Zic unii că unul a împărţit ţara in două. Nu înţeleg de unde au scos-o
pentru că la fel de bine s-ar putea zice că alţii au împărţit ţara in două. Oh!
Desigur! Aceşti alţii au câştigat alegerile şi au majoritate (prin alianţe) in
Parlament. Corect, dar faptul nu permite ca membrii guvernului – numiţi din rândurile
partidului câştigator (oricare ar fi acesta) şi aliaţii săi – să adopte legi in detrimentul majorităţii cetăţenilor (fie că aceşti
cetăţeni au votat pro sau contra lor). In momentul in care au ajuns la putere
trebuie să guverneze in folosul tuturor,
nu doar pentru cei care le-au dat votul in interes propriu.
***
Preşedintele e cel care face legi? Nu. Preşedintele le promulgă, dacă le
consideră utile şi constituţionale; le poate trimite înapoi la parlamentari dacă
le găseşte hibe (dar numai o dată poate face asta cu o lege (dacă parlamentarii
o “analizeaza” şi nu schimbă
nimic, considerând că e in regulă cum vor ei şi o trimit înapoi preşedintelui, acesta mai
poate doar să o trimită la Curtea Constituţională pentru a o ”verifica” experţii
in drept constituţional. Ar mai putea să ceară avocatului poporului să se
sesizeze... Dar dacă toţi aceştia vor zice că legea e ok – chiar dacă nu e (s-ar
putea întâmpla, pentru că judecătorii Curţii sunt numiţi de diferitele formaţiuni
politice – un alt fapt care nu e tocmai logic când se doreşte neamestecul unora
in treburile altora) – preşedintele nu mai are vreo putere şi trebuie să
promulge legea.
Preşedintele e cel de care depinde mărirea salariilor? Nu. Preşedintele nu
are vreo putere in acest domeniu, aşa cum nu are in multe alte domenii.
Preşedintele
Preşedintele are atribuţii
in domeniul politicii externe (art. 91 Constituţie), atribuţii in domeniul apărării
(art. 92), conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal,
de general şi de amiral, numeşte in funcţii publice, in condiţiile prevăzute de
lege, acordă graţierea individuală (art. 94); poate participa la şedinţele
Guvernului (art. 87), poate dizolva Parlamentul (art. 89); se poate consulta cu
Guvernul (art. 86) şi numeşte Guvernul (art. 85); după consultarea cu
Parlamentul poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la
problemele de interes naţional (art. 90).
Guvernul
Atribuţiile Guvernului sunt extinse şi hotărârile luate de
acesta pot distruge viaţa oamenilor sau o pot face uşoara. Conform Constituţiei:
Art.102 - (1) Guvernul, potrivit programului său de
guvernare acceptat de Parlament,
asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită
conducerea generală a administraţiei publice. (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale
interesate […].
Altfel spus, coordonează cam tot ce mişcă in stat.
Politica internă se referă la politicile sociale,
economice, monetare, fiscale ş.a.m.d.. In politica
socială se includ: practicile administrative, politicile in domeniul serviciului
public*: servicii sociale (servicii medicale, asigurări sociale, educaţie,
angajare şi formare profesională), servicii comunitare, locuire. Tot de politica
socială ţin şi problemele referitoare la criminalitate, la persoanele cu
dizabilităţi, şomaj, bătrâneţe dar şi cele cu privire la discriminare. Prin politică economică se înţelege influenţarea
economiei prin măsuri politice, prin intermediul statului, adică prin
intermediul puterii legislative (in România Parlamentul este puterea legislativă).
Pe scurt: in Parlament sunt discutate şi adoptate legile. Rolul Guvernului
este de a le executa (Guvernul fiind
puterea executivă). Cu cât legile
sunt mai proaste, cu atât in toate domeniile amintite mai sus (dar şi in
altele) e jale. Cu cât Guvernul emite mai multe ordonanţe cu atât mai mare e
riscul ca legile să fie nu tocmai in regulă.
Pe lângă ministerele cu atribuţii in politica internă sunt o mulţime de
instituţii aflate in subordinea guvernului sau in subordinea, sub autoritatea
sau in coordonarea ministerelor. Cei care lucrează in aceste instituţii vin, de
regulă, cu propuneri legislative pentru binele general. Teoretic.
In România totul se amestecă şi politicienii profită de lipsa de informaţie
a celor mai mulţi cetăţeni. Din păcate...
Nota.
*Obiectivul major al serviciului public este interesul celor
administraţi şi nu obţinerea profitului.