de Eminescu...

 

Somnoroase păsărele

Pe la cuiburi se adună, 

Se ascund în rămurele - 

Noapte bună!   

                                                              Graur

                     Societatea Ornitologică Română. 

De ziua lui Eminescu

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești… cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme… Ne trezim și murim cu ele.  - Mihai Eminescu


Dat fiind faptul ca mi-am schimbat blogul, mai multe despre noi puteti citi  aici.

La 6 ani

Aici lucrurile doar se ghicesc.
Se vad pe larg in noul nostru cuibuşor de nebunii.

CUM SE FACE O PINATA - 2

Circulă pe facebook, în spirit de glumă, evident, şi fără a aduce nicio ofensă gospodinelor împătimite de arta fotografică, o imagine cu o tipă care fotografiază un pui copios în timp ce îi dă soţului să mănânce  o conservă spunându-i: Asta e pentru tine, puiul e pentru poză. 

Glumai-i glumă, şaga-i şagă, dar câteodată cu toţii ne lăsăm duşi de val şi tindem să credem doar ceea ce vedem, că doar vorba aia, o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte, pentru că, zice lumea, nu contează doar ceea ce facem noi, contează şi ceea ce vede lumea că facem. 

Conform acestui principiu, cred că uneori cine intră pe blogul meu vede doar cutia de conserve, pentru că puiul îl ţinem ascuns doar pentru noi. Dar pentru că ştim să facem şi multe lucruri minunate (asta pentru cazul în care au adormit lăudătorii) m-am hotărât să vă mai arăt din minunăţiile ce ne ies din mânuţele noastre şi pe care am tot amânat să le arătăm. 

Acum câţiva ani, când era mare nebunie cu desenele cu pinata, am făcut prima noastră pinata, un superb personaj multicolor inspirat din film. Am remarcat că, deşi au trecut ani buni de când am publicat articolul, încă mai primim cel puţin 100 de vizitatori săptămânal doar pentru acest articol. Este unul dintre cele mai vizualizate articole ale noastre. De aceea am scos de la naftalină aparatul de fotografiat pentru a vă inspira şi a vă face poftă să faceţi una dintre cele mai de efect jucării de petrecere: pinata.

 Există foarte multe modele, unele mai complexe, altele adaptabile, gen stea sau inimioară pe care se poate lipi ce imagine preferă copilul.

Cea mai simplă  piñata, după părerea mea,  este modelul Hello Kitty.

Iată de ce este nevoie: 1 pahar de faină, 2 pahare de apă, 1 balon mare (cât mai rotund), hârtie de ziar, 2 role de hârtie igienică albă, carton nu prea gros alb, negru şi galben, hârtie creponată roşie sau roz pentru fundiţă, sfoară, lipici, aracet, capsator, cutter, foarfecă, creion, diverse dulciuri ambalate individual. Vă poate fi de mare ajutor un pistol de lipit cu batoane de plastic.

Etapele realizării unei piñata sunt următoarele:

 1. Umflaţi un balon şi legaţi-l.

2. Amestecaţi apa cu faina până ce se formează o pastă omogenă.

3. Tăiaţi ziarul în fâşii scurte (~8x12cm) şi scufundaţi-le în amestecul obţinut.

4. Lipiţi cu atenţie fâşiile pe balon. Puteţi lăsa capătul neacoperit sau îl puteţi tăia mai târziu.

5. Aşteptaţi să se usuce.

 6. Adaugaţi în sens invers (perpendicular pe primele) încă un strat (pentru a deveni mai tare carcasa).

7. Lipiţi o bucată de sfoară în jurul balonului (pe verticală), având grijă să lăsaţi capetele destul de mari în afară, pentru a putea fi folosite ulterior la legarea piñatei.

8. Mai repetaţi o dată operaţiunea 6.

9. După ce s-a uscat, taiaţi capătul balonului şi scoateţi-l afară. Gaura pe care o faceţi să vă poată permite să introduceţi bomboanele.

11. Umpleţi piñata cu dulciuri sau cu alte mici surprize plăcute care ar putea fi pe placul copiilor.

12. Lipiţi peste gaura facută un capac de carton sau fâşii de ziar îmbibate în aracet. Nu uitaţi să-i faceţi şi urechile din nişte conuri de carton.

Etapele 1-12 necesită un timp mai mare de lucru, prin urmare e recomandabil să o realizaţi cu cîteva zile înaintea evenimentului pentru care o pregătiţi.

 13. Decoraţi piñata:

Pentru decor se poate folosi hârtie creponată albă, dar cea mai ieftină şi cea mai la îndemână soluţie este hârtia igienică.

Luaţi o rolă de hârtie igienică, împărţiţi-o imaginar în trei pe verticală, iar partea  superioară secţionaţi-o cu cuterul la intervale de ~1,5 cm. Întoarceţi rola cu partea inferioară în sus şi o secţionaţi la fel din 1,5 în 1,5 cm, dar tăieturile să fie pe mijlocul decupajelor de jos (tăieturile de sus nu trebuie sa fie în prelungirea celor de jos). 

Îndoiţi banda de hârtie astfel obţinută în aşa fel încât „zdrenţurile” să se suprapună aproape un cm şi lipiţi-o circular pe balon. Porniţi din partea de jos a balonului înspre urechi. Pistolul de lipit cu plastic vă conferă mai multă viteză la lucru. Când aţi terminat de aranjat hârtia, lipiţi ochii, gura şi mustăţile.

14. Agăţaţi piñata cu ajutorul sforii, în aşa fel încât aceasta să atârne în aer şi copiii să o poată lovi.

 

 Pinata aceasta am pus-o cu dedicaţie pentru câteva cititoare fidele ale  blogului, care ştiu că mă urmăresc de un timp bun şi tot au avut nesfârşită răbdare să îmi treacă lenea şi să mă apuc de lucru, arătându-vă ceea ce facem când nu suntem pe net. 

Printre ele se numără şi Cătălina şi comunitatea de mame creative de pe Sunt mămică.ro, care m-a primit cu drag în mijlocul ei şi despre care ştiu că are printre ideile sale de meşteşugit şi modele de pinata, dar un model frumos în plus nu strică niciodată. 

Petrecere frumoasă!6peecerii.

Distrac_ie placuta!

Un tort de 10

 Un tort de 10 pentru o fetiţă de 10!
                      10 din toate punctele de vedere, dar şi 10 ani minunaţi dăruiţi tuturor celor ce o iubesc

 

 

                           mimoza mea care se alinta şi ea, iar în fundal e sărbătorita, finuţa noastră

                Tortul diplomat a fost unul dintre cele trei pe care le-a avut la ziua ei şi a fost extrem de delicios. Nu a fost făcut în casă, ci cumpărat de la o cofetărie, dar noua ne-a plăcut tare mult, motiv suficient să fie trimis , ca îmbrătisare pentru sărbătorită evident,  la provocarea "Virtual Hug" din aceasta luna, gazduita de Xandrinne!
                La multi ani, Mirunico!

sarbatorind dragostea

sursă foto: facebook

         ༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻

             Dragostea, sărbătorită cu sau fără fast, cu sau fără zeci de inimioare colorate, cu sau fără declaraţii publice, face parte din fiecare zi a vieţii noastre...
            Dragostea nu vine numai în februarie...
            Ne place să credem că 14 februarie e încă o zi, una dintre multele, în care ne iubim...


 
... Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt adânc,
Iar, când nu e cu tine si te doare,
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
... Şi, poate, că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea,
Încât să vezi la fel cu celălalt ...

                              Adrian Păunescu

7 ani

           Am împlinit zilele astea 7 ani  de când scriu pe acest blog şi 2 ani de când am aflat că am cancer, dar cine îi mai numără?!
            Să revenim la prima aniversare, că mi-e mai dragă.
            La începutul lui decembrie 2008 am intrat din întâmplare, căutând ceva pe google, pe un blog. Era blogul Elenei, Familia, colţişorul mei de rai. Din click în clik am ajuns la Ana, Jurnalul Anei, la  Marilena: Nihil sine Deo şi la Irina: Dulce casa. Aşa m-a prins flama. Până în ziua aceea doar auzisem de bloguri, dar nu citisem nici unul. În ziua următoare eram convinsă că vreau şi eu să am unul. Cu cât citeam mai mult, cu atât lumea blogurilor mi se părea mai fascinantă.
           Câteva zile m-am tot gândit la nume. Mi se părea că toate numele care rezonau cu mine erau deja luate. Sau parţial luate, că nu doream să iau nici măcar o jumătate de cuvânt de la altcineva. Mai târziu însă, când au apărut bloguri cu nume care de care mai frumos, am constatat şi singură că nu erau luate toate numele, dar atunci, după câteva încercări nevalidate de google, asta a fost senzatia mea.
           Între timp am avut câteva dorinţe de a-mi schimba numele şi încă le mai am uneori.
           Numele ales  sintetiza destul de bine realitatea din casa noastră din acel moment.
           Între timp realitate a suferit unele modificări. În clipe ca acelea de astăzi când am văzut-o pe copila mea cea mică punând-o în biserică pe Lăpticica (păpuşa ei mov) în genunchi şi ajutând-o să-şi facă cruciţă, ştiu că nu a suferit modificări de esenţă, ci doar de număr.
          Prima postare a avut numele blogului, iar mai apoi a devenit şi numele primului capitol din cartea pe care am scris-o cu o foarte bună prietenă în 2010, Jurnal de mamă, şi e aceasta:
            Îngerica:

Vreau să scriu câteva rânduri şi gânduri nu cu pretenţia de a schimba vieti, ci pentru a le face pur si simplu mai frumoase, dăruindu-le din bucuria pe care o fetiţă micuţă-micuţă a adus-o în viaţa mea.

Mă uit cu nesfârşit nesaţ în pătuţul în care doarme fetiţa mea şi îmi repet: Doamne!, fetiţa mea e un înger! Da, sunt sigură, absolut sigură că este o îngerică. Un pui de înger trimis de acolo de Sus pentru a-mi face viaţa mai frumoasă. Şi mai plină de nebănuite bucurii...

Am auzit undeva (unde altundeva decât la Oprah), că indienii sunt atât de convinşi de sacralitatea şi puritatea copiilor că până la 6 luni nu-i pun deloc să stea pe pământ. Este interzis să aşezi copilul pe pământ. Pentru că nu este bine să îl laşi pe Dumnezeu să atingă pământul.

            Îmi place tare mult povestea asta. O dovadă in plus nu strică niciodată. Nu că aş avea nevoie de o altă confirmare că fetiţa mea e înger. Nu. Eu sţiu deja că are aripi pe care doar eu le pot vedea. Şi un zâmbet absolut divin... Dar e şi foarte telurică. Ca dovadă, scriu aceste rânduri cu un pix pe care ea l-a şterpelit de la o doamnă. Dar doamna a iertat-o, doar i-a zâmbit angelic....
            Restul e poveste...
            O poveste frumoasă pe care o scriu alături de voi de 7 ani.

Calendarul dulce de Advent

Am ajuns şi pe 1 decembrie. Simt deja, dincolo de toată euforia momentului, că anul e pe ducă.
Astăzi am fost cu fetele la parada militară.
Am intonat imnul românesc.
Am îmbrăcat ie.
Am pus la gât tricolorul.
Şi, cel mai important pentru fete, am deschis prima casuţă din calendarul nostru dulce.
Pentru noi numărătoarea inversă a inceput:

 

La multi ani!

Ziua Armatei Romane

25 octombrie.
Ziua Armatei Romane.
Am selectat doua fotografii din albumul domnului primar, Emil Boc,  Clujul celebreaza Ziua Armatei Romane.
In ambele Paulei i se vede doar caciulita roz.
Ea a plecat dis-de-dimineata cu tati sa vada parada militara si sa asiste la ceremonia depunerilor de coroane. A venit, cum era de asteptat si cum de altfel se intampla de fiecare data cand merge, a venit foarte incantata!

La multi ani, Armata Romana!

19 octombrie

 Când mă gândesc la dragoste şi la tinereţe nu mă gândesc niciodată la trecut.
Todeauna mă gândesc la timpul prezent.
Prima încă se metamorfozează mereu şi e sinonimă cu viaţa însăşi, a doua... ei bine, a doua nu se dă nici ea dusă cu una cu două.
In inima mea sunt tânără şi iubesc.
Acum si tineretea asta e o chestiue relativa, asa ca depinde de fiecare cu ce compară...
Când am văzut imaginea asta cu indrăgostiţii cu băgăjelele după ei, m-am gândit instantaneu la luna de miere.
Asa eram si noi atunci, fix asa.
Căutam-visam la ceva. Nu a fost să fie. Motiv pentru care am şi rămas fără luna de miere.
Asta e.  Acesta să fie singurul ghinion la vieţii noastre împreună. 
Acum nu as fi vrut să scriu cuvântul asta, dar nu am ce face, macar ca nu sunt superstitioasa. Si chiar daca as fi, tot degeaba ar fi fost, ca timpul trece şi fără să bage în seamă spaimele noastre.
Într-o însorită zi de 19 octombrie, acu câtiva ani, am pornit împreună pe drumul vieţii.

 Şi a fost frumos. Doamne! cat de frumos a fost!
Şi încă mai este. Ca o poveste, ca un basm, pare incredibil şi suprarealist.
Şi eu sper din tot sufletul că va fi la fel de frumos şi în continuare şi vom apuca amândoi bătrâneţile.
Acum  aniversăm 13 ani.  Primii 13 ani împreună.
Suntem la nunta de dantelă. Fină, delicată, pură ca rochia de mireasă. De neuitat.
13 ani!
Nu m-am gândit niciodată la ei în termeni de mult sau puţin. Sunt anii noştri. Ani cu bucurii, ani cu încercări, cu cumpene, ani mai rodnici, ani cu fetiţe şi ani cu aripi de înger, ani...
Ani împreună. 


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă....

septembrie, 6

 

M-am gândit să notez zilnic câte o însemnare pentru tine că eşti departe, că ne eşti departe şi îţi ducem dorul.
Să notez mici prostioare, lucruri simple şi mărunte, doar ca să ştii ce mai facem cât tu nu eşti lângă noi.
Cum ar, de exemplu, că fetele s-au jucat toată ziua cu Miruna, că Georgia şi-a jupit coaja ce o avea pe julitura de la cot, că vecina ne-a adus nişte roşii mari, zemoase, sau că mai toţi prietenii m-au sunat pe mine să îmi spună urări de bine pentru tine.
La mulţi ani, dragul meu!
Mi-e dor de tine!

La 37

 Eu, cea nenăscută de ziua mea:

 "Am iertat greseli aproape de neiertat.
  Am incercat sa inlocuiesc oameni care erau de neinlocuit si sa-i uit pe cei care erau de neuitat. 
Am actionat din impuls, am fost dezamagit de oameni cand credeam ca asa ceva nu ar fi posibil. Dar si eu i-am dezamagit pe cei pe care ii iubesc. 
Am ras cand nu trebuia sa rad. Mi-am facut prieteni care acum imi sunt prieteni pe viata. 
Am tipat si am sarit in sus de bucurie.                                              
Am iubit si am fost iubit. Dar am fost si respins si am fost iubit fara sa iubesc la randul meu acea persoana. 
Am trait numai pentru dragoste si am jurat iubire eterna. 
Inima mea a fost franta de multe, multe ori! 
Am plans in timp ce ascultam muzica si ma uitam la fotografii vechi. 
Am sunat pe cineva doar ca sa-i aud vocea la celalalt capat al firului. 
M-am indragostit de un zambet. 
Uneori, am crezut ca mor de dorul cuiva. 
Alteori, mi-a fost foarte frica sa nu pierd pe cineva foarte special (ceea ce pana la urma s-a si intamplat). 
Dar am supravietuit! 
Si continui sa traiesc. 
Nu trec pur si simplu prin viata... ." Charlie Chaplin

Teodora. Paula-Teodora.

               Astăzi e Cuvioasa Teodora de la Sihla în calendarul nostru creştin-ortodox, aşa că e şi ziua ei, a primei mele născute.
               Teodora mea timidă, sensibilă, îndemânatică, cuminte, ascultătoare, mereu fericită şi căreia i se încreţesc a zâmbet ochii când aude că mai are încă un motiv de sărbătoare. Teodora mea cu suflet bun şi mereu atentă la toţi ceilalţi. Teodora mea cea jucăuşă, veselă şi optimistă. Responsabilă. Fericită în rolul ei de surioară mai mare. Protectoare...
                Eu sunt mama-cioară, prin urmare, vă rog mult, lasaţi-mă să-mi laud puiul.

 

             Atât de fragedă, te-asemeni
                               Cu floarea albă de cireş,
                                                 Şi ca un înger dintre oameni
                                                                  În calea vieţii mele ieşi.
Paula-Teodora. Azi doar Teodora.
La multi ani, puiul nostru inocent si senin!

Petrecerea de 10 ani

              Petrecerea de 10 ani am făcut-o la iarbă verde, la picnic, iar mai apoi acasă, în a doua parte a ei. Toată lumea ne-a întrebat cum de au fost aşa puţini copii invitaţi, dar ne-am temut de ploaie, că toate ştirile şi previziunile nu erau deloc îmbucurătoare şi nu ştiam, dacă trebuia să venim acasă, unde să încapă toţi. Prin urmare, cu toată părerea de rău, lista a fost scurtă. De fapt, au fost cu trei copii mai mult decât apar în poze, dar asta e un alt defect de-al meu, nu stau cu aparatul după mine, m-am trezit când plecaseră deja unii dintre ei.
               Am ales un parc foarte aproape de noi, un parc un pic mai sălbatic, nu foarte aglomerat, unde am putut sta liniştiţi pe iarbă, să ne jucăm raţele şi vânătorii, fotbal, volei şi tot ce ne-a mai trebuit. Am avut parte de toată intimitatea necesară. Copiii s-au mai plimbat pe alei,  au avut şi un loc unde au făcut desene mari cu creta, unde au jucat şotron.
              Vremea a ţinut cu noi, a ţinut cu ea, sărbătorita, în ciuda tuturor avertizărilor. A fost soare şi foarte cald şi plăcut. O vreme de mai superbă. După tort au venit şi primele picături de ploaie,  ocazie cu care ne-am mutat acasă cu toţii. Evident, am încăput fără probleme şi copiii s-au simţit cu toţii foarte bine. Atât de bine încât, deşi primii învitaţi au sosit înainte de ora 1, ultimii au plecat cu mult după 8 seara.

                                           alături de colegi de clasă şi prieteni totodată

                     şi, apropo, deşi i-am explicat cum e cu îmbrăcămintea la iarbă verde,
                                    nu am putut să o fac să renunţe la rochiţă şi pace bună,
                        de cea mai mică nici nu mai spun, am o bănuială că pe ea mama ei a
                                       născut-o cu rochiţă cu tot :)))

 

      şi mari şi mici ne-am relaxat cu toţii şi fiecare a făcut ce i-a plăcut mai mult

                                echipa de exploratori merge  în acţiune, în recunoaştere...

                             cu verişorul ei preferat, Iulian, la nunta căruia viseză în fiecare zi
       că va fi domnişoară de onoare, mă rog, intre noi fie vorba, el încă nu visează
                                                      (la nuntă, nu la domnişoara de onoare)

                                dacă priviţi cu atenţie veţi observa un hoţ mic prins la furat
                                     cu degeţelul în tortuleţul surioarei

 

                                      aceeaşi hoţoaică făcuse nevăzută prima inimioară

                                     gaşca de copii şi gaşca de ursuleţi

                                     presimt că vom avea cândva o petrecere pentru întâlnirea de
                                                     10 ani a ursuleţilor.

              La mulţi ani, iubita noastră! Să ai un an spornic, cel puţin la fel de frumos ca ziua de mai în care te-ai aniversat!

O fată de 10

S-a trezit, s-a dat jos din pat, şi-a strecurat mâinile după gâtul meu şi mi-a şoptit: Te iubesc! Apoi a continuat: Azi pare să fie o zi frumoasă!
Nu, nu a făcut parte dintr-un vis, ci e aievea.
E fetiţa mea cea mare. Frumoasă. Curioasă. Nerăbdătoare.
Nerăbdătoare să împlinescă 10 ani. Îi va împlini mâine, dar îi sărbătoreşte astăzi.
10 pe 10.
10 ani pe 10 mai.

 

Şi azi e chiar frumos...

5 ani - ai mezinei

Astazi cea mai mica dintre fetele familiei a fost aniversata.
 Georgia la 5 ani.
Ea  - cea iubibila, adorabila, giugiulibila...
Ea  - cea isteata, cea care ne face fiecare zi o poveste.

 

La foarte multi si fericiti ani, iubita noastra!
Sa cresti mare!

1 aprilie

1 aprilie  - prin excelenţă ziua păcălelii, cine nu ştie asta :)))

Acasă:
Dimineaţa fetele l-au sunat pe bunicul să-l păcălească. Bunicul se lasă lesne păcălit. Astăzi e ziua lui şi nu puţini sunt cei ce se ţin de farse.
Apoi au sunat-o pe educatoare să-i spună că nu vine cea mică la grădiniţă. Abia când a văzut-o intrând pe uşă, educatoarea şi-a dat seama că a fost păcălită. Domişoara a întrebat-o cine a fost cu ideea păcălelii, iar Georgia i-a spus: Eu şi familia mea.
La şcoală:
 Toată ziua a fost dată peste cap şi farsele s-au ţinut lanţ.
Cei din clasa a V-a au venit la şcoală în pijamale, papuci de casă, cu pernuţe colorate la ei şi multe, multe jucării de pluş: ursuleţi pufoşi, iepuraşi, căţei. La ora de matematică i-a găsit doamna dormind. La ora de română au schimbat clasa cu a X-a, care avea germană în ora aceea.
Cei din clasa a VII-a la ora de română au vorbit numai în engleză şi viceversa, la ora de engleză nu a putut să scoata doamna un cuvânt englezesc de la ei. În altă clasă şi-au pus pe cap scutece de bebeluş pe post de peruci.
Mai toţi aveau chef de carnaval. Cei care nu au venit pregătiţi de acasă cu niciun obiect de îmbrăcăminte mai fistichiu s-au adaptat la faţa locului, iar unii au făcut schimb de haine între ei.
Cei din a XII-a au făcut mici şi grătare în curte - obicei deja devenit tradiţie. Inutil să mai spun că toţi ceilalţi elevi şi-au dorit astăzi să crească subit. 
La voi cum a fost? Aţi păcălit? V-aţi păcălit?

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora)... duminică, 1 martie 2015.

Afară ... este frig şi mohorât. Nu e destul de dimineaţă încât să iasă soarele şi se vede că a plouat astă-noapte. Dar suntem optimişti, sperăm la o zi superbă!

Mă gândesc ... că a venit primăvara şi eu tot răcită sunt. A nu ştiu câta oară. De fapt, nici nu mă mir. Nu ştiu cum e situaţia prin oraşele voastre, dar aici la noi au fost şi câte 12-14 copii la şcoală dintr-o clasă întreagă. Restul stau acasă, răciţi cobză.

Din locurile de unde invatam ... din modestie, din simplitate, din tradiţie. Chiar am auzit zilele trecute un citat care mi-a mers la suflet: "E foarte simplu să fii fericit, dar este foarte greu să fii simplu." (Rabindranath Tagore)

Sunt recunoscătoare pentru că...  a venit primăvara!!!!

Din bucătărie...  nu prea am avut timp de mărţişoare dulci, ci doar mâncare obişnuită, de post pentru noi, iar pentru fete am mai făcut câte un orez cu lapte, câte o supică cu cărniţă, nimic deosebit :).

Cu ce sunt îmbracată...  pijamale comode.

Citesc... Gary Chapman, Iubirea ca un mod de viaţă.

Ceea ce astept (sper) ... să am o săptămână uşoară, cea care a trecut a fost plină de simulări la clasa a VIII-a, iar cineva, nu spun cine, a mai trebuit să corecteze simulările. Săptămâna aceasta e plină cu simulări pentru clasele a XI-a şi a XII-a. Deci, altă distracţie :))))

Ce mai meşteresc... mărţişoare şi alte minunăţii. La capitolul ăsta, promit să vă ţin la curent.

Ascult... cum sforăie cea mică.

În casa... e un moment de tihnă şi odihnă, fetele încă dorm, deşi cea mare a avut grijă să pună ceasul să sune la ora 6.00.Nu întrebaţi de ce, nici măcar în timpul săptămânii nu ne trezim la ora asta.

Unul dintre lucrurile mele preferate ... în această perioadă este să îmi aleg o babă, adică una din primele 9 zile ale lui martie şi să sper că vremea va fi bună, bună.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... am avut o aniversare, finuţa mea cea mică a împlinit 7 anişori, iar astăzi suntem prinşi cu mărţişoarele.

Aici este o imagine (luată de pe net) pe care am gândit să o împărtășesc, că tot e sezonul:

iar mai multe despre ale noastre puteti vedea pe un taram cu vise si visuri.

Idee preluată de la Corcodusa. 

                                                  Un weekend frumos să aveţi şi...

                                                           1 martie fericit!

Mesajul zilei de ieri

Mesajul zilei de ieri l-am primit de la fetele noastre, împreună cu alte câteva felicitări şi zeci de inimioare. Mesajul a fost acesta:

 Iubiților noștri părinți, 
Iubiți-vă!!!
Iubirea vostră nu e depășită de nici un cuplu de pe planetă!!!
Azi iubirea voastră să nu aibă limite, pentru că azi este ziua îndrăgostiților!!!
Azi să vă simţiţi bine împreună, să vă sărutaţi şi să petreceţi de ziua voastră, ziua îndrăgostiților!!!
                                       Paula şi Georgia

Evident, fiecare semn de exclamare avea inimioare în loc de punct, mesajul a fost scris pe o felicitare în formă de inimioară şi numele semnatarelor era şi el în inimioare pus. Ce mai! mai multă iubire nici nu se putea!
Dacă vă întrebați cum am petrecut, am jucat Carcassonne cu ele şi ne-am distrat toată după-amiaza.
O duminică cu multă iubire vă doresc!

In memoria Mitropolitului Bartolomeu

31 ianuarie, pomenirea Înaltpreasfințitului BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei şi Maramureșului
(18 martie 1921 - 31 ianuarie 2011)

 Fără prea multe cuvinte introductive,  două mărturisiri extraordinare:

1. Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu:
„Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.
2. Omul se cunoaşte după roade şi pomul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit.