricolaj – mici bijuterii delicate, care pot fi oferite cadou. Mariana creează pentru toate ocaziile, nu doar pentru Craciun — pentru Paște, pentru 1 Martie, pentru zile de naștere sau ori de câte ori apare dorința de a dărui. Lucrările ei pot fi comandate oricând și aduc bucurie prin originalitatea și frumusețea lor. Dacă v-am trezit dorința de a le avea, cereți-mi numărul ei de telefon. Mariana vi le va trimite prin poștă, cu grijă și siguranță, ca niște mici daruri de lumină menite să ajungă la sufletul celui care le primește.
♦ Am alăturat fotografia cu controversatele inimioare – instalațiile luminoase montate pe stâlpii din zona centrală a orașului – doar pentru că mi s-a părut potrivită în asociere cu mamicile noastre. Totuși, îi înțeleg perfect pe cei care văd în aceste decorațiuni o ruptură față de estetica clasică a sărbătorilor, inimioarele nefiind simboluri tradiționale de Crăciun. Mai mult, am aflat că investiția este considerabilă, costul unei singure instalații fiind estimat la aproximativ 577 de euro. Poate că ar fi fost mai inspirate ornamente cu îngerași, crenguțe de brad, fulgi de nea sau stelute, care să păstreze farmecul tradițional al iernii. Voi ce părere aveți?😃Vă provoc la reflecții ... și reflexii!
♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Cinci zile de magie la Sibiu

 

Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria.
Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.

Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp. 

Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇
Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh. 

Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.

Wine & Painting la Sibiu – când arta și convivialitatea se întâlnesc

Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație.
De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.

Atelierul 17, un spațiu al comunității creative

Pe strada Vopsitorilor nr. 17A, în inima Sibiului, Atelierul 17 a devenit, în acea seară de joi, locul unde arta și prietenia au fost celebrate. Evenimentul Wine & Painting, parte din Clubul de artă pentru adulți, a reunit participante dornice să experimenteze pictura într-un cadru relaxat, cu vin și muzică ambientală. Atelierul este coordonat de Valentina Cristea, artist consacrat și fondator al asociației CreativAct, alături de Magda Ienci, coordonator științific. Cele două au ghidat cu profesionalism și căldură fiecare etapă a workshopului, oferind explicații, inspirație și sprijin creativ.

Modigliani, inspirația serii

Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.

Vinul, muzica și atmosfera

În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera.

Portrete și povești împărtășite

Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dat seara un aer de sărbătoare.

Mai mult decât un workshop

Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog.
Seara Wine & Painting de la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună. 

Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.

PS: În această seară dedicată lui Modigliani, inspirația mea a fost Portretul lui Jeanne Hébuterne.
PS2: Pentru mai multe activitati artistice: www.creativact.ro
Înscrieri și detalii: https://creativact.ro/product/winepainting-atelier/
Informatii - telefon 0746 73 66 06)

La pas, prin Sibiu - RIO 47 -2025

Am adunat câteva reflexii în timpul plimbărilor, căutând oglindiri ale luminițelor ce se răsfrâng peste ziduri și străzi. La fiecare pas, lumina s-a transformat într-o poveste simplă și vie.

Zidul cetății, vechi și tăcut, e mângâiat de lumini discrete. Reflexele serii îi dau o strălucire de aramă, ca și cum timpul ar fi lăsat peste el o patină grea și caldă. În liniștea lui ce păstrează amintiri de secole, lumina devine poezie, un sărut ce unește trecutul de prezent.

În inima orașului, reflexiile se amestecă cu forfota și vibrația serii.
Fiecare licăr se prinde în ritmul mulțimii, fiecare oglindire pulsează odată cu viața străzii.
Ghirlandele luminează forfota, iar boltă de lumini învăluie orașul ca un dans continuu. 

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

O zi desenată în neon pe cerul de noiembrie

Astăzi e ziua mamei mele și mi-am dorit să fie o zi memorabilă.
La miezul nopții i-am cântat „La mulți ani” împreună cu fratele meu, aflat la telefon. După ce am închis apelul am rămas doar noi două, fetele, și am continuat petrecerea în pijama, cu suc, fursecuri, sticksuri și povești până spre ora trei. Dincolo de fereastră, fulgii au început să danseze ca niște confetti argintii în lumina felinarelor. Nu s-au așternut pe pământ, dar spectacolul lor efemer a fost ca un cadou nocturn, un fragment de magie care ne-a făcut să zâmbim și să simțim că noaptea are propria ei sărbătoare.
Ne-am culcat bine dispuse și ne-am trezit și mai vesele, pe la zece. După un mic dejun rapid am pornit să colindăm prin târgul din Sibiu, cu pașii plutind peste caldarâmul înghețat, în miros de vin fiert și în decorul rece dar spectaculos al iernii. La prânz am ales terasa acoperita a restaurantului Amber, în Piața Mare, chiar la marginea târgului de Crăciun, unde căldura lămpilor cu gaz și ghirlandele de brad cu luminițe au creat un cadru de poveste.
După-amiaza ne-am retras acasă ca niște exploratori după expediție, să ne odihnim și să prindem energie pentru seara specială. Surpriza cea mare ne așteaptă la ora 18, un concert tribute Coldplay & Imagine Dragons, urmat de un show imersiv Van Gogh — un amestec de sinestezie și magie vizuală. Cadoul pentru mama nu este doar un bilet, ci o scurtă, dar intensă călătorie într-un univers paralel, unde muzica se transformă în lumină și pictura în vibrație. Abia aștept să-i văd reacția și sunt convinsă că va fi un moment de neuitat.
E o zi care se desenează aproape singură, ca un joc de spoturi neon pe cerul de noiembrie.

Sibiul - noaptea — Miercurea fara cuvinte 47-2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Din Memmingen la Sibiu

Băieții mă lasă la poarta aerului...
Intrarea devine prag.

Trei pași — o descoperire:
două prietene vechi, același avion.
Anii se topesc în zâmbete și îmbrățișări.

Avionul se desprinde.
Norii se deschid ca niște continente albe.
Plutesc.

Sub mine — trei țări.
Munți ca niște spade.
Râuri ce taie lumina.
Lacuri ca oglinzi.
Două capitale trec sub aripa mea.

Cerul arde în apus.
Sibiu mă primește.
Plouă mărunt peste oraș.
Aeroportul e marginea unei povești.

Seara epilog — Pyjama party 

Eu si Mama.

Luni cu ploaie și vibe melancolic

Ziua de luni s-a trezit cu un oftat al cerului. Ca un pictor melancolic, dimineața a amestecat griul ploii cu argintiul norilor și a presărat umbre reci peste oraș.
Playlistul naturii s-a schimbat. După multe zile cu soare chill, azi rulează în loop un soundtrack de ploaie și vânt. Picăturile bat în geam într-un ritm alert, iar frunzele dansează haotic, ca niște confetti risipite.
Atmosfera e pustie și rece. Străzile sunt goale, umbrele grăbite, aerul e tăios și vântul aduce parcă vestea iernii ce se apropie. Ninsoarea a ajuns până la poalele Alpilor, nu departe de noi. Aici încă nu a nins, dar senzația că totul e pe muchie de schimbare devine tot mai puternică.
De mâine sunt în concediu, iar astăzi lucrez de acasă — un mic lux care mă scutește de drumurile prin vremea neplăcută și îmi dă câștig de timp. În casă e liniște, Leo moțăie cuibarit în pătura caldă. Tastatura mea răsună ca o claviatură de blues, făcând parcă duet cu ploaia — ca un mix între muncă și poezie, între taskuri și visare. Pe birou, ceașca de ceai fierbinte răspândește aburi calzi, aducând echilibru acestei zile reci.
În hol, valiza mea stă încă deschisă. Nu am hotărât ce haine să iau. Mâine dimineață am bilet de avion, iar după-amiază voi fi la Sibiu. Buletinul meteo de acolo e schimbător, dar mai am timp să decid până diseară. Se poate să ningă la noi chiar în această seară, în timp ce la Sibiu e soare și târgul de Crăciun s-a deschis deja. Paradoxuri ce se prelungesc în mine, între bucuria că merg la mama și tristețea că plec singură, lăsându-i pe băieții mei acasă.
Este o zi de luni plină de contraste, semne de întrebare și emoții amestecate. O trăiesc fragmentar — ca un jurnal de stări, nu ca poveste liniară...
De mâine, poveștile mele vor veni din România. La bună recitire, reauzire și revedere! ❤️😘

Sibiu – plimbări, recomandări, impresii

(Jurnal de vacanta - continuare la "Sibiul la pas: Catedrala Mitropolitană, Parcul Astra și scările din Strada Cetății")
Purtați de ritmul blând al vacanței, am ajuns pe corso – Bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu – unde umbreluțele colorate se legănau deasupra teraselor ca niște petale suspendate. Atmosfera era relaxată, iar orașul vibra de viață. Am găsit o masă retrasă, perfectă pentru a savura un cocktail în tihnă. Leo, topit de căldură și oboseală, s-a întins fericit la picioarele noastre.
Am hotărât că e un loc bun pentru masa de prânz, așa că am sunat-o pe mama să ni se alăture. Am rugat-o să urce într-un taxi, iar eu am pornit să o întâmpin la capătul bulevardului.
A sosit ca de obicei, atentă la fiecare detaliu — mama, chiar și acum, la vârsta ei, nu a renunțat la a fi cocheta. Îmi place nespus că, deși va împlini 83 de ani peste două luni (apropo, mi-am luat bilet la avion — voi fi din nou la Sibiu de ziua ei), rămâne o femeie cochetă, cu o garderobă dominată de culori vii (negrul și maro-ul închis apar doar ocazional). Pălăria, poșeta, pantofii — toate se potriveau perfect, iar apariția ei nu a trecut neobservată. Nici nu pășise bine pe bulevard, că un vânzător ambulant de flori i-a întins un buchețel, „ultimul”, cum a spus el. Poate din politețe, poate dintr-un impuls de admirație — n-a explicat, dar gestul a fost frumos. 

Doar doi pași și am ajuns la masa noastră. Băieții – Helmut si Leo, s-au bucurat să o vadă pe Mama.
Am primit meniurile, le-am răsfoit și am ales. Servirea a fost impecabilă, iar atmosfera de pe terasă, plină de voie bună. Restaurantul Leon ne-a cucerit prin organizare, atenție și gust. Șeful de local supraveghea totul de sub bolta bucătăriei, discret, dar prezent. Helmut și mama au ales păstrăv la grătar cu legume de sezon. Peștele rozé și suculent, exact ca la carte! Legumele aromate, adevărate, nu trântite în apa fierbinte din pungi congelate. Gătite cu grijă, fin condimentate și exact al dente. Eu... mici cu cartofi prăjiți, cum altfel? Nu mă satur de ei când vin în România! Micii au fost savuroși, iar cartofii – tăiați manual, rumeniți exact cât trebuie, ca pe vremuri. Totul a fost desăvârșit. Jos pălăria pentru echipa Restaurantului Leon! Am promis că o să le fac reclamă — îi recomand cu toată căldura! 
După masă, ne-am plimbat agale spre Piața Mare, trecând sub privirile „ochilor Sibiului” – acele ferestre care par să vegheze orașul cu o blândețe tăcută. Mama a dorit o fotografie cu Muzeul Brukenthal, Palatul Primăriei și Turnul Sfatului în fundal – o panoramă care îmbină istoria cu eleganța.
Am trecut prin turn în Piața Mică și ne-am îndreptat spre biserica Ursulinelor (greco-catolică), care era deschisă spre vizitare. Dar ce am remarcat aici... va fi povestea din fila de jurnal următoare.  

PS: Știti ce sunt „ochii Sibiului” ? Sunt mult mai mult decât simple ferestre! „Ochii Sibiului” sunt acele lucarne în formă de ochi, integrate în acoperișurile clădirilor din centrul istoric, care par să vegheze orașul cu o expresie tăcută și misterioasă.

Au devenit un simbol arhitectural unic, emblematic pentru Sibiu și sunt adesea interpretați ca o metaforă a vigilenței, a memoriei urbane sau chiar a conștiinței civice.
Inițial, acești „ochi” aveau un rol practic — ventilau podurile caselor medievale. Dar în timp, au căpătat o aură mitică. Se spune că erau menținuți intenționat pentru a da impresia că orașul „vede” tot ce se întâmplă. În 2017, au fost chiar transformați într-un simbol al luptei anticorupție, prin mișcarea „Vă vedem din Sibiu” ☺
Așa că da — „ochii Sibiului” nu sunt doar un element de design, ci o parte vie din identitatea orașului. ♥

Sibiul la pas: Catedrala Mitropolitană, Parcul Astra și scările din Strada Cetății

(Jurnal de vacanta - continuare la "Când prietenii sosesc pe neașteptate și totul se așază perfect")

Nu știu dacă ai fost vreodată la catedrală... E chiar în inima Sibiului, ascunsă puțin între clădirile vechi, dar odată ce intri în curtea ei, parcă se deschide o altă lume. Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” nu este doar impunătoare – e caldă și primitoare.
Turlele ei se înalță spre cer cu o eleganță bizantină, iar în interior, cupola pictată de Octavian Smighelschi te învăluie cu imaginea lui Iisus Pantocrator, înconjurat de îngeri. E liniște, chiar și când sunt oameni – o liniște care te face să simți că ești într-un loc cu adevărat sfânt.
Ce mi se pare fascinant e că această catedrală a fost construită la începutul secolului XX, între 1902 și 1906, inspirată de Sfânta Sofia din Constantinopol. Împăratul Franz Joseph I a fost chiar primul care a donat pentru construcție – un detaliu care spune multe despre cât de important era acest proiect pentru comunitate.
 

Dacă intri în catedrala, uită-te cu atenție la iconostasul din lemn de tei aurit – e o bijuterie sculptată cu migală, iar chivotul altarului, o miniatură a catedralei, este realizat din metal aurit. Sunt detalii care nu se văd din poze, dar care îți rămân în suflet.
Și nu uita să aprinzi o lumânare. Eu am pus mai multe... pentru cei dragi care au plecat în veșnicie și pentru toți ai mei dragi care sunt încă aici, în viață. E un gest simplu, dar plin de sens – ca o îmbrățișare tăcută trimisă în două direcții.
După ce ieși din curtea catedralei, poți să te oprești puțin în Parcul Astra. E aproape și este locul ideal să respiri adânc și să lași gândurile să se așeze. Sub umbra copacilor bătrâni, cu foșnetul frunzelor și răcoarea fântânilor arteziene, parcă timpul se dilată. E liniște, dar nu e pustiu – e genul de loc unde te simți bine cu tine.
Stând așa pe o bancă în parc, la umbră, ne-am amintit că lui Helmut i-ar fi prins bine o reîmprospătare a frizurii. Înainte de vacanță n-a mai avut timp să ajungă la frizer, așa că... am căutat rapid pe net o frizerie în apropiere.
Pe vremea când locuiam în Sibiu, erau multe frizerii și coaforuri în centrul orașului – unele cu vitrine mari, altele ascunse în curți liniștite. Acum, am găsit doar una, relativ centrală: Salonul Adela. Mi-a plăcut imediat datorită numelui – pentru că așa o cheamă pe una dintre fiicele mele...
Ne-am pornit la drum, am coborât scările prin zidul vechi al orașului, din Strada Cetății spre Piața Teatrului. Apoi am traversat pasajul subteran din fața hotelului Continental și am ajuns la salon.
 

Era ora amiezii, când canicula ajunsese la punctul maxim... Leo dădea semne că nu mai are chef să meargă pe trotuarele fierbinți. Încetinea pasul, se uita spre noi cu ochii lui blânzi, de parcă ne întreba dacă mai e mult. Din păcate, frizeria avea zi liberă. Era deschis doar coaforul – dar, cumva, am avut noroc. Tocmai era o pauză între cliente, iar cele trei doamne încântătoare din salon ne-au primit cu zâmbet și răbdare. Încăperile erau climatizate – o adevărată oază în mijlocul orașului încins. Ne-au răsfățat pe toți trei! S-au oferit să-l tundă pe Helmut, s-au jucat cu Leo, care a avut voie să umble liber pe unde a dorit, iar eu am profitat de ocazie pentru un pensat și un spălat pe cap cu masaj – scurt, eficient și exact ce-mi trebuia.
Și-acum, proaspeți, răcoriți și ferchezuiți, am hotărât că e momentul să savurăm un cocktail la umbra unei terase, pe promenada Bălcescu. Sub arșița amiezii, întregul oraș părea să se retragă în umbră. Dar asta... e o altă poveste (vezi aici).

Când prietenii sosesc pe neașteptate și totul se așază perfect

(Jurnal de vacanta - continuare la "Prima zi la Sibiu – o zi plină de emoții!")

 

Montana Garden nu e doar un restaurant – e un colț de natură cu vibe de vacanță! Terase cochete, separeuri intime, lacuri cu gâște, rațe și lebede care plutesc ca niște regine, pisici leneșe și căței prietenoși care s-au aciuat pe lângă oameni buni. Fantâni arteziene, leagăne, spații de joacă pentru copii și un decor rustic care te teleporteză direct în chill mode. Bucătăria? Românească, gustoasă, cu porții generoase și mirosuri care-ți fac papilele să danseze.

Am ales să luăm cina acolo pentru că era aproape – la doar 15 minute cu mașina de casă – pentru că așteptam niște prieteni dragi din Soave (cei cu care petrecem de ani buni vacanțele la Marea Adriatică). Ne-au spus că traficul spre Sibiu e infernal și nu puteau preciza când vor ajunge, așa că am preferat să ieșim undeva aproape, ca să ne putem întoarce imediat ce ne anunță.
Cu o zi înainte, ne-au contactat vizibil dezamăgiți — rezervarea privată, făcută din timp pentru o noapte în Sibiu, fusese anulată pe neașteptate. În acel moment, într-un gest spontan și firesc, am hotărât împreună cu mama să le oferim găzduire. Nu știu de ce, dar am presupus că l-au lăsat pe Tommy acasă, cu cumnatul lor și că vor călători singuri. Când i-am văzut coborând din mașină cu Tommy, mi s-au înmuiat genunchii. M-am gândit imediat: „Mama nu știe nimic despre înca un catel... O să facă infarct!”... Diana mi-a citit expresia ca pe o carte deschisă...Tiii, ce facem?!
Am urcat doar noi două și i-am povestit mamei. După câteva secunde de liniște, mama – cu acea noblețe sufletească ce o definește – a zis: „Dacă Leo și Tommy se înțeleg și nu latră unul la altul, o noapte putem trăi toți sub același acoperiș.”
Și nu doar că i-a primit, dar le-a oferit dormitorul ei și s-a mutat pe canapeaua extensibilă din camera de trecere. Leo și Tommy s-au bucurat să se revadă – exact cum ne-am bucurat și noi de reîntâlnirea cu prietenii dragi. A fost o seară de poveste: cinci adulți și doi căței, o masă mare, bere Ursus, râsete, amintiri și povești până după miezul nopții.
A doua zi, dis-de-dimineață, gălățenii au pornit mai departe, iar noi, cu cafeluțele în mână, am început să ne facem planuri pentru o nouă zi. Dar asta… e deja o altă poveste (aici).

Prima zi la Sibiu – o zi plină de emoții

(Jurnal de vacanta - continuare la "Micul turn cu ceas de la Rába - un colț de poveste în Győr")

 

Prima zi petrecută la Sibiu a fost, fără îndoială, o zi plină. Plină de pași, de amintiri, de emoții și de regăsiri. 

În primul rând mi-a fost dor să mă plimb pe drumul pe care l-am străbătut de sute de ori în anii de liceu, pe Bulevardul Bălcescu. M-am oprit sub bolta porții unde odinioară, era un aparat de înghețată. Acolo ne opream mereu, eu și gașca mea, după ore. Ne aliniam ghiduși și spuneam în cor doamnei care servea: „Săr’na!” Ea râdea și ne umplea cornetele peste limită, cu o generozitate care ne făcea ziua mai dulce.

Am trecut apoi pe lângă librăria unde în anii ’80, reușisem să mă „infiltrez” în inima unei vânzătoare. Îmi punea deoparte cărți bune, apărute în tiraje mici, sau culegeri de probleme (de fizica si mate) care se vindeau ca pâinea caldă. Așa erau vremurile atunci – și totuși, ce bucurii simple!
I-am povestit lui Helmut pentru a nu știu câta oară, cum evitam trotuarul din fața Hotelului „Împăratul Romanilor”, singurul care avea pe atunci un „shop” cu plată în valută. Nu voiam, prin vreo confuzie, să fiu luată în colimator de securiștii care păzeau locația. Poate tocmai pentru că pe atunci îmi era „interzis”, acum îmi face o plăcere aparte să iau masa la restaurantul hotelului sau măcar să savurez o cafeluță pe terasa lui. Melancolii... amintiri care, într-o zi, se vor stinge odată cu mine.

După plimbare, am luat un taxi de la teatru, special ca să trecem pe lângă zidul vechi de apărare al orașului. În pasaj, o femeie cânta la chitară „Andrii Popa” – imnul adolescenței mele. Cum să trec fără să mă opresc?! Am simțit cum emoția mi-a pictat pielea cu fiori... Ne-am așezat pe o bancă și am ascultat câteva melodii. Emoțiile mi-au adus lacrimi în ochi. Nu știu cum o chema pe cântăreață, dar avea o voce fantastică, iar tehnica ei la chitară trăda un profesionist adevărat.

Întorși acasă, am decis să „scăpăm” de cutia mare de carton în care adusesem cărțile fetelor – cele cu care au învățat limba germană acum 25 de ani. Avem în Sibiu două cunoștințe bune, ale căror copii sunt la grădinița germană și vor să urmeze școala la Brukenthal. Le-am chemat să vină să ia cărțile. Așa am eliberat puțin spațiul în camera cu canapeaua desfăcută și plină de valize și genți.

După cafeluțe și povești, am hotărât să mergem la cimitir, să punem flori la cei dragi, mutați în veșnicie. Am luat-o și pe mama cu noi, pentru că de data asta am fost cu mașina noastră — altfel, cu picioarele ei slăbite de ani, nu mai iese decât rar din casă. 

De la cimitir până la Rășinari sunt doar zece - cinsprezece minute, așa că am decis să încheiem ziua cu o masă la Montana Garten. Dar ... asta e deja o altă poveste (continuarea, aici).

Jurnal de vacanta (3) – Ruta Győr – Sibiu

(continuare la "Plimbare prin Győr, cocktailuri, apus de soare și culori calde")

Ne-am trezit pe la ora 7, odihniți și bine dispuși, după o noapte liniștită petrecută la Győr. Ca de obicei, prima plimbare i-a revenit lui Leo, care și-a făcut ritualul matinal prin zona din jurul hotelului. Aerul era cald dar plăcut, iar orașul abia începea să prindă viață.
Apoi, am coborât la micul dejun. Bufetul? Un adevărat banchet matinal! Se vede că ungurii nu se joacă atunci când vine vorba de mâncare — totul era din belșug. Am găsit de toate – de la lángos cu smântână, la cârnați picanți kolbász, de la tocăniță de legume lecso, la pörkölt (varianta lor de gulaș gros), plus ouă, brânzeturi, slănină afumată, jumări, cereale și prăjituri cu vișine. Pe scurt, o nuntă pusă pe farfurie... la ora 8 dimineața! Eu am rămas la varianta "europeană obișnuită" dar nu pot să nu admir curajul celor care începeau ziua cu gulaș! 😅
Am urcat să ne luăm bagajele. După checkout, Leo s-a așezat cuminte în cușeta lui, semn că știa deja că urmează un drum lung. La ora 9:10 eram pe autostradă, iar navigatorul promitea un drum de 7 ore – ha, ha! 😂😇 Asta dacă nu iei în calcul pauzele, șantierele și surprizele de pe traseu!
 

Autostrăzi scumpe și proaste

În Germania, nimeni nu plătește vignetă. Șoselele sunt impecabile, întreținute din banii contribuabililor nemți – prin taxe, accize și impozite. Parcările sunt curate, umbrite și cu spații verzi. Drumurile? Netede, bine semnalizate, fără gropi, fără nervi...
Paradoxal, deși Ungaria are cea mai scumpă taxă de autostradă (30 € pentru vigneta ungară, 22 € pentru Austria și 4 € pentru România), drumurile lor sunt într-o stare jalnică. Autostrada între Győr și mult după Budapesta? Șantier după șantier, circulație doar pe două benzi, tiruri lipite pe prima, mașinile înghesuite pe a doua, iar noi, kilometri întregi în regim de „stop & go”. Stres maxim!
La trecerea peste Dunăre, termometrul arăta 37,5°C! Parcările? Asfalt încins, nici măcar un copac să facă umbră. Săracul Leo trebuia cărat în brațe până la un petic de iarbă, ca să nu-și ardă lăbuțele. Și cum termina ce avea de făcut, se grăbea înapoi în cușeta lui cu aer condiționat.

Întâmplarea neplăcută din parcare
Pe la ora 14 am trecut granița în România, unde, spre bucuria noastră, aglomerația se risipise. Ne-am oprit într-o parcare, iar [în ciuda avertismentelor mele], Helmut, amabil ca de obicei, s-a oferit să schimbe 2 € unui individ necunoscut - cu pielea mai închisă la culoare... Acesta era însoțit de o femeie și o fetiță de vreo 10 ani, care a coborât din mașină cu un covrig în mână și m-a întrebat în germană dacă poate să-l mângâie pe Leo.
Tocmai puneam apă în bolul lui Leo când Helmut mi-a spus de pe cealaltă parte a mașinii: „Schatzi, ai tu două fise de câte un euro pentru dânsul?” I-am încredințat lesa fetiței și am scos portofelul din mașină, să caut monedele. Individul s-a apropiat suspect de mult, ținând o batistă în mână – cu care, chipurile, își făcea vânt. A încercat să acopere cu batista colțul portofelului meu și să tragă de bancnote! Nu mi-a venit să cred și am țipat:
– Ce faci, nenorocitule?! Helmut, ăsta încearcă să ne fure!
În câteva secunde, femeia și fata s-au urcat în mașină, iar bărbatul s-a așezat la volan – sub privirea perplexă a lui Helmut... Au demarat și au dispărut înainte să pot face vreo poză.
Nu am avut nicio pagubă, dar sentimentul amar a rămas mult timp. Cel mai dureros a fost să văd că o copilă este crescută într-un asemenea mediu, învățată să participe – poate chiar fără să înțeleagă ce face.
A fost o lecție dură pentru Helmut, care nu m-a crezut niciodată când îi spuneam să fie foarte grijuliu în parcări.

Parcări și contraste
Un alt aspect care m-a surprins: toaletele din parcările ungurești erau de o murdărie greu de descris, în timp ce în România, spre surprinderea mea, am găsit o curățenie exemplară. [Mai curate decât în Germania sau Austria!]
În schimb, umbra lipsește peste tot în parcările ungurești și românești – niciun copac, niciun acoperiș. Probabil că și pe timp de ploaie e la fel de neplăcut.

Sosirea la Sibiu
Cândva după ora 17, autostrada s-a terminat brusc... Tot traficul s-a mutat pe o singură bandă. Încă 30 km de chin și apoi, din nou, pe autostradă. În cele din urmă, la ora 19:00, am intrat în Sibiu.
Mama, draga de ea, ne aștepta în fața blocului și reușise chiar să „rezerve” cel mai bun loc de parcare – chiar în fața intrării. O întâlnire caldă, după o zi lungă și obositoare. (Povestea va continua...)