Wine & Painting la Sibiu – când arta și convivialitatea se întâlnesc

Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație.
De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.

Atelierul 17, un spațiu al comunității creative

Pe strada Vopsitorilor nr. 17A, în inima Sibiului, Atelierul 17 a devenit, în acea seară de joi, locul unde arta și prietenia au fost celebrate. Evenimentul Wine & Painting, parte din Clubul de artă pentru adulți, a reunit participante dornice să experimenteze pictura într-un cadru relaxat, cu vin și muzică ambientală. Atelierul este coordonat de Valentina Cristea, artist consacrat și fondator al asociației CreativAct, alături de Magda Ienci, coordonator științific. Cele două au ghidat cu profesionalism și căldură fiecare etapă a workshopului, oferind explicații, inspirație și sprijin creativ.

Modigliani, inspirația serii

Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.

Vinul, muzica și atmosfera

În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera.

Portrete și povești împărtășite

Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dat seara un aer de sărbătoare.

Mai mult decât un workshop

Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog.
Seara Wine & Painting de la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună. 

Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.

PS: În această seară dedicată lui Modigliani, inspirația mea a fost Portretul lui Jeanne Hébuterne.
PS2: Pentru mai multe activitati artistice: www.creativact.ro
Înscrieri și detalii: https://creativact.ro/product/winepainting-atelier/
Informatii - telefon 0746 73 66 06)

Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!

🌾3 octombrie — Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit) este sărbătoarea națională oficială a Germaniei, celebrată anual pentru a marca reunificarea țării în 1990. Este o zi liberă legală în toate landurile federale, și fiecare o petrece în felul său.
În Bavaria, această zi are adesea un aer liniștit, petrecut în familie, fără agitație. Pentru mine, ziua liberă a venit exact când aveam nevoie — o pauză binevenită în mijlocul unei perioade aglomerate. Mi-am propus să dorm mult și cu mare bucurie, am anulat alarma.
Nu am făcut niciun plan concret, pentru că luna asta vremea e imprevizibilă. Mi-am spus că, dacă va ploua, voi face ordine prin casă și voi începe să decorez în ton autumnal. Dacă va fi frumos, probabil vom ieși undeva în natură, prin împrejurimi.
Se pare că în toate firmele, ca și la noi, perioada dintre concediul de vară și cel de Crăciun este cea mai intensă. Traversez o etapă obositoare, cu multe responsabilități. Timpul liber pare tot mai scurt, energia — tot mai puțină, iar somnul e pe fugă. Oboseala se adună și nu mai reușesc să mă ocup de activitățile care altădată îmi făceau plăcere — sportul, dansul, pictura... Nu mai e loc pentru ele, nici în program, nici în mine.
În plus, mai e și senzația asta, că toamna nu doare, dar nici nu mângâie... E un anotimp care te strânge încet, te învelește în umbre și te îndeamnă să te retragi. Culorile se sting, aerul devine rece și umed, diminețile întârzie, iar serile vin prea devreme. Nu e tristețe, dar e o liniște grea, care te face să te aduni în tine, ca într-o cochilie.
Și totuși, cumva, ziua a găsit o fereastră de lumină. Soarele a ieșit încet dintre nori, iar spre după-amiază, afară devenise surprinzător de plăcut. Așa că am hotărât să ieșim la plimbare, pe malul râului Lech (postare separată ☺).
În drum spre locul unde parcăm de obicei mașina, lângă pădurice, am observat un câmp cu flori roșii... Dar le-am zărit prea târziu ca să mai putem opri, așa că ne-am promis să facem popas la întoarcere, în drum spre casă.
Și ce am descoperit? Nu erau dalii, nici asterii — steluțele de toamnă — cum mă așteptam. Erau MACI!  

Macii mei dragi, delicati, creponați, zvelți, cei care în mijlocul verii colorează lanurile de grâu. Acum, în octombrie, împânziseră un câmp cu lucernă. Un adevărat miracol, dacă ne gândim că la sfârșitul lui septembrie am avut câteva nopți cu temperaturi sub zero grade. Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi, a bătut vântul, iar maxima nu a trecut de 14°C. Cum au răsărit aceste flori fragile, în ciuda vremii potrivnice?!
După zilele mohorâte și friguroase, să dai peste un lan pictat parcă de Monet — cu trifoi verde, maci înfloriți și albăstrele... albastre ca cerul senin — pare un adevărat dar de la natură! Mi-a venit să chiui de bucurie că mi-a fost dat să trăiesc așa ceva. 💓
Macii (Papaver rhoeas) înfloresc în mod normal primăvara și la începutul verii, între mai și iulie. În octombrie, un câmp cu maci și albăstrele înflorit e aproape un miraj. Macii nu rezistă la temperaturi sub zero, iar cicoarea poate supraviețui, dar nu prea înflorește cu entuziasm când e frig și umed. Aceste flori sunt probabil ultimele supraviețuitoare dintr-o semănătură târzie sau dintr-o zonă microclimatică protejată... Asta e frumusețea toamnei bavareze — te surprinde când te aștepți mai puțin!
Și cum spuneam — maci cât vezi cu ochii! Nu mă mai săturam să îi mângâi, să îi privesc… și da, n-am rezistat —  am rupt câteva firicele pentru acasă. Vara nu rup maci pentru glastră, pentru că știu că sunt efemeri... Șansa de a trăi mai mult o au doar în natură. Acum însă m-am gândit — dacă la noapte va fi iar foarte frig, măcar aceștia îmi vor zâmbi mâine dimineață din vază...

Dar ce credeți — astăzi e duminică și florile sunt la fel de proaspete ca pe câmp! Albastrul cicoarei s-a pierdut un pic din intensitate, dar macii sunt la fel de grațioși, cu roșul lor aprins, catifelat — par să sfideze timpul și frigul. Și îi privesc cu tot dragul.

Cum mi-am transformat pivnița într-un SPA de vis - idei, ritualuri și magie

Cu mulți ani în urmă, am hotărât să transformăm pivnița casei într-un colț personal dedicat wellnessului. Ne-am dorit un spațiu care să ne aducă aproape de noi înșine, unde grijile să se topească și corpul să se refacă în tihnă. După ce spațiul a prins contur, am început să-l folosim cu regularitate, iar astfel a luat naștere ritualul nostru, simplu, profund, mereu binevenit. Sauna a devenit parte din ritmul vieții, mai ales iarna, când o ședință săptămânală ne încălzește trupul și sufletul. Vara, o folosim mai rar, dar cu atât mai prețios este momentul, mai ales după o zi lungă de muncă în grădină sau după o vacanță la mare, când pielea poartă urmele soarelui.
Anul acesta, la mijloc de august, când diminețile au devenit brusc reci și chiar am pornit centrala termică (am avut doua dimineti cu 3°C!!!!), am simțit din nou chemarea saunei. Era sfârșitul lunii lui Cuptor, dar aerul avea deja miros de toamnă. Am intrat în sanctuarul nostru de relaxare, ascuns sub nivelul casei.

Camera de wellness nu este mare, dar este suficient spatiu pentru a crea o atmosferă de refugiu și echilibru. Într-un colț se află dușul, în celălalt cabina de saună din lemn de molid, iar în mijloc două șezlonguri ergonomice, inteligente, cu mișcare adaptivă, ce transformă fiecare poziție într-un moment de relaxare autentică.
Ritualul wellness începe mereu cu un duș răcoritor, care trezește pielea și limpezește gândurile. Apoi pășim în saună și ne așezăm pe lemnul cald de frasin, care ne primește cu căldura lui blândă. Am fixat termostatul așa cum ne place, la 70°C, pentru a crea atmosfera unei ‘biosaune’. Temperatura este domoală, dar suficientă cât să deschidă porii și să ne învăluie într-un abur liniștitor. Pe pietrele de lavă turnăm apă în care am amestecat câteva picături de esență bio. Alegem aroma în funcție de stare, poate melisă, muguri de brad, salcâm, portocală, mentă sau lămâie. Fiecare parfum poartă o amintire, o emoție, o vibrație care ne însoțește în călătoria interioară.

Când apa atinge pietrele, sfârâie ușor, iar aerul se umple de aburi parfumati. Căldura ne cuprinde, pielea se strânge ușor și perlează, corpul se abandonează, iar mintea începe să se desprindă de gândurile grele. Stresul se evaporă si în locul lui se strecoară liniștea, fantezia, o formă de libertate care nu are nevoie de cuvinte.
Aburul se ridică lent, iar clepsidra cu nisip ne măsoară timpul fără grabă. Zece minute în care căldura ne învăluie și pătrunde adânc, iar sunetele blânde ale muzicii ambientale se împletesc cu respirația. Ne desprindem de tot ce e în plus și ne regăsim într-o stare de calm profund. Întinși pe prosoape, simțim cum respirația se adâncește, cum pielea pulsează ușor, cum gândurile se limpezesc.

Ieșim aburind, facem un nou duș, apoi ne învelim în halate moi și ne așezăm pe șezlonguri. Corpul se adaptează treptat la temperatura camerei, iar lumina ambientală ne învăluie ca o îmbrățișare. Muzica ne însoțește discret, iar acvariul cu pești neon și melcișori care se mișcă lent adaugă un strop de viață. În această atmosferă, corpul își regăsește ritmul, iar mintea se lasă purtată de visare.
După o pauză (aproximativ un sfert de oră), revenim în saună cu o altă aromă. Căldura revigorează circulația, iar atmosfera de slow living ne cuprinde. Respirația se adâncește, gândurile se limpezesc, iar timpul pare că se dilată.
Repetăm acest ciclu de patru sau cinci ori, timp de două sau trei ore. 

O dată pe săptămână răsfățăm pielea cu un peeling din sare de mare și ulei de rodie — o îngrijire delicată, senzorială, care aduce pielea înapoi la viață. 

În rest, între sesiuni, doar dușuri și hidratare cu ceai, apă minerală plată sau o bere natur, nefiltrată - în funcție de poftă și dispoziție.
La final, după ultima ședință, ieșim plutind. Trupul este ușor, mintea limpede, iar sufletul parcă mai aproape de sine. Este o formă de grijă, un ritual care ne reașază în propriul echilibru, în propria liniște. Este răsfățul nostru, o călătorie blândă spre interior, care transcende corpul și pătrunde în tăcerea senină a ființei.

Sub vraja luminii

 

În micul nostru spațiul wellness, timpul pare să se dilate, iar grijile se topesc asemenea aburului care mângâie pielea... O lampă de ambient, cu bec în culori pastel, devine mai mult decât un simplu obiect decorativ — este o poartă către visare. Magia luminii începe să lucreze în tăcere, transformând fiecare clipă într-un moment suspendat...
Fiecare nuanță care se schimbă lent — roz pudrat, albastru seren, verde mentă, o vibrație calmă de mov ametist și o trecere caldă de la galben chihlimbar spre oranj aprins, până la roșu catifelat — pare să respire în armonie cu atmosfera, învăluind gândurile într-o îmbrățișare caldă și blândă. Când liniștea are culoare, simțurile se trezesc altfel — mai tandru, mai profund.
Acea lumină difuză nu doar relaxează. Ea transformă spațiul într-un sanctuar al simțurilor. Te face să uiți de lume, să te regăsești în propriul tău univers interior, unde totul e liniște, echilibru și frumusețe. Culorile pastel șoptesc, te invită să te lași purtat, să te abandonezi unei stări de plutire, ca într-un vis lucid.
În acel moment, în acea lumină, corpul se odihnește, iar sufletul călătorește. Este o experiență care nu poate fi măsurată în minute sau grade Celsius, ci în emoții. În acel spațiu wellness, lampa pastelată devine un ritual tăcut, un companion al vindecării, al introspecției, al visării.
Pentru toți cei care iubesc jocul luminii — fie că e vorba de reflexii în oglindă sau sclipiri independente care dansează pe pereți — vă invit să vă alăturați rubricii „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN), în fiecare joi, și să vă înscrieți în tabelul de mai jos:

Mai – luna sărbătorilor și a răsfățului

🌸✨Luna mai a venit ca în fiecare an, cu un calendar plin – cel puțin pentru familia noastră! 

Am început cu ziua Ralucăi, urmată imediat de ziua lui Helmut, iar în a doua duminică a lunii, țările vestice – inclusiv Germania – celebrează Ziua Mamei. Așadar, noi o ținem tot într-o sărbătoare!
Pentru zilele de naștere, am ieșit la restaurant – după-amiezi frumoase, cu râsete, povești și mâncăruri și deserturi delicioase. 

Iar de Ziua Mamei? Florile și urările de bine au venit la timpul lor, însă vom sărbători abia mâine, pentru că am așteptat ca Adela să se întoarcă din Atena — ne-am dorit să fim toate împreună.
Fetele mele au venit cu o idee minunată: o zi de SPA & Wellnees, pentru noi, fetele. Ne așteaptă o experiență de vis la Therme Erding, cel mai mare centru SPA din lume! Masaje relaxante, saune, piscine, tratamente cosmetice, măști hidratante, peeling – tot ce ne trebuie pentru o zi de răsfăț absolut.
Luna mai e, fără îndoială, luna în care celebrăm viața, familia și micile plăceri care ne fac zilele mai frumoase. 🌸✨
Și pentru că postarea e programată, iar noi suntem deja aici, învăluite în arome de eucalipt și sunete liniștitoare, vă trimitem un gând bun și vă dorim o duminică minunată, oriunde v-ați afla și orice ați face! Bucurați-vă de clipa prezentă și încercați să obțineți ce e mai bun din ziua de azi – pentru voi, pentru sufletul vostru. 💛
PS: Nu uitați să mergeți la vot! 

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 

Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.

Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 

De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 

În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.

Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.

Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 

Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.

După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă

 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

Doar înca doua zile pâna la trecerea în noul an

A trecut deja o saptamana din vacanta mea de iarna. 

Am petrecut momente superbe alaturi de cei dragi, am dormit muuult, am mâncat doar bunatati… m-am refacut pe jumatate. Acum, sufletul meu tânjește după puritatea naturii, după plimbări liniștite prin păduri și după aerul curat. 

De asemenea, mi-e dor de magia concertelor, de farmecul spectacolelor și frumusețea expozițiilor. Si spre norocul meu, mai am o saptamâna de vacanta. Este vremea să-mi hrănesc spiritul!

Astazi ne-am plimbat pe marginea oglinzii albastre a Lechului. Este locul în care liniștea și pacea domnesc într-o armonie perfectă cu cerul albastru și inima de gheață a lacului.

Odihna hibernală a pădurii părea ușor tulburată de mângâierea soarelui, iar pudra de nea s-a destrămat în neant. Nu mai era zăpadă; doar ici-colo, fragmentele de peisaj erau acoperite de mantia groasă a brumei. Cristalele de chiciură înfloreau în umbra sălciilor, creând cadre idilice. 

Am savurat fiecare moment, simțind că natura ne-a oferit șansa acestor clipe de răgaz. Nu a fost nevoie de prea multe cuvinte… Contemplând, ne-am conectat la frumusețea simplă a lumii din jurul nostru. Si ne-a fost bine 💙        

 ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️ ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️ ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️ ❄️🌲🦢✨🦢🌲❄️

De-ale vacantei - Reflexii in oglinda S 33/2024

 

Va invit sa participati la "Reflexii in oglinda"🤗 o rubrica saptamânala initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

De-ale vacantei - Miercurea fără cuvinte S33/2024

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

A trecut duminica

... dar nu degeaba ☺ Am savurat din plin jacuzziul fiicei mele. Mi-a trebuit relaxare si am primit-o! 

Am fost rasfatata cu un delicios smoothie de capsuni si portocale. 

Baietii nostri - Chico si Leo, ne-au "pazit" pe terasa penthouseului, cuibarindu-se în halatele noastre de baie, aruncate pe lânga șezlong ☺ 

Chiar daca soarele straluceste si cerul este albastru, aerul miroase a toamna. 

Apa fierbinte si hidromasajul mi-au priit, azi-noapte am dormit ca un bebelus! 

♥ Sa aveti un start bun în noua saptamâna! ♥

Excursie la Lacul Regelui - Miercurea fara cuvinte S36/23

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Respiro

Daca va întrebati ce e cu mine... multumesc, sunt bine ♥ Am avut nevoie de un wekend întreg doar pentru mine! Sâmbata si duminica am dormit luuung, ca în copilarie, am petrecut întreaga zi în pat, ca în adolescenta - altfel spus - am întinerit! ☺☺☺ Bineînteles ma refer la interior! Mi-am refacut fortele, pentru ca urmeaza o perioada plina! 

Nu ma refer aici la programul normal de lucru (de dimineata si pâna la orele 17 - 17:30 sunt în fiecare zi-lucratooare la birou) ci la activitatile de timp-liber si Agenda mea spune ca sunt "rezervata complet"! ☺

 ♦ Astazi si pâna mâine, am la purtator aparatul de masurat tensiunea si EKG... Este neplacut, sunt înconjurata cu un cablu si manseta de pe antebrat pompeaza pana la limita de durere, o data la fiecare 30 minute!Pe piept am lipit un dreptunghi din plastic... mai ca-mi vine sa-i comand "Engage!" ca în Star Trek ☺ La noapte o sa fie si mai neplacut, dar... asta e situatia! Sper ca rezultatele sa fie bune - pentru vârsta mea ;-)

Celalalte zile de luni sunt rezervate pentru gradina. Mult de curatat si câteva idei noi de pus in practica ☺

♦ Toate zilele de marti sunt ocupate cu "La Kossa" - abia astept! ♥ Am exersat acasa pasii învatati pâna acum, dar imi lipseste atmosfera aceea speciala, care se creaza în sala de gimnastica alaturi de colege ♥

♦ Miercuri - este 8 Martie. Impreuna cu sotul meu, vom iesi pentru cina la restaurantul Leonardo da Vinci - bineînteles ca Leo ne va însoti! 

Urmatoarele zile de miercuri am de rezolvat probleme personale la birourile locale - autoritati si consiliere, iar pe 22 martie, avem bilete la "Turandot" opera lui Giacomo Puccini, transmisa la cinema.

♦ Toate zilele de joi sunt rezervate pentru fitness. Voi ajunge acasa abia dupa orele 20.

♦ Zilele de vineri sunt rezervate treburilor casnice. Am norocul ca de aprovizionare se ocupa Helmut, eu trebuie doar sa completez lista de cumparaturi. 

Am început incet "curatenia-de-Pasti" si iau totul sub lupa si cârpa ;-) camera de camera, de la geamuri pâna la podele.

♦ Sâmbata aceasta vine matusa mea în Augsburg, este ziua noastra de shopping. 

Sâmbata viitoare sunt pet-sitter ☺ Fiica mea merge la un curs de tango si îl va aduce pe Chico la noi. Pentru ziua de de 25 martie sunt înscrisa la un curs de pictura Bob Ross. Vom picta "Cypress Creek". Intre noi fiind vorba, nu sunt fan Bob Ross, ba chiar gasesc ca unele peisaje ale lui sunt kitsch-uri ☺☺☺ Însa cursurile lui pentru pictat in ulei sunt foarte bine structurate! Sunt lectii practice deosebite, iar Profesoara Lisa-Joella a fost eleva lui Bob Ross. Deci lectiile sunt sub licenta adevarata! Este al doilea curs de acest gen la care iau parte (colajul de aici este din noiembrie 2022). Nu este doar un curs creativ, este totodata si relaxant!

♦ Duminicile sunt zile de relaxare!

Noi, fetele

Ce poti face intr-o zi cu lapovita si ninsoare?!

Eu mi-am sunat fetele si le-am invitat sa petrecem împreuna o dupa-amiaza  de sauna. A fost minunat! 

Excursie de weekend

La sfârsit de saptamâna, pentru a fugi de canicula, am ales sa facem o excursie în Alpi.
Frumoasa Bavarie are numeroase locuri superbe cu natura salbatica si fenomene uimitoare. Canionul Partnach este unul din aceste minuni ale naturii, în imediata apropiere a localitatii Garmisch-Partenkirchen - localitate cunoscuta în mod special datorita Jocurilor Olimpice de iarnă.
Am parcat masina direct lânga stadionul cu trambulina pentru sariturile cu schiurile si am pornit la pas pe drumul ce serpuieste pe malul râului Partnach. Apa acestui râu are culoare alb-turchiza si puterea cu care coboara din munti este incredibila. În 240 milioane de ani, a reusit sa taie stâncile de granit la adâncime de 80 metri si sa-si faca aici o albie pe lungime de 800 metri. Canionul este impresionant si drumul turistic este deschis pe tot parcursul anului, fermecând printr-o frumusete speciala în fiecare din cele patru anotimpuri. Vuietul apei este atât de puternic încât acopera vocile turistilor. Poteca este sapata direct în stânca, deasupra tălăzuirii apelor si trece deseori prin tunele ce seamana destul de bine cu intrarile în pesteri. Stropii izvoarelor atrase ca de magnet de râul Partnach se sparg pe vârful stâncilor, scânteind în lumini multicolore. La fiecare pas, canionul ofera ceva spectaculos si ai vrea sa fotografiezi fiecare clipa! Te afli într-o alta lume, este o lume de basm!


La iesirea din canion, termometrul indica 32° la umbra - un motiv în plus sa accepti invitatia terasei rustice. Bei o bere de la gheata si servesti o pereche de cârnaciori picanti, alaturi de o chifla proaspata, pufoasa. Cu forte noi, îti continui calatoria. Înainte de a ajunge în parcare, drumul se bifurca si un indicator arata ca la câtiva pasi mai sus se gaseste cea mai mica si mai veche statie de telecabina din lume. Gândul ca poate nu va mai exista multa vreme nu-ti da pace si nu vrei sa ratezi sansa pe care o ai astazi ☺
Telecabina Graseck poate transporta maximal 4 persoane, linia a fost data în folosinta în anul 1953 si leaga cheile Partnach (cota 750) cu vârful muntelui Wetterstein (cota 900). Deplasarea se face cu o viteza de 3 metri pe secunda si calatoria dureaza doar 4 minute. Urci în telecabina lasând în urma vuietul râului Partnach si cobori în atmosfera de pace deplina, oferita de turda alpina. Este ca o calatorie într-o alta dimensiune a timpului. Tot ce te înconjoara aici este altfel! Linistea este mai adânca, verdele pajistilor este mult mai crud si mai pur si se întinde direct la baza cerului albastru; aroma de fân si flori salbatice este atât de intensa încât simti ca plutesti, ca poti sa zbori. De jur împrejur nu auzi decât talanga vacutelor ce pasc fericite si indiferente ca ai aparut si tu în peisaj. Este atâta pace si armonie!
Pe terasa casei padurarului poti savura o felie de Zwetschgendatschi (placinta de casa cu prune) în timp ce privesti coama plesuva a celui mai înalt munte din Germania - Zugspitze.
Beat de atâta frumusete, te urci din nou în telecabina si te reîntorci pe drumul ce leaga canionul Partnach si stadionul olimpic. Stii ca nu esti decât un mic trecator prin acest tinut de basm, dar esti fericit ca ai petrecut o zi minunata si ai reusit sa te rupi pentru câteva ore din rutina în care esti sortit sa functionezi în cadrul societatii contemporane.

Zile de plaja / Piombino

Iubesc vacantele la mare. Nu stiu daca mi-ar fi placut sa locuiesc undeva pe malul marii, dar stiu ca fara sa vad marea macar o data pe an, mi-ar lipsi ceva, nu as mai avea liniste spirituala, nu as mai fi în balans. De când ma stiu, în fiecare vara am petrecut macar o saptamâna la mare.
Pe timpul comunismului, nu cunosteam alta mare decat Marea Neagra. Copil mic, am fost cu parintii, pe vremea când am fost eleva, am mers în tabere- la Navodari, Mamaia sau Eforie. Ca studenta la Costinesti, apoi ca familisti - cu copiii, luam bilete prin sindicat unde se nimerea: Mangalia, Saturn, Venus, Jupiter, Eforie... niciodata Neptun - ca statiunea era pe-atunci doar pentru straini! Cât priveam cu jind cele trei hoteluri ridicate direct pe plaja - Panoramic, Amfiteatru si Belvedere! Pe vremea aceea mi se pareau un lux pe care nu voi putea sa-l simt niciodata... Acum îmi vine sa râd (sau sa pâng?!) ca mi-am împlinit visul si am petrecut o vacanta în Hotel Amfiteatru (am scris aici si aici). Pot sa ma laud ca am prins si vremurile bune ale Hotelului Neptun din Neptun! În verile anilor 1999 si 2000, acest hotel era înca unul din cele mai luxoase si daca nu ma însel, era singurul care avea piscina cu apa de mare. Tja... în anul 2007 era deja închis si lasat în paragina. Am petrecut concediul în acel an la H.Cocor (din Neptun).
Din 2012 nu am mai fost deloc pe litoralul românesc si probabil nici nu o sa mai merg... nu mai are nimic care sa ma atraga! Nici macar nostalgia nu mai are suficienta putere...
Din 2001 am vazut si alte litoraluri: Marea Nordului si Marea Baltică, Marea Mediterana - Marea Egee, Marea Liguriană, Marea Adriatica, Marea Tireniană, Marea Cretei, Marea Libiei, Marea Mânecii, apoi Oceanul Atlantic si Marea Roșie...
Ador aerul umed cu gust sarat-amarui si iz de alge. Ador si vuietul marii. Întotdeauna mi-am dorit sa aud doar valurile spargându-se de tarm, fara muzica din difuzoare sau voci murmurând în jurul meu. Sa fie plaja doar a mea... Dar unde sa gasesc asa ceva?!  În general, acolo unde e frumos, vor toti sa fie!
Ei, anul acesta am reusit sa traiesc aceasta liniste mult jinduita, în Piombino, pe "plaja din golful cu roci", cum am botezat-o noi. La doar zece minute de mers pe jos de la frumoasa noastra casa de vacanta. Plaja e îngusta si la reflux aproape ca-si dubleaza latimea. Lungimea plajei este data de peretele de stânca din stânga si platforma înalta a plajei artificiale a Hotelului Esperia, în partea dreapta. Norocul nostru a fost ca acest hotel, efectua operatii de renovare si nu avea clienti aproape deloc. Liniste deplina! Barul era deschis - asta a fost pentru noi important, pentru ca am putut servi din când în când câte o cafea, Cola, Limo sau bere.













Pe limba îngusta de plaja nu a fost loc decât pentru maxim 10 persoane. Noi, pentru ca suntem matinali, am ajuns mereu primii si am ales locul care ne-a placut. Cei care au venit dupa noi - doar bastinasi - au venit în general dupa ora zece si au plecat la orele amiezii. Seria a doua a venit pe la ora 15. Pe niciunii nu i-a deranjat Leo, care a fost liber (nu a fost legat în lesa). Noi am ramas deobicei pâna dupa-amiaza târziu.
Am montat cortul - scoica la baza peretelui de stânca, pentru a avea umbra si cu scaunele de plaja ne-am mutat unde ne-a picat mai bine. Eu spre exemplu mi-am pus de cele mai multe ori scaunul direct în apa, în asa fel încât valurile sa nu-mi treaca mai sus de jumatatea gambei.
Am stat ore în sir privind orizontul, ascultând valurile si pescarusii... Am înotat (intrarea în mare printre pietre nu este deloc anevoioasa când ai slapi de baie), am rasfoit reviste de moda, am dormit la ora amiezii în cort, ne-am jucat, am construit Stone-Balance, ne-am relaxat total.,,
Între doua zile de plaja am facut câte o zi de excursii, asa încât sa luam soarele doar în portii mici, pe piele ☺
În cele doua saptamâni de vacanta, doar de doua ori am fost pe plaja speciala pentru catei, restul zilelor am preferat acest golf pierdut de lume si totusi... în mijlocul orasului :-)